15-05-2009, 03:13 PM
Am inceput un nou fic. Nu stiu cat de bun este si cat o sa va placa, dar vom vedea pe parcurs. Acest capitol este mai scurt si ca sa puteti intelege despre ce este vorba Inferno e demon, iar Rafael e ingerul, apostazie=renuntarea la religie, suflet apostat are legetura cu apostazia. Sper sa va placa si astept parerile voastre.
Era o noapte neagra si pustie din sicriu, luna palida parea o pata infectioasa, iar stelele si-au pierdut stralucirea, pareau insecte ce priveau haosul orei spiritelor.
In cimitirul din spatele intunecatului castel gotic cu ziduri negre de marmura, fantomele dansau sa dea viata mortilor.
Cufundat in intuneric langa o cruce marmurita, intr-o umbra deasa ca un demon, Inferno, ce parea un zeu cu ochii negri paienjeniti de glasul etern al mortii isi mangaia obrazul alb ca cel al unui mort trecandu-si limba peste buzele rosii ce pareau ca-s insangerate. Vantul rece trecea prin parul sau negru ca noaptea, dar nu-i putea atinge sufletul apostat.
La fereastra negrului castel un tanar blond cu trasaturi angelice privea dansul iadului, dar brusc ochii lui mari, dulci si albastri, plini de blandete patrund in ochii furtunosi si lipsiti de stralucire ai lui Inferno.
" Pare un inger, dar oamenii nu-i pot vedea aripile, pare si un demon din cauza infatisarii deosebit de frumoase, ba chiar seamana si cu un mort din cauza palorii pielii si a racelii din privirea lui heruvima. Cine esti inger demonic?", gandea Inferno fiind absorbit de contemplarea baiatului, care plecase de la fereastra vazand orgia provocata de fantome.
Un suflet trist bantuia castelul sumbru si singuratic privind din cand in cand florile pe care le-a plantat cu atata drag si care nu prindeau viata in pamantul imbibat cu sange. Se simtea bolnav, pe moarte, el lordul Rafael, un suflet pur, cald si iubitor ucis de infernul din intreaga lume. Un tunet patrunse in linistea sihastra determinandu-l pe Rafael sa mearga la culcare, privind chipul mortii din oglinda din camera lui, in timp ce afara palidul domn al noptii astepta sa-i invie mortii, dar ochi ii ard in friguri, iar buza insangerata tremura, inima sa demult moarta, incepea sa reinvie dar din ce cauza nici el nu stia.
Rafael doarme, afara animalele fug de spaima, fantomele devin umbre stravezii iesite din infern, vantul geme in padure, oameni pier in fata spiritelor.
E haos total, raul domneste, aerul are mireasma de sange si moarte, cerul este o mare de sange, iar norii sunt negre corabii.
-Viseaza, spune Inferno, viseaza ca lumea e fericita, viseaza la bunatate. Ah! Visul tau ma arde, ma distruge. Nu mai visa inger singuratic. Iesi in lume si vezi adevarul!
Se lasa intunericul pe tot ce a fost stralucitor odata, apostazia este in locul in care a fost Iisus, florile iubirii le-am smuls cu a mea rautate si ura servesc omenirii. De ce sa existe iubire cand si ea o forma de putrefactie a sufletului, de suferinta a inimii si durere? Am indepartat toti ingerii si in curand si tu vei pierii.
Priveste in ochii lor adoratia pentru geniul mortii, asculta-le glasurile imploratoare, nu inchide ochii, nu visa, ci priveste lumea dinaintea ta!
Moartea imi este sora, rautatea imi este arma, distrugerea imi este scopul, iar tu un obstacol.
Deci esti un demon dupa cum vorbesti, nu stiu daca ti-ai dat seama dar stiu ce gandesti. Nu mai privi in ochii mei, caci privirea ta ma pietrifica. Nu stiu daca stii, dar sunt ultimul inger ramas. Priveste in ochii lor si ceea ce vezi nu e adoratie, ci teama, iubirea pentru Dumnezeu o pastreaza ascunsa in sufletele lor, ei nu au renuntat se pregatesc de lupta, iar lumea ce o visez eu e pe cale sa se cladeasca, ii transmise Rafael demonului prin vis.
