Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Blestemul Sângelui [+16 / +18]

#1
Avertizările de vârstă sunt puse pentru părţile ce vor urma.

Chemarea Sângelui

Este încă noapte, ticăitul ceasului îmi irită urechea cu fiecare secundă ce trece parcă prea încet. Simt primele semne ale îndoielii, anticipez un rău iminent, mi-e groază de acel necunoscut pe care doar el a încercat până acum să mi-l arate, el şi numai el, ciudatul cu păr prea lung şi prea negru, cu pielea nesănătos de albă şi ochi întunecaţi, băiatul cu unghii vopsite în culoarea smoalei şi haine înmuiate parcă în cerneala nopţii. Acest excentric tânăr cu care mă hotărâsem să îmi petrec noaptea, nesţiind ce avea să se întâmple mai tarziu.
Ceasul bate miezul nopţii. Câinii vagabonzi urlau la luna ascunsă de blocurile înalte ale Manhattan- ului. În depărtări se aude din când în când câte o pisică fără stăpân, pe urmă linişte. Doar maşinile fără odihnă mă tulbură din când în când. E aglomerat, prea aglomerat, prea cald, prea incert e cerul la această ora. Nu văd luna, îmi doresc să o vad ca pe o regină pe bolta miezului de noapte, iar el nu mai ajunge.
Tăcere. Pustietate. Atât la acel timp târziu în care doar liliecii şi discotecile cu toţi tinerii înnebuniţi după nocturn sunt dispuşi să rişte ieşirea pe străzile oraşului. Şi mă gândesc că asta am să fac şi ei, am să încalc legea nescrisă a cuminţeniei aparente şi mă voi aventura cu el în cel mai negru loc şi vom înfăptui cel mai sinistru lucru... asta simţeam că avea să se întâmple.
Aud soneria ca şi când ar veni de departe, mă trezesc la realitate cu acel sunet strident încă repetându-mi-se în urechi. Deschid cu sfială uşa şi îl văd aşteptând în prag cu veşnicele sale haine gotice.
- Hai Cassy, totul e pregătit în maşină.
- Bună Mike. Numele e Cassandra.
Zâmbeşte şi mă apucă de mână. Noaptea abia acum a început.
Părăsim într-o linişte ca de mormânt scara blocului în care locuiesc. Mă ţine strâns de mână. Simţeam cum palma îmi transpiră şi mi se înfierbântă în strângerea lui. Şi atunci când mă atinge pare că mă domină. Îl privesc, încercând să îmi ascund starea de disconfort ce pune stăpânire pe trupul meu, asemenea unui nor pe cerul acoperit de stele.
Nu ştiam unde are de gând să mă ducă. Nu ştiam nici măcar daca acolo, avea să mai fie cineva. Cert este că... pentru prima oară de când sunt cu el, îmi este cu adevărat frică. Ochii lui la fel de întunecaţi precum iadul privesc înainte. Nici-un muşchi nu i se mişcă pe chipul împietrit.
Probabil că am fost mult prea atentă la el, însă pentru un moment, mi-am dat seama că nu mă mai aflu în banalul şi umilul meu cartier. Eram pe o alee întunecată, unde nu se auzea decât lătratul pustiu al unui câine. M-am oprit, încercând să îl fac să mă privească.
-Mike... unde mergem?
-Este o surpriză. Nu vreau să o stric.
Ei bine, asta a reuşit să mă sperie foarte tare. Nu era genul care să zâmbească. Nu el. Şi... despre ce surpriză vorbea? Ultima oară când a făcut un asemenea lucru, mi-a trimis un coşciug acasă, cu inscripţia “ Împreună şi după moarte”. Voiam să am încredere în el, să îmi imaginez că totul va fi bine. Dar nu... simţeam că nu avea să fie. Părul negru îi era fluturat de vântul ce părea că vrea să mă întoarca din drum. Îi priveam profilul. Părea un diavol îmbrăcat în haină de băiat. În minte începeau să îmi vină diferite imagini... amintiri. Amintiri pe care aş fi preferat să le fi închis într-o cutie atât de mică, încât să uit de existenţa ei. Paşii mi s-au oprit. Am ridicat capul, chinuindu-mă să înghit saliva ce părea că se coagulase. Ochii mei citeau temători literele ruginii de pe gardul înalt şi rupt.
-”Cimitirul Bogary”. Mike... ce facem aici? Mike!
Însă nu m-a auzit. Sau cel puţin aşa a lăsat să se vadă. A pătruns prin poarta ce scârţâia puternic, dându'mi fiori pe şira spinării. Trebuia să ştiu că este vorba despre încă un joc ciudat de-al lui. L-am urmat, privind crucile prin ceaţa densă ce a acoperit pământul ca o pătură. Ceaţă? Dar eram în Iunie. Nu îmi puteam explica acest fenomen. Mai bine. Nu aş fi vrut să ajung să cred că el făcea cine ştie ce vrăji.
Voci începeau să se audă din ce în ce mai tare. Prin întuneric, vedeam focul unor lumânări... şi nişte siluete ce se mişcau vesele în jurul lor. Am tresărit, oprindu-mă. El s-a întors, făcându-mi un semn cu degetul arătător.
-Să nu rămâi în urmă. Se zice că o creatură a întunericului bântuie prin aceste locuri.
M-am strâmbat, prefăcându-mă că nu îl cred. Defapt... nu îl credeam. Sau cel puţin aşa lăsam să se vadă. Întodeauna mi-a fost frică de cimitire. Şi nu pentru că era plin de persoane decedate. Ci pentru că... erau înconjurate de un mister. Am privit în jur, observând toate acele cruci ce păreau să formeze un labirint. Nu aş fi putut să ies singură de acolo.
