Prin ochii visatorului

[ohaio_angel]

Hello! Multumesc pentru pareri. Inca nu ma pricep la toate, insa am sa incerc sa imi corectez greselile. Consider ca nimeni nu este perfect si fiecare da tot ce este mai bun din el. Sooo...Spor la citit



Capitolul 5



'' Era in fata lor. Eu privesc temator prin fereastra din sticla. Au facut cativa pasi in spate privindu-i ochii. Sufletul imi cerea sa-i ajut , dar mintea-mi spunea sa nu o fac.
Prin mijlocul lor se zarea un chip. Aura lui imi era straina si totusi Annabele nu l-a atacat. Era teritoriul ei, nu accepta ca un strain sa-i macelareasca hrana.
S-a apropia de ea cu ochii pregatiti pentru lupta. Zambea intr-un mod malefic lasandu-si colti sa se vada. Panicat am deschis fereastra si am sarit spre ea. Insa nu ma obisnuisem. Parca timpul se oprea in loc si eu eram suspendat in aer (aveam o curea in jurul taliei legata cu sfori ce-mi tineau corpul in aer si ma cobora incet), dar nu pentru mult timp. Ajungand in fata persoanei dragi lasandu-mi colti la vedere, iar el se incrunta.
-Date din calea mea, spune serios facand doar cativa pasi in fata.
-Ce vrei?, il privesc fiind gata sa-l atac.
-Nimic de la tine, om mizer, ma priveste cu superioritate.
-Cine esti?, ridic tonalitatea vocii.
-Richard, o aud pe ea soptind iritata de prezenta lui.
O privesc confuz. Se cunosteau? Atunci de ce avea privirea aia cand se apropia de ea?
-Ti-a fost dor de mine, surioara?, intreaba cu un zambet ciudat pe chip.
Fratele ei? Cum era posibil? Ochii lui ii erau rosii, dar si eu ii aveam asa. Eram niste demoni ce calcau pe pamant sacru. Parul negru era dat pe spate si uns sa-i stea asezat. Purta o camasa brodata cu fir aurit pe guler si mansete, iar pe deasupra o vesta visinie cu un palton lung, negru avand o pereche de pantalonii de aceasi culoare. Nu mi se parea o asemanare izbitoare dintre ei.
-Stiu de ce ai venit aici, Richard, dar nu vei reusi, raspunde calma venind langa mine ca sa-si priveasca fratele.
Eram complet socat. Iubeam o persoana pe care nici nu o cunosteam. Iubeam o papusa din portelan. Nu este nimic in inauntrul ei doar un loc gol.
-Micutul tau om stie vreun truc ca vampir?, isi duce mainile la piept incrucisandu-le privindu-ma badjocoritor.
-Ai grija cum vorbesti, marai la el aproape facand un pas in fara, dar mana ei m-a oprit.
-Uuuu... mi-e frica, rade. Pacat ca trebuie sa te omor, privirea-i devine una serioasa.
-Nu vei reusi sa faci asta, imi aud fiinta de marmura cum spune aceste lucruri, serioasa.
Muritorii din jurul nostru ne priveau speriati. Majoritatea chiar au plecat. Richard se uita in jurul sau, iar la un moment isi linse buza superioara.
-Ce ar fi sa ucidem unul, spune cu o privire sadica, ii facea palcere sa ucida.
-Indrazneste, il privesc cu ura.
Rade. I se parea amuzant, dar pana cand? Brusc se opreste si vine spre mine. Nu-i dau ocazia sa ma loveasca pentru ca-i opresc mana stanga.
Scoate un sunet ciudat si-mi simt pieptul cum este lovit si alunec in jos spre pamant. Aproape pot spune ca am doare, dar nu simt nimic. Cand incerc sa am ridic nu pot pentru ca el isi tinea piciorul pe mine. Nu mai avea paltonul pe el, iar Annabel il ia de gulerul camasi si-l arunca in aer.
-Ti-am spus sa nu te atingi de el, aud ridicand tonalitatea privindu-si fratele.
-Cum sa-l iubesti? Nu are sange albastru!, spune suparat aterizand in picioare fara nici o zgarietura.
-Asta nu te priveste, devine agitata.
-Ai incalcat juramantul facut biserici, ofteaza parca dezamagit. Chiar trebuie sa faci asta?
Nu raspunde, ci isi apleaca privirea spre mine. Pentru prima data i-am simtit ochii mai calzi ca niciodata. Am inghitit in sec ridicandu-ma. il priveam confuz si disperat. Mi-au fost de ajuns toate lucrurile care mi s-au intamplat, iar asta-mi era suficient.
-Vanatorii sunt pe drum, spune calm barbatul. Alege Annabele, tu sau el?
-Amandoi, raspunde serioasa luandu-ma de mana.
M-a tras dupa ea, iar eu urmand-o confuz."

