Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Când nimic nu este ceea ce pare a fi

#36
Multumesc pentru comentarii :* Am venit in sfarsit cu continuarea, sper sa va placa.
Lectura placuta >:d<



Capitolul 14


Următoarea dimineaţă eram destul de buimacă. Toată noaptea mă gândisem dacă să-i spun lui Ryan despre acel vis sau să aştept să-mi mărturisească dragostea lui. Desigur, nu ajunsesem absolut nicăieri.
Când am ieşit din bloc şi l-am văzut acolo aşteptându-ne aproape ca mi s-a ridicat inima în gât. Asta spre amuzamentul surorii mele, pe care mai avea putin si o bufnea râsul. Nu-mi venea să cred. Eu treceam printr-o adevarată criză, iar ea se distra. Eh, dacă nu altceva, măcar acum ştiam sigur că acea vrajă funcţionase.
- Dar voi ce aţi păţit? Nu păreţi a fi în apele voastre.
Deci nu ştie că i-am văzut visul...
Nu ştiam dacă mă simt uşurată sau nu. Cert e că situaţia nu-mi convenea deloc. Şi mă mai simţeam şi nelalocul meu pe deasupra.
I-am răspuns că totul e în regulă şi că doar i se pare, deşi eu nu sunt tocmai cea mai bună mincinoasă şi am luat-o cu toţii din loc.
Am ales să merg în spatele lui Ryan, doar aşa, ca să mă asigur că dacă mi se urcă sângele în obraji el să nu observe. Încercam să mă uit la ceea ce se află în jurul meu, dar era zadarnic. Orice făceam ochii mi se întorceau în cele din urmă spre el. Sau mai exact spre spatele lui. Nu că asta ar fi contat prea mult pentru mine în acele momente.
De ce mă plăcea? Viaţa mea era mult mai simplă când nu ştiam asta. Dar, cel mai important, de ce nu-mi zisese nimic până acum?
După ce am ajuns în clasă ne-am dus fiecare la locurile noastre aşteptând ca ora să înceapă. M-am surprins privindu-l din nou.
Stătea cu capul sprijinit într-o mână şi privea pierdut pe geam. Ochii aceia păreau foarte concentraţi pe ceva anume. Câteva raze de sore îi picau pe faţă făcându-i ochii să strălucească. Avea un corp lucrat, dar nu foarte mult. Dacă nu te uitai cu atenţie nici măcar nu observai acest amănunt. Părea foarte serios, poate prea serios.
Gândurile mi-au fost întrerupte de Chris.
Te holbezi la el.
Mi-am întors privirea fixând-o pe tablă.
Nu mă holbez.
Poate nu acum, dar înainte o făceai.

Nu i-am răspuns. Nu înţelegeam rostul discuţiei, deşi nu puteam să neg că mă enerva puţin. În schimb m-am uitat la ea. Se uita la mine cu una din acele priviri şmechere, sau ştrengăreşti. Asta m-a pus pe gânduri. De obicei ea nu are astfel de priviri.
Ştii care e partea cea mai amuzantă?
De data asta tounul ei se schimbase. Nu mai era amuzat de întreaga situaţie. Părea melancolic, chiar trist oarecum. Am privit-o surprinsă neştiind ce aş putea să-i spun. Nu înţelegeam la ce se referea.
Cred că asta e prima oară când îl priveşti cu atenţie de când a început toată această poveste...
Asta m-a luat prin surprindere. Mi-am fixat privirea în poală gândindu-mă la ceea ce-mi zisese. Dar, oricât mă enerva acest lucru, trebuia să recunosc că avea dreptate. De când apăruse asta era prima oară când îl priveam cu atenţie.
El era doar o persoană care apăruse neinvitată în viaţa mea şi care, după ce ne ajuta să revenim la vieţile noastre obişnuite, ar fi dispărut la fel de brusc cum apăruse. Sau cel puţin asta ar fi trebuit să fie.
Şi atunci de ce au luat lucrurile o asemenea întorsătură?

