22-04-2011, 05:21 PM
Mersi mult pentru commuri, nu ma asteptam sa fie atat de multe la inceput. Ma simt asa bine cand le citesc ;)) Va voi da puncte la reputatie, dar acum nu pot, imi scrie ceva de limita.
Am tot ficul scris si doar ii pun diacritice, mai schimb cate o fraza - doua, in rest pot pune cont oricand.
Capitolul 2 - Alex
Nu înțelegeam ce se intâmpla cu Chris. Eram așezat în banca mea, alături de Crina și îl priveam gânditor. Mi-a mulțumit printr-un zâmbet delicat când i-am închis gura lui Mark. De ce nu-l lasă toți idioții ăștia în pace? Chris e firav și timid, iar eu mă simt obligat să-l protejez. Ador să am grijă de el și vreau să simtă ca țin la el, pentru că e cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată.
I-am zâmbit larg și a lăsat privirea în jos. Cred că se simțea incomod pentru că i-am luat apărarea iarasi. Îmi venea să-l strâng în brațe și să-i spun că niciodată nu voi permite altora să-l supere, dar m-am abținut.
A sunat la pauză și toți colegii noștri au părăsit cabinetul de biologie. S-a lăsat o liniște mortală. Priveam cum Chris îsi strângea lucrurile de pe banca sa, fără să-mi dea măcăr un pic de atenție.
- De ce ai întârziat? l-am întrebat eu și m-am apropiat de el.
- Nu am auzit deșteptătorul, zise el plictisit.
- Clar. Ce ai de gand să faci azi?
Întrebându-l despre asta, mă gândeam la planurile mele pe diseara.
- După ore trebuie să mă întâlnesc cu o persoană și nu știu când voi ajunge acasă.
- Și cine e tipa? întreb eu și zâmbesc mirat.
El a roșit imediat. Deci aveam dreptate? Prietenul meu singuratic, s-a îndrăgostit … trebuie să mă bucur sau nu?
Simțeam cum devin gelos. Va petrece mai mult timp cu ea decât cu mine. Eram egoist din cale afară.
- Nu o cunoști, a zis el și repede a schimbat tema:
- Îți mulțumesc pentru că i-ai închis gura lui Mark, căci sigur nu era să mă abțin și nu ieșea nimic bun din asta.
- Și dacă tot a venit vorba, atunci spune-mi de ce ești trist? Numai nu zi că Mark nu a avut dreptate, sunt sigur că ai plâns, văd asta dupa ochii tăi.
- Nu vreau să vorbesc despre asta, zise Chris și buzele îi tremurară ușor, trădându-i durerea din suflet.
Mi-am dat seama imediat că e vorba despre surioara lui. Probabil iar a avut coșmaruri și nu a dormit bine. Mi se rupea inima când îl vedeam în așa hal.
L-am îmbrățișat strâns și i-am șoptit încurajator:
- Nu imi place să te văd așa trist. Spune-mi ce pot să fac pentru tine? Vreau să te ajut… ah, știu ce iți trebuie! Ai nevoie de distracție. Vin la ora 21:00 să te iau de acasă, ok?
El iși lăsă capul pe umărul meu. Fără să vreau am început să îi mângâi părul. Atunci m-am gândit că între noi doi era un contrast puternic: blond și brunet - alb și negru. Asta imi plăcea la nebunie. Chris a tresărit ușor și s-a îndepărtat de mine.
- Bine, dar acum trebuie să plec…
- Parca-i zis că pleci după ore!
Eram confuz și nu înțelegeam de ce se poartă așa de straniu.
- M-am răzgândit, spuse el și ieși val-vârtej din cabinet.
Ceva m-a făcut să îl urmăresc. Eram extrem de curios să văd cine e fata care i-a cucerit inima. Chris a ieșit din liceu. Nu l-am urmat, dar m-am apropiat de un geam. Îl puteam vedea perfect de acolo. A sunat clopoțelul, anunțând începutul orei, dar nu i-am dat nici un pic de atenție. Chris vorbea cu cineva la telefon și părea extrem de nerăbdător. Peste cinci minute la locul cu pricina s-a oprit o mașină roșie și sigur la volan nu era o persoană de genul feminin. Era un tip. De ce Chris m-a mințit și cine era bărbatul din salon?
Prietenul meu s-a așezat în acea mașină și l-a sărutat pe obraz pe individ! Nu știam ce să cred! Avea prieteni mai buni ca mine? De ce pe mine nu m-a sărutat niciodata așa familiar pe obraz? Eram foarte apropiați, suntem cei mai buni prieteni la urma urmei. Dar poate bărbatul din automobil era o ruda de-a lui. Nu știam prea multe despre familia lui Chris, căci nu îi plăcea să vorbească despre ei. Probabil era un văr de-al său, dar cum nu ar sta lucrurile, avea să aflu în curând.
Cu aceste gânduri încurcate, m-am pornit spre cabinetul de matematică. Ce noroc avea Chris că absenta. Ambii detestăm matematica și chiar dacă eu invăț cât de cât, cunoștințele prietenului meu cel mai bun, la această materie, sunt egale cu zero. Crina s-a așezat cu mine în bancă, zâmbind frumos. Ar trebui să mă gândesc mai serios la propunerea ei de a fi împreună. E perfectă pentru mine, dar sper să mă poată răbda …
***
Am tot ficul scris si doar ii pun diacritice, mai schimb cate o fraza - doua, in rest pot pune cont oricand.
Capitolul 2 - Alex
Nu înțelegeam ce se intâmpla cu Chris. Eram așezat în banca mea, alături de Crina și îl priveam gânditor. Mi-a mulțumit printr-un zâmbet delicat când i-am închis gura lui Mark. De ce nu-l lasă toți idioții ăștia în pace? Chris e firav și timid, iar eu mă simt obligat să-l protejez. Ador să am grijă de el și vreau să simtă ca țin la el, pentru că e cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată.
I-am zâmbit larg și a lăsat privirea în jos. Cred că se simțea incomod pentru că i-am luat apărarea iarasi. Îmi venea să-l strâng în brațe și să-i spun că niciodată nu voi permite altora să-l supere, dar m-am abținut.
A sunat la pauză și toți colegii noștri au părăsit cabinetul de biologie. S-a lăsat o liniște mortală. Priveam cum Chris îsi strângea lucrurile de pe banca sa, fără să-mi dea măcăr un pic de atenție.
- De ce ai întârziat? l-am întrebat eu și m-am apropiat de el.
- Nu am auzit deșteptătorul, zise el plictisit.
- Clar. Ce ai de gand să faci azi?
Întrebându-l despre asta, mă gândeam la planurile mele pe diseara.
- După ore trebuie să mă întâlnesc cu o persoană și nu știu când voi ajunge acasă.
- Și cine e tipa? întreb eu și zâmbesc mirat.
El a roșit imediat. Deci aveam dreptate? Prietenul meu singuratic, s-a îndrăgostit … trebuie să mă bucur sau nu?
Simțeam cum devin gelos. Va petrece mai mult timp cu ea decât cu mine. Eram egoist din cale afară.
- Nu o cunoști, a zis el și repede a schimbat tema:
- Îți mulțumesc pentru că i-ai închis gura lui Mark, căci sigur nu era să mă abțin și nu ieșea nimic bun din asta.
- Și dacă tot a venit vorba, atunci spune-mi de ce ești trist? Numai nu zi că Mark nu a avut dreptate, sunt sigur că ai plâns, văd asta dupa ochii tăi.
- Nu vreau să vorbesc despre asta, zise Chris și buzele îi tremurară ușor, trădându-i durerea din suflet.
Mi-am dat seama imediat că e vorba despre surioara lui. Probabil iar a avut coșmaruri și nu a dormit bine. Mi se rupea inima când îl vedeam în așa hal.
L-am îmbrățișat strâns și i-am șoptit încurajator:
- Nu imi place să te văd așa trist. Spune-mi ce pot să fac pentru tine? Vreau să te ajut… ah, știu ce iți trebuie! Ai nevoie de distracție. Vin la ora 21:00 să te iau de acasă, ok?
El iși lăsă capul pe umărul meu. Fără să vreau am început să îi mângâi părul. Atunci m-am gândit că între noi doi era un contrast puternic: blond și brunet - alb și negru. Asta imi plăcea la nebunie. Chris a tresărit ușor și s-a îndepărtat de mine.
- Bine, dar acum trebuie să plec…
- Parca-i zis că pleci după ore!
Eram confuz și nu înțelegeam de ce se poartă așa de straniu.
- M-am răzgândit, spuse el și ieși val-vârtej din cabinet.
Ceva m-a făcut să îl urmăresc. Eram extrem de curios să văd cine e fata care i-a cucerit inima. Chris a ieșit din liceu. Nu l-am urmat, dar m-am apropiat de un geam. Îl puteam vedea perfect de acolo. A sunat clopoțelul, anunțând începutul orei, dar nu i-am dat nici un pic de atenție. Chris vorbea cu cineva la telefon și părea extrem de nerăbdător. Peste cinci minute la locul cu pricina s-a oprit o mașină roșie și sigur la volan nu era o persoană de genul feminin. Era un tip. De ce Chris m-a mințit și cine era bărbatul din salon?
Prietenul meu s-a așezat în acea mașină și l-a sărutat pe obraz pe individ! Nu știam ce să cred! Avea prieteni mai buni ca mine? De ce pe mine nu m-a sărutat niciodata așa familiar pe obraz? Eram foarte apropiați, suntem cei mai buni prieteni la urma urmei. Dar poate bărbatul din automobil era o ruda de-a lui. Nu știam prea multe despre familia lui Chris, căci nu îi plăcea să vorbească despre ei. Probabil era un văr de-al său, dar cum nu ar sta lucrurile, avea să aflu în curând.
Cu aceste gânduri încurcate, m-am pornit spre cabinetul de matematică. Ce noroc avea Chris că absenta. Ambii detestăm matematica și chiar dacă eu invăț cât de cât, cunoștințele prietenului meu cel mai bun, la această materie, sunt egale cu zero. Crina s-a așezat cu mine în bancă, zâmbind frumos. Ar trebui să mă gândesc mai serios la propunerea ei de a fi împreună. E perfectă pentru mine, dar sper să mă poată răbda …
***