30-01-2009, 11:22 AM
Multumesc frumos pentru comm... Am incercat sa-l fac cat mai original...
O sa pun si cap 2, sper sa fie pe placul tuturor...
2.Un trecut teribil
Ruxandra, aratând putin mai schimbată decât prima oară, se aşează lângă Orlando, parul lasându-i-se din nou pe frumoşi-i ochi. Orlando nu mai ştia ce să spună, dar fata, cu o voce calda, îi zice:
- Mă bucur că te-am gasit.
-Cum ai ajuns aici? spune Orlando murmurând.
Fata se ridică îşi scutură fusta şi se uită cu ochii ficşi la Orlando, spunându-i:
-Ştiu că mi-ai gasit cartea şi mai ştiu că ai hotarât să pleci de la orfelinat.
Baiatul a dat din cap în semn ca întelesese, dar după câteva secunde ochii-i ramân neclintiti, ca şi cum ar fi vrut să zică”Dar de unde ştii că sunt la orfelinat ?”. Neapucând sa-i spună acestea, Ruxandra zice:
- Cred că te întrebi de unde ştiu de tine. Te-am vazut de mult, iar tristetea din ochii tai m-a impresionat. Ruxandra îşi lasă capul in jos, continuând…si n-am mai vazut o persoană atât de tânară sa fie atât de tristă. De ce?
Orlando nu mai avea puterea să zică niciun cuvânt. Îşi lasă capul pe pat, după o vreme, adormind. Peste ceva timp, un tunet puternic îl trezeşte. Atunci o vede pe Ruxandra la masuţă cu al lui carnetel în mână şi realizează că a citit ce este scris acolo. Se repede şi îi ia carnetul :
- De ce mi l-ai luat?
Cu un zâmbet ciudat, fata îi raspunde:
- Nu l-am luat. L-am gasit. Totuşi, n-am avut curajul şi puterea să citesc mai mult de o pagină…a fost prea cumplit.
În prima pagină erau descrise atâtea tragedii, de care omul obişnuit nu are parte într-o viaţă întreagă. Murmurul cuvintelor se risipeau la picioarele lui. Erau amintiri ce au ramas patate de acea tentă cenuşie ce îţi desena viata. Orlando începe să plângă, dar Ruxandra îl linişteşte:
- Nu fi trist. Spune-mi, ce s-a întâmplat?
N-a avut puterea să-i raspundă. S-a aşezat pe pat, iar după un timp de gândire, el spune cu jumatate de grai:
- Copilaria mea, trecutul meu, coşmarul meu. Nimeni nu poate întelege ce s-a întâmplat…
- Poate o să înteleg eu, zice ea cu multă încredere. Daca nu o să ştie nimeni, tu nu vei putea trece peste acea perioadă.
Orlando, vrând cu atâta ardoare să-şi uite cumplitul trecut, se duce la geam, priveşte cum plouă, iar la primul fulger aparut, începe sa vorbească cu sfială:
- M-am nascut într-o familie frumoasă. Aveam tot ce-şi putea dori un copil. Dar era prea frumos să fie adevarat, nu crezi? Spunând acestea se uita la fată, care statea pe scaunul de la masuţă şi-l privea atent, dând din cap în semn ca avea dreptate. Şi, într-una din zile, când am împlinit trei ani, mama mea, Emanuela, s-a gândit să plecam la munte. Priveliştea era superbă. Nesfârşite întinderi de zapada, iar crestele muntilor erau încununate de raze, spintecate de izvoare repezi şi umbrite de paduri seculare. Însă, am fost înşelat de frumusetea aceasta. În acea seară, ne-am dus în vârful muntelui, dar...tatal meu… Orlando se opreşte din povestit, începând să suspine. Ruxandra îl mângâie în semn de alinare, iar după ce-şi trage sufletul, el continuă. …Tatal meu, m-a împins. Nu-mi venea sa cred, a vrut să mă omoare, atunci nu credeam că am să mai scap. În timp ce cadeam şi priveam cu uimire la tatal meu ce râdea cu multă cruzime şi la mama mea ce plângea, am vazut că venea o avalanşa. Parintii mei n-au mai supravietuit. Dar nici eu nu pot spune că am ramas in viaţă. Pentru mine timpul şi-a întrerupt cursul infinit, încetând să mai treacă. Şi acum mă simt cazând, ochii-mi privind spre un nor argintiu ce împrăştie ultimele sperante ale noptii.
