Angel tears

[gothic_yumi]

o.O acum ceva vreme ne-o apucat pe toate colegele sa scirem ... si nah m-am bagat si eu .. nu ecva reusit insa imi place sa scriu si as aprecia daca as primi ceva sfaturi ....:)


„ Fiţi conştienţi că visele dau putere unui sentiment minunat fară de care nu am putea să fim atât de puternici , nu am putea să rezistăm suferinţelor şi greutăţilor , acel sentiment care ne dă forţa necesară să trecem de la lacrimi la zâmbete.
SPERANÅ¢A
Deci trebuie să visăm în continuare ca să ţinem speranţa în viaţă.
Visele , iluziile vieţii , uneori trebuie să nu ne lăsăm orbiţi de frumuseţea lor, oricât de grea e realitatea.
Realitatea , ea însăşi poate fi doar o iluzie. Totuşi noi facem parte din ea şi minunate sunt momentele în care inima îţi bate cu putere atunci când te afli în preajma celui iubit, sau fericirea care te cuprinde când dai de reuşită.
Nu uitaţi că sfârşitul fiecăruia e inevitabil, noi alegem dacă e fericit sau nu.”


~CAPITOLUL I~
Sweet dreams!

Lumea e plină de ei. Sunt peste tot. Ne urmăresc mişcările pas cu pas. Ne intră în gând, ne privesc.Dar noi? Noi nu ne dăm seama deoarece suntem închişi cu o mantie de umbră în lumea noastră murdară. Ne acoperim adevărata culoare cu mii şi mii de feţe. Păcat că toate sunt născute din interes.
Ei? Ei sunt diferiţi.Sunt pătaţi de întuneric şi...
<Ce ciudat, mintea mea începe să o ia razna!>
Luna trimite lumina ei în apartamentul meu , parcă urmărindu-mă.
Mirosul puternic de sânge şi aerul sufocant, m-a făcut să mă trezesc. Somnoroasă, am întins mâna după plapumă, când, deschizându-mi ochii mari , de un albastru pur, corpul meu nu se mai putea mişca , creierul încerca încet , încet să înţeleagă ceea ce se petrecea în acea încăpere. Eram îngrozită de lichidul roşiatic ce-mi păta albul catifelat al aşternutului.Sora mea zăcea lângă mine , cuprinzându-mă terifiată, fără suflare. Era moartă.Ochii ei de aceeaşi culoare cu a mea erau învăluiţi încetul , cu încetul de negrul infernului.
Ridic privirea cu inima palpitând şi o văd.Frica intră în mine furnicându-mă în toate colţurile corpului meu.O tânără cu o rochie neagră stă la pieptul surorii mele, cu ochii albaştrii de porţelan privind în gol, mişcându-se ca o păpuşă şi stând cu mâinile ,pătate de sângele celei mai dragi persoane din viaţa mea , întinse spre gâtul ei. Părul lung îi acoperea obrajii, mânjiţi de lichidul trandafiriu, ce se vedeau clar doar în lumina lunii. Nu era singurul lucru ce se vedea clar doar atunci, căci colţii albi ca laptele se puteau observa cu greu în absenţa luminii.M-a privit pentru o secundă.
<Seamănă aşa de mult cu ea încât...> mi-am scuturat capul refuzând să ma gândesc la aşa ceva.Totuşi , uitându-mă mai bine la chipul ei am sesizat ca-i furase faţa surorii mele.
<Pentru un moment mi s-a părut că seamănă cu mama... Nu pot gândi aşa ceva.Ea e moartă.Şi în nici un caz nu ar face aşa ceva.>mi-am scuturat capul, alungând acel sentiment.
Într-o cameră cu un monstru care îmi devora sora doar stând şi aşteptând să fiu şi eu mâncată nu era o soluţie prea convenabilă pentru mine. Trebuia să fac ceva.
<Dar ce?Cuţitul tatei...>
M-am întins după cuţitul care era cadou de la tata - o fire puţin prea protectoare. Era un cuţit de argint ascuns bine sub pat.Eram încântată în momentul de faţă că tata mi l-a dat. Fără să ezit m-am năpustit asupra femeii şi am înjunghiat-o de câteva ori până ce am fost sigură că nu mai mişcă.
Creatura a scos un sunet ascuţit, plin de ură
şi durere şi a căzut pe podeaua rece a camerei mele rămânând nemişcată într-o baltă trandafirie.
În acel moment eram uimită şi speriată de mine însămi.Nu mă puteam imagina făcând rău cuiva.