M-am apropiat de Mike, apucându-l de braţ. A zâmbit. Zâmbetul lui era la fel de rece ca un gheţar într-un ocean de lacrimi. Părul lung îmi mângâia braţul. Dar chiar şi lângă el... nu mă simţeam în siguranţă. Am ajuns la grupul copiilor întunecaţi. Un grup de cinci adolescenţi se învârteau în jurul unui mormânt, în timp ce o mulţime de lumânări îl înconjurau. Am observat pentagrame desenate pe crucea devastată, pe pământ şi pe piatra ce acoperea groapa. Era un lichid roşu... nu voiam să mă gândesc ce ar putea să fie. M-am aşezat la doi metrii de ei, strângându-mi genunchii la piept. Continuam să privesc speriată în jur. Nu îmi plăcea atmosfera. Defapt... nu îmi plăcea nimic din acel loc. Brusc, am auzit un zgomot pe care nu aş fi vrut sa îl aud. Prietenul meu şi amicii lui se chinuiau sa mişte piatra ce acoperea mormântul. M-am ridicat, apucându-l de umăr.
-Ce crezi că faci? Strig eu agitată, uitând pentru un moment sentimentul de groază ce mă stăpânea.
-Stai la locul tău şi nu mă încurca.
Ochii lui aveau acea strălucire demonească în timp ce vocea părea să fi venit tocmai din adâncul Infernului. Am înghiţit în sec, privind crucea pe care cu greu se mai putea descifra ceva. Am atins cu palma cifrele gravate, încercând să îndepărtez praful.
-1800. Dumnezeule mare, omul ăsta este mort de două sute de ani! Strig eu încercând sa îmi reprim spaima ce îmi străbătea trupul asemenea unui curent.
-Ştim. Am auzit că a fost un conte foarte bogat. Probabil că alături de el, au fost îngropate o mulţime de bogaţii.Se aude vocea amuzată a unei fete.
Am privit-o cu dezgust pe cea care tocmai mi-a răspuns. Părul blond, tapat şi presărat cu şuviţe negre se uita cu interes la cei ce continuau să mişte piatra. Mi-am mutat privirea la cruce. Încercam să îmi dau seama care a fost numele lui. Însă era imposibil de descifrat. Brusc, am auzit exclamaţiile celor din jur.
-Pentru numele lui Lucifer, tipul ăsta s-a îngropat cu o întreagă avere.
M-am uitat la cadavru, înghiţindu-mi propria vomă. Acel corp scheletic, înca mai avea câteva fire de păr albe şi lungi lipite de ţeastă. Pe degetele ce acum erau doar oase, am putut vedea inele din aur, cu pietre preţioase. Dar întreaga mea atenţie a fost captată de obiectul purtat la gât. Părea să fie un soare, cu razele foarte ascuţite, în centrul căruia se afla o stea. Dar una... foarte ciudată. Era un fel de pentagramă, doar că avea o formă complicată şi pe laturile ei era gravat ceva, ce nu aş fi putut descifra nici în zece ani. M-am dat la o parte, privind dezgustată cum băieţii întunecaţi ridică acel corp, trântindu-l pe pământul rece şi umed.
-Minunat! Lucifer ne-a ajutat astăzi! Slavit fie!
Ascultam indignată toate acele ovaţii. Ştiam că ei fac parte dintr-un cult care îl slăveşte pe Satana... dar păreau că îl venerează din toate încheieturile. În timp ce ei furau bijuteriile şi continuau să îşi slăveasca zeul, eu m-am apropiat de acel pandant ciudat. Eram înspăimântată de chipul cadavrului. Acei ochi goi... acel craniu murdar şi acoperit, în câteva locuri cu pânză de păianjăn îmi dădeau fiori reci pe ceafă. Dar curiozitatea era mult prea mare. Am luat în mână obiectul, fără să îmi dau seama cât e de greu. Nefiind atentă, l-am scăpat. Una dintre raze mi-a zgâriat palma, crestând-o puternic. Un val de sânge a izvorât din rana proaspăt deschisă. M-am ridicat speriată, scuturându-mi palma din care continua să curgă sânge asemenea unui val de lavă. Am început să înjur, agitându-mă şi atrăgând atenţia celor din jur.
-Ce tot faci? Mă întreabă Mike apucându-mă nervos de încheietură.
-M-am...m-am tăiat! Spun eu tremurând din toate încheieturile.
-Păpuşa ta tocmai l-a pictat pe tipul ăsta. Se aude o voce groasă din mulţimea adunată în jurul meu.
Şocată, am lăsat privirea în jos. Tot sângele ce s-a scurs din rana mea acoperea cadavrul. Chipul îi era împroşcat din toate părţile. La fel şi cavitatea abdominală... sau ce mai ramăsese din ea. Inclusiv acel pandant. Sângele meu părea să fi umplut acea stea, scurgându-se pe marginile razelor.
-Am luat tot ce se putea lua. Să mergem de aici.
I-am văzut pe băieţi cum împing corpul înapoi în groapă, în timp ce fetele călcau lumânările. Nu ştiu de ce... dar în acel moment simţeam ca tocmai am fost condamnată să ard în focurile Iadului pentru o eternitate. Nu am lăsat un biet trup să se odihnească în pace. Nu meritam iertare. Nici eu... şi nici ei. Însă din nou... acel sentiment de spaimă a început să îmi străbata trupul. Nu voiam decât să mă duc acasă, departe de acel miros de pământ umed şi putrezit. Aveam să fiu pedepsită? Nici eu nu ştiu.
[Imagine: comanda1semnatura.png]
My sin is Pride.
I'm on my highway to Hell!
Yuki is my kamy-sama. So...Shut the f*** up!
Criticii nu-i pot ranii pe creatori decta cu permisiunea acestora.


