[Yaoi] Furtuna numita "adolescenta" (+18)

[YuneSugihara]

Capitolul 9

(Victor)

Doamne, ce ma fac? Ajuta-ma sa trec peste asta, poate Ovidiu nu stia ce facea. Sentimentul asta pe care-l simt acum nu poate fi iubire, nu poate fi! E impotriva firii sa se iubeasca doi baieti si pe deasupra sa-i mai fiu si elev. Se apropie sarbatorile si ma intreb daca voi avea curajul sa-i spun preotului meu ce am facut. Eu nu am mintit niciodata si nu vreau sa incep de acum. Dumnezeu ma va pedepsi daca nu le respect pe cele drepte. Consider ca nu am familie pentru ca mi-a dat un har pentru sculptura pe care altii nu-l poseda si Ii sunt recunoscator. Sunt trist cand nu-l am pe Ovidiu langa mine, ma simt pierdut in negura, vocea lui ma ghideaza spre lumina, insa de fiecare data cand ma opresc din sculptat simt cum realitatea tragica imi apare in fata ochilor si sunt din nou pierdut. Nu am pe nimeni cu care sa impart niciun moment fericit sau trist, imi amintesc cat de fericit eram cand eram mic si nu aveam grija zilei de maine, traiesc de pe urma comenzilor de sculptura, numai piatra mi-a ramas. In fiecare lucrare pe care o fac, o mica particica din sufletul meu salasluieste prin vreun cotlon. Traieste! Numai cand lucram simteam strigatul asta si incercarile mele de a ma agata de viata erau mai puternice, acum simt asta cand Ovidiu e in preajma mea. Nu vreau sa ma gandesc la faptul ca dragostea mea ar putea fi impartita intre sculptura si profesorul meu. Cand iubesti nespus doua lucruri nu poti sa le acorzi aceasi atentie si la un moment dat pe unul il pierzi.

(OVIDIU)

Victor e mai timid decat era cand ne-am cunoscut, dar cel putin stie de sentimentele mele si ca oride ar face nu or sa se schimbe. Imi evita privirea, roseste, ii tremura vocea cand vorbeste cu mine... E una din persoanele care ma fac sa uit de orice altceva. Acum iubesc doua lucruri pe lume, pe sora mea Maya si pe elevul meu, Victor.
Fac primul pas ca de obicei si-l invit in oras sa se mai relaxeze putin. La bienala sculptura lui a fost atractia serii. Domnul Preda era felicitat de toti pentru ca are un elev asa talentat, iar el spunea incolo si incoace ca Victor avea un dar si ca el nu a facut decat sa-i slefuiasca talentul si sa-l indrume cum putea. Victor era deja un geniu.
L-am scos din casa chiar daca nu era o vreme tocmai buna si-mi inghetasera degetele. El a aparut in fata mea si m-a imbnratisat. Avea manusi calduroase imi spuneam eu.
- Domnule, aici. Victor imi intinse una din manusile lui. Aveti mainile albe de la frig.
- Dar o sa ne inghete amandurora cealalta mana descoperita. Protestam eu in timp ce-i apucasem barbia si-i trageam fata mai aproape de a mea.
- Ba nu. Ne tinem de mana. Mi-a replicat el. M-a apucat strans de mana si am continuat sa ne plimbam prin magazine, sa vorbim, sa radem, am intrat intr-un magazin de telefoane si el mi-a spus ca nu a avut niciodata un mobil. Am de gand sa i-l cumpar de Craciun, bine, nu o sa-i spun lui asta.
El se tinea strans de bratul meu si am dat nas in nas cu Raul, unul dintre gardienii liceului.
- Buna ziua domnule Radulescu. Tonul lui ma deranja de fiecare data, desi era gardian era foarte arogant.
- Buna ziua si dumneavoastra. I-am ascuns lui Victor fata in paltonul meu si am continuat sa inaintam ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, dar am banuiala ca a observat deja cine statea lipit de mine.
La liceu a doua zi, Razvan m-a chemat in biroul lui- in liceu se facusera schimbari in conducere si acum el era directorul. Cum sa nu ma bucur pentru el? Era prietenul meu inca din facultate.
- Tu ai innebunit?! A inceput el sa zbiere si sa ma traga de camasa pe care o purtam in dimineata aia.
- Razvan, ce s-a intamplat? Nu inteleg despre ce vorbesti. Incerc sa ma scuz, dar nu scap de confuzia pe care am capatat-o.
- Tocmai cu EL?!
- Cum adica? Ma gandesc la orice altceva, numai la ce trebuie ba.
- Stiu ca nu esti prost, Ovidiu! Nu ma lua pe mine cu din astea! Nu conteaza ca suntem prieteni, scoala asta a luat-o rau de tot pe aratura. Acum profii incep sa iasa cu elevi? Asta ne mai lipsea.
- Razvan, nu o lua chiar asa. Eu il iubesc, chiar il iubesc.
- Du-te dracu'! Tu nu iubesti pe nimeni si chiar daca as intelege asta, gardianul ala deja si-a terminat tura si s-a cam asigurat ca afla toti elevii de liceu despre treaba voastra. Acum o sa-mi spui ca ati facut si sex, nu?
- Poate am facut, oricum nu ti-ar pasa! Zbier la el si ies din birou. Cand am parasit incaperea zeci de perechi de ochi se holbau la mine, de parca l-am omorat pe Victor, nu ca imi pasa cel mai mult de el in momentul asta. Reflectati la asta si dupa aia trageti-ma la raspundere! Le-am strigat amenintator aducandu-le aminte ca nu o sa mai fiu niciodata Ovidiu cel intelegator. M-am inatalnit cu Victor aproape de baia baietilor. Plangea si eu ma simteam oribil.