Orlando se opreşte, cazând în genunchi, iar lacrimile pretioase ca perlele au curs cu multa tristete. Fata nu mai ştia ce să zică. Ramâne neclintită, neaşteptându-se la aşa ceva, dar ştia că povestea nu e terminată. Mai bine zis, simtea că necazurile acestui baiat nu erau terminate, însă îl lasă să se liniştească, până când ramâne pe podeaua rece. Ruxandra îl ridică şi-l aşează pe pat, zicându-si:”Odihneşte-te, meriti!”.
Dimineata, baiatul vede că acea cumplită furtună se terminase, dar furtuna din sufletul lui facea ravagii. Ruxandra, vine de jos, cu ceva de mâncare:
- Poftim, zice ea, cred că îţi este foame.
- Da, multumesc.
Fata, în timp ce-l privea pe Orlando mâncând cu atâta pofta, se gândea că nu ar fi bine să-l mai întrebe ceva deocamdată, aşa ca se duce la geam. Soarele aparuse, iar sub voalul zorilor liniştiti şi calzi domnea zâna culorilor ce smaltuia câmpiile întinse. Se gândea că toate acestea erau un semn de bine şi astfel nu mai insistă, însă îi spuse:
- Dacă tot ai fugit, ai vrea să locuieşti la mine?
Acesta se opri din mâncat şi-şi ridică ochii asupra ei. Nu putu să accepte oferta, aşa că îi zise:
- Îmi pare rau, dar nu pot. De acum voi sta aici.
Ruxandra se întoarse spre el hotarâtă :
- Atunci eu nu pot să te las singur, voi sta cu tine.
- De ce tot de ţii după mine? spune raspicat Orlando. De ce?
Ruxandra îl privi patrunzator în ochi şi-i spuse:
- Fiindcă…vei afla tu destul de curând.
Orlando, coborî şi se duse afara, ajungând la salcia la care s-au întâlnit. Se aştepta ca Ruxandra să vina după el, insa nu a fost aşa. Atunci, îl apucă o durere bruscă de cap, auzind numai voci din trecut:”- Hai vino aici, nu-ţi fac nimic! Îi spunea cineva cu rautate şi gânduri necurate. - Nu, lasă-mă-n pace! –Hai, nu te speria, şmecheraş mic!” Lacrimile se revarsau din nou cu aceste amintiri crude. Deodată apare Ruxandra din spate, iar baiatul o îmbrăţişează, plângând si mai profund.
- Linişteşte-te! spune fata. Dacă vrei să-mi spui ceva, aşa ar fi bine să faci. Promit că o sa te ajut, ai încredere în mine.
- Nu mai pot să am încredere in nimeni. Toti m-au tradat! spune acesta cu multă durere. Toti în care aveam încredere s-au dovedit a-mi fi duşmani, tata, Victor…Orlando oftează şi se opreşte.
- Cine e Victor? întreabă fata.
- Un vechi şi fost prieten. O persoană care m-a tradat când nu mă aşteptam, Victor Pica…
Orlando se aşează din nou la umbra frumoasei salcii, iar Ruxandra lângă el, ascultând tot ce avea de spus.
- Înainte să fiu dus la orfelinat, continuă baiatul, am stat acasă la un prieten de familie, Victor. Ne întelegeam foarte bine, chiar dacă el era cu şapte ani mai mare ca mine. Când aveam cinci ani, m-am ataşat foarte tare de el, caci stralucirea ochilor lui de smarald m-a fermecat, iar zâmbetul lui îmi aducea caldura in suflet. Atunci, şi-a batut joc de mine, batându-mă ca pe cel mai mare criminal, eu simtind cele mai mari agonii din lume. În tot acest timp mă mintise şi m-a lasat la orfelinat, după ce a facut tot ce a vrut cu mine…Am promis ca mă razbun, dar n-am avut niciodată puterea să fac acest lucru.
Ochii lui Orlando se întunecară cu dispreţ fară margini, dar totuşi se înecau în tristete. Ruxandra îl linişteşte şi-i promite că-l va ajuta ori de cate ori va avea nevoie. După o vreme, Orlando îşi revine, iar fata îi spune:
- În mine poti avea încredere. Vrei să vi să te odihneşti la mine acasă?
Orlando se lasă convins şi astfel se duc la Ruxandra acasă. Pe drum, n-au scos nicio vorbă, fiecare era îngândurat, neobservând nimic în jurul lor, doar auzind galagia facută de maşini şi de copiii care se jucau. După un drum lung, fata îi zice că au ajuns. Orlando îşi ridică ochii şi se minunează. O casă de înaltimea unui palat, cu uşi pline de pietre stralucitoare, o poarta uriaşa albă ca o perlă şi gradini veşnic inundate de verdeaţă şi flori multicolore. Geamurile straluceau o data cu soarele, iar oamenii din jur îşi faceau treaba cu multă veselie. La vederea acestor frumuseti, baiatul nu poate sa scoată decât un singur cuvânt:
- Fantastic!
