Ilegitimi~Vampires~

[Lucifer]

well i know pentru uni din voi va fi ciudat :)) i would be like omfg baiat care scrie ficuri :O but it isn't that bad :D
hai sa lasam palavrageala ...well unul din ficurle mele

Prolog:

Te-ai gandit vredoata ca dincolo de moarte exista renastere? Te-ai gandit ca dincolo de fiinta umana exista umbra? Te-ai gandit vreodata ca dincolo de aparente exista cu totul o alta lume? Nu lua in seama aceste intrebari, nu incerca sa dai un raspuns, incearca doar sa reflectezi asupra vietii umane, asupra fiintei tale.

De ce existam...de ce murim...de ce suntem uitati? Multi se intreaba asta insa sunt putini cei care intradevar gasesc raspunsul. Raspunsul existentei lor, raspunsul genezei. Sunt atatea teorii, insa aproape nici una credibila.

Am fost creati din lut si suntem destinati sa sfarsim la fel, este un cerc haotic am putea spune. Un cerc pe care il putem controla, ii putem mari dimensiunile, insa niciodata nu vom sti cand cercul va fi complet. Care este lucrul, fiinta, sau forta ce inchide acest cerc, terminand odata cu cercul si viata noastra.

Mereu mi-am pus intrebarea aceasta, insa de fiecare data sfarseam prin a ma incurca in propriile idei. De ce? Nu este atat de greu, sunt de parere ca iti ajunge o viata de om, o viata, fie ea de scurta durata...o ora, o zi, o luna, un an sau de ce nu un veac. Nu este atat de greu...trebuie doar sa vrei, dar nu vei sti niciodata daca concluzia la care ai ajuns este una buna, sau din potriva una rea.

Unii spun ca viata nu este deloc frumoasa, si o irosesc,lasand-o sa treaca ca un val ce trece de-a lungul unei plaje batut de vant. Uita sa aprecieze valorile si bucuriile ei, uita ca dincolo de valul negru ce se asterne peste gandurile lor exista totusi o raza de lumina. Uita ca dincolo de probleme exista speranta. Speranta, un cuvant frumos, plin de sentiment, cu intelesuri diferite. Speranta ca intr-o zi va fi mai bine, speranta la viata, speranta la iubire. Aceste nuante ale sperantei vin in culori diferite insa ele formeaza un tot, un tot ce reprezinta defapt ideologia vietii noastre.

Dar cum e atunci cand mori, oare regreti ca nu mai esti sau poate ca esti multumit si fericit ca ai dus o viata frumoasa, plina de sentimente si amintiri placute, pline de clipe calde ce contrasteaza cu cele reci, dar din care ai putut trage o invatatura, o invatatura ce a contribuit la formarea ta ca om, ca fiinta rationala.

Tu ce intelegi prin toate astea? Eu unul am renuntat de mult sa ma gandesc la toate astea. Era un timp in care mereu ma intrebam oare cum e, dar negasind un raspuns care sa ma satisfaca renuntam. Nu imi repeta gresala, si incearca sa gasesti aceste raspunsuri, un sfat mic ce poate fi interpretat, tu sa alegi, caci eu am ales la timpul meu.

Am ales dorinta, dorinta de a trai, dorinta de placere si cunoastere a lumii in care traim.

~Paolo Eratti~

__________________________________________________

13 Martie 1457, Venetia, Adio, Inceput

"Intelepciunea nu apare neaparat odata cu inaintarea in varsta"


Destinul poate fi crud uneori, poate mult prea curd, caci isi alege victimele fara sa tina cont de priincipii. Acele principii ce disting raul de bine.
Azi am simtit pentru prima oara suferinta, am simtit ce inseamna sa fi cu moralul la pamant, acum stiu cum e atunci cand gusti din cea mai mare problema a vietii-moartea. Off imi vine sa tip in gura mare, tare si raspicat, imi este greu vreau sa mor alaturi de tine.

Au trecut deja trei zile de cand ai murit, simt ca inebunesc, durerea din mine e prea mare, e ca un cutit incins infipt adanc in inima, ce este rasucit continuu. Ochii mei deja au secat, aceste trei zile fara tine au fost acid pentru sufletul meu.

Cu ce ai gresit tu cea mai pura dintre femei? Erai radianta, erai fascinanta, inebuneai orice barbat cu o singura privire... -dar acum toate astea s-au dus, frumusetea ta a apus. A apus din prostia unor oameni de nimic, unor oameni josnici ce nu pot sa faca diferenta intre bine si rau. Frumusetea ta nu era o scuza pentru actinile lor, ea nu era vinovata de visele umede ce le aveau aceeia ce te vedeau.

