08-01-2011, 08:02 PM
După muuuuu~lt timp, am venit și eu cu nextu`. ;;] Îmi pare rău pentru pauza colosală, dar nu prea am avut timp și inspirație. D: Oricum, sper ca acest capitol să vă placă. Enjoy . . .
[center]Capitolul 17
Eireen P.O.V.[/center]
Când i-am văzut trupul prăbușindu-se pe pământ, m-am lăsat în genunchi lângă el. Lacrimile îmi curgeau pe corpul lui, nepăsându-mi că elfii se uitau la mine. Nu murise, nu murise, nu avea cum. Încă îi simțeam pulsul, deci era bine, deocamdată. Chipul îi era mai palid decât niciodată. Mi-am lăsat capul pe el, plângând și mai tare. Cineva – probabil Migorn – m-a tras de acolo. M-am lăsat dusă, privind cum l-au ridicat doi tineri pe Derik. Elful m-a dus în încăperea în care îl cunoscusem pe Derik. M-am lăsat pe pat, nevenindu-mi să cred ce se întâmpla. Îmi era frică pentru ce i se putea întâmpla blondului. Și când te gândești că doar cu puțin timp în urmă – oare era o lună ? – eram acasă, fumând în disperare. Acum plângeam pentru cel pe care îl iubeam și care nici măcar nu era ca mine. Am închis ochii, dorind să dorm puțin. S-a dovedit că era destul de greu, având în vedere că eram îngrijorată pentru elful meu, plus că Migorn respira destul de zgomotos. O femeie a intrat pe ușă, având mai multe comprese și niște bandaje. S-a așezat lângă mine, curățându-mi fața de sânge uscat și mizerie. De abia când mi-a atins fața am simțit o durere puternică, datorată tăieturii de pe obrazul stâng. Nu știam dacă mă zgâriasem într-o creangă de copac sau mă lovise Ayno. Nenorocitul ală prost ! Îmi doeam să moară, să sufere cum sufeream și eu. Femeia a plecat, lăsându-mă singură cu Migorn. Acesta și-a dres glasul. Mi-am întors fața spre el.
- Îți datorez niște scuze. Știu că m-am comportat urât cu tine și Derik. Cât despre el, sunt sigur că o să se facă bine. După ce te odihnești puțin, te duc la el. Ayno nu te va răni aici, mi-a spus zâmbind ușor.
A ieșit din cameră, fără să mă lase să îi mulțumesc. Am tras pătura de pe pat peste mine, încercând să mă încălzesc. Deși corpul îmi era cald, eu mă simțeam înfrigurată. Și însetată, de fapt. M-am uitat în jur și am văzut un pahar cu apă. L-am dat pe gât imediat. După aceea, m-am simțit destul de mulțumită, așa că am încercat să adorm. Se auzeau glasuri în afara camerei, așa că m-am prefăcut că dorm. De fapt, nu am putut să adorm, dar cu ochii închiși mă puteam gândi la mai multe chestii. Trebuia să fac cumva să scap de puterea asta de a trece prin bariere. Dacă prostia asta îl făcea pe Ayno să îl rănească pe Derik, nu aveam nevoie de nicio nenorocită de putere. I-o dădeam pe tava. Era o modalitate de a o scoate din mine, nu ? Mă hotărâsem să îl întreb pe elf mâine.