Ruxandra îi zâmbeşte si îl trage după ea pe baiat, care ramasese neclintit. Nu se aştepta să vadă aşa ceva. Intră împreuna în casă. Priveliştea era mai splendidă ca afară. Un interior plin de lucruri magnifice şi valoroase. Totul în alb, albastru şi verde, pictura de pe pereti era facuta de cei mai mari pictori, iar holul imens te ducea în încaperi care mai de care mai sofisticate. Multi oameni îi întâmpinară cu bucurie, iar fata îl prezentă pe prietenul ei. Acei oameni nu au vorbit, însă au dat din cap în semn de „Bun venit!”. Ruxandra îi zise baiatului:
- După câte ai observat, eu am fost crescută în puf şi n-am cunoscut niciodată necazul. De aceea am vrut să ştiu cât mai multe despre tine. Eşti foarte deosebit faţă de mine. N-am păţit niciodată nimic rau, toti mă aparau şi n-am vazut vreun orfelinat. Să şti, ca parintii mei, care acum sunt plecati, mi-au povestit o data de copiii sarmani, dar, eu având tot ce-mi doream, nu credeam că este posibil. Însă, anul acesta, am trecut prin fata orfelinatului şi te-am vazut atât de trist încât m-ai impresionat şi mi-am zis că te voi ajuta.
Orlando, pentru prima oară a zâmbit, un zâmbet cu atâta caldura, încât orice inimă s-ar fi luminat. Atunci îi spune Ruxandrei:
- Nu mă aşteptam ca cineva atât de bogat să fie atât de sufletist. De mic, la acel orfelinat cumplit, am fost învăţati că cei bogati ne fac viata amară, dar nu e adevarat. Acum îmi dau seama că există şi oameni mai diferiti decât cei cu care m-am întâlnit pana acum.
Fata se bucură de cele auzite si mai ales de zâmbetul lui Orlando, un zâmbet plin de puritate.
O sa pun si cap 2, sper sa fie pe placul tuturor...
2.Un trecut teribil
Ruxandra, aratând putin mai schimbată decât prima oară, se aşează lângă Orlando, parul lasându-i-se din nou pe frumoşi-i ochi. Orlando nu mai ştia ce să spună, dar fata, cu o voce calda, îi zice:
- Mă bucur că te-am gasit.
-Cum ai ajuns aici? spune Orlando murmurând.
Fata se ridică îşi scutură fusta şi se uită cu ochii ficşi la Orlando, spunându-i:
-Ştiu că mi-ai gasit cartea şi mai ştiu că ai hotarât să pleci de la orfelinat.
Baiatul a dat din cap în semn ca întelesese, dar după câteva secunde ochii-i ramân neclintiti, ca şi cum ar fi vrut să zică”Dar de unde ştii că sunt la orfelinat ?”. Neapucând sa-i spună acestea, Ruxandra zice:
- Cred că te întrebi de unde ştiu de tine. Te-am vazut de mult, iar tristetea din ochii tai m-a impresionat. Ruxandra îşi lasă capul in jos, continuând…si n-am mai vazut o persoană atât de tânară sa fie atât de tristă. De ce?
Orlando nu mai avea puterea să zică niciun cuvânt. Îşi lasă capul pe pat, după o vreme, adormind. Peste ceva timp, un tunet puternic îl trezeşte. Atunci o vede pe Ruxandra la masuţă cu al lui carnetel în mână şi realizează că a citit ce este scris acolo. Se repede şi îi ia carnetul :
- De ce mi l-ai luat?
Cu un zâmbet ciudat, fata îi raspunde:
- Nu l-am luat. L-am gasit. Totuşi, n-am avut curajul şi puterea să citesc mai mult de o pagină…a fost prea cumplit.
În prima pagină erau descrise atâtea tragedii, de care omul obişnuit nu are parte într-o viaţă întreagă. Murmurul cuvintelor se risipeau la picioarele lui. Erau amintiri ce au ramas patate de acea tentă cenuşie ce îţi desena viata. Orlando începe să plângă, dar Ruxandra îl linişteşte:
- Nu fi trist. Spune-mi, ce s-a întâmplat?