You tried to hold me under, I held my breath
Alone and now you wonder, what I possess
Nothing you can say , nothing's gonna change what you've done to me
Now it's time to shine, I'm gonna take what's mine
While you're burning inside my light




#2
Voi incepe cu greselile:
nesţind--corect era "neştiind"
Şi mă gândesc că asta am să fac şi ei--cred ca ai vrut sa zici "eu"

cam atata am observat...oricum nu prea am fost atent la greselile de tastare deoarece ficul a fost mult prea captivant.Imi place felul in care descrii si ca dialogul a cam lipsit.Te acsezi numai pe naratiune si descriere si altele si asta e bine.Observ ca scrii la persoana 1 X_X si asta este foarte superb.
Nu stiu ce sa mai zic
astept urmatorul capitol pt a vedea ce se intampla ;;)
cgiar daca nu am 16 sau 18 ani , tot voi citi ;;)
bye si bafta in continuare[nu cred ca vei avea nevoie]
I'm a professional online casinos player. Mostly i play on the phone. My favorite game is blackjack.
Here is the site with selection of the best Android blackjack games.

#3
Presentiment

Am ajuns acasa. Acasă! Nu aş fi crezut niciodată că acest cuvânt ar ieşii dintre buzele mele pe un ton de uşurare. M-am rezemat de uşă, alunecând pe suprafaţa rece, insensibilă, fară viaţă. Pentru un moment, am uitat de rana ce imi despica palma. Însă în clipa în care am atins-o de pământ, un fior mi-a strabătut trupul. Aveam impresia că mii de ace imi străpung fiecare parte a corpului. Sângele nu mai curgea. Cel puţin un lucru bun. Continuam să tremur. Eram atât de speriată, încât orice zgomot m-ar fi făcut să ţip asemenea unei descreierate. M-am ridicat, înaintând pe holul cufundat în întuneric. Însă atenţia mi-a fost captată de oglindă. M-am îndreptat spre aceasta, atingând-o pe cea care mi se arata. Părul ce avea culoarea chihlimbarului topit curgea în valuri ondulate pe umerii mici, delicaţi. Ochii, de un albastru nedesluşit exprimau îngrijorare, teamă, scârbă. Buzele, odată roşii... formau acum două linii lipsite de vre-un gest sau sentiment. Hainele largi, negre, îmi acopereau formele feminine pe care le deţineam. Am apucat marginile tricoului, aruncându-l într-un colţ, sperând să nu îl mai văd. Mi-am trecut degetul peste marginile dantelate ale sutienului. Trandafiraşii mici, decorau acea suprafaţă neagră, ce îmi ţinea sânii în frâu. Pentru un moment, am simţit un curent atât de puternic, încât părul mi-a fost vizibil fluturat. M-am uitat la geam, care spre uimirea mea... era închis.
-Cassandra, cred că lipsa somnului începe sa iţi dăuneze.
Nu ştiu când am ajuns în dormitor. Cert este ca mi-am dat seama ca mă aflu între aşternuturile curate şi frumos mirositoare. Aroma de lavanda îmi inunda nările, dezmierdându-mi simţurile ce încă se menţineau alerte.
-Ce tot fac? Am plecat din cimitirul ăla... nu mai este nici-un pericol. Acum, o să închid ochii şi o să dorm atât de profund, încât mă voi trezii peste două zile!
Mi-am lovit obrajii, cufundându-mă în perna moale.
Nu mi-am dat seama cât de obosita eram. Tot ce ştiu este că am deschis speriată ochii, privind temătoare în jur. Auzeam un mârâit. Mârâit... ce nu părea a fi uman.
-Este cineva aici? Întreb cu vocea tremurândă, strângând cearceaful la piept.
Din nou, s-a auzit acelaşi mârâit, după care totul a fost acoperit de linişte. Îmi era frică să mă dau jos din pat. M-am uitat pe geam. Cerul avea culoarea cernelii diluate, presărat cu praf de diamante.
-Probabil că am visat... da, cu siguranţă asta trebuie să fie.
M-am dat jos din pat, încălţând papucii aşezati la marginea patului. Îmi mişcam leneşă picioarele, în timp ce căscam zgomotos.