Când am binevoit să mă ridic din pat, era noapte. Nu știu sigur cât era de târziu, dar nu voiam să mă culc aici. Am văzut și sursa zgomotului enervant ce îmi inundase urechile. Migorn mă păzea de pe un scaun, dar adormise și acum sforăia zgomotos. Am încercat să îl scutur un pic, apoi când l-am văzut că a deschis ochii, i-am cerut să mă ducă la Derik. Acesta m-a condus – împleticindu-se în propriile picioare – către o încăpere din apropiere. A deschis ușa pentru mine, apoi m-a lăsat singură cu elful meu. Am pășit pe vârfuri spre patul unde stătea. M-am așezat lângă el, mâgâindu-i fața perfectă. Respira regulat, în ciuda durerilor ce le avea. I-am sărutat pleoapele reci. Când m-am dat înapoi, el încerca să își deschidă ochii. Când a reușit într-un final, mi-a zâmbit în felul acela special, care mă lăsa fără respirație pentru câteva secunde. Chiar părea că nu îl durea așa tare. M-am întins lângă el, deși patul nu era prea încăpător. Dar nu suportam să nu fiu aproape de el, mai ales după ce aproape murise în brațele mele. Mi-am lipit trupul de al lui și l-am cuprins cu brațele. El mi-a căutat buzele, apoi m-a sărutat când de bine a putut în condițiile date. Eu nu mai puteam dormi, dar speram că el încă putea să o facă, nu voiam să îl deranjez. Am încercat să mă ridic, dar m-a ținut lângă el. Rahat, ce mult îl iubeam. Atât de mult încât numai o separare fizică m-ar fi durut ca naiba. Și probabil că și pe el, din câte mi-am dat seama. După câteva minute, mi-am dat seama că adormise. L-am privit și perfecțiunea lui m-a lăsat fără cuvinte. Părul blond îi era răsfirat pe fața palidă, dar într-un fel frumos. Un sentiment de moleșeală m-a cuprins și m-am lăsat pradă somnului.
Razele soarelui m-au orbit. Mi-a luat ceva timp până ce mi-am acomodat ochii cu lumina. Când am putut să țin ochii deschiși fără probleme, l-am căutat cu privirea pe elful meu. Era în picioare – chiar nu îl mai durea deloc ? –, uitându-se pe geam. Am sărit repede din pat, ducându-mă în fața lui. L-am sărutat ușor, simțindu-i buzele mai calde decât ieri. Și-a înfășurat brațele în jurul meu, iar eu mi-am lăsat capul pe umărul său.
- Te iubesc, i-am șoptit.
- Totul va fi bine, iubito, mi-a răspuns la fel de încet.
Îi simțeam respirația caldă în ceafa mea, și chiar am crezut că totul va fi bine. De ce nu ar fi fost ? Trebuia să fie o cale să îl omorâm pe Ayno și presupun că fiul său nu va mai face nimic fără el. Nu voiam să spun nimic acum când eu și Derik eram așa fericiți – într-un mod foarte ciudat, dar eu, cel puțin, eram. M-am uitat în jur și mi-am văzut rucsacul în care aveam hainele. Nu m-am întrebat cum fusese găsit ; probabil că un elf l-a adus, era destul de simplu cine se îmbrăca cu astfel de haine, aici în pădure. Mi-am luat niște haine din el – niște pantaloni negri și un tricou de aceeași culoare – și le-am îmbrăcat repede. Pe cele murdare le-am pus la fundul ghiozdanului. M-am așezat pe pat, observând o tavă cu niște mâncare pe o masă de lângă. Am luat tava, mirosind cu atenție hrană. O bucată măricică de carne și niște legume ce semănau cu cartofi, doar că aveau o ciudată nuanță de gri. Am început să mănânc, mai întâi cu teamă, apoi am devorat totul cu poftă. Era mult mai bună decât mâncare ce obișnuiam să o consum. Oare de ce totul aici era mai frumos decât în lumea mea ? Am oftat din răsputeri și mi-am întors capul spre blond. El mă privea amuzat, așa că am vrut să mă iau de el, cum aș fi făcut cu oricine. Dar privindu-i chipul, ceva m-a oprit. Cum aș fi putut să îi zic lui ceva ce l-ar fi supărat ? Nu aș fi putut să îi distrug aura aceea pură ce parcă o avea în jurul lui. Nu puteam să distrug totul chiar acum. S-a așezat aproape fără să simt, lângă mine. Eu m-am ghemuit aproape de el, fiind atât de fericită. Eram fericită atâta timp cât el era lângă mine, strângându-mă în brațe și încălzindu-mă. Niciodată nu îl voi răni, indiferent de cât de beată sau drogată aș fi. Mereu o să am grijă să se simtă perfect. Mi-am întors chipul spre el și l-am sărutat într-un mod deloc platonic, încercând să îi transmit tot ce simțeam în acel moment. Și când el mi-a răspuns sărutului, mi-am dat seama că simțea același lucru.