N-a avut puterea să-i raspundă. S-a aşezat pe pat, iar după un timp de gândire, el spune cu jumatate de grai:
- Copilaria mea, trecutul meu, coşmarul meu. Nimeni nu poate întelege ce s-a întâmplat…
- Poate o să înteleg eu, zice ea cu multă încredere. Daca nu o să ştie nimeni, tu nu vei putea trece peste acea perioadă.
Orlando, vrând cu atâta ardoare să-şi uite cumplitul trecut, se duce la geam, priveşte cum plouă, iar la primul fulger aparut, începe sa vorbească cu sfială:
- M-am nascut într-o familie frumoasă. Aveam tot ce-şi putea dori un copil. Dar era prea frumos să fie adevarat, nu crezi? Spunând acestea se uita la fată, care statea pe scaunul de la masuţă şi-l privea atent, dând din cap în semn ca avea dreptate. Şi, într-una din zile, când am împlinit trei ani, mama mea, Emanuela, s-a gândit să plecam la munte. Priveliştea era superbă. Nesfârşite întinderi de zapada, iar crestele muntilor erau încununate de raze, spintecate de izvoare repezi şi umbrite de paduri seculare. Însă, am fost înşelat de frumusetea aceasta. În acea seară, ne-am dus în vârful muntelui, dar...tatal meu… Orlando se opreşte din povestit, începând să suspine. Ruxandra îl mângâie în semn de alinare, iar după ce-şi trage sufletul, el continuă. …Tatal meu, m-a împins. Nu-mi venea sa cred, a vrut să mă omoare, atunci nu credeam că am să mai scap. În timp ce cadeam şi priveam cu uimire la tatal meu ce râdea cu multă cruzime şi la mama mea ce plângea, am vazut că venea o avalanşa. Parintii mei n-au mai supravietuit. Dar nici eu nu pot spune că am ramas in viaţă. Pentru mine timpul şi-a întrerupt cursul infinit, încetând să mai treacă. Şi acum mă simt cazând, ochii-mi privind spre un nor argintiu ce împrăştie ultimele sperante ale noptii.
Orlando se opreşte, cazând în genunchi, iar lacrimile pretioase ca perlele au curs cu multa tristete. Fata nu mai ştia ce să zică. Ramâne neclintită, neaşteptându-se la aşa ceva, dar ştia că povestea nu e terminată. Mai bine zis, simtea că necazurile acestui baiat nu erau terminate, însă îl lasă să se liniştească, până când ramâne pe podeaua rece. Ruxandra îl ridică şi-l aşează pe pat, zicându-si:”Odihneşte-te, meriti!”.
Dimineata, baiatul vede că acea cumplită furtună se terminase, dar furtuna din sufletul lui facea ravagii. Ruxandra, vine de jos, cu ceva de mâncare:
- Poftim, zice ea, cred că îţi este foame.
- Da, multumesc.
Fata, în timp ce-l privea pe Orlando mâncând cu atâta pofta, se gândea că nu ar fi bine să-l mai întrebe ceva deocamdată, aşa ca se duce la geam. Soarele aparuse, iar sub voalul zorilor liniştiti şi calzi domnea zâna culorilor ce smaltuia câmpiile întinse. Se gândea că toate acestea erau un semn de bine şi astfel nu mai insistă, însă îi spuse:
- Dacă tot ai fugit, ai vrea să locuieşti la mine?
Acesta se opri din mâncat şi-şi ridică ochii asupra ei. Nu putu să accepte oferta, aşa că îi zise:
- Îmi pare rau, dar nu pot. De acum voi sta aici.
Ruxandra se întoarse spre el hotarâtă :
- Atunci eu nu pot să te las singur, voi sta cu tine.
- De ce tot de ţii după mine? spune raspicat Orlando. De ce?
Ruxandra îl privi patrunzator în ochi şi-i spuse:
- Fiindcă…vei afla tu destul de curând.
Orlando, coborî şi se duse afara, ajungând la salcia la care s-au întâlnit. Se aştepta ca Ruxandra să vina după el, insa nu a fost aşa. Atunci, îl apucă o durere bruscă de cap, auzind numai voci din trecut:”- Hai vino aici, nu-ţi fac nimic! Îi spunea cineva cu rautate şi gânduri necurate. - Nu, lasă-mă-n pace! –Hai, nu te speria, şmecheraş mic!” Lacrimile se revarsau din nou cu aceste amintiri crude. Deodată apare Ruxandra din spate, iar baiatul o îmbrăţişează, plângând si mai profund.