***

După şcoală Ryan ne conducea acasă. Off, după ce că şi aşa nu ştiam cum să o scot la capăt cu toată povestea, acum mai trebuia să-l şi văd destul de des.
Când mai aveam vreo cinci sute de metri până la bloc Chris s-a oprit brusc, iar eu aproape că m-am ciocnit de ea. Ce o apucase să se oprească aşa?
- Tocmai mi-am amintit ceva. Ar trebui să mă duc la lecţiile de carate azi.
Ia stai aşa. Doar nu încerca să facă ceea ce credeam eu, nu-i aşa? Şi chiar dacă ar fi avut intenţia doar nu credea că sunt chiar atât de fraieră încât să îi permit acest lucru?
- Nu ai lecţii de carate azi, am spus pe un ton hotărât.
- Adevărat. Dar m-a sunat profesoara şi...
- Ba nu te-a sunat, i-am tăiat-o eu. Mergi.
Am început să o împing pe la spate ca să mă asigur că nu va încerca vreo şmecherie. Nu avea să mă lase singură cu Ryan. Nici gând!
Ce soră puteam să am şi eu. În loc să mă ajute ea voia să-mi complice şi mai mult situaţia.
Cred că săracul băiat nu mai înţelegea nimic. Ştiu asa pentru că a întrebat pe un ton cât se poate de nedumerit dacă totul e în regulă cu noi două. I-am răspuns repede un “Da!” sperând să mă creadă.
Am intrat în bloc, iar după ce ne-am luat la revedere de la el am luat-o repede în sus pe scări cu draga mea soră în spate.
Ce-a fost aia? Am întrebat.
M-am gândit să-l ajut puţin, atâta tot.
Mi-am dat ochii peste cap. Ieri mi se păruse că e de partea mea şi că încearcă să mă ajute, iar acum îmi făcea asta. Până la urmă, dacă Ryan chiar voia să-mi spună putea să o facă şi fără ajutor. Îmi venea să-i spun vreo două dragei mele surori pentru minunata ei intenţie, dar m-am abţinut.
Am intrat în apartament şi tocmai voiam să trâtesc ghiozdanul pe jos când braţul lui Chris m-a oprit. M-am uitat la ea nedumerită.
Avea o privire cât se poate de serioasă pe faţă şi părea că ceva nu-i convine.
Orice ai face, fă-o în linişte.
De ce? Ce s-a întâmplat?
Mama e acasă şi vorbeşte cu cineva.

