Un suflet Singur pe o Mare din Lacrimi Sincere

[RouXiss Đx]

buuna :]
am adus next, stiu ca este cam tarziu :">

CAPITOLUL V

Ma uit la ele si zambesc. Are parul roz ca al meu, un roz deschis ca floarea de cires. Imi vad matusa, care aflu ca traieste.
Cad in gol. Dar cred ca am gasit fundul, pentru ca m-am izbit cu putere. Doare, atat de tare ma doare incat inima mea sensibila, parca din sticla se transforma in cioburi, iar cioburile in alte cioburi, pana la nesfarsit, pana cand va fi doar un praf inima mea. Nimeni nu stie nici distanta intre cer si pamant, dar cred ca eu o stiu. Cerul mia cazut in cap, provocandu-mi dureri sufletesti. Sunt ca un balon care are nevoie de aer, ca un bebelus de mama lui. Ma doare inima. De ce eu? Din ce se poate intampla mai rau eu am indurat si voi indura. Dumnezeu mi-a dat o cruce,iar eu va trebui sa o car pana la capat, la fel cum a facut si El. Ranile mi se adancesc, iar cutitul se tot rasuceste in rana. As vrea sa nu ma fi nascut. Ca sa mor impreuna cu mama. Dar stai? Cum a murit mama? O intrebare fara raspuns, dar cred ca stiu de unde sa aflu. O intreb pe mama, pardon Tsunade cum a murit.
-Sakura, mama ta a murit impinsa pe scari de matusa ta. Medicii au incercat sa faca tot ce se putea posibil, dar nu a mai avut sanse. Ultima dorinta a mamei tale a fost ...

~FlashBack~

-Asuma, vreau ca Sakura sa aibe o mama adoptiva, si sa nu stie de mine pana nu are optisprezece ani. Si te rog sa ma uiti si sa nu ma plangi la inmormantare.
-Dar eu, cum sa fac asta? Nu spune ca vei muri, nu o sa mori
Nici nu apuc sa termin propozitia ca sunetul aparatelor scot un sunet enervant, care arata ca sotia mea s-a stins din viata. Medicii intra pe usa la strigatele mele, incerc sa o salveze, dar unul din medici se intoarce spre mine si imi spune adevarul.
-Traieste, dar nu are sanse decat la inca o zi de viata.
-Koora! Nu! Te iubesc! De ce? zic printre lacrimi cazand pe jos.

~EndFlashBack~

Ma ridic si ma duc pe balcon. Tin strans bara, iar Tsunade se uita la mine cu ochii inlacrimati. Ea chiar ma iubeste, dar nu este mama mea. Daca ar fi fost altfel, daca nu m-as fi nascut nu sa-r fi intamplat asta. Tsunade ar fi fost fericita cu suma, eu as fi fost fericita cu mama in nori, in imparatia Lui Dumnezeu. Vantul imi da pe spate parul meu rozaliu. Lacrimile cad si iar cad in gol. Vreau sa ma aunc, sa scap de chin, dar este cel mai mare pacat sinuciderea. Am pasit usor in viata cu niste simple tipete de fericire ca traiesc, ca am mama si tata, iar acum tip de tristete, de suferinta, de dor.
-Sakura, iarta-ma. Mai da-mi o sansa, nu iti cer sa imi zici mama, dar vreau sa ma iubesti macar jumatate din cat ma iubeau inainte de adevar. Maine ai si banchetul, ai timp sa imi raspunzi.
Ii zic ca ma gandesc, dupa care imi fac bagajul complet si il pun in hol. Ma duc sus in camera, ma arunc in pat si ii pun capul in perna dand drumul lacrimilor.

-A doua zi la sase dimineata-

Ma trezesc si ma intind cascand. Imi pun mana pe frunte si imi dau parul de pe chip. Ochii rozalii arata de parca tocmai au plans, parul este ciufulit iar in doua ore trebuie sa fiu prezenta. Ma dau jos din pat si ma indrept catre baie. Ajung acolo si imi pieptam cu grija parul. Dupa ce termin intru in dus. Dau drumul la apa calda. Fiecare strop se izbeste de corpul meu provocandu-mi o durere placuta. Aplic samponul pe par si imi masez capul. Ma clatesc si aplic iar pocedeul. Ma dau cu celul de dus, iau buretele imi gadila pielea alba. Ma clatesc si ies din dus. Prosopul imi inconjoara trupul alb. Dau drumul apei reci de la ghiuveta. Periuta este murdara de pasta de dinti pe care o pun. Imi frec perlele albe dupa care clatesc si pun peria inapoi. Imi usuc parul cu fionul dupa care ma duc la dressing. Imi iau o pereche de blugi scurti doua palme mai sus de genunchi si un maeu rosu cu un cerc alb pe el. Ma incalt cu o pereche de balerini rosii dupa care ma indrept catre hol. Iau bagajul in mana dupa care alerg pe strazi deoarece era ora sapte si un sfert, iar eu trebuia sa fiu acolo la opt fara zece. Ajung la fara douazeci. O mana imi atinge umarul, facandu-ma sa tresar. Este chiar Hinata. O imbratisez dupa care ne imbarcam in autocar, care ne duce pana la port, de acolo lu-am vaporul si mergem pe Insula Konoha. Ne asezam fiecare doi cate doi, eu stand cu Hinata, iar in spatele nostru sunt doi baieti pe care Hinata ii cunoaste. Facem cunostiinta dupa care autocarul porneste. Acum este acum, excursia asta cred ca va fi interesanta...