Sânge.

[Icsdeee.]

IU, IU, IU`. Here I am again^^. Am adus capitolul patru şi vreau să dau câteva explicaţii, probabil mai multe decât capitolul care este extrem de scurt [gomengomengomengomen]. În primul rând am încercat să fac acest capitol mai dramatic =] bicăz să compensez într-un fel faptul că în următoarele capitole va fi school life and stuff şi cred că nu o să mai fiu chiar în tema ficu-lui. Hauevăr, acele doua cuvinte : - l, cu care m-aţi zăpăcit toţi, nu sunt puse acolo de flori de măr, şi nici că am vrut eu să "ţip" or smth. Ci pentru că în word aşa s-au scris chiar dacă n-am avut caps lock-ul. Am încercat să le rescriu, dar tot aşa s-au rescris, aşa că le-am lăsat să aibă pitici pe creier. My PC sux, use to it^____^. Şi guys, eu pun diacriticile după, pentru că nu pot scrie cu ele, pentru că se face tastatura varză, şi de aceea omit cateva, promit să fiu mai atentă, şi Metal, voi încerca să fiu atentă şi cu virgulele. Oricum, vă mulţumesc muuuuult de tot pentru toate comentariile. Sper să vă placă şi acest capitol^^. Care, bai ză uei, e corectat : - L.

Capitolul patru


A scos un oftat lung.
Trebuia s-o facă. Ştia. Trebuia s-o facă cu atât de multă durere în inimă, încât i-ar fi venit să fugă. Ar fi vrut să urle şi ecoul urletului ei să fi răsunat.
Voia să domine. Să nu trebuiască să asculte. Să nu-şi fi dorit să se ofilească. Să nu-şi distrugă singura sângele. Şi ştia că e specială. Ştia ce poate, ştia că dacă voia putea să facă toata omenirea sa-i dea ascultare. Şi era doar un copil.

Stătea încă cu faţa cufundată în perna acoperită de un material purpuriu. Nu dormea. Nici nu putea să doarmă. Voia doar să plece cât mai departe. Nici nu ştia dacă îşi va accepta soarta.
A încercat să adoarmă. S-a întors pe toate părtile pana a închis ochii din nou. Dar nu putea cu nici un chip. Îi era frică. Dacă venea s-o omoare? Dacă i-a simţit frica şi avea să vină, sa-i ia sângele?
S-a ridicat molcom de pe pilota moale şi şi-a deschis ochii. Lumina fantomatica i-a întrepatruns ochii, ca o usturime. A tras draperiile grele şi şi-a făcut ochii mari, relaxata. Voia să vadă cum arăta. I-a afectat imaginea? I-a afectat inocenţa din ochi-i ciocolatii şi părul neatins? A văzut oglinda cu rama albă, din marmură, şi şi-a îndreptat trupul obosit spre ea. Nu vedea aproape nimic în întuneric, dar nu putea trage draperiile.

A văzut o silueta întaltă, şi parcă mai înaltă decât deobicei. A încercat să-şi zărească ochii. Ţinea atât de mult la nuanţa aceea caldă, era singurul aspect pe care nu dorea sa-l schimbe la imaginea-i fizica. Dar nu putea. Arata ca un şoarece dezorientat, şi s-a apropiat şovăitor de oglindă, până când a ajuns să-şi lipească nasul de suprafaţa rece. A scos un „Hei!”, cu o inspiraţie scurtă şi o expiraţie tremurândă. S-a dat câţiva paşi în spate, umilită. Nu putea. De ce?!
Acum îşi vedea ochii. Şi-i vedea, chiar dacă nu dorea să îi fi văzut. Irisul era mult mai mare şi bine conturat, iar culoarea, una sângerie. Una puternica, dominantă. Nu-şi dorise ea să se joace şah cu oamenii pe post de pioni neputincioşi? Ba da. Ea dorea. Dar aceeaşi ea îsi dorea sî fie aceeaşi ea inocentă din nou. Părea că plânge cu lacrimi de sânge. Vişiniul mirific din ochii fetei nu o mulţumea. Şi părea atât de clişeic să plângă ca un copil pentru că şi-a pierdut inocenţa.

Se gândea că în curând va veni dimineaţa, şi uitând complet de ochi-i sângerii, s-a chinuit să caute un ceas, dar din nou, întunericul o înşela. Ha, câţi n-au înşelat-o! Nu-i mai păsa. Chiar dacă probabil pielea-i albă era vânată de la numeroasele piedici pe care picioarele-i le-a suportat, nu-i păsa. Voia să vadă odată când pleacă, se săturase.
Şi mintea îi juca feste, şi nu putea nega. Îi venea să întrebe dacă ea e ea, şi dacă nu cumva personalitatea-i de copil n-a plecat să se joace, şi dacă nu spera şi ea să se întoarcă până la înserare.

Simţea că e apus. Deşi draperiile beige şi aspre nu lăsau culorile apusului să intre în cameră, ştia că urma noaptea. Nici ea nu-şi dădea seama cum, dar simţea ceva puternic înăuntrul ei, ca şi cum şi-ar fi strâns inima şi sufletul la un loc, încercând să nu-şi mai simtă corpul. Urma o noapte lungă în care trebuia să se descopere pe sine. Aşa credea ea.