[center]Capitolul 17
Eireen P.O.V.[/center]
Când i-am văzut trupul prăbușindu-se pe pământ, m-am lăsat în genunchi lângă el. Lacrimile îmi curgeau pe corpul lui, nepăsându-mi că elfii se uitau la mine. Nu murise, nu murise, nu avea cum. Încă îi simțeam pulsul, deci era bine, deocamdată. Chipul îi era mai palid decât niciodată. Mi-am lăsat capul pe el, plângând și mai tare. Cineva – probabil Migorn – m-a tras de acolo. M-am lăsat dusă, privind cum l-au ridicat doi tineri pe Derik. Elful m-a dus în încăperea în care îl cunoscusem pe Derik. M-am lăsat pe pat, nevenindu-mi să cred ce se întâmpla. Îmi era frică pentru ce i se putea întâmpla blondului. Și când te gândești că doar cu puțin timp în urmă – oare era o lună ? – eram acasă, fumând în disperare. Acum plângeam pentru cel pe care îl iubeam și care nici măcar nu era ca mine. Am închis ochii, dorind să dorm puțin. S-a dovedit că era destul de greu, având în vedere că eram îngrijorată pentru elful meu, plus că Migorn respira destul de zgomotos. O femeie a intrat pe ușă, având mai multe comprese și niște bandaje. S-a așezat lângă mine, curățându-mi fața de sânge uscat și mizerie. De abia când mi-a atins fața am simțit o durere puternică, datorată tăieturii de pe obrazul stâng. Nu știam dacă mă zgâriasem într-o creangă de copac sau mă lovise Ayno. Nenorocitul ală prost ! Îmi doeam să moară, să sufere cum sufeream și eu. Femeia a plecat, lăsându-mă singură cu Migorn. Acesta și-a dres glasul. Mi-am întors fața spre el.
- Îți datorez niște scuze. Știu că m-am comportat urât cu tine și Derik. Cât despre el, sunt sigur că o să se facă bine. După ce te odihnești puțin, te duc la el. Ayno nu te va răni aici, mi-a spus zâmbind ușor.
A ieșit din cameră, fără să mă lase să îi mulțumesc. Am tras pătura de pe pat peste mine, încercând să mă încălzesc. Deși corpul îmi era cald, eu mă simțeam înfrigurată. Și însetată, de fapt. M-am uitat în jur și am văzut un pahar cu apă. L-am dat pe gât imediat. După aceea, m-am simțit destul de mulțumită, așa că am încercat să adorm. Se auzeau glasuri în afara camerei, așa că m-am prefăcut că dorm. De fapt, nu am putut să adorm, dar cu ochii închiși mă puteam gândi la mai multe chestii. Trebuia să fac cumva să scap de puterea asta de a trece prin bariere. Dacă prostia asta îl făcea pe Ayno să îl rănească pe Derik, nu aveam nevoie de nicio nenorocită de putere. I-o dădeam pe tava. Era o modalitate de a o scoate din mine, nu ? Mă hotărâsem să îl întreb pe elf mâine.
Când am binevoit să mă ridic din pat, era noapte. Nu știu sigur cât era de târziu, dar nu voiam să mă culc aici. Am văzut și sursa zgomotului enervant ce îmi inundase urechile. Migorn mă păzea de pe un scaun, dar adormise și acum sforăia zgomotos. Am încercat să îl scutur un pic, apoi când l-am văzut că a deschis ochii, i-am cerut să mă ducă la Derik. Acesta m-a condus – împleticindu-se în propriile picioare – către o încăpere din apropiere. A deschis ușa pentru mine, apoi m-a lăsat singură cu elful meu. Am pășit pe vârfuri spre patul unde stătea. M-am așezat lângă el, mâgâindu-i fața perfectă. Respira regulat, în ciuda durerilor ce le avea. I-am sărutat pleoapele reci. Când m-am dat înapoi, el încerca să își deschidă ochii. Când a reușit într-un final, mi-a zâmbit în felul acela special, care mă lăsa fără respirație pentru câteva secunde. Chiar părea că nu îl durea așa tare. M-am întins lângă el, deși patul nu era prea încăpător. Dar nu suportam să nu fiu aproape de el, mai ales după ce aproape murise în brațele mele. Mi-am lipit trupul de al lui și l-am cuprins cu brațele. El mi-a căutat buzele, apoi m-a sărutat când de bine a putut în condițiile date. Eu nu mai puteam dormi, dar speram că el încă putea să o facă, nu voiam să îl deranjez. Am încercat să mă ridic, dar m-a ținut lângă el. Rahat, ce mult îl iubeam. Atât de mult încât numai o separare fizică m-ar fi durut ca naiba. Și probabil că și pe el, din câte mi-am dat seama. După câteva minute, mi-am dat seama că adormise. L-am privit și perfecțiunea lui m-a lăsat fără cuvinte. Părul blond îi era răsfirat pe fața palidă, dar într-un fel frumos. Un sentiment de moleșeală m-a cuprins și m-am lăsat pradă somnului.
Razele soarelui m-au orbit. Mi-a luat ceva timp până ce mi-am acomodat ochii cu lumina. Când am putut să țin ochii deschiși fără probleme, l-am căutat cu privirea pe elful meu. Era în picioare – chiar nu îl mai durea deloc ? –, uitându-se pe geam. Am sărit repede din pat, ducându-mă în fața lui. L-am sărutat ușor, simțindu-i buzele mai calde decât ieri. Și-a înfășurat brațele în jurul meu, iar eu mi-am lăsat capul pe umărul său.
- Te iubesc, i-am șoptit.
- Totul va fi bine, iubito, mi-a răspuns la fel de încet.
Îi simțeam respirația caldă în ceafa mea, și chiar am crezut că totul va fi bine. De ce nu ar fi fost ? Trebuia să fie o cale să îl omorâm pe Ayno și presupun că fiul său nu va mai face nimic fără el. Nu voiam să spun nimic acum când eu și Derik eram așa fericiți – într-un mod foarte ciudat, dar eu, cel puțin, eram. M-am uitat în jur și mi-am văzut rucsacul în care aveam hainele. Nu m-am întrebat cum fusese găsit ; probabil că un elf l-a adus, era destul de simplu cine se îmbrăca cu astfel de haine, aici în pădure. Mi-am luat niște haine din el – niște pantaloni negri și un tricou de aceeași culoare – și le-am îmbrăcat repede. Pe cele murdare le-am pus la fundul ghiozdanului. M-am așezat pe pat, observând o tavă cu niște mâncare pe o masă de lângă. Am luat tava, mirosind cu atenție hrană. O bucată măricică de carne și niște legume ce semănau cu cartofi, doar că aveau o ciudată nuanță de gri. Am început să mănânc, mai întâi cu teamă, apoi am devorat totul cu poftă. Era mult mai bună decât mâncare ce obișnuiam să o consum. Oare de ce totul aici era mai frumos decât în lumea mea ? Am oftat din răsputeri și mi-am întors capul spre blond. El mă privea amuzat, așa că am vrut să mă iau de el, cum aș fi făcut cu oricine. Dar privindu-i chipul, ceva m-a oprit. Cum aș fi putut să îi zic lui ceva ce l-ar fi supărat ? Nu aș fi putut să îi distrug aura aceea pură ce parcă o avea în jurul lui. Nu puteam să distrug totul chiar acum. S-a așezat aproape fără să simt, lângă mine. Eu m-am ghemuit aproape de el, fiind atât de fericită. Eram fericită atâta timp cât el era lângă mine, strângându-mă în brațe și încălzindu-mă. Niciodată nu îl voi răni, indiferent de cât de beată sau drogată aș fi. Mereu o să am grijă să se simtă perfect. Mi-am întors chipul spre el și l-am sărutat într-un mod deloc platonic, încercând să îi transmit tot ce simțeam în acel moment. Și când el mi-a răspuns sărutului, mi-am dat seama că simțea același lucru.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.