- Linişteşte-te! spune fata. Dacă vrei să-mi spui ceva, aşa ar fi bine să faci. Promit că o sa te ajut, ai încredere în mine.
- Nu mai pot să am încredere in nimeni. Toti m-au tradat! spune acesta cu multă durere. Toti în care aveam încredere s-au dovedit a-mi fi duşmani, tata, Victor…Orlando oftează şi se opreşte.
- Cine e Victor? întreabă fata.
- Un vechi şi fost prieten. O persoană care m-a tradat când nu mă aşteptam, Victor Pica…
Orlando se aşează din nou la umbra frumoasei salcii, iar Ruxandra lângă el, ascultând tot ce avea de spus.
- Înainte să fiu dus la orfelinat, continuă baiatul, am stat acasă la un prieten de familie, Victor. Ne întelegeam foarte bine, chiar dacă el era cu şapte ani mai mare ca mine. Când aveam cinci ani, m-am ataşat foarte tare de el, caci stralucirea ochilor lui de smarald m-a fermecat, iar zâmbetul lui îmi aducea caldura in suflet. Atunci, şi-a batut joc de mine, batându-mă ca pe cel mai mare criminal, eu simtind cele mai mari agonii din lume. În tot acest timp mă mintise şi m-a lasat la orfelinat, după ce a facut tot ce a vrut cu mine…Am promis ca mă razbun, dar n-am avut niciodată puterea să fac acest lucru.
Ochii lui Orlando se întunecară cu dispreţ fară margini, dar totuşi se înecau în tristete. Ruxandra îl linişteşte şi-i promite că-l va ajuta ori de cate ori va avea nevoie. După o vreme, Orlando îşi revine, iar fata îi spune:
- În mine poti avea încredere. Vrei să vi să te odihneşti la mine acasă?
Orlando se lasă convins şi astfel se duc la Ruxandra acasă. Pe drum, n-au scos nicio vorbă, fiecare era îngândurat, neobservând nimic în jurul lor, doar auzind galagia facută de maşini şi de copiii care se jucau. După un drum lung, fata îi zice că au ajuns. Orlando îşi ridică ochii şi se minunează. O casă de înaltimea unui palat, cu uşi pline de pietre stralucitoare, o poarta uriaşa albă ca o perlă şi gradini veşnic inundate de verdeaţă şi flori multicolore. Geamurile straluceau o data cu soarele, iar oamenii din jur îşi faceau treaba cu multă veselie. La vederea acestor frumuseti, baiatul nu poate sa scoată decât un singur cuvânt:
- Fantastic!
Ruxandra îi zâmbeşte si îl trage după ea pe baiat, care ramasese neclintit. Nu se aştepta să vadă aşa ceva. Intră împreuna în casă. Priveliştea era mai splendidă ca afară. Un interior plin de lucruri magnifice şi valoroase. Totul în alb, albastru şi verde, pictura de pe pereti era facuta de cei mai mari pictori, iar holul imens te ducea în încaperi care mai de care mai sofisticate. Multi oameni îi întâmpinară cu bucurie, iar fata îl prezentă pe prietenul ei. Acei oameni nu au vorbit, însă au dat din cap în semn de „Bun venit!”. Ruxandra îi zise baiatului:
- După câte ai observat, eu am fost crescută în puf şi n-am cunoscut niciodată necazul. De aceea am vrut să ştiu cât mai multe despre tine. Eşti foarte deosebit faţă de mine. N-am păţit niciodată nimic rau, toti mă aparau şi n-am vazut vreun orfelinat. Să şti, ca parintii mei, care acum sunt plecati, mi-au povestit o data de copiii sarmani, dar, eu având tot ce-mi doream, nu credeam că este posibil. Însă, anul acesta, am trecut prin fata orfelinatului şi te-am vazut atât de trist încât m-ai impresionat şi mi-am zis că te voi ajuta.
Orlando, pentru prima oară a zâmbit, un zâmbet cu atâta caldura, încât orice inimă s-ar fi luminat. Atunci îi spune Ruxandrei:
- Nu mă aşteptam ca cineva atât de bogat să fie atât de sufletist. De mic, la acel orfelinat cumplit, am fost învăţati că cei bogati ne fac viata amară, dar nu e adevarat. Acum îmi dau seama că există şi oameni mai diferiti decât cei cu care m-am întâlnit pana acum.
Fata se bucură de cele auzite si mai ales de zâmbetul lui Orlando, un zâmbet plin de puritate.
DREPTATEA VA INVINGE!!!
AISHTERU NEAR
AISHTERU NEAR