Am păşit în bucătărie. O încăpere mică, lipsită de aparatură sofisticată. Singurul obiect ce aparţinea noii tehnologii era un cuptor cu microunde, care nu a mai fost folosit de ceva vreme. Am luat un pahar, turnând apă în el. Jumătate de lichid l-am varsat pe mine, însă nu îmi păsa. Am dus paharul la gură... pentru ca mai apoi să aud din noi acelaşi mârâit. Acum nu mi se mai părea. Am scăpat obiectul din mână, ce s-a spart cu un zgomot asurzitor la contactul cu podeaua acoperită cu gresie. Stăteam rezemata de chiuvetă, ţinând ochii închişi. Aveam un presentiment că ceva... sau cineva era în spatele meu. Brusc, m-am întors. Nimeni. Nimic.
M-am aşezat pe un scaun, punând capul pe unul dintre genunchi. Credeam că încep să o iau razna. Brusc, s-au auzit câteva bătăi în uşă, care m-au făcut să scot un ţipăt slab. Am apăsat pe clanţă, întâlnind privirea rece a lui Mike.
-Bună Cassy! Exclamă acesta mişcându-şi degetele lungi prin faţa mea.
-Cassandra. Intră.
A intrat, trecând vijelios pe lânga mine. A păşit în bucătărie, plimbându-se de la un capăt la celălalt. Mă speria. În ultima vreme, am fost speriată de foarte multe lucruri.
-Poţi să încetezi să te mai plimbi ca un prădător? Spun eu ameţită de mişcările lui rapizi.
-Eu şi băietii ne-am reîntors în cimitir acum căteva ore. Voiam să vedem dacă am lăsat ceva în sicriul contelui. Defapt...ne-am reîntors după pandant. Dar... nu mai era. Replică el privindu-mă în timp ce părul negru îi încadra chipul.
-Nu mai era... cine? Pandantul? Fi mai explicit! Mă răstesc din nou, continuând să îmi bandajez mâna taiată.
-Nu... contele. A dispărut.
Pentru moment, m-am oprit. Am lăsat tifonul pe masă, întorcându-mi ochii spre cel ce îmi era iubit.
-Ei bine, dacă o sa vedem vre-un conte mort de două sute de ani umblând pe stradă, cu siguranţă îl vom recunoaşte.
Gluma mea nu a prins. Nici măcar nu şi-a mişcat buzele. Continua să mă privească, vizibil indignat de felul în care eu tratam problema. Am tuşit uşor, încercând să remediez greşeala pe care tocmai am comis-o.
-Şi... ce crezi că s-a întâmplat? Întreb eu, vrând să par ca subiectul mă interesa.
-Nu ştiu... probabil ca ne-a văzut cineva ieri în cimititr.... a anunţat poliţia şi aceasta a luat cadavrul.
Am răsuflat uşurată. Măcar...nu pretindea că acesta a prins viaţă şi ca bântuie nestingherit prin oraş precum un zombie, băgând spaima în orăşeni. Am ridicat din umeri, asigurându-l că nu ştiu nimic despre strania dispariţia... ce avea să se dovedească la fel de normală precum bandajul pe îmi înconjura mâna.
-Asta am vrut sa îţi spun. Acum... trebuie să mă retrag. Amicii mei mă aşteaptă în vechea capelă de la marginea oraşului.
A plecat, fără să îmi arunce un singur zâmbet. Ce îl costa dacă îşi arcuia uşor buzele subţiri? Însa mă amuza apelativul folosit pentru sataniştii cu care stătea. Amici?
Am început să râd. Dar din nou... am fost înspăimântată de acelaşi mârâit ca şi înainte. Era asemănător cu el al unui câine... doar ca de zece ori mai gros şi profund. Am încremenit... în timp ce picioarele au început sa îmi cedeze. Îmi tremurau genunchii. Priveam în jur, însă nu vedeam nimic... nici-o sursă de la care sa provină acel sunet terifiant.
-Nu ştiu ce eşti... dar încetează acum!
Glasul meu a fost atât de hotărât şi ferm... încât mârâitul a încetat imediat. Din nou, era tăcere. Era întuneric. Era linişte. Mi-am aruncat privirea spre geam. Răsărea soarele. Asta... a reuşit să mă puna pe gânduri. Oare cât am dormit?
[Imagine: comanda1semnatura.png]
My sin is Pride.
I'm on my highway to Hell!
Yuki is my kamy-sama. So...Shut the f*** up!
Criticii nu-i pot ranii pe creatori decta cu permisiunea acestora.