<Ce voi face de acum înainte?Nu pot doar să stau , trebuie să acţionez!>
M-am uitat în jurul meu şi le-am întâlnit privirea pătrunzătoare. Ochii lor negrii şi feţele pătate de sânge m-au făcut să ţip.Nu îmi puteam imagina că nişte copii ce nu păreau să aibă mai mult de cinci ani să arate în halul acesta.
Am închis ochii sperând ca după ce ii voi redeschide totul va fi normal.Mi-am deschis ochii uitându-mă la sora mea pentru a vedea dacă dorinţa mi s-a îndeplinit.Ea mă privea neânţelegând pe ce lume era,confuză. Eu eram fericită că trăia.Am răsuflat uşurată, dar mi-am dat seama că cei doi copii înca stăteau în camera mea şi încă se uitau cu privirea lor ucigătoare la mine.Mi-am imaginat că ceva mai rău de atât nu se poate întâmpla, dar m-am înşelat. Sora mea s-a apropriat de mine,încercând să mă prindă de gât. Mi-am dat seama mai târziu când mă luptam să ies din strânsoarea mâinilor ei. Nu ştiam cum, dar într-un moment de ezitare din partea ei am reuşit să fug de ea în camera foştilor mei părinţi- ce au murit anul trecut într-un accident de maşină.Era de necrezut. Sora mea arăta ca una dintre ei , sau mai bine zis ca creatura ce zace pe covorul meu.
Nu ştiam cum s-a întâmplat acel lucru şi de ce propria mea soră vroia să mă omoare , dar aveam de gând să aflu şi pentru asta trebuia să scap mai întâi din această primejdie. Aveam de gând să-mi aduc vechea mea soră înapoi. Ea venea urmărindu-mă , cu ochii bulbucaţi şi mari mă privea, rânjea într-un mod înfricoşător, iar mâinile ei tânjeau de a se atinge de gâtul meu- citisem asta pe faţa ei.Totuşi s-a oprit pentru un minut-nu mi-am putut da seama din ce cauză – şi s-a dat câţiva paşi în spate îndreptându-şi capul spre cadavrul de pe podea.
Aveam de gand să profit şi să scap însă ceva nu mă lăsa.Cei doi copii se uitau la mine complet diferit faţă de acum câteva minute.Aveau aceiaşi ochi întunecaţi însă erau înecaţi în lacrimi. Se citea pe faţa lor cât de speriaţi erau şi aveam să înţeleg de ce puţin mai târziu. M-am lăsat înduplecată de ei şi i-am luat de mână fugind în bucătăria mea mică , trecând pe lângă sora mea , ce părea că stătea ca o statuie privind tot în acelaşi loc. I-am lăsat pe micuţi tremurând , ascunşi cât de bine am putut şi m-am reîntors în cameră, unde sora mea era moartă tot în acel loc în care am lăsat-o, iar creatura crezută fără suflare şi-a revenit vorbind cu un alt personaj apărut. Nu puteam vedea cum arăta datorită hainei lui lungi ce îi acoperea întregul corp şi a glugii ce-i învăluia faţa.
Privirea mi-a scăpat din nou la sora mea , lacrimile au început să mi se prelingă pe obrazul meu palid, iar suferinţa mea creştea cu cât timpul trecea mai încet. Nu puteam să aud nimic, dar am reuşit să-mi dau seama că am fost descoperită căci monstrul, aceaşi făptură care se pare că mi-a terminat sora se uita la mine , avea să termine şi cu mine în acelaşi mod. În momentul în care am clipit, ea a dispărut şi a reapărut în spatele meu , muşcându-mă de umăr. Simţeam cum otrava intra în corpul meu paralizându-l- credeam că totul s-a terminat.Mi-am pierdut cunoştinţa întâlnind covorul. Mi-am revenit pentru un moment în care eram ameţită şi am reuşit s-o văd târând după ea cei doi copii, care urlau, băteau din picioare şi plângeau pentru a scăpa , dar fără nici un rezultat. Au ieşit printr-o gaură din peretele meu. N-am mai putut face faţă şocului şi am leşinat din nou.
Trezită din ameţeală, pentru un moment mi s-a părut că nimic din ce s-a întâmplat n-a fost real, dar gaura neagră de pe perete dădea întâmplarea de gol.M-am ridicat cu o durere de cap îngrozitoare şi m-am dus către ea în explorare. Am ezitat un pic , simţind frica ce fierbea în mine, teama de necunoscut.
