How to love an angel

[A'Svear]

Thanks de comentarii :*. Ma bucur ca v`a placut ce am scris si scuze pentru greseli.
Se pare ca a aparut si un nou personaj...car sincer nu aveam de gand sa il bag prea mult in seama...dar aiata ca are si el o oarecare importanta

Lucifer
Fratele mai mare al lui Lucius, legati prin schimbul de sange dupa ce au devenit ingeri. Lucifer a hotarat ca e o pierdere de timp sa fii inger pazitor si a devenit demon, trecand de partea raului. A ajuns cel mai puternic dintre demoni. Este o persoana sadica, perversa si foarte extravaganta. Doreste ca Jasmine sa fie moarta si nu isi suporta fratele mai mic Lucius, deasemenea dorind sa il ucida si pe el.

Jasmine P.O.V.

E nedrept! Incorect! Ilogic! Sunt proasta defapt, asta e toata problema. Si plang. De ce plang? Fiindca l-am iubit. M-a inselat. M-a jucat pe degete. Si e vina mea, fiindca l-am crezut. Gata! E deja absurd! Am bocit toata dimineata, ajunge. Plus ca trebuie sa plec la cursuri si nu pot merge asa, ca o mortaciune.
Am lasat fosta mea perna albastra din brate. Fosta perna albastra, ca cerul senin, fiindca acum era plina de rimel. M-am dus spre baie inca suspinand. Am luat un disc si demachiant si am inceput sa ma curat de mascara care ma facea sa arat batuta. Dar am pus prea multa lotiune si mi-a intrat in ochii. Am izbucnit din nou in lacrimi. Acum aveam un pretext, mi-a intrat demachiant in ochi. Off, de ce ma ascund dupa deget? Nici nu ma mai obosesc. Am trantit tot cum am apucat. Am stins becurile, mi-am luat geanta si am plecat. Nu imi pasa cum arat.
Am iesit afara. Macar vremea era de parte mea. Statea sa ploua. Stropi mari au inceput sa se zdrobeasca de pamant. Acum aveam motiv sa am chipul ud, puteam sa imi las lacrimile sa imi raneasca sufletul in voie. Am ajuns in parc. Am intors capul, sa vad banca acum goala, udata de ploaie. Am ramas asa mai multe minute, uitandu-ma in gol. Doua brate calde mi-au imbratisat trupul, iar stropii nu ma mai loveau in cap semn ca aveam o umbrela deasupra.
- Lucius? am intrebat nevinovata.
Ce repede zboara gandurile. Am pornit de la ura care o simteam acum pentru Mougly si am ajuns sa ma gandesc la Lucius. Dar am fost trasa din nou in realitate, cand bratele care mi-au cuprins cateva momente corpul, m-au intors cu brutalitate.
- Nu, sunt eu. Te rog, iarta-ma! Intelege-ma! Stii cat tin la tine... Uite, am sters pana si numarul ei din telefon, spuse in timp ce imi arata ecranul luminos al mobilului.
- Nu ma intereseaza! Da-mi drumul, am spus fara nici un sentiment in voce.
Nu a vrut sa ma elibereze asa ca am facut-o singura, printr-un sut la punctul sensibil. Lovitura mea a avut efect si mi-a dat drumul. A rostit o injuratura printre dinti in timp ce se apleca de durere. Imi vene sa ii sar in brate, sa il sarut si sa ii spun cat il iubesc. Dar am vazut-o pe ea, dupa un copac cum se uita cu ura la mine. M-am intors pe calcaie si am pornit din nou prin ploaia din ce in ce mai puternica.
Un tunet puternic a brazdat cerul. Am tresarit, dar m-am calmat rapid. Nu aveam energie nici sa ma sperii. Am continuat sa merg, ca dupa putin timp sa observ ca picaturile reci de izbeau de suprafata unei umbrele din nou. Albastre de data aceasta. Fara imbratisari si fara scuze tampite. Lucius mergea absent langa mine, tinand umbrela astfel incat sa ne acopere pe amandoi. Am inclinat usor din cap in semn de multumie iar el a zambit usor. Ma bucur ca nu a incercat vreo conversatie stupida de care nu aveam nici un chef.
In urmatoarele cinci minute eram deja pe holurile facultatii. Simteam toate privirile care se indreptau spre mine in timp ce trecea. Imi doream atat de mult sa ma pun in genunchi si sa plang, sa urlu si deasupra tuturor sa injur. Sa injur fiecare persoana in parte cum imi vine la gura. Dar am reusit sa ma abtin. Am continuat sa merg tacuta, in timp ce Lucius ma urma atent, arucand din cand in cand cate o privire neprietenoasa celor mult prea curiosi, ce se holbau la mine cu o adevarata nesimtire. Dar in mersul meu de mort viu, m-am lovit de un corp mare, matahalos. Am ridicat capul sa vad pe cine am lovit, iar in fata mea se afla un tip de aproape doi metri. Parea puternic, ca un bou si de vreo trei ori mai urat.
- Tu! spuse in timp ce arata cu degeteul aratator indreptat spre mine.
Chipul ii se inrosi de furie si isi musca usor buza inferioara. Si-a lasat mana mare in jos si a pornit mai departe, eliberandu-mi drumul spre sala de curs. Am continuat sa merg, putin socata de cele intamplate pana ce am ajuns in fata unei usi mari, maro deschis, insemnata de tot felul de semne si impodobita de guma de mestecat din plin. In mod normal trebuia sa imi fie scarba sa o si ating, dar am apasat pe cleanta fara tragere de inima ce-i drept. Am intrat in sala incapatoare si am mers pana in ultima banca. Sincer habar nu am de ce Lucius prefera sa stea cu o persoana mai mult moarta decat vie. L-am vazut cum s-a asezat pe scaun fara sa scoata un sunet.
Apoi am asteptat mai bine de zece minute, pana sa vina proful. Cand a intrat in sala becurile s-au stins brusc apoi s-au reparins, dar continuau sa palpaie. Ne-a explicat foarte calm ca sunt probleme cu electricitatea de la furtuna, de aceea ne va da doar tema proiectelor si va spune echipele. Uram partea aceasta din an. Se apropia sesiunea si o data cu ea nenorocitul asta de proiect. In fine, am ascultat in liniste cum numea membrii echipelor in ordine alfabetica.
- Miracle Jasmine, face echipa cu Morgan Lucius. Aveti aici plicul cu subiectul. Spor la lucru.
M-am holbat putin la plicul albastru din mana mea. Dar sincer imi convenea sa lucrez cu el. Nu am scos subiectul. N-aveam chef. Ii l-am intins linistita. M-am ridicat in liniste de pe scaun, mi-am salutat profesorul politicoasa si am plecat din sala.
Am iesit pe coridor, ca sa observ ca toate luminile erau stinse. Am inghitit in sec si am ramas locului cateva secunde bune. Nu arata prea primitor acel loc. M-am speriat cand am auzit usa deschizandu-se in spatele meu. Imaginatia mi-a luat-o razna dar m-am linistit cand i-am vazut chipul inexpresiv al lui Lucius. Parea foarte ganditor, nelinistit. A venit spre mine si m-a sarutat usor pe frunte, apoi si-a sprijinit fruntea de a mea, aplecandu-se usor. Avea cel putin zece centimetri in plus fata de mine, asta era sigur.
- Sa ai grija de tine, bine? intreba calm in timp ce mi-a luat mana intr-a lui.
- Ihi.
Si-a despletit mana usor, dar eu mi-am intins-o dupa el. Nu voiam sa plece. Ma linistea prezenta lui. Si am vazut si ca nu mai era atat de disperat in prezenta mea. Era de-a dreptul relaxat.
M-am intors pe calcaie si am pornit spre iesire. Locul arata intradevar infiorator. Am pasit incet, cu o oarecare groaza. Aveam o presimtire proasta. Si in plus simteam ceva ciudat aici. Fiindca lumea nu e alcatuita numai din oameni. Am mai pasit cativa metri, dar toate gandurile si miscarile mi-au fost paralizate de cateva sunete ce venea din stanga mea. M-am lipit instinctiv de peretele drept, dar atata noroc am avut, incat am aflat apoi ca era o usa. Doua maini mari m-au tras cu brutalitate in incapere si m-au pus cu spatele la peretele fara sa pot face o miscare. Era acelasi tip ciudat de pe holul. Si tot la fel de furios. In spatele lui am putut-o vedea pe Mary, care statea si se uita.
- Ajuta-ma, am spus cat de tare am putut, fiindca abia puteam respira in stransoarea urangutanului ala.
Dar nu a schitat nici macar un gest. Din spatele ei am vazut cum vine un tip imbracat extrem de ciudat. Purta niste pantaloni negrii, stramti pe picior si un fel de halat, tot negru cu pene la gat, desfacut, expunand un abdomen superb. A atins fata lui Mary cu degetele lui lungi si subtiri, apoi s-a aplecat deasupra ei si a sarutat-o cu pasiune. La sfarsit, spre dezgustul meu, i-a lins buzele din nou lasand o urma de saliva pe fata fetei. Eu am mijit ochii si am inghitit in sec, iar el a zambit vazandu-mi expresia.
- Mary, ce facem cu ea? intreba acesta provocator.
- Mary, nu asculta, nu e om! Nu il crede!
Dar cuvintele mele au fost in zadar. Fata era prea absorbita de prezenta nemernicului acela. Puteam simti aura din jurul lui. Era intunecata, plina de dispret. Ma ura. Voia sa ma vada moarta. Aproape ca puteam vedea in ochii lui de un albastru spalacit, imaginea trupului mea alb si rece, intr-o balta de sange. Sadic. Am inchis ochii o fractiune de secunda sa imi recapat calmul. Dar in acel moment in care am clipit, am ratat un gest al barbatului si urangutanul din fata mea m-a lovit cu putere apoi mi-a dat drumul. Initial am cazut in genunchi, dar o alta lovitura m-a doborat la pamant. Stiam ca vor urma si altele asa ca am inchis ochii. Dar nu au continuat, fiindca un urlet animalic i-a facut pe toti sa tresara.
Din intuneric a sarit un corp sia doborat matahala din fata mea cat ai clipi.
- Lucifer! a strigat nervos Lucius care statea acum in fata mea. Ce i-ai facut nemernicule?
S-a aplecat deasupra mea si mi-a atins usor chipul. Nu puteam sa deschid ochii, nu acum. Furia pe carea o emana Lucius era de-a dreptul fierbinte, ca o aura in jurul lui. Dar furia lui era diferita de cea a lui Lucifer. Voia sa ma protejeze, era furios pentru ce imi facuse-ra.
- E inconstienta, adauga acesta din nou, dupa care s-a ridicat in picioare.
Dar eram constienta, chiar foarte constienta. Am ramas culcata si am vazut cum tipul ciudat si-a dat jos halatul acela caraghios. In spatele lui a aparut o pereche mare de aripi negre. Si Lucius a avut aceiasi reactie. Numai ca el nu purta halat de gay si aripile lui erau albe, imaculate, ca ale unui inger. Am crezut ca vor lupta, dar cel cu aripile negre s-a retras intr-un colt si le-a ordonat celor doi sa lupte in locul lui.
Eram ingrijorata pentru Lucius, dar nu ma puteam misca de fel. Mi-am intors din nou privirea spre el. Ochii sai au prins o nuanta profunda de albastru.
- Stati deoparte! a spus, vocea auzindu-se in ecou.
Acestia au ascultat si s-au dat in laturi. Lucifer zambea, plin de sine.
- Nu te credeam in stare de asta, fratioare.
Dar Lucius era deja langa mine. M-a luat in spate. Aripile ii disparusera, iar eu incepeam sa ma simt foarte obosita. Am inchis ochii, sa opresc un val de lacrimi care voia sa isi fac aparitia pe fata mea. Afara nu mai ploua si era o inabuseala neplacuta.
Nu m-am putut abtine si am dat drumul lacrimilor sa curga. Eram speriata, ingrozita. Dintodeauna am stiu ca e ceva mai mult in lumea de cat ceea ce puteam vedea. Mi-am apasat mai tare chipul, care acum era umed, pe umerii sai goi. Piele ii ardea si era foarte fina. Mici zgarieturi, ici colo. Chestia ciudata e ca locul unde atingeau lacrimile mele se formau rani.
-Te-ai trezit? intreba el bland.
- Aha, am raspuns lipsita de viata. Lucius, ce esti tu?
Se vede ca l-am luat pe nepregatite. Nu stia ce sa spuna. De vreo doua ori a incercat ceva dar nua reusit sa rupa cuvintele.
- Doar un baiat, spuse in cele din urma. Un baiat care va avea grija de tine mereu.
- Atunci e bine...
Am ajuns in parc. S-a pus pe o banca, semn ca eram destul de grea. Eu mi-am sprijinit capul de umarul lui. Nu mai erau nori, deci puteam vedea stelele.
- Unu, doi, trei, patru, cinci...
- Sase, sapte, opt, completa el.
M-am uitat mirata la el, dar tot ce am primit a fost un zambet calm. Se vedea pe chipul lui ca e obosit, dar continua sa zambeasca. Am zambit si eu si am continuat sa numar.
456 de stele,pana am adormit cu capul sprijinit de umarul lui...