You tried to hold me under, I held my breath
Alone and now you wonder, what I possess
Nothing you can say , nothing's gonna change what you've done to me
Now it's time to shine, I'm gonna take what's mine
While you're burning inside my light




#4
Am citit si acest capito, si pot sa zic ca m-a impresionat
am vazut o greseala [diacriticile >.>]

Am ajuns acasa-- Am ajuns acasă

este chiar la inceput..in rest nu am mai vazut nimic ce me deranja X_X poate doar micile repetitii insa imi plac deoarece da cititorului un sentiment minunat :-?[mie unul imi da:>]
vreau sa vad ce se mai intampla in continuare deoarece nu o mai lungesc cu vorba pt ca stii ca tu te pricepi de minune :-j
bye
voi reveni dupa cap 3
I'm a professional online casinos player. Mostly i play on the phone. My favorite game is blackjack.
Here is the site with selection of the best Android blackjack games.

#5
Desi am citit mereu ficurile tale, niciodata nu am postat, dar acum o voi face. Nu am vazut greseli [nici nu stiu de ce mai zic chestia asta pentru ca oricum nu are nicio importanta] Acest fic este pur si simplu perfect, nu am nimic ce sa iti zic deoarece tu sti ce sa faci. Astept nextul cat mai repede posibil, desi am o vaga banuiala de ceea ce se va intampla.
:bye:
In the naked light of day
Even great scientific minds,
Can not resist the seduction of immorality
But, when darkness falls,
Beasts of science
Well rise to seek revenge
The choise is yours
What do you want to do?

[Imagine: kcz2wi.jpg]


#6
sper ca nu ai renuntat la acest fic...:|
ar fi chiar pacat pt ca mie una imi place foarte mult povestea si vreau sa aflu continuarea.
Deci sper sa nu ma lasi asa in aer:P..nici pe mine nici pe ceilalti cititori ai tai.
Esti o foarte buna scriitoare.