Înăuntru , pe măsură ce înaintam, întunericul învăluia intrarea, însă vagi torţe pe pereţii reci ai tunelului înfloreau ,luminându-mi calea. Teama de necunoscut se accentua pe măsură ce înaintam; inima imi bătea cu putere ,gata să-mi sară din piept. În spatele meu au apărut încă două tunele, nu părea să le fi observat deoarece am fost poate prea absorbită de temerile mele. Se pare că va trebui să aleg căci a înainta nu era o opţiune , culoarul era închis cu o poartă de fier -nu puteam să vad ce era dincolo de ea căci întunericul era prea profund, însă am reuşit să văd că pe porţi creşteau trandafiri roşii.
<Ce ciudat .Cum să crească nişte flori atât de frumoase şi de sănătoase într-un loc aşa de întunecat şi de rece?>
Am atins petalele catifelate ale unui trandafir ce părea atât de superb, un trandafir , simbolul dragostei,...
< ...şi al morţii.Ce?!>
Atingând unul dintre ei, am observat că nu erau roşii ci albi . Trandafirii albi ce însemnau puritatea erau pătaţi de sânge, la fel cum copii ajunşi la maturitate sunt pătaţi de întuneric.
M-am întors înfricoşată . Trebuia să aleg o cale, o cale convenabilă. Cea din mijloc era calea mea de a ajunge acasă, departe de aceste ciudăţenii...
<Nu! > m-am contrazis.
<Nu pot să bat în retragere!>
Am mers repede în dreapta fiindu-mi frică că m-aş putea răzgândi.Un miros respingător domnea în aer, praful era şi el prezent incomodându-mă.Pereţii deveneau din ce în ce mai apropiaţi.Frica m-a cuprins din nou însă de data asta era diferită, era mult mai slabă , luându-i locul curiozitatea;
curiozitatea de a descoperii lucruri noi. M-am uitat în spate nefiind încă sigură dacă am luat o decizie bună sau nu, dar o rafală de vânt a stins luminiţele viu dansatoare ce m-au călăuzit.
< Vânt ? Se pare că voi ieşi repede la lumină.Acum e fără cale de întoarcere.> am răsuflat dezamăgită.
Am ajuns în faţa unor scări, ce păreau foarte vechi , făcute parcă din...
<Oooase?!>mi-am dus mâna la gură dezgustată.
Spaţiul era şi mai strâmt.Totuşi ,mi-am luat inima în dinţi şi am păşit pe scări , încet, până jos.
Jos am dat de o încăpere ciudată, sinistră. Podeaua era învăluită cu o plapumă mătăsoasă de trandafiri albi, două torţe de o parte şi de alta luminau camera.Păşind mai adânc am descoperit o cruce , pe care era un schelet, un schelet alb, unul adevărat, dar asta nu e tot; pe pereţii acestei galerii scheleţi încătuşaţi îşi aveau locul.
Din cauza groazei pătrunzându-mi în minte am căutat repede o ieşire , însă singura ieşire de care am dat era un alt tunel , mai mic şi mai strâmt decât cel din care am venit. Nu aveam de gând să mai poposesc într-o cameră aşa „populată” , deci făcându-mi cruce şi spunând o rugăciune rapidă am pornit pe burtă în tunel.Am ajuns repede într-o altă galerie, însă aceasta dădea spre o ieşire mare , unde se vedea clar o lume cu totul diferită de cea a oamenilor. Case lângă case arse de flăcări, fabrici în funcţiune ce lasă aburi negri să întâlnească cerul,cerul plumburiu lipsit de culoare , dar nu doar el ci totul părea desprins dintr-un film vechi alb-negru.Nu înţelegeam îngerii negrii care străbăteau văzduhul prin zborul lor...
< Ce? Îngeri negri care zboară??>
Am păşit uimită în această lume. Intrarea era păzită de doua creaturi, ce semănau foarte mult cu nişte specii wendingo – deşi nici o dată nu mi-am imaginat să întâlnesc aşa ceva decât în poveşti SF. Se pare că erau gardieni ce păzeau intrarea în această lume. O dată cu primul pas aripi albe mi-au crescut în spate.Am simţit din nou otrava facându-şi efectul căci o arsură puternică mi-a izvorât din adâncul sufletului şi s-a revărsat puternic în aripi făcându-mă să zbor. Mi-am dat seama că nu era otravă ci energia sufletului meu mi-a pus în funcţiune aripile.
- Aici erai!
- Cee...cin... înainte să termin propoziţia o mână puternică de bărbat m-a înhăţat de braţ şi m-a tras în întunericul tunelului din care am ieşit acum câteva minute.Aripile mi s-au retras ca prin magie.Eram confuză, dar nu aşa de mult din cauza aripilor decât a situaţiei în care eram.Tipul mă ţinea lipită de perete în braţe cu o mână şi cu cealaltă îmi acoperea gura.
