The Power of Love [ Metal & Nya ]

[Me†al.]

@Teh - Muţumim pentru commentul lung şi ne bucurăm că îţi place :D Sperăm să îţi placă şi în continuare >:D<

@Dydo - Mulţumim pentru comm, dear :)) Te aşteptăm şi în continuare, dy.

@Minnie - Hello! Tnx for teh comm şi ne bucurăm că îţi place [ mai ales că ţi-a plăcut şcena sărutului :)) nu şti cât m-am chinuit să o scriu :)) ] .

@bLaCk aFiNa - Ne bucurăm că îţi place cum scriem , dar de Derik nu îţi place? [-(

Aşa...scuzaţi întârzierea, dar săptămâna trecută n-a fost una prea roz pentru mine [ şi nu din cauza şcolii ] .

Capitolul 10
Derik P.O.V.

M-am blocat când am auzit întrebarea care mi-a fost pusă. Nu ştiam cum să răspund şi cum să formulez răspunsul. Din neatenţie, mi-am pierdut controlul asupra vrăjii care mă făcea să arăt uman. Urechile mi s-au alungit, părul mi-a devenit mai strălucitor şi faţa mi s-a albit.
-Păi... Ei bine, şti... Sentimentul meu pentru tine este unul ceva mai mare decât cel de amiciţie... Este precum relaţia dintre o plăpândă floare şi soarele. Floarea se naşte şi atunci cunoaşte prima dată soarele, se întâlnesc, apoi, se ataşază unul de celălalt. Practic, nu pot trăi dacă sunt despărţiţi. O floare fără soare ar muri, nu ar mai putea să trăiască. Şti, acest sentiment îl am şi eu pentru tine... Oamenii ştiu că îl numesc dragoste, nu? În fine, vorbim mâine dimineaţă... Acum ar trebui să te culci căci este târziu. Noapte bună!
Am sărit pe geamul camerei într-unul dintre arborii falnici. M-am aşezat comod pe una din crengi şi nu m-am mai sinchisit să mă schimb la forma umană. Crengile şi frunzele copacului mă puteau proteja de privirile indiscrete ale oamenilor. Cât de bine era să dormi într-un copac din nou. În pădure, făceam acest lucru des pentru că poveştile arborilor erau precum cântecele de leagăn... te adorm încetul cu încetul. Dar, aici, nu era deloc la fel. Copacii erau trişti şi povesteau lucruri foarte rar. Cel mai des, stăteau tăcuţi şi supăraţi.
Am văzut cum lumina din camera lui Eireen s-a stins şi, la scurt timp după aceea, am putut auzi respiraţia ei regulată. M-am aşezat mai bine pe creanga unde stăteam şi am închis ochii, adormind.

Dimineaţa a venit şi soarele a început să-şi arunce săgeţile de foc asupra oraşului adormit. O rază plăpândă m-a trezit din somnul odihnitor. Până şi săgeţile soarelui erau triste în acest loc. M-am destins şi am sărit pe pervaz, întrebându-mă dacă Eireen s-a trezit. Am intrat încet înăuntru, fără să fac vreun zgomot. Adoleşcenta încă dormea şi strângea în braţe pătura mov cu care era învelită. La fel de atent, am ieşit din cameră şi m-am întrebat ce să fac. Probabil că lui Eireen îi va fi foame când se va trezi, aşa că am hotărât să mă duc şi să prepar acelaşi tip de mâncare pe care l-a servit ea aseară. Am scos din frigider aceleaşi alimente şi le-am pus între două felii de pâine. După vreo jumătate de oră de chin, am reuşit şi eu să prepar ce mi-am propus. Le-am pus pe o farfurie şi apoi m-am sprijinit de bufet. Lângă uşă, în partea stângă, era arcul meu pe care nu l-am mai atins de mult timp. L-am luat în mână şi prin minte mi-au trecut acele momente când am luat praful alb. Parcă arcul mi le povestea într-o manieră care nu mă făceau să fiu ameţit. Bine, poate chiar am înnebunit.

Yes i Horon. Horon maure Eireen oiale Ayno uile. Varya Eireen!