La asta chiar că nu am mai ştiut cum să reacţionez. Şi, până la urmă, ce conta dacă mama vorbea cu cineva sau nu? Nu înţelegeam de ce devenise brusc atât de serioasă. Mai devreme aproape că o bufnea râsul.
Mi-am lăsat ghiozdanul jos încercâd să nu fac zgomot şi am urmat-o până la uşa camerei părinţilor. Uşa era închisă, aşa că a trebuit să ne lipim urechile de uşă pentru a putea auzi ceva cât de cât.
La început nu am putut înţelege mare lucru, dar apoi am auzit vocea ridicată a mamei.
- Nu mă interesează ce trebuie să faci! Fetele mele au dat de belea din cauza faptului că tu nu ai fost destul de atent la Andrews. Ştii ce e cel mai enervant? Faptul că te-am şi avertizat cu privire la el.
Părea destul de supărată. Nu o mai auzise vorbind pe un asemenea ton de când ne prinsese cu cartea de vrăji în mână pe când abia îl întâlnisem pe Andy.
Deci era vorba de Andrews. Dar cu cine vorbea oare?
Următoarea voce pe care am auzit-o aparţinea unui bărbat.
- Ştiu şi îmi pare rău. Este şi vina mea că lucrurile au luat o asemenea întorsătură. Ar fi trebuit să fiu mult mai atent. Dar îţi promit, totul se va rezolva. Ai discutat cu ele despre... ştii tu.
O linişte aproape sinistră a domnit în toată casa înainte de a se auzi din nou vocea mamei. În tot acest timp eu deveneam din ce în ce mai curioasă. Voiam să aflu mai multe.
- Nu încă. Nu ştiu. Nu cred că e o idee bună, având în vedere tot ceea ce li se întâmplă.
- Va trebui să le spui odată şi-odată, ştii asta. Iar la cum evoluează lucrurile nu ştiu cât vei mai putea trage de timp.
Nu mai înţelegeam nimic. Deci mama ascundea ceva de noi? Dar de ce ar face aşa ceva? Ce putea fi atât de important încât să nu ne poată spune acum? Aş fi vrut să intru acolo şi să aflu cu cine discuta şi despre ce anume ar fi trebuit să ne vorbească.
Dar nu am reuşit pentru că brusc am auzit vocea tatei.
- Ce faceţi voi două aici?
Mai aveam puţin şi săream în sus din cauza faptului că fusesem luată prin surprindere. Mi-am întors privirea şi l-am văzut pe tata stând în picoare şi uitându-se la noi nedumerit. Nu ştiam ce să zic. Nu-mi venea nimic în minte în acest moment.
Chris i-a zis o explicaţie conform căreia noi două exersam pentru o piesă de teatru pe care o pregăteam la şcoală. O comedie sau ceva de genul.
A părut că ne crede şi ne-a rugat să ne dăm la o parte deoarce el ar vrea să-şi scimbe hainele. Am executat ordinul lipindu-ne de peretele opus.
Nu ar trebui să-l oprim? Am întrebat.
Sub ce pretext?
Aici aşa era. Ce am fi putut să-i spunem? Ne-am privit una pe alta temându-ne pentru ceea ce va urma. Tata a apăsat pe clanţă şi a deschis uşa. În acel moment am simţit un fior trecându-mi prin tot corpul.
Dar, spre surprinderea amândurora, am observat că în cameră nu se afla decât mama. M-am uitat de jur împrejur, dar nu am văzut pe nimeni altcineva. Iar la cum era camera mă îndoiam că ar fi avut unde să se ascundă.
Oricine fusese persoana cu care vorbise mama mai devreme părea că dispăruse pur şi simplu. Nici măcar eu nu înţelegeam cum era posibil aşa ceva.
A spus că se duce în bucătărie şi a ieşit din cameră salutându-ne ca şi cum nimic nu se întâmplase.
Tata ne-a zâmbit spunându-ne că de-abia aşteaptă să vadă acea piesă de teatru pe care o pregătim.
Ce ironic. Scuza folosită de Chris fusese despre o piesă de teatru. La cât de bine învăţasem să minţim şi să ne prefacem eram convinsă că am fi nişte actriţe minunate.
Mi-am lăsat ochii în podea şi am ieşit din apartament neştiind exact unde anume voiam să ajung. Fără să-mi dau seama paşii m-au purtat spre parc. Mai exact am ajuns la lac. Am luat loc pe iarbă încercând să procesez tot ceea ce auzisem.
Deci, mama vorbise cu cineva reproşându-ifaptul că nu fusese mai atent cu acel Andrews. Apoi mai aflasem că ea ar fi trebuit să vorbească cu noi despre un anumit lucru, dar nu o făcuse. Despre ce anume era vorba şi de ce era atât de iportant? Eram curioasă să aflu, dar, e asemenea, nu eram sigură că doream să ştiu despre ce era vorba. Nu ştiam câte veşti aş mai fi putut suporta. Voiam ca totul să revină la normal. Să mă pot trezi dimineaţa şi să ştiu că totul luase sfârşit şi că totul va vi fi la fel ca înainte. Fără complicaţii. Fără alte minciuni.
Minciuni. Tocmai îi spusese Chris una tatei acum câteva minute. Oare cât va mai dura toată tărăşenia? Nu voiam să mai trebuiască să-l mint pe tata. Aş fi vrut să-i pot spune tot adevărul. Dar, desigur, nu puteam face acest lucru. Mai ales acum.
Am privit cerul întrebându-mă ce urma să se mai întâmple acum.
Oare lucrurile pot deveni ÅŸi mai rele?
Mă îndoiam sincer. După un timp am decis că poate ar trebui să mă întorc totuşi acasă. Înainte ca tata să intre la cine ştie ce bănuieli.
M-am ridicat scuturându-mi blugii de praf şi tocmai când voiam să mă îndrept spre ieşirea din parc am auzit o voce mult prea bine cunoscută venind din spatele meu.
M-am întors pe călcâie pentru a-l vedea pe Andrews stând sprijinit de un copac, privindu-mă cu genul ăla de ochi ce sugerau faptul că deja a învins.
- Te grăbeşti undeva?
Nu-mi venea să cred. Ce naiba căuta aici? Şi, pe deasupra, cu acea privire. Mă scotea din sărite. Îmi venea să-l transfor într-o broască râioasă şi să-l trimit pe lună.
- Ce vrei?!
- Vai, dar ce supărate suntem astăzi. Şi eu care nu voiam decât să discut puţin cu tine.
A zis toate astea pe genul ăla de ton pe care adulţii îl folosesc pentru a le explica ceva evident copiilor lor.
Şi-a ridicat o mână trimiţând mai multe pietre în direcţia mea. Mi-a ridicat mâinile la timp pentru a forma un scut care să mă protejeze.
A râs înfundat spunându-mi că am nişte reflexe destul de bune. A mai adăugat că acest lucru nu mă va ajuta cu nimic totuşi.
În acel moment am auzit paşi venind din spatele meu şi i-am văzut pe Ryan şi Chris. Deci aflaseră că dădusem de bucluc şi veniseră pentru a mă ajuta. M-am bucurat că nu eram singură împotriva lui.
Ryan era destul de furios. Mă temeam că ar putea face ceva prostesc.
- Las-o în pace, Andrews! A ţipat el.
- Vai, ce curajoşi suntem. Dar nu va ţine. Nu cu mine, cel puţin, a zis pe un ton superior.
Ceea ce s-a întâmplat după aceea a fost prea rapid pentru ca eu să pot urmări firul evenimentelor. Ceea ce ştiu sigur este că Andrews a dispărut din locul unde stătea pentru ca în secunda următoaresă apară în spatele meu. Nu am reuşit să reacţionez la timp. Şi-a pus un braţ în jurul gâtului meu, pentru ca mai apoi să mă forţeze să mă întorc cu faţa spre Ryan şi Chris.
A spus, cred că mai mult pentru Ryan, că dacă vor încerca ceva eu voi avea de suferit.
Nu pot spune că eram chiar speriată. Eram doar foarte confuză. Nu înţelegeam ce punea la cale sau de ce apăruse tocmai acum.
Am încercat să scap, dar era prea puternic pentru mine. Am încercat să găsesc o vrajă care ar fi avut cât de cât efect asupra lui. Însă nu puteam să gândesc prea clar. Nu după tot ceea ce se întâmplase.
Apoi am simţit cum ochii îmi devin din ce în ce mai grei. Deci nenorocitul folosea o vrajă pentru a mă face să adorm. Am încercat să rămân trează, însă nu am reuşit.
Ultimul lucru pe care l-am văzut au fost privirile îngrijorate ale celor doi...
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]