Nici un sunet nu se aude. Nimeni nu incearca sa ne opreasca, iar cand o face vocea lui se aude din spate cu ecou. Am oprit orice miscare si i-am dat drumul mainii lui Isablle.
Se terminase una dintre scene. Urma cea din padure, iar toata lumea era agitata. Trebuiau montate camerele pentru cadrul urmator.
Curiozitatea m-a impins sa aflu ce este cu Anthony. M-am apropiat de el, dar nu m-a observat. Inca era ocupat cu niste parti din scenariu. L-am privit indelung si cand in sfarsit m-a zarit imi zambeste.
-S-a intamplat ceva?, ma intreaba calm uitandu-se adanc in ochii mei.
-Nu chiar, fac o pauza schitand un zambet, doar vroiam sa te intreb daca mai esti suparat.
-Si pentur ce sa fiu suparat?, imi ciufuleste parul, apoi o auzim de Rebekka cum tipa la el sa nu-mi mai ciufuleasca parul.
Prea tarziu sa-i mai raspund ca ea ma trage de mana sa mi-l aranjeze din nou.
-Cat m-am chinuit sa ti-l fac si el il strica, vorbeste singura suparata pe blond.
-Au fost si zile in care sta mai bine, dau din umeri asteptand sa termine cu fixativul.
-In niciun caz, ma priveste cu o fata de suparata. Parul tau a avut momente mai bune, adauga mai apoi lasand-ul jos si uitandu-se mandra la creatie.
-M-ai admirat destul, spun si ma ridic de pe scaun apoi plec spre urmatoarea scena.

"Ma simt asa legat de ea. Tremur la fiecare atingere a ei. Prin pielea ei rece simt caldura de care am nevoie si totusi este ceva ce imi ingheata ochii.
Nu simt nimic. Mana ei tinand-o pe a mea era ca un vis. De ce si cine fugeam nu stiu. Atatea lucruri inca-mi erau necunoscute. Stiam mai multe ca un om si atat de putin ca nemuritor. Nu ma plang. Este alaturi de mine si-mi pretuieste eternitatea. Atat de intuneric. Copacii sunt ca niste stalpii albi precum varul, iar lumina data de pe cer este ca o poteca spre necunoscutul alaturi de ea. "

Luminile puternice s-au aprins, iar din spatele lor se vad siluete de oameni ce vin spre noi. Frig peste tot, insa nu mai simtem nimic. Mainile-mi inghetasera. Din acea stea orbitoare ca un soare simt cum o mana calda ma trage. Ochii nu-mi erau obisnuiti si vedeam nu-mai stelute. Eram tras intr-o masina. Presupun ca era a cuiva din regie care trebuia sa se asigure ca nu patesc nimic, insa greseam si foarte rau pentru ca era el.
-Unde ma duci?, il privesc curios, dar nu raspunde. Spune-mi!, ma rastesc la el, insa opreste masina si ma priveste.
-Vreau sa-ti cer iertare pentru iesirile mele.
Atat de repede ca eu sa-l privesc socat. Am clipit des crezand ca este o gluma, dar nu era pentru ca i-am simtit buzele atingandu-le pe ale mele. Bataile inimi imi luau razna si termuram din toate incheieturile. Am inchis ochii lasandu-ma purtat de val, insa visul se intrerupe si el se da jos din masina apoi imi deschide usa. Cobor si raman uimit ca suntem pe plaja. Acea plaja, cu oceanul atat de frumos in lumina Lunii argintii.
-Doar nu vorbesti serios, dau din cap uimit de-a dreptul.
-Arat eu de parca as glumii?, spune surazand simtindu-i mainile ce si le infasoara in jurul taliei mele.
-Poate, imi las capul pe spate sprijinindu-mil pe umarul lui.
-Am o surpriza, sopteste plecand din nou la masina.
Il privesc curios si el scoate din portbagaj o cutie din carton. Clipesc privindu-i actiunile. Lasa cutia pe nisipul rece si vrand sa aflu ce se afla in ea am apropii de cutie. Ma uit inauntru si se aflau artifici.
-Ce faci cu ele?, intreb clipind des.
-Fac lumina, raspunde luand din ele si le infige in nisip.
M-a surprins, insa placut astfel ca-i sar in brate si incep sa-l pup. Imi raspunde sarutului si isi infasoara mainile in jurul meu. Cat puteam sa ador cand face asta. Parca am topesc la fiecare atingere, iar corpul meu o stie prea bine. Uneori imi doresc sa nu ma mai ignore desi sunt aproape sigur ca-mi ascunde ceva. Mereu a fost un om misterios, de ce l-as ghici acum?
-Vrei sa faci onorurile?, ma intreaba zambind multumit
Nu mai stau pe ganduri si incep sa le dau foc. Dupa cateva secunde incep sa faca scantei. Adoram acest curcubeu al noptii mai ales ca era langa mine si-mi incalzea trupul rece. Venea iarna, dar el ma face sa ma gandesc ca mereu in sufletul meu este primavara.
Am crezut ca acest vis nu se va sfarsi niciodata, dar am fost anuntati pentru ultima scena. Un pic mai mult dezamagiti in scurt timp am fost prezenti.

" Unde ma aflu? Totul imi este atat de necunoscut si inca fugim de ei. A trecut mai bine de un secol si ceva, iar noi inca suntem vii, dar la fel de morti. Anul doua mii cinsprezece, nu tocmai un viitor tot mai indepartat fata de acum doi anii in care eram cat pe ce sa ajungem cenusa. Ea m-a incurajat si nu am renuntat, inca mai am pentru ce sa lupt. "