#7
Teamă

Stau întinsă pe patul răvăşit, ţinându-mi mâinile leneşe pe cearceaful mototolit, rece. Încă îmi este somn, cu toate că m-am trezit de doar o jumătate de oră. Treizeci de minute care au părut treizeci de ore. Parcă aşa mult timp s-a scurs. Razele soarelui pătrundeau îndrăzneţe printre jaluzele, deranjându-mi ochii roşii şi obosiţi. Ridic palma, aruncând tifonul ce îmi acoperă rana. O privesc. Încă mă înţepa, mă ustura. Zgârietura este destul de adâncă. În minte îmi vine imaginea pandantului. Ciudată bijuterie. Eram intrigată de forma stelei din centrul acelui soare cu raze ascuţite, de inscripţia pe care am putut să o văd, de felul în care sângele meu se scurgeau pe acele margini tăioase. Mult prea ciudat pentru o persoană ca mine. Telefonul începe să îmi sune. Mă uit la dulapul pe care e aşezat, fără să schiţez vre-un gest cum că aş vrea să vad cine este cel care mă caută.
-Încetează sonerie blestemată! Strig eu acoperindu-mi urechile cu perna mare şi pufoasă.
A tăcut. Răsuflu uşurată, ridicându-mă mai apoi de pe pat. Mă sprijin în palmă, simţind din nou toate acele cuţite ce îmi străpung mâna. Ridic privirea. Întâlnesc oglinda. Cine este cea care mă priveşte cu atâta insistenţă, vrând parca să îmi descopere cel mai intim secret. Întâmplarea de noaptea trecută... pe care voiam să o uit cu orice preţ. Dar ceva nu mă lăsa. Imaginea care mi s-a înfăţişat dinaintea ochilor şi-a pus amprenta asupra minţii şi sufletului meu.
-Cassy!
Întorc grăbită privirea spre geam. Îmi aud numele. Ştiu cine mă strigă cu atâta pasiune, încât îmi îngheaţa sângele în vene. Mă ridic, trâgând perdeaua ce acoperă fereastra. O deschid.
-Este timpul pentru investirea puştiului. Nu vrei să participi? Întreabă Mike în timp ce vântul îi flutură părul în care te poţi adâncii, făra să găseşti cale de întoarcere.
Nu voiam. Era ultimul lucru la care aş fi vrut sa asist. Dar curiozitatea era mai mare decât teama pe care o simţeam.
-Bine. Aşteaptă-mă.
Închid geamul, îndreptându-mi paşii spre dulapul cu patru sertare. Deschid unul dintre ele, scoţând o pereche de blugi tociţi şi un hanorac negru, larg. Părul îmi era ciufulit... dar nu mă interesa câtuşi de puţin. Mi l-am dat peste umeri, părăsind mai apoi apartamentul... singurul loc în care mă simţeam în siguranţă.
Mă aştepta. Aşa cum i-am spus. Era îmbrăcat la fel ca întodeauna. Stil gotic... ciudat... de nedescris. Oja neagră îi sărise de pe degetul aratător, dar nu părea să îşi fi dat seama. Asta... sau nu avea chef să îşi vopsească unghia.
Mă apucă sălbatic de mâna rănită, fără să îi pese că în acel moment, am avut impresia că toată acea durere a format un junghi care mi-a străpuns inima. Din nou, habar nu aveam unde aveam să merg, peste cine aveam să dau. Viaţa îmi era plină de surprize. Dintre cele mai neplăcute.
Mă gândeam atât de profund la durerea mea, încât nu am apucat să îmi dau seama că am ajuns la locul stabilit. O cladire cu două etaje, ce părea că nu a mai fost zugrăvită de secole. Ferestrele erau acoperite de ceolofan opac, ce scotea sunete stranii la fiecare adiere de vănt. Uşa... în loc de uşa, se aflau patru scânduri, formând doua x-uri. Nu am fost prea încântată de ce am văzut. L-am privit pe Mike. Cât uram acel zâmbet indiferent, lipsit de sentimente. Ma tras în interior, lovindu-mă de pereti. Părea că vrea să îmi smulgă braţul.
-Dacă mă gândesc mai bine... cred că vreau acasă. Spun eu înghiţind în sec.
-Nu,nu. Întodeauna ţi-ai dorit să participi la aşa ceva. Nu mi-ai spus-o... dar o ştiu.
Am rămas fără cuvinte. Tot ce am putut să fac a fost să îl urmez. Scările din lemn pe care urcam scârţâiau sub greutatea noastră. Nu îmi plăcea deloc acel zgomot... însă nu aveam cum să dau înapoi.
Păşesc într-o încăpere luminată doar de zecile de lumânări roşii. Pe pereţi erau desenate diferite simboluri, incantaţii, cuvinte fără de înţeles. Statui ce interpretau Moartea se regăseau peste tot. Însă ceea ce m-a impresionat a fost o pictură. Portretul Satanei. Grupul lui Mike îl făcuse. Era considerată icoana lor. Îmi era teamă să îl privesc. Am lăsat privirea în jos. Pe podea, în mijlocul unei pentagrame, se afla un tânăr. Părea să fie de aceiaşi vârstă cu mine. Optisprezece ani. Lumânări de cinci culori erau puse în cele cinci colţuri ale stelei. Tot atătea fete se aflau în spatele flăcării, spunând o incantaţie. Mi-am dat seama ca limba în care era rostită era latină. Pe uşă a intrat cineva, îmbrăcat într-o robă neagră. Capul îi era acoperit de o glugă. S-a aşezat în faţa băiatului, având în mână o carte mare, cu o copertă maro. Era veche. Urmele timpului şi-au pus amprenta pe ea. Rostea incantaţia, în acelaşi timp cu fetele îmbrăcate la fel de ciudat.
-Sângele tău să fie legământul cu El. Primeşte darul întunecat în schimbul sufletului tău, ce nu îşi va mai găsii mântuirea.
Acesta a scos din mâneca un cuţit cu lama aurie, pe care scria ceva. Mânerul acestuia era de un cenuşiu nedesluşit, având un craniu la bază. S-a aplecat deasupra băiatului, crestând încheieturile doar pentru a da drumul lichidului roştiatic. Sângele a fost adunat într-o cupă argintie. Fiecare dintre ei a luat o înghiţitură din văscosul lichid. Restul, a fost pus la baza picturii. Părea să fie o jertfă pentru zeul întunericului.
Eram terifiată... îngrozită. Am fugit pe scări, fară să îmi pese că acestea se vor rupe sub greutatea mea. Nu am mai fost atentă nici la uşa improvizată. Mi-am lovit umărul de una dintre scânduri. Nu voiam decât sa mă duc cât mai departe de acel loc.
Nu mi-am dat seama că soarele a apus decât atunci când am privit cerul. Avea culoarea cernelii. Îmi ţineam braţele în jurul trupului. Tremuram. Nu aveam de unde să ştiu că ceea ce aveam să văd mă va îngrozii. Mă aşteptam la ceva simplu. Sângele, incantatia, lumânările... pictura. Toate îmi bântuiau mintea. La ce ar fi trebui să mă mai aştept de la Mike? Dezgroapă cadavre, organizează ritualuri satanice... îmi trimite sicrie. Uneori credeam că este prea mult pentru mine. Niciodată nu am vrut să mă îndepărtez de religia mea... deşi, după ceea ce am făcut cu două zile în urmă, ştiam că locul meu în Paradisul biblic era compromis. Mă opresc. Aud mârâitul. Acelaşi ca şi în timpul nopţii trecute. Aceiaşi tonalitate... aceiaşi grosime. Trezeşte în mine aceiaşi teamă. Mă întorc, privesc. Dar nu văd nimic. Asta mă sperie. Îl aud din ce în ce mai aproape... dar ochii mei nu zăresc nimic.
-Cine eşti? Strig eu disperată, băgându-mi mâinile în părul ondulat.
-Coşmarul tău.