Imi amintesc cu tristete si regret, ziua in care te-am vazut pentru prima data.- Erai minunata in rochia ta rosie , ce iti punea in evidenta tenul tau putin pigmentat. Nu purtai machiaj cum faceau altele de varsta ta, caci nu aveai nevoie, nu era nevoie sa iti incarci fata caci era mult prea hipnotizanta. Parul tau lung , negru, usor cret in bucle mari era prins intr-un coc, lasand doua suvite sa iti incadreze chipul de portelan. De la distanta pareai ca nu erai din aceasta lume. Recunosc... imi era teama sa ma apropii, teama ca nu cumva sa visez, vroiam sa te admir in continuare.

Am aflat dupa ceva timp cine erai tu de fapt, Anais Vasai, frumoasa curtezana din San Marco, femeia ce sucise mintile tuturor barbatilor din Venetia. Nu era de mirare erai intradevar frapanta. Imi aduc aminte ca in fiecare Marti seara aveai cate o reprezentatie in aer liber, acolo in piata ce te facuse celebra. Am inceput sa vin sa te vad regulat eram acolo mereu, ascultandu-te cantand la vioara . Pareai prinsa, in ritmul muzicii, simteam cum sentimentele tale se transpuneau in suntete, era ceva de vis. Imi era teama ca dupa ce terminai sa vin sa vorbesc cu tine. Teama sa nu cumva sa iti jignesc frumuseta.

Au trecut asa ani buni in care ma multumeam doar admirandu-te Martea eram mereu acolo,iar restul saptamanii te visam in fiecare noapte. Erai acolo prezenta in inima si mintea mea, iti vedeam chipul imediat ce imi inchideam ochii, era atat de angelic, ochii tai albastrii de culoarea cerului, imi inghetau corpul, uitam sa respir, uitam de mine, in mintea mea erai doar tu. Visam la clipa in care iti voi simti pielea, la clipa in care voi putea atinge acele buze rosiatice. Erai un inger, ce imi umplea lumea mea plictisitoare.

Luni de zile m-am gandit la un mod de a vorbi cu tine, nu stiam cum sa ma apropi indeajuns cat sa iti pot vorbi. Intr-un final m-am decis sa iti fac un portret in timp ce cantai, pe care apoi sa ti-l inmanez, era un plan bun si asa as fi putut sa im gasesc curajul de a vorbi cu tine. Personal aveam indoieli, ma consideram un pictor de mana doua, meseria mea reala fiind scriitor, insa eram hotarat sa incerc orice varianta. Ma saturasem sa stau deoparte, nu mai aveam forta necesara sa imi suprim sentimentele ce ti le purtam. Planul meu nebunesc a functionat, si trebuie sa recunosc ca nu ma asteptasem la asta. Pareai incantata de portretul facut de mine, insa eu iti repetam incontinuu aceiasi propozitie stupida "E un mic simbol al frumusetii tale, insa e facut stangaci, te rog scuza-mi impertineta"

Eram cuprins de valuri de caldura in preajama ta, nu imi venea sa cred ca insfarsit vrobeam cu femeia ce imi rapise inima. Mi-ai multumit atunci pentru portretul facut si pentru preznta mea la spectacolele tale de-a lungul anilor. Nu imi venea sa cred cea ce auzeam. Imi spuneam in sinea mea; Cum e posibil sa isi aduca amintede mine. Am continuat sa ne intalnim dupa acest placut incident, lunile trecand intre noi infiripandu-se o dragoste imensa, cel putin din partea ta, eu deja trecusem de pasul acesta cu multi ani in urma. Eram fericiti amandoi atunci cand alti se intristau, eram nedespartiti atunci cand alti isi plangeau de singuratate; erau vremuri grele atunci in Venetia... - si inca sunt. Inchizitia este la tot pasul, preoti nebuni ce vad eretici, vrajitoare si mai stiu eu ce intruchipari diabolesti la tot pasul.

Fiecare persoana ce pare sa aiba un anumit effect asupra celor din jur este tortutara pana cand recunoaste un neadevar, insa pentru ei este un adevar, apoi sunt ucisi, ucisi fara mila arsi de vi in timp ce agonizeaza din cauza torturii la care au fost supusi. Pretind miseleste ca fac asta in numele Domnului. Dar care Domn? Daca asta este vointa Domnului, il reneg, il reneg si nu imi pasa de religia lor impusa cu forta, nu sunt o jucarie, am principii, iubesc...- te iubeam pe tine... - inca te mai iubesc...

___________________________
acele cratime prezente in text reprezinta pauze ceva mai lungi decat punctele de suspensie:D