The Power of Love [ Metal & Nya ]

[Me†al.]

@Lynn - Ne bucurăm că-ţi place ! >:d< Mi se pare ciudat că stilurile noastre se potrivesc atât de bine, dar este o surpriză plăcută. Te mai aşteptăm!

@Dydo - Hellow! Ne bucurăm că-ţi place şi te mai aşteptăm cu drag ! >:D< O să citeşti răspunsurile la întrebările tale în capitolele ce vor urma.

@Black Afina - Mulţumim pentru comment şi ne bucurăm că-ţi plac personajele şi acţiunea ! >:d< Pot să spun că elfii sunt mai sensibili decât oamenii normali pentru că, după părerea mea, ei simt natura, îi simt fragilitatea şi cât de blândă poate fi. Ei, trăind într-o armonie perfectă cu natura şi simţind-o, nu sunt atât de duri precum oamenii normali. Asta-i părerea mea. Te mai aşteptăm!

Aşaa... Capitolul acesta este un pic mai scurt pentru că mâine dimineaţă plec din ţară şi nu mai am când să postez [ până luni seară ] .

Capitolul 12
Derik P.O.V.

Rugămitea lui Eireen m-a făcut să-mi încordez muşchii şi maxilarul mi l-am încleştat. Nu ştiam ce era cu ea. Niciodată nu m-a mai rugat aşa ceva. Respiraţia mi-a devenit sacadată, în timp ce o luptă se petrecea în inima şi mintea mea. O parte din mine dorea să o aibă, dar cealaltă parte era prudentă, grijulie. Dacă făceam ceva necugetat? Iar dacă nu îi dovedeam, o puteam pierde pe vecie. Fiecare alegere pe care o făceam era dureroasă. Inima începuse să îmi bată rapid şi ea a fost cea care mi-a dat răspunsul: fă-o. Ăsta a fost primul meu gând când am privit faţa lui Eireen. Era aşa de frumoasă, precum regina elfilor. Era de o frumuşeţe de inegalat.
-Eireen, am şoptit eu încet, silabisit.
Atenţia ei s-a canalizat asupra mea şi atunci m-am ridicat în şezut, lângă ea. Folosindu-mă de rapiditatea mea, eram deja cocoţat pe picioarele ei şi ea mă privea oarecum uimită. Cu buricele degetelor, i-am atins uşor faţa palidă şi caldă. Nu m-am putut abţine. Tentaţia era mult prea mare şi buzele ei roşiatice mă ademeneau nespus de mult. O sărut şi în acel moment am simţit o plăcere infinită. Ea nu s-a opus şi a participat la sărut, limbile noastre mângâindu-se reciproc. În acel moment, nu mă mai puteam gândi la nimic înafară de Eireen. Uşor, i-am scos tricoul mov pe care îl purta şi am început să presar mici săruturi pe gâtul şi umerii ei. În tot acest timp, ea îmi scotea tricoul de culoarea frunzelor copacilor şi îl aruncă pe jos. Nu ştiam unde era, dar nici nu îmi mai păsa. De fapt, în acel moment, nimic nu mă mai interesa. Am început să-i mângâi uşor sânii, mai apoi acaparându-i gura într-un sărut tandru. Nu ştiu cum, dar, după câteva minute, amândoi eram dezbrăcaţi şi ne sărutam cu atâta foc de parcă era ultima oară când ne vom vedea. Începusem să-i presar mici săruturi pe gât, coborând înspre partea de jos a corpului. I-am mângâiat coapsele şi am simţit cum ceva din ea mă îndemna să fac ceva mai mult decât atât. Nu eram sigur de ce aveam să fac şi o parte din mine urla sperată un nu. Nu am putut să mă opresc şi o vroiam pe Eireen acum, să o fac a mea pentru totdeauna, să nu mai existe îndoială în sufletul ei. M-am aşezat între picioarele ei şi ea mi-a mângâiat uşor umerii şi părul lung ce îmi cădea peste chip. Cu o grijă nefirească pentru mine, am pătruns-o uşor. A scos un mic geamăt şi, pentru început, am crezut că era de durere, dar mă înşelasem. Era de plăcere. Am început să mă mişc atent în interiorul ei şi, cu unghiile ei lungi, a început să îmi zgârie umerii. Deşi sângele curgea puţin din zgârieturi, mie nu-mi păsa. Simţeam numai plăcerea şi dragostea pe care o aveam faţă de Eireen. Un elf nu se îndăgostea decât de două ori în viaţă şi asta era prima dată pentru mine. Probabil că, chiar dacă în viitor Eireen mă va urî, eu n-aş putea să o părăsesc. Nu puteam descrie în cuvinte ce simţeam pentru ea. Era mult prea mult pentru a putea scrie. Am ridicat uşor capul şi am sărutat-o apăsat, ea introducându-şi limba în gura mea. În timp ce mă mişcam înăuntrul ei, o sărutam şi îi mângâiam cu grijă coapsa stângă.
-De...rik, a spus ea ÅŸoptit printre gemetele care le producea.
I-am zâmbit uşor şi mi-am continuat treaba, sărutându-i gâtul şi jucându-mă cu unul dintre sânii ei. Ea continua să îmi zgârie uşor umerii şi, când şi-a înfipt unghiile în carnea mea, am scos un mic ţipăt. Am simţit prezenţa unui elf prin jurul cabanei, dar nu m-am chinuit să realizez cine sau ce era. Pur şi simplu nu-mi păsa. Am simţit cum momentul culminant venea şi m-am eliberat în ea, Eireen încordându-se şi arcuindu-şi spatele. Apoi, aproape epuizat, m-am prăbuşit pe perna de lângă ea. Şi-a tras cearceaful alb peste ea şi s-a întors pe o parte, privindu-mă. Ochii ei nu mai exprimau aceeaşi duritate şi putere. Avea o privire blândă, dulceagă, plină de iubire. Mă uimea, dar n-am mai spus nimic şi i-am atins obrazul şi l-am mângâiat. Aceeaşi formă de viaţă o simţeam îndepărtându-se de casă, alergând uşor pe iarba fragedă. Oare să fi fost Ayno? Nu ştiam şi nu-mi păsa. Puteam să îmi dau viaţa pentru Eireen fără să ezit nici măcar un moment.
-Acum ţi-am dovedit, nu-i aşa? Întrebasem eu gâfâind şi am privit-o printre ochii întredeschişi.
Ea s-a rezumat să aprobe, fără să mai spună nimic. Se vedea pe chipul ei cât de fericită putea fi, cum radia de fericire. M-a luat în braţe şi m-a strâns la piept cât de tare a putut. Mi-a sărutat părul şi mi-a şoptit:
-Dormi, observ că eşti obosit.
Am aprobat printr-un mormăit şi,cu o mână, i-am curpis talia, ţinând-o lipit de mine. Mă simţeam atât de fericit că eram împreună şi că fiecare şi-a clarificat sentimentele. Poate că ea încă nu a făcut acest lucru, dar eu eram sigur de trei lucruri: o iubeam extrem de mult, puteam să-mi dau viaţa pentru ea şi aş fi renunţat la orice pentru ea.
-Te iubesc, Eireen... Am spus cu ultima fărâmă de putere.
Nu am mai putut să înţeleg ce simţea în acel moment. Tot ce am făcut a fost să mă cufund într-un somn adânc, ţinând o mână pe zgârietura de pe umăr. M-am cufundat în acel somn plăcut, visând-o pe Eireen, preafrumasa mea rază de soare.