#8
foarte, foarte interesant.
De abia astept continuarea.
Te pricepi sa descri sentimentele fetei si am impresia ca eu sunt cea care face toate acele lucruri. Totul este perfect, toate se imbina si nu sunt in exces. Nu stiu ce as putea sa iti spun. Imi place enorm de mult si punct. Orice altceva ar fi de prisos.
Ma intreb cine este cel care a raspuns la intrebare?

#9
FallenAngel...merci pentru părere ^_^

CoÅŸmar

Fug. Nu îmi mai simt picioarele. Inima îmi bate de parcă ar vrea să îmi spargă pieptul. Îmi este frică să privesc în spate. Îmi este frică să mă gândesc. Cine a fost cel a cărui voce mi-a făcut sângele să îngheţe în vene? Aud paşi în spate, îi aud mârâitul. Dar nu văd pe nimeni. Totul părea desprins dintr-un film de groază. Cât aş fi vrut ca totul să fie un coşmar. Muşchii îmi pulsau atât de tare încăt aveam impresia ca mi se vor desprinde de oase. Sângele părea coagulat… aerul nu îmi mai intra în plămâni.
M-am oprit, sprijinindu-mă de un stâlp. Piatra rece părea să fie un dar divin pentru trupul meu înfierbăntat. Mi-am lipit fruntea de el. Încercam să trag adânc aer în piept. Tuşeam. Ochii îmi lăcrimau abundent. Brusc, aud nişte paşi în spatele meu. Nu mă mişc. Încep să mă rog, stând cu ochii închişi. Simt cum cineva îmi pune mâna pe umăr, întorcându-mă violent. Ţip. Dar groaza îmi dispare de pe chip.
Este Mike. Nicicând nu am fost mai fericită la vederea lui. Îl îmbrăţişez, lăsându-l fără cuvinte.
-Dumnezeule… ce bine că m-ai găsit!
Dar zâmbetul mi-a fost smuls violent de pe buze de smucirea lui. M-a scuturat, strângându-mă de braţe. Mă doare… dar nu fac nimic să îl opresc.
-Ce dracu crezi că faci? Te-am luat cu mine ca să stai liniştită! Nu să fugi ca o disperată!
Ţipă, continuând să mă bruscheze. Simt cum strânsoarea lui îmi învineţeşte braţul. Mă doare, dar din nou… nu mă opun. Îl privesc în ochi şi văd acea strălucire care mă sperie. O strălucire ce nu părea a fi curată.
-Am auzit o voce. M-am speriat. Îi spun eu încercând să îl îmblânzesc.
Dar nu. Continuă să mă privească asemenea unui judecător care tocmai îl condamnă pe acuzat la pedeapsa cu moartea.
-Ţi-am spus că am auzit o voce. Te rog… nu mă lăsa singură. Îmi este frică.
Nu mi-am dat seama, dar am simţit cum obrajii îmi sunt brăzdaţi de lacrimi ce mi se scurg pe buze. Sunt amare. Pentru prima oară, după mult timp, simt nevoia să fiu luată în braţe. Simt nevoia să fiu asigurată că totul va fi bine. Dar nu. Demonul care îmi este prieten mă împinge, dispărând în întuneric. Sunt singură. Nu mai am mult până acasă… aşa că încep să fug. Continu sa plâng. Dar de ce fac asta? Să fie de vină misterioasa voce care mă bântuie? Sau faptul ca propriul meu prieten a refuzat să îmi fie alături?
Poate că atenţia mi-a fost captată de altceva, însă nu am mai auzit vocea. Nici măcar mârâitul. Privesc blocul în care locuiesc. Deschid uşa şi pătrund violent în interiorul clădirii. Fug pe scări, băgând cheia în broasca uşii. Simt cum o pereche de ochi mă privesc… gata să mă sfâşie la cea mai mică greşeala.
Intru în living, trântindu-mă pe canapeaua mică. Îmi pun mâna pe piept, în dreptul inimii. Bate atât de tare. Gâtul îmi e uscat. Nu mai pot înghiţii nici măcar puţina salivă pe care o mai am. Mă prăbuşesc pe pernele moi. Nu am mai putut vedea decât ceasul care indica miezul nopţii. După care… întuneric.
Deschid speriată ochii. Mă uit pe geam. Din nou, cerul are culoarea cernelii diluate. Este a doua oară când mă trezesc la apusul soarelui. Poate sunt prea obosită… poate prea speriată. Cert este că dorm prea mult pentru o persoană atât de activă cum obişnuiam să fiu. Mă uit din nou la ceasul rotund agăţat în perete. Nouă jumătate. Îmi întind corpul, ridicându-mă din pat. Dar telefonul îmi sună. Tocmai am primit un mesaj. Ridic clapeta şi citesc textul.
-„ Ne vedem în faţa blocului tău în zece minute. Vreau să îţi prezint pe cineva. Mike”
