23-03-2010, 10:40 PM
@FallenAngel - Multumesc de comentariue angel >:D< si ma bucur enorm ca iti place.
Capitolul 11
Lucifer P.O.V.
-Lucius...
Şoapta ei m-a călcat pe nervi. De ce Lucius? Oare o să mă strige vreodată pe mine când e în perciol? De ce am impresia că nu? OK, sunt un nemernic, sadic, nebun, narcisist, ipocrit, arogant şi lista poate continua. Dar fata asta chiar mi-a picat cu tronc. Firar, chiar am ajuns în halul ăsta, să ţin la o persoană. Nu, asta e imposibil. Şi am să mi-o dovedesc mie însumi! Da! Tu, fetiţo vii cu mien, in iad. Şi o să îţi petreci eternitatea servindu-mă.
-Frumoasă floare, prostită de cuvintele unui înger tembel, vino cu mine. Mă poţi avea din cap până în picioare numai pentru tine. Haide, părăseşte-ţi pământul infect şi alătură-te mie...
Am vrut să o ating şi să o ridic de jos. Dar şi-a ridicat mâna tremurândă şi mi-a prins încheietura. A reuşit să se ridice în capul oaselor în ciuda fumului gros şi toxic din cameră. Ochii îi scânteiau puternic şi aveau o nuanţă ciudata, nici verde, nici caprui. Era înconjurată de o aură ciudată, de culoare verzuie, luminoasă.
- Mai bine mor, decât să vin cu tine! a urlat aceasta.
Pentru prima dată în viaţa mea am simţit tema. De fapt era mai mult de atât, era chiar groază. Eram speriat până în măduva oaselor. Dar, am mai simţit asta o dată. Da, îmi amintesc sentimentul, vag. Amintirile mele sunt înceţoşate. M-am ridicat în picioare şi Jasmine după mine. Încă îmi strângea mâna. Am simţit durerea cum lua naştere din strânsoarea sa, ca mai apoi să văd picături de sânge curgând. Erau ale mele. Sângele uman miroase altfel. Era ameţită şi se clătina pe picioare. Eram sigur că va leşina.
Da, chiar aşa s-a întâmplat. Am prins-o. Să fie asta şansa mea să scap de una din cele mai mari legende? Mi-am concentrat toată forţa în palma. Flacări negre mi-au înconjurat braţul. Încă de când eram înger aveam o afinitate pentru foc, dar acum e mult mai puternică.
-Tu nu eÅŸti aÅŸa...
Cum adică nu sunt aşa? Ce vrea să spună? M-am uitat din nou la chipul ei. Nu pot! Nu pot să o ucid. Am lăsat-o jos şi am deschis geamurile larg. Se va aerisi şi nu va paţi nimic. Am aruncat încă o privire spre chipul ei. M-am aplecat şi i-am atins uşor buzele cu ale mele. Aveau un gust dulce şi..Sânge? Cum naiba? M-am îndepărtat rapid. Nu am făcut nimic să o rănesc.
Mi-am atins gura cu un deget. Era sângele meu... Dar cum? Un gând trecător mi-a captat atenţia. Să fie de la blestem? Dar...Dar eu...Eu numai sunt înger. Nu ar trebui să mă afecteze.
-Ba eÅŸti.
-Nu...Nu sunt.
Mi-am desfacut aripile şi am sărit pe geam. Nu ştiam unde trebuia să mă duc. De fapt nici nu ştiam dacă aveam să mă duc undeva. Zburam deasupra oraşului gălăgios. Era în miezul zilei. Aveam nevoie de întuneric. Să mă întorc în iad nu voiam. M-am îndreptat spre pădure. Da, acolo aveam să găsesc ceva linişte. Am prins viteză. O viteză nebunească. Era de-a dreptul dureros . Aerul mai avea puţin şi îmi sfâşia faţa. Dar am ajuns la marginea pădurii.
Am aterizat în tufe. Când eram foarte aproape de sol, nu m-am mai controlat şi am ajuns să mă prăbuşesc in nişte mărăcini. Mi-au străpuns piele. Hainele îmi erau distruse. Am păşit clătinându-mă printre copaci.
Ce e asta? Ce mi se întâmplă? O durere de cap m-a lovit din senin. Am început să văd în ceaţă. M-am sprijinit de un copac. Poate o fi de la răni. Am pierdut ceva sânge. Dar ceaţa s-a transformat într-un ăntuneric profund şi am căzut.
Când m-am trezit mă aflam în pădure, dar era diferită de cea în care leşinasem. Nu mă mai durea nimic. Dintre copaci a ieşit un tip. Abia se mai ţinea pe picioare şi era rănit. Eram....Eram eu. Şi eram om.
Din aceiaşi parte din care am venit..eu, a apărut încă un bărbat. Era bătrân, cu părul alb, desfăcut şi cel mai important avea în mână un arc cu săgeţi. Eu stăteam lipit de un copac sângerând. A indreptat arcul spre mine şi a tras. În acel moment si eu cel de langă copac şi eu cel viu cred am inchis ochii. Când i-am deschis din nou eram în padurea în care am căzut.
Aceea a fost moartea mea...Dar de ce îmi amintesc de ea abia acum? Sunt mii de ani în care nu am ştiut nimic şi acum toate acele amintiri m-au lovit. Durerea de cap trecuse, acum eram înjunghiat de mii de gânduri ascunse atâta timp. Dar bărbatul acela îmi amintea de cineva..Dar oare de cine?
-Nu...
Am pronunţat cuvintele fără să gândesc. ACeea a fost singura reacţie care am putut-o scoate la iveală. Amadeus...El...El m-a ucis...
Capitolul 11
Lucifer P.O.V.
-Lucius...
Şoapta ei m-a călcat pe nervi. De ce Lucius? Oare o să mă strige vreodată pe mine când e în perciol? De ce am impresia că nu? OK, sunt un nemernic, sadic, nebun, narcisist, ipocrit, arogant şi lista poate continua. Dar fata asta chiar mi-a picat cu tronc. Firar, chiar am ajuns în halul ăsta, să ţin la o persoană. Nu, asta e imposibil. Şi am să mi-o dovedesc mie însumi! Da! Tu, fetiţo vii cu mien, in iad. Şi o să îţi petreci eternitatea servindu-mă.
-Frumoasă floare, prostită de cuvintele unui înger tembel, vino cu mine. Mă poţi avea din cap până în picioare numai pentru tine. Haide, părăseşte-ţi pământul infect şi alătură-te mie...
Am vrut să o ating şi să o ridic de jos. Dar şi-a ridicat mâna tremurândă şi mi-a prins încheietura. A reuşit să se ridice în capul oaselor în ciuda fumului gros şi toxic din cameră. Ochii îi scânteiau puternic şi aveau o nuanţă ciudata, nici verde, nici caprui. Era înconjurată de o aură ciudată, de culoare verzuie, luminoasă.
- Mai bine mor, decât să vin cu tine! a urlat aceasta.
Pentru prima dată în viaţa mea am simţit tema. De fapt era mai mult de atât, era chiar groază. Eram speriat până în măduva oaselor. Dar, am mai simţit asta o dată. Da, îmi amintesc sentimentul, vag. Amintirile mele sunt înceţoşate. M-am ridicat în picioare şi Jasmine după mine. Încă îmi strângea mâna. Am simţit durerea cum lua naştere din strânsoarea sa, ca mai apoi să văd picături de sânge curgând. Erau ale mele. Sângele uman miroase altfel. Era ameţită şi se clătina pe picioare. Eram sigur că va leşina.
Da, chiar aşa s-a întâmplat. Am prins-o. Să fie asta şansa mea să scap de una din cele mai mari legende? Mi-am concentrat toată forţa în palma. Flacări negre mi-au înconjurat braţul. Încă de când eram înger aveam o afinitate pentru foc, dar acum e mult mai puternică.
-Tu nu eÅŸti aÅŸa...
Cum adică nu sunt aşa? Ce vrea să spună? M-am uitat din nou la chipul ei. Nu pot! Nu pot să o ucid. Am lăsat-o jos şi am deschis geamurile larg. Se va aerisi şi nu va paţi nimic. Am aruncat încă o privire spre chipul ei. M-am aplecat şi i-am atins uşor buzele cu ale mele. Aveau un gust dulce şi..Sânge? Cum naiba? M-am îndepărtat rapid. Nu am făcut nimic să o rănesc.
Mi-am atins gura cu un deget. Era sângele meu... Dar cum? Un gând trecător mi-a captat atenţia. Să fie de la blestem? Dar...Dar eu...Eu numai sunt înger. Nu ar trebui să mă afecteze.
-Ba eÅŸti.
-Nu...Nu sunt.
Mi-am desfacut aripile şi am sărit pe geam. Nu ştiam unde trebuia să mă duc. De fapt nici nu ştiam dacă aveam să mă duc undeva. Zburam deasupra oraşului gălăgios. Era în miezul zilei. Aveam nevoie de întuneric. Să mă întorc în iad nu voiam. M-am îndreptat spre pădure. Da, acolo aveam să găsesc ceva linişte. Am prins viteză. O viteză nebunească. Era de-a dreptul dureros . Aerul mai avea puţin şi îmi sfâşia faţa. Dar am ajuns la marginea pădurii.
Am aterizat în tufe. Când eram foarte aproape de sol, nu m-am mai controlat şi am ajuns să mă prăbuşesc in nişte mărăcini. Mi-au străpuns piele. Hainele îmi erau distruse. Am păşit clătinându-mă printre copaci.
Ce e asta? Ce mi se întâmplă? O durere de cap m-a lovit din senin. Am început să văd în ceaţă. M-am sprijinit de un copac. Poate o fi de la răni. Am pierdut ceva sânge. Dar ceaţa s-a transformat într-un ăntuneric profund şi am căzut.
Când m-am trezit mă aflam în pădure, dar era diferită de cea în care leşinasem. Nu mă mai durea nimic. Dintre copaci a ieşit un tip. Abia se mai ţinea pe picioare şi era rănit. Eram....Eram eu. Şi eram om.
Din aceiaşi parte din care am venit..eu, a apărut încă un bărbat. Era bătrân, cu părul alb, desfăcut şi cel mai important avea în mână un arc cu săgeţi. Eu stăteam lipit de un copac sângerând. A indreptat arcul spre mine şi a tras. În acel moment si eu cel de langă copac şi eu cel viu cred am inchis ochii. Când i-am deschis din nou eram în padurea în care am căzut.
Aceea a fost moartea mea...Dar de ce îmi amintesc de ea abia acum? Sunt mii de ani în care nu am ştiut nimic şi acum toate acele amintiri m-au lovit. Durerea de cap trecuse, acum eram înjunghiat de mii de gânduri ascunse atâta timp. Dar bărbatul acela îmi amintea de cineva..Dar oare de cine?
-Nu...
Am pronunţat cuvintele fără să gândesc. ACeea a fost singura reacţie care am putut-o scoate la iveală. Amadeus...El...El m-a ucis...