30-11-2009, 02:21 PM
Deci, dupa cum vedeti primul meu fic, :-s .Cat despre titlu, inca nu m-am hotarat:D:D.Nu am experienta deloc si pls lasati comm astept sugestii, critici ca sa stiu unde am gresit si sa nu mai fac si data viitoare.:DSper sa va placa :bye:
Capitolul 1 - Sosirea
Stau lipita de scaunul cenusiu si comod al masinii pe care mama o coducea de cateva ore. Eram cufundata in el si priveam plictisita privelistea pe geamul straveziu, ce ma deranja prin simplitatea ei. Stateam pur si simplu si ma gandeam la tot ceea ce va urma, cum aveam sa ma duscurc intr-o lume in care dabea sunt in stare sa imi rostesc numele cand fac cunostinta cu cineva, intr-o lume perfecta prin privelistile pe care le infatisa, dar deranjant de misterioasa prin simplu fapt ca nu cunosteam pe nimeni. In aceste momente melodiile, acum mult prea deranjate pentru urechile mele pe care iPod-ul mi le oferea de aproape jumatate de zi, se oprisera prin simpla apasare a unui buton. Acum era liniste,doar sunetul stresant al masinii ma tinea treaza. Eram la granita dintre veghe si somn, cand un panou mi-a atras atentia, trezindu-mi un zambet larg pe buze prin cuvinte pe care le infatisa "Bine ati venit in Miami". In sfarsit ajunsesem, inca nu stiam de ce eram atat de fericita, probabil doar pentru ca tot acest drum se sfarsise, deoarece in acele momente nu aveam alte motive. Alte 20 de minute ma mai desparteau de casa, de noua casa...Am inceput sa ii pun mamei intrebari prostesti fara rost:
-Mama cum e acolo?
-O sa vezi acolo draga mea, e foarte frumos...
-Mama ce o sa fac acolo?
Isi arunca o privire nedumerita asupra mea in semn ca nu intelege la ce ma refer.
-Cu ce o sa imi ocup majoritatea timpului?...am reformulat uitandu-ma senin la ea.
-Draga mea daca esti noua asta nu inseamna ca nu pot sa iti faci prieteni noi atat de repede, esti desteapta frumoasa.....
-Impiedicata, stupid de timida...am continuat eu cu o voce foarte joasa privind pierdut pe geam.
-O sa fie bine.
-Asa spui mereu...inca mai crezi ca am 10 ani?
-Nu ai 16, ti se pare o varsta atat de matura?
-Da...am raspuns pe un ton pe care se citea seriozitatea.
A ras usor apoi facandu-mi semn cu capul sa ma uit in fata. Nu mi-am dat seama cand, dar parcase de mult masina in fata casei. Am coborat incet din aceasta miscadu-mi usor picioarele amortite. Mi-am ridicat privirea extrem de uluita spre casa. Nu-mi imaginasem niciodata ca totul avea sa fie asa...perfect. Perfect in adevaratul sens al cuvantului. Patru palmieri m-a intampinau, ridicandu-se falnici si mandri de inaltimea lor. Ma uit la mama si intreb nedumerita parca nevenindu-mi sa cred:
-Sigur aici locuim noi?nu ai gresit adresa?..multe case arata intr-un fel sau altul..la fel...
-Du-te, uite-te si spunemi daca iti place...
Am fugit repede, fara sa mai stau pe ganduri la usa principala, singurul obstacol ce ma mai impiedica sa vad ce e inauntru. Am intrat nerabdatoare oprindu-ma in mijlocul camerei. Priveam fiecare detaliu, invartindu-ma in cerc cateva secunde pentru a putea cerceta totul. Deocamdata nu era nimic, doar pereti goi, asa ca am urcat repezita scarile intrand in prima camera care imi iese in cale. Am iesit pe balconul acesteia inaintand cu pasi mici fiind usor socata de privelistea ce imi incanta privirea neclintita. Marea ce mi se infatisa, invaluita de un albastru unic parea ca ma inghite in perfectiunea ei.Tente aprinse de rosu si portocaliu cuprindeau o parte din acesta dandu-i o aura autentica, facandu-ma sa imi doresc ca privirea mea sa nu mai atinga alte neajunsuri, ci doar acea priveliste. Soarele sfant si unic, ce mi se infatisa in culori ascunse, orbitoare, se pierdea usor in marea infinita, inghetandu-mi privirea prin frumusetea pe care acesta o deslusea. Nisipul cuprinzator ce parea facut din cel mai pretios aur completa cu o piesa importanta puzzle-ul acelui peisaj. Privirea mi-a fost captata de imaginea mamei prin simplul auz al vocii sale:
-Deci, cum ti se pare?
-Cum mi se pare?glumesti?...E uimitor! am mai aruncat o privire la acel peisaj spunandu-i pe un ton vrajit. E...magic!
La auzul acestui cuvant aceasta a prins un ton serios:
-Cum adica magic? a spus acesta cu o voce lipsita de superficialitate.
-E un fel de...metafora, pur si simplu asta e cuvantul potrivit!
A plecat apoi in liniste fara a mai spune nimic. Nu intelegeam, am spus ceva gresit? Ce era cu atata mister?...doar ea stia. Am uitat apoi totul uitandu-ma din nou la priveliste. Un zambet incredibil de larg mi s-a afisat pe fata, incepand mai apoi sa gandesc pozitiv, totul avea sa fie perfect, simteam asta. Inca nu remarcasem, am fost atat de absorbita de imaginea oceanului incat nu observasem piscina imensa din fata mea. Forma aceasta semana cu a unui bob de fasole. Apa din aceasta m-a fermeca prin culoarea hipnotizanta de albastru perfect. Nu-mi venea sa cred, nu mai fusesem ata de fericita de foarte multi ani. Simteam cum sufletul meu avea se explodeze, nu stiam cum sa gesticulez asta, cum sa fac sa se vada, in momentul urmaor un strigat puternic m-a facut sa ma simt mult mai bine. Zambetul cotropitor nu se mai dezlipea de pe buzele mele. O alta intrebare inebunitoare mi-a invadat din nou gandul. Am coborat grabita scarile ducandu-ma la mama:
-Dar noi unde o sa dormim? totul e...gol.
-Camerele noastre sunt gata.A spus aceasta pe un ton calm, mangaindu-mi usor fata.
-Dar nu ti-am spus cum vreau sa....
-A doua usa pe stanga. M-a intrerupt aceasta.
M-a uit doua secunde nedumerita la ea, apoi fugind din nou pe scari. Am intrat incet in camera cu pricina, nefiind foarte greu sa o gasesc deoarece avea numele meu inscriptionat cu litere aurii pe aceasta"Akemi" . Nu credeam ca ma mai poate surprinde ceva. Toul era exact asa cum vroiam sa fie, oare mama citeste ganduri? In acea clipa mi-am adus aminte de jurnalul de sub saltea, lovindu-mi mai apoi usor fruntea cu podul palmei.
Culoarea predominanta a peretilor era de un alb imaculat, fiind mai apoi invadat de un rosu sublim care invaluia toata suprafata tavanului prelingandu-se mai apoi in modele remarcabile si expresive in linii incurcate pe unul dintre pereti. Covorul de un alb placut facut dintr-un material deosebit de moale, cu o forma perfecta de patrat invelea usor o parte din parchetul aramiu. Un geam imens prin care puteai iesii pe terasa, ocupa mai mult de jumatete din peretele perfect plat. Perdelele de de u alb pal, straveziu, traversau sterse, fara vlaga, fereastra cazand usor peste modeaua rece. Patul vast, imbracat mandru de o lenjerie invadata de zeci de trandafiri de un rosu sangeriu, mi-a atras atentia prin desavarsirea acestuia. Usile unui dulap lipite de restul peretelui erau absolut perfecte. Un dulap cu 3 usi ce se deschideau in lateral, cu ajutorul unor rotite. Usile acestuia erau din sticla de un alb vaporos patrunse de o multime de flori rosii ce se ridicau dezordonat, incolacindu-se una pe cealalta.
Iubeam totul, nu aveam cuvinte indeajunse sa descriu ce simteam in acest moment. Dar totul dabea incepea, adevarata provocare va fii maine, la scoala .Am oftat usor trantindu-ma mai apoi in pat, pentru a putea visa la ziua de maine.
Poze:
Akemi: http://i31.photobucket.com/albums/c356/h...612103.jpg
Capitolul 1 - Sosirea
Stau lipita de scaunul cenusiu si comod al masinii pe care mama o coducea de cateva ore. Eram cufundata in el si priveam plictisita privelistea pe geamul straveziu, ce ma deranja prin simplitatea ei. Stateam pur si simplu si ma gandeam la tot ceea ce va urma, cum aveam sa ma duscurc intr-o lume in care dabea sunt in stare sa imi rostesc numele cand fac cunostinta cu cineva, intr-o lume perfecta prin privelistile pe care le infatisa, dar deranjant de misterioasa prin simplu fapt ca nu cunosteam pe nimeni. In aceste momente melodiile, acum mult prea deranjate pentru urechile mele pe care iPod-ul mi le oferea de aproape jumatate de zi, se oprisera prin simpla apasare a unui buton. Acum era liniste,doar sunetul stresant al masinii ma tinea treaza. Eram la granita dintre veghe si somn, cand un panou mi-a atras atentia, trezindu-mi un zambet larg pe buze prin cuvinte pe care le infatisa "Bine ati venit in Miami". In sfarsit ajunsesem, inca nu stiam de ce eram atat de fericita, probabil doar pentru ca tot acest drum se sfarsise, deoarece in acele momente nu aveam alte motive. Alte 20 de minute ma mai desparteau de casa, de noua casa...Am inceput sa ii pun mamei intrebari prostesti fara rost:
-Mama cum e acolo?
-O sa vezi acolo draga mea, e foarte frumos...
-Mama ce o sa fac acolo?
Isi arunca o privire nedumerita asupra mea in semn ca nu intelege la ce ma refer.
-Cu ce o sa imi ocup majoritatea timpului?...am reformulat uitandu-ma senin la ea.
-Draga mea daca esti noua asta nu inseamna ca nu pot sa iti faci prieteni noi atat de repede, esti desteapta frumoasa.....
-Impiedicata, stupid de timida...am continuat eu cu o voce foarte joasa privind pierdut pe geam.
-O sa fie bine.
-Asa spui mereu...inca mai crezi ca am 10 ani?
-Nu ai 16, ti se pare o varsta atat de matura?
-Da...am raspuns pe un ton pe care se citea seriozitatea.
A ras usor apoi facandu-mi semn cu capul sa ma uit in fata. Nu mi-am dat seama cand, dar parcase de mult masina in fata casei. Am coborat incet din aceasta miscadu-mi usor picioarele amortite. Mi-am ridicat privirea extrem de uluita spre casa. Nu-mi imaginasem niciodata ca totul avea sa fie asa...perfect. Perfect in adevaratul sens al cuvantului. Patru palmieri m-a intampinau, ridicandu-se falnici si mandri de inaltimea lor. Ma uit la mama si intreb nedumerita parca nevenindu-mi sa cred:
-Sigur aici locuim noi?nu ai gresit adresa?..multe case arata intr-un fel sau altul..la fel...
-Du-te, uite-te si spunemi daca iti place...
Am fugit repede, fara sa mai stau pe ganduri la usa principala, singurul obstacol ce ma mai impiedica sa vad ce e inauntru. Am intrat nerabdatoare oprindu-ma in mijlocul camerei. Priveam fiecare detaliu, invartindu-ma in cerc cateva secunde pentru a putea cerceta totul. Deocamdata nu era nimic, doar pereti goi, asa ca am urcat repezita scarile intrand in prima camera care imi iese in cale. Am iesit pe balconul acesteia inaintand cu pasi mici fiind usor socata de privelistea ce imi incanta privirea neclintita. Marea ce mi se infatisa, invaluita de un albastru unic parea ca ma inghite in perfectiunea ei.Tente aprinse de rosu si portocaliu cuprindeau o parte din acesta dandu-i o aura autentica, facandu-ma sa imi doresc ca privirea mea sa nu mai atinga alte neajunsuri, ci doar acea priveliste. Soarele sfant si unic, ce mi se infatisa in culori ascunse, orbitoare, se pierdea usor in marea infinita, inghetandu-mi privirea prin frumusetea pe care acesta o deslusea. Nisipul cuprinzator ce parea facut din cel mai pretios aur completa cu o piesa importanta puzzle-ul acelui peisaj. Privirea mi-a fost captata de imaginea mamei prin simplul auz al vocii sale:
-Deci, cum ti se pare?