Nu schiţez nici-un zâmbet. Cu siguranţă era vorba de un alt prieten... care va fi pus înaintea mea. Eram geloasă? Da... eram. Nu îmi plăcea ca băiatul pe care îl iubesc să nu îmi acorde atenţia şi afecţiunea după care tânjeam. Pentru că ceea ce simţeam pentru ciudatul cu păr lung era un sentiment mult prea puternic pentru a fi explicat în cuvinte. Ştiam la ce mă supun când m-am îndrăgostit de el. Ştiam că în viziunea oamenilor, voi devenii o proscrisă. Deschid dulapul, luând primele haine care mi-au ieşit în cale. O pereche de blugi şi un tricou negru. Îmbrăcăminte comună care mă face mai anostă decât sunt. Părul... este atât de frumos lăsat liber. Dar eu îl strâng într-o coadă, refuzând să îi arăt frumuseţea.
Părasesc apartamentul, închizând uşa în urma mea. Încerc să nu mai acord atenţie în jurul meu,dar nu am mai auzit acel mârâit. Deloc. Probabil că m-a lăsat în pace. Orice ar fi fost.
Abea am ieşit din scara blocului că îl văd pe el. Are acel zâmbet care mă sperie. Zâmbet pe care îl avea şi în acea noapte fatidică. Se apropie de mine, apucându-mă de mâini. Mă trage brutal, frecându-mi palmele.
-Vreau să cunoşti o persoană.
Din umbră, văd că se apropie cineva. Nu l-am zârit foarte bine decât atunci când a ieşit la lumina farurilor unei maşini. Am simţit cum inima înceteaza să îmi mai bată şi sângele mi se transformă în nisip. Eram... terifiată. Îl priveam şi nu îmi puteam crede ochilor. Părul blond deschis îi era dat pe spate şi lung aproape până la gulerul bluzei pe care o avea. Pielea îi era la fel de albă ca şi naftalina. Buzele îi erau subţiri şi păreau să aducă un plus chipului împietrit. Ceea ce m-a înspăimântat cu adevărat au fost ochii. Erau atât de negri, adânci... demoneşti. Atât de cunoscuţi. Avea un aer de eleganţă... dar în acelaşi timp părea răul pur. Nu era unul dintre rataţii pe care Mike îi avea ca amici. Gura îi era închisă. Îmbrăcămintea... ciudată. Purta un palton lung... chiar dacă afară erau douăzeci şi cinci de grade. Nu mi-a adresat nici-un cuvânt. Dar ochii lui spuneau mult prea multe lucruri. Nu mi-am dat seama... dar Mike s-a depărtat de mine. Am întors capul, privindu-l cum se apropie de prietenii lui. Dar brusc, am simţit respiraţia lui în obrazul meu. Am îngheţat. Mi-a luat mâna, sărutând-o. Era rece... ca moartea. M-am retras, tremurând din toate încheieturile.
-Cine eşti tu? Întreb eu cu o teama mult prea vizibilă.
-Începutul şi sfârşitul, Lucifer şi Iisus, Dumnezeu şi Satana.
Am înlemnit. Ce era cu toate acele nume pe care şi le atribuia? De ce mă privea în acel fel? De ce ochii lui mă făceau să mă simt ca şi cum aş fi pe punctul să cad în adâncurile Iadului? Atingerea lui Mike m-a făcut să tresar. Îi vedeam încântarea din ochi ori de câte ori îl privea pe acel ciudat blond.
-Numele meu este Christopher Montgherlle de Vallemont.
Mi-am ridicat ambele sprâncene, mută de uimire. Nu mai auzisem niciodată un asemenea nume în secolul douăzeci şi unu. Pe sub palton, în zona pieptului se vedea clar o proeminenţă.
-Cass... andra. Spun eu înghiţind în sec.
-Te simt agitată. Sper să nu fiu eu cel care îţi tulbură liniştea.
Vocea lui era atât de pătrunzătoare, încât era imposibil să nu simt fiori reci care îmi străbat violent corpul. Încerc să zâmbesc... dar nu reuşesc decât să par mai ridicolă decât sunt. Am lăsat capul în jos, privindu-i mâinile. Unghiile lui... erau ascuţite şi atât de strălucitoare... încât păreau din sticlă. De când umblam cu Mike, am văzut destule persoane bizare. Dar el... era cu siguranţă cel mai ciudat pe care l-am întâlnit. Îmi provoca o teamă pe care nu o puteam explica.
-Eu trebuie să mă retrag un moment. Revin imediat.
Îl imploram din priviri să nu mă lase singură cu el. Dar din nou, Mike a făcut doar ce a vrut. A început să fugă, adâncindu-se in noapte.
Nu voiam să îl privesc. Mă uitam în spate, măsurând distanţa până la bloc. Nu erau decât câtiva metri... dar în acel moment, mi se păreau mile. L-am simţit respirând aproape de mine. Respiraţia îi era la fel de rece ca vântul într-o noapte în Antarctica.
-Eşti atât de... umană. Pielea îţi este mătăsoasă şi sângele fierbinte. Miroşi a mosc. Spune el adulmecându-mi parcă aroma trupului.
Îşi deschidea atât de puţin buzele, încât cuvintele pe care le scotea ar trebui să fie de nedescifrat. Însă din contră... erau clare şi răspicate.
-Tