07-01-2012, 12:48 AM
Nu înțelegeam nimic din ceea ce se petrecea în jurul meu. Cu greu încercam să ghicesc brațele acelea ce mă purtau elegant spre salvare, renunțând într-un final să o mai fac. Simțeam un gol imens în stomac, iar totul în jurul meu era precum o ceată densă. Ochii care începuseră să mă usture la început, păreau acum că îmi ard, precum tot chipul, tot corpul - fiecare părticică din mine. Cu toate astea, ceea ce mă îngrozea cel mai tare nu era durerea fizică ce mă mistuia în interior, ci faptul că simțeam nevoia să mă hrănesc. Sunt sigură că asta nu pare așa înfricoșător, mai ales pe tonul calm și stins pe care o spun. Categoric nu! Însă partea rea abia acum începe - vroiam hrana, dar nu orice fel de hrană, vroiam sânge. Era ca și cum tot universul meu se prăbușea, căzând într-un infern propriu. Toate speranțele, toate visele ce trăgeau spre normalitate, totul mi se năruie sub priviri. Cum aveam să fiu vreodată normală? Cum? Am ajuns un monstru, un monstru care pune pe primul loc instinctele primare, trecând cu vederea peste viața unei ființe nevinovate, și peste orice urmă de sentimente de compasiune sau dragoste. Simțeam cum focul din mine îmi pătrundea în inimă din ce în ce mai tare, iar colții începură să mă doară.
Apoi, în capul meu a urmat o lungă pauză, ca un gol infinit. O lumină puternică îmi străpungea privirea, odată ce am pătruns în noua încăpere. Acele brațe puternice cât și protectoare mă lăsaseră jos. Mai târziu, un parfum moale, cald îmi inundă nările. Să fie oare mirosul de sâng..
- Nu, nu, lăsați-mă să mor! Va rog, lasaţi-mă să mor! am rostit pe un ton grav, cu un timbru slăbit şi tremurat.
După cum puteam să ghicesc nimeni nu avea să-mi asculte rugămintea. Toți roiau în jurul meu încercând să mă determine să-mi revin, pentru a fi capabilă să beau acel lichid vâscos și vânăt. Lacrimile nu-mi mai încăpeau în ochi. Era atât de ridicol să știi că te comporți ca un monstru, dar să nu te poți oprii. Patetic chiar. Mă simțeam de-a dreptul o ființă atât de josnică! Îmi era scârbă de mine..
Apoi, în capul meu a urmat o lungă pauză, ca un gol infinit. O lumină puternică îmi străpungea privirea, odată ce am pătruns în noua încăpere. Acele brațe puternice cât și protectoare mă lăsaseră jos. Mai târziu, un parfum moale, cald îmi inundă nările. Să fie oare mirosul de sâng..
- Nu, nu, lăsați-mă să mor! Va rog, lasaţi-mă să mor! am rostit pe un ton grav, cu un timbru slăbit şi tremurat.
După cum puteam să ghicesc nimeni nu avea să-mi asculte rugămintea. Toți roiau în jurul meu încercând să mă determine să-mi revin, pentru a fi capabilă să beau acel lichid vâscos și vânăt. Lacrimile nu-mi mai încăpeau în ochi. Era atât de ridicol să știi că te comporți ca un monstru, dar să nu te poți oprii. Patetic chiar. Mă simțeam de-a dreptul o ființă atât de josnică! Îmi era scârbă de mine..
O.o.c: oricine, de preferabil xpt1 care să povestească - doar dacă se poate.
![[Imagine: dh4h3a.png]](http://i47.tinypic.com/dh4h3a.png)
~.~
„Nu poti cunoaste cu adevarat decat ceea ce renunti a stapani.”