Am auzit de Ayno. Era foarte vestit în toată lumea magică. Era cel mai puternic elf şi cel mai temut. Precizia loviturilor lui cu arcul era uimitoare, precum şi puterea magică. Şi Horon era fiul lui, sânge din sângele lui. Dintr-un singur motiv cei doi o căutau pe Eireen. Dacă o aveau, atunci, cu ajutorul puterii lui Eireen de a trece fără probleme prin bariere magice, puteau să distrugă toate celelalte tărâmuri. Cum Ayno era obsedat de putere, ar fi încercat să ia conducerea asupra tuturor pământurilor magice, un lucru inadmisibil. Trebuia să o protejez pe Eireen cu preţul vieţii, un lucru nu prea greu având în vedere că ne aflam în lumea ei. Ayno şi Horon nu puteau să afle unde eram şi, mai ales, cu cine mă aflam. Sau... puteau decât dacă i-au interogat pe cei din satul meu.
În bucătărie a intrat Eireen cu părul ciufulit şi căscând. Am privit-o şi i-am zâmbit. Poate că trebuia să îi spun despre ce s-a întâmplat. Oricum, am amânat acest moment pentru mai târziu. Eireen s-a aşezat la masă şi a început să mănânce, timp în care eu i-am privit pe geam pe oamenii care se perindau pe stradă. Toţi erau grăbiţi şi încruntaţi, o privelişte nu prea frumoasă pentru o asemenea zi însorită. Am căscat şi am aşteptat tăcut ca Eireen să termine de mâncat. După ce a terminat, am întrebat-o:
-Deci... Ce ai de gând să facem astăzi?
A lăsat capul în jos şi a stat pe gânduri câteva minute. Apoi, a ridicat capul zâmbitoare, parcă având o idee.
-Debbie mi-a trimis un mesaj ca să ne întâlnim azi într-o cafenea. Trebuie să mă întâlnesc neapărat cu ea astăzi, deci aceasta este propunerea mea. Şi...dacă tot vi cu mine, nu ai vrea să faci să-ţi dispară urechile? Nu vreau să umblu pe stradă cu un tip îmbrăcat ca de carnaval, îmi spuse ea plecând din bucătărie.
Am oftat şi m-am schimbat din nou la forma umană. Arătam ciudat, în opinia mea, dar pentru ceilalţi, probabil, arătam normal.
După puţin timp, uşa camerei lui Eireen s-a deschis şi ea a intrat în sufragerie. Purta un tricou turcoaz cu modele mov şi negre, o pereche de pantaloni negrii mulaţi pe picior şi nişte tenişi negrii cu puţin turcoaz. Părul precum sângele îl avea ciufulit şi nepieptănat. A ieşit pe uşă şi eu am urmat-o tăcut, aşteptând-o până când a închis uşa. Aerul dimineţii era destul de plăcut, poluarea nesimţindu-se în aer. Tot drumul spre cafenea, am vorbit cu Eireen despre diferite subiecte banale, dar totuşi am vorbit.
Cafeneaua unde trebuiau să se întâlnească se afla pe o străduţă paralelă cu una dintre şoselele principale. O stradă îngustă şi nu prea circulată. Pe trotoare, din loc în loc, erau întinse ziare, pe care erau puse diferite obiecte vechi şi murdare. Lângă fiecare lucru, era pus un cartonaş cu un preţ scis pe el. Vânzătorii arătau destul de dubios, fiecare având şuviţe colorate şi machiaţi strident. Lângă o adoleşcentă ce încerca să vândă o jachetă de piele jerpelită, se afla intrarea în cafenea. Înăuntru mirosea a fum de ţigară şi totul era negru: pereţii, mesele, canapelele, scaunele. La una dintre măsuţele din cel mai îndepărtat colţ, stătea o fată ce mi se părea cunoscută. Probabil era Debbie căci Eireen se îndreptă hotărâtă spre ea. Am salutat-o amândoi şi ne-am aşezat pe fotoliile de lângă ea. Eireen a început să vorbească cu ea. N-am dat prea mare atenţie discuţiei lor şi am privit-o pe chelneriţa ce se îndrepta spre noi. Femeia a întrebat ce dorim să servim şi Debbie a spus rapid:
-Un expresso dublu pentru mine şi două capucciono pentru ei doi.
În acel moment, chiar mă simţeam penibil. Nu auzisem niciodată în viaţa mea de capuccion sau expresso şi nici nu mă tenta să degust. Chelneriţa a venit rapid cu trei căni şi le-a aşezat în faţa noastră. Le-am urmat pe Debbie şi Eireen şi am amestecat lichidul cafeniu. Apoi, am luat o gură din pură curiozitate. Avea un gust amărui şi, ce să mai, oribil. Am început să tuşesc şi am pus cana pe masă, departe de mine. Pe Debbie a pufnit-o râsul, la fel şi pe Eireen.
-Dragă, tipul ăsta e normal? Cum să nu îi placă capuccionoul? Sigur este un om şi nu un extraterestru? A întrebat Debbie printre hohotele de râs.
-Stai liniştită...Lui Derik, ei bine... Nu îi prea place capuccionoul... El, de obicei, bea Mocacciono şi, şti, e o diferenţă între ele, s-a bâlbâit roşcata încercând să mă scape.
-În fine, tot ciudat mi se pare. Oricum, trebuie să plec. Mă întâlnesc cu gaşca în juma’ de oră la metrou. Mă bucur că v-am văzut... cred.
Debbie a lasat o bancnotă pe masa neagră şi s-a îndreptat spre uşă, plecând.
Am auzit un fel de adiere de vânt rece şi, totuşi familiar. Un singur cuvânt mi-a trecut prin cap în acel moment: Horon. Venise să o caute pe Eireen şi din cauza mea putea să o găsească. Am luat-o de mână pe adoleşcentă şi am ieşit fugind din local. Trebuia să plecăm repede şi departe de acolo. Am tras-o între două blocuri şi m-am transformat în elf. Aşa puteam să îl aud pe Horon şi puteam să aleg şi mai repede.
-Îmi pare rău... O să îţi explic mai târziu, m-am scuzat faţă de Eireen, ştiind că e derutată.
Am ridicat-o în spate şi am început să alerg rapid spre pădure. Norocul meu că nu era departe. Nu mai simţeam prezenţa lui Horon, dar şitam că avea să ne caute peste tot.
Ajunşi în apropierea pădurii, ştiam că nu puteam să trec de barieră şi nici nu ar fi fost indicat, având în vedere că, pe partea cealaltă, se putea afla Ayno. M-am redirecţionat şi am intrat în inima pădurii unde nu exista nici o barieră. Acolo era o căbănuţă din lemn unde ne puteam ascunde. Am ajuns rapid la căbănuţă şi am intrat înăuntru. Numai când eram în aceasta, am cugetat să o las pe Eireen jos. Cât timp ea se desmeticea, eu am studiat căbănuţa. Era un singur pat dublu, două scaune, o măsuţă şi un fel de sobă din piatră pe care era aşezat un fel ce ceaun. Destul de bine pentru o casă abandonată de mult timp.
-Ştiu că îţi datorez explicaţii, dar o să-ţi spun pe scurt. Ayno şi fiul său, Horon, vor să te răpească deoarece tu ai o putere specială. Poţi să treci de barierele dintre lumi fără să spui vreo litanie. Ei vor să te captureze pentru a te putea vrăji şi să devii scava lor. Dacă te vor captura, atunci Ayno va stăpâni toate celelalte lumi magice, inclusiv pe a oamenilor, şi, probabil, că le va distruge. Singura scăpare este să rămânem ascunşi aici,pentru puţin timp, am spus cu o voce şoptită.
M-am concentrat şi lângă mine au apărut arcul, tolba şi două săbii. Apoi, am ridicat privirea înspre Eireen, curios să văd cum va reacţiona.


Yes i Horon. Horon maure Eireen oiale Ayno uile. Varya Eireen! = A fost Horon. Horon are nevoie de Eireen pentru planul lui Ayno. Protejaz-o pe Eireen!