Când nimic nu este ceea ce pare a fi

[Miss M]

Trecand pestea lenea de care nu stiu de unde am facut rost(:P), am ajuns si eu cu un comentariu.
Capitolul a fost lung, un nou record. Cum s-a mai zis, te-ai axat mai mult pe descriere, ceea ce nu mi se pare rau, mai ales cu toata actiunea din ficul asta.
Se pare ca gemenele il conving tot mai greu pe tatal lor ca totul este bine, iar Andrews nu a ajutat de loc. De fapt, cand ajuta omul ala la ceva?
Scena in care Alex s-a impiedicat si Ryan a prins-o a fost (evident) preferata mea. Chiar daca o fi clasica sau nu mai stiu cum, modul in care o prezinti conteaza cu adevarat. Si ti-a iesit >:D<.
Ideea lui Chris m-a amuzat, mai ales ca, aeriana cum o stiu, sora ei nu ar face fata la o lectie de karate. Macar intentia conteaza.
Andrews ma enerveaza din ce in ce mai tare, dar nu a atins apogeul. Presimt ca nici mult nu mai e, asa ca n-am de gand sa insir aici toate motivele pentru care, in ochii mei, este un nenorocit and so on.
Asadar bietul Ryan nu poseda inca toate puterile... Trist, foarte trist. E timp pentru toate, deci nu trebuie sa ma ingrijorez. Sau ar trebui?
Ticul lui Alex mi s-a parut adorabil. Fata asta e ca o carte deschisa, pe bune. Si se pare ca incepe sa se indragosteasca de scumpiliciul meu(in traducere, mi-l fura:-w). N-am sa fac o drama din asta pentru ca, la drept vorbind, o cam asteptam.
Greseli de tastare nu ai avut:)).
Descrierea, dupa cum am mai spus, este mai multa si, indraznesc sa afirm, mai buna decat in capitolele anterioare. Dialogul nu e nici mult, nici sec, niciodata n-a fost asa.
Bafta in continuare!:*