Era o noapte neagra si pustie din sicriu, luna palida parea o pata infectioasa, iar stelele si-au pierdut stralucirea, pareau insecte ce priveau haosul orei spiritelor.
In cimitirul din spatele intunecatului castel gotic cu ziduri negre de marmura, fantomele dansau sa dea viata mortilor.
Cufundat in intuneric langa o cruce marmurita, intr-o umbra deasa ca un demon, Inferno, ce parea un zeu cu ochii negri paienjeniti de glasul etern al mortii isi mangaia obrazul alb ca cel al unui mort trecandu-si limba peste buzele rosii ce pareau ca-s insangerate. Vantul rece trecea prin parul sau negru ca noaptea, dar nu-i putea atinge sufletul apostat.
La fereastra negrului castel un tanar blond cu trasaturi angelice privea dansul iadului, dar brusc ochii lui mari, dulci si albastri, plini de blandete patrund in ochii furtunosi si lipsiti de stralucire ai lui Inferno.
" Pare un inger, dar oamenii nu-i pot vedea aripile, pare si un demon din cauza infatisarii deosebit de frumoase, ba chiar seamana si cu un mort din cauza palorii pielii si a racelii din privirea lui heruvima. Cine esti inger demonic?", gandea Inferno fiind absorbit de contemplarea baiatului, care plecase de la fereastra vazand orgia provocata de fantome.
Un suflet trist bantuia castelul sumbru si singuratic privind din cand in cand florile pe care le-a plantat cu atata drag si care nu prindeau viata in pamantul imbibat cu sange. Se simtea bolnav, pe moarte, el lordul Rafael, un suflet pur, cald si iubitor ucis de infernul din intreaga lume. Un tunet patrunse in linistea sihastra determinandu-l pe Rafael sa mearga la culcare, privind chipul mortii din oglinda din camera lui, in timp ce afara palidul domn al noptii astepta sa-i invie mortii, dar ochi ii ard in friguri, iar buza insangerata tremura, inima sa demult moarta, incepea sa reinvie dar din ce cauza nici el nu stia.
Rafael doarme, afara animalele fug de spaima, fantomele devin umbre stravezii iesite din infern, vantul geme in padure, oameni pier in fata spiritelor.
E haos total, raul domneste, aerul are mireasma de sange si moarte, cerul este o mare de sange, iar norii sunt negre corabii.
-Viseaza, spune Inferno, viseaza ca lumea e fericita, viseaza la bunatate. Ah! Visul tau ma arde, ma distruge. Nu mai visa inger singuratic. Iesi in lume si vezi adevarul!
Se lasa intunericul pe tot ce a fost stralucitor odata, apostazia este in locul in care a fost Iisus, florile iubirii le-am smuls cu a mea rautate si ura servesc omenirii. De ce sa existe iubire cand si ea o forma de putrefactie a sufletului, de suferinta a inimii si durere? Am indepartat toti ingerii si in curand si tu vei pierii.
Priveste in ochii lor adoratia pentru geniul mortii, asculta-le glasurile imploratoare, nu inchide ochii, nu visa, ci priveste lumea dinaintea ta!
Moartea imi este sora, rautatea imi este arma, distrugerea imi este scopul, iar tu un obstacol.
Deci esti un demon dupa cum vorbesti, nu stiu daca ti-ai dat seama dar stiu ce gandesti. Nu mai privi in ochii mei, caci privirea ta ma pietrifica. Nu stiu daca stii, dar sunt ultimul inger ramas. Priveste in ochii lor si ceea ce vezi nu e adoratie, ci teama, iubirea pentru Dumnezeu o pastreaza ascunsa in sufletele lor, ei nu au renuntat se pregatesc de lupta, iar lumea ce o visez eu e pe cale sa se cladeasca, ii transmise Rafael demonului prin vis.