< Trebuie să fac ceva .. Ce naiba e cu ăsta?>
L-am muşcat de mână. Nu l-am putut vedea prea bine ,dar am sesizat cum s-a strâmbat din cauza durerii.Se pare că nu am făcut o decizie prea bună căci mi-a cuprins buzele într-un sărut pasional.
< Ce? Sărut? Nu am degând să-mi pierd virginitatea într-un tunel !>
Mă zbăteam să ies din strânsoare.
< La naiba ! E prea puternic! >
Mrrrrr....
<Ce? Ce se aude?>
Tipul mi-a dat drumul buzelor.Am vrut să strig
însă doi ochi roşii mari mă priveau.Ceva în întuneric ne căuta şi ceva îmi spunea că atunci când ne va găsi nu avea să fie o primire prea prietenoasă.Glasul mi s-a stins; ureletele nu puteau ieşii din gura mea -eram prea înspăimântată.Băiatul m-a strâns şi mai tare în braţe - poate datorită faptului că corpul nu mi se mai oprea din tremurat.
Mrrrrrr....Am mai auzit un mârâit slab.Semn că orice ar fi fost acea făptură a luat-o în lumea pe care am descoperit-o.Se pare că nu ne-a putut vedea.
Băiatul m-a luat iar de mână şi m-a împins în tunelul mic , strâmt, din care am sosit.M-am târât până la capăt cu inima încă în alertă , având de gând să-i cer socoteală acestui idiot care mi-a furat primul sărut.
Iată din nou camera înflorată.Fiori reci îmi treceau pe şirea spinării, revăzând crucea şi scheleţii.
- Asta a fost pe aproape! spuse tipul ridicându-se din micul tunel şi rânjind.
Eram gata să protestez, dar când m-am întors un băiat înalt doar în halat de baie , cu pectorali bine făcuţi , păr lung prins în coadă ,negru ca abanosul, de unde picături cristaline de apă se prelingeau pe el-semn că a ieşit proaspăt de la baie- cu ochii albastrii ca cerul, stătea în faţa mea cercetându-mă din cap până în picioare. Cuvintele nu imi mai puteau ieşi din gură.
< Cine era? Cum de arăta aşa bine? De ce m-a adus înapoi aici ?>
Văzând că nu am de gând să spun ceva continuă:
-Se pare că timpul a sosit!
-Ce timp? am reuşit să întreb şocată.
-Vrei să şti ce te aşteaptă?Atunci întoarce-te la cele trei tunele ,alegel pe cel din stânga şi vei afla mai multe! spunând acestea şi-a deschis aripile făcând un semn ciudat cu mâna .Trupul lui începea să fie învaluit de întuneric până când a dispărut.
Vroiam să ştiu mai multe .Aveam de gând să aflu mai multe!
-Apropo , încântat de cunoştinţă Layla !Nu uita timpul trece...Teressa! răsuna acea voce în încăperea goală.
-Ce vrei să spui? am întrebat însă răspunsul mult aşteptat se pare că nu se arătase. Am rămas eu cu mine.
<Dar de unde ÅŸtia numele meu , Layla? Iar Teressa este una dintre gemenele mortii...>
Capul mă durea, focul curiozităţii ardea în mine- eram gata să aflu ce naiba se petrecea aici.M-am suit încet pe scările de unde am venit.În întuneric am înaintat până ce o torţă aprinsă deasupra porţii de fier a impurităţii şi a groazei îmi aşternea în faţa ochilor creaturile –femei subţiri; păreau frumoase , ca nişte păpuşi cu părul lung cârlionţat şi negru; negru ca întunericul din care se năşteau; faţa lor palidă era mai albă decât neaua , iar ochii lor te păcăleau, ochi albaştrii ca cerul senin ce-ţi sugera viaţă şi culoare erau o vrajă căci sufletul lor părea alungat , distrus .Uitându-te mai bine vezi : carnea roşiatică ce dă să iasă la suprafaţă pătându-le cu sânge veşmintele de mătase neagră ce erau rupte ,sfârtecate şi lăsau să se observe cicatricile adânci ce le mângâiau corpul. Acele creaturi care venau încet , încet spre mine ,cu mâinile trandafirii pătate ce le întindeau fără speranţă spre mine ,chiar dacă rănile erau grave, chiar mortale tot ce făceau erau să-mi încetinească moartea mea nici decum a lor chiar dacă nu ştiam ce erau sau cine le-a făcut asta sau chiar ce vroiau de la mine.Ştiam că viaţa mea se va sfârşi o dată cu misterul pe care încercam să-l dezleg.