Răspunsuri în acest subiect
RE: Iluzia unei vieţi obişnuite - de Miss M - 22-08-2011, 03:18 PM
RE: Iluzia unei vieţi obişnuite - de Miss M - 23-08-2011, 12:08 PM
RE: Iluzia unei vieţi obişnuite - de Miss M - 26-08-2011, 01:31 PM
RE: Iluzia unei vieţi obişnuite - de Miss M - 27-08-2011, 12:34 PM
RE: Când nimic nu este ceea ce pare a fi - de Leontina - 10-09-2011, 05:38 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Nimeni nu e ceea ce pare. Ioaaa. 1 2.229 26-12-2012, 10:10 PM
Ultimul răspuns: Lain
  Nici ingerii nu sunt ceea ce par a fi Chris`sCookie 3 3.154 25-07-2012, 05:35 PM
Ultimul răspuns: Chris.
  Viata nu este ceea ce pare... Blood_Angel 4 4.125 03-12-2011, 07:51 PM
Ultimul răspuns: Blood_Angel
  Când fulgerul loveÅŸte Meal. 7 4.531 10-09-2011, 12:43 PM
Ultimul răspuns: matzaplouata
  [split] Când cortina cade Diid` 0 1.193 21-08-2011, 10:29 PM
Ultimul răspuns: Diid`
  Când ciorile zboară Mad Hatter 8 3.446 11-08-2011, 01:05 PM
Ultimul răspuns: Dragonz Eyez
  Nimic mai mult decât cuvinte. Julliette . 5 2.256 22-07-2011, 11:52 AM
Ultimul răspuns: Mizantropul
  Zece fac cât doi. Absinthion 2 1.727 08-07-2011, 12:53 PM
Ultimul răspuns: Rain
  Nimic nou sub soare... Pixxie.' 0 1.790 08-04-2011, 08:30 PM
Ultimul răspuns: Pixxie.'
  Mai mult decat ceea ce pare CandyGirl 18 12.397 22-03-2011, 07:23 PM
Ultimul răspuns: Flash


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)