Când nimic nu este ceea ce pare a fi

[Miss M]

Ai postaaat *dance*.
Capitolul a fost destul de lung, desi nu prea s-au intamplat lucruri importante. Dar ai batut niste apropo-uri care m-au pus rau de tot pe ganduri. Ma refer mai ales la bataia pe care a luat-o Andrews, incep sa-mi creez o adevarata teorie despre asta.:))
Nu ai nicio greseala, ca de obicei. A fost mult dialog, spus/ gandit, dar mie imi plac mai mult povestile in care personajele vorbesc, asa ca nu m-a deranjat cu nimic. Un singur lucru m-a nedumerit: ai accentuat foarte mult faptu ca Alex isi face griji pentru scumpilici, dar cand l-a vazut teafar si nevatamat nu si-a exprimat fericirea nici macar in propriile-i ganduri. Pai cum vine asta?:|
Concluzie: nu-l merita:)).
Abygail devine enervarea in persoana, deja n-o mai inghit deloc pe pitica aia rasfatata. Capitolul asta a fost plin de ciudatenii, daca ma pot exprima asa. In primul rand Alex si grija ei enorma care n-a lasat niciun semn dupa aparitia lui Ryan, Andrews care si-a luat bataie... Chris m-a ingrozit de-a dreptul, incep sa cred ca familia asta e total paralela cu normalitatea. Nu si-a facut si ea griji pentru Alex, n-a strans-o in brate, nu s-a bucurat ca a reintalnit-o, nimic. Ca sa nu mai vorbim de tatal lor care devine un ghimpe, fara intentie, normal. E trist ca se intampla asa. :o3
Nu mai am ce spune pentru ca inca ma gandesc la faptul ca eroina noastra are logica, dupa cum a zis. Nu prea imi vine a crede, e asa anormala...
Astept next-ul(si sper sa vina mai repede decat de data asta:-W ) :*.