- Ovidiu, toti si-au batut joc de mine! Asteptau momentul sa clachez, mereu a fost asta. Faceam totul prea bine si acum am stricat totul. E numai vina mea! Plangea el si se stergea cu maneca de la camasa uniformei.
- Nu. Eu sunt de vina pentru ca sunt adult si nu am fost responsabil. Oamenii sunt rai si tu stii asta. Ii spun tragandu-l in baie. Avem ora de psihologie acum, deci nu vei lipsi de la ora. Tu nu ai nicio vina. Il linistesc strangandu-l in brate. Il trag si iesim din baie. Il duc sub scara care duce la primul etaj si-l sarut. Lacrimile nu conteneau sa-i curga, dar imi raspundea la sarut.
- Ovidiu...
- Imi dau demisia, Victor. Distrug imaginea Liceului de Arta. Tu nu ai cum sa pleci pentru ca niciun liceu nu mai face sculptura.
- Renunt la liceu. Spunea el.

- Ce cliseu de filme romantice, dar, Victor, fugi cu mine? Nu esti legat de nimic in orasul asta, in tara si cred ca ai avea mai mult succes in afara. O iau pe Maya si plecam.

- Fac orice pentru tine, Ovidiu.

***
Pana la sfarsitul anului, parea ca mai toata lumea s-a obisnuit cu ideea pentru ca Razvan a tinut un ditamai discursul, demn de toata jena, despre relatiile el-el, ea-ea. Cel mai bine e ca nimeni nu va sti vreodata adevaratele motive ale lui Razvan pentru care discuta in legatura cu subiectul asta. Multumesc, Razvan. Imi spuneam in minte. Stiu ca nu mai simtim aceleasi lucruri unul pentru altul, dar inca avem grija unul de altul, ca pe vremuri.
In seara aia, Victor m-a dus in garsoniera in care statea pentru ca primea bursa.
- Stiu ca nu-i cine stie ce, dar vroiam sa vezi unde stau. Spunea el.
- Atata timp cat ai unde sa stai e bine. I-am zis strangandu-l in brate si ramanand asa si pe pat mult timp. Presimt ca Dumnezeu iti va da inzecit pentru cate ai indurat. Il mangai bland pe cap, iar el isi incolaceste mai mult mainile in jurul taliei mele.