-Cum mi se pare?glumesti?...E uimitor! am mai aruncat o privire la acel peisaj spunandu-i pe un ton vrajit. E...magic!
La auzul acestui cuvant aceasta a prins un ton serios:
-Cum adica magic? a spus acesta cu o voce lipsita de superficialitate.
-E un fel de...metafora, pur si simplu asta e cuvantul potrivit!
A plecat apoi in liniste fara a mai spune nimic. Nu intelegeam, am spus ceva gresit? Ce era cu atata mister?...doar ea stia. Am uitat apoi totul uitandu-ma din nou la priveliste. Un zambet incredibil de larg mi s-a afisat pe fata, incepand mai apoi sa gandesc pozitiv, totul avea sa fie perfect, simteam asta. Inca nu remarcasem, am fost atat de absorbita de imaginea oceanului incat nu observasem piscina imensa din fata mea. Forma aceasta semana cu a unui bob de fasole. Apa din aceasta m-a fermeca prin culoarea hipnotizanta de albastru perfect. Nu-mi venea sa cred, nu mai fusesem ata de fericita de foarte multi ani. Simteam cum sufletul meu avea se explodeze, nu stiam cum sa gesticulez asta, cum sa fac sa se vada, in momentul urmaor un strigat puternic m-a facut sa ma simt mult mai bine. Zambetul cotropitor nu se mai dezlipea de pe buzele mele. O alta intrebare inebunitoare mi-a invadat din nou gandul. Am coborat grabita scarile ducandu-ma la mama:
-Dar noi unde o sa dormim? totul e...gol.
-Camerele noastre sunt gata.A spus aceasta pe un ton calm, mangaindu-mi usor fata.
-Dar nu ti-am spus cum vreau sa....
-A doua usa pe stanga. M-a intrerupt aceasta.
M-a uit doua secunde nedumerita la ea, apoi fugind din nou pe scari. Am intrat incet in camera cu pricina, nefiind foarte greu sa o gasesc deoarece avea numele meu inscriptionat cu litere aurii pe aceasta"Akemi" . Nu credeam ca ma mai poate surprinde ceva. Toul era exact asa cum vroiam sa fie, oare mama citeste ganduri? In acea clipa mi-am adus aminte de jurnalul de sub saltea, lovindu-mi mai apoi usor fruntea cu podul palmei.
Culoarea predominanta a peretilor era de un alb imaculat, fiind mai apoi invadat de un rosu sublim care invaluia toata suprafata tavanului prelingandu-se mai apoi in modele remarcabile si expresive in linii incurcate pe unul dintre pereti. Covorul de un alb placut facut dintr-un material deosebit de moale, cu o forma perfecta de patrat invelea usor o parte din parchetul aramiu. Un geam imens prin care puteai iesii pe terasa, ocupa mai mult de jumatete din peretele perfect plat. Perdelele de de u alb pal, straveziu, traversau sterse, fara vlaga, fereastra cazand usor peste modeaua rece. Patul vast, imbracat mandru de o lenjerie invadata de zeci de trandafiri de un rosu sangeriu, mi-a atras atentia prin desavarsirea acestuia. Usile unui dulap lipite de restul peretelui erau absolut perfecte. Un dulap cu 3 usi ce se deschideau in lateral, cu ajutorul unor rotite. Usile acestuia erau din sticla de un alb vaporos patrunse de o multime de flori rosii ce se ridicau dezordonat, incolacindu-se una pe cealalta.
Iubeam totul, nu aveam cuvinte indeajunse sa descriu ce simteam in acest moment. Dar totul dabea incepea, adevarata provocare va fii maine, la scoala .Am oftat usor trantindu-ma mai apoi in pat, pentru a putea visa la ziua de maine.
Poze:
Akemi: http://i31.photobucket.com/albums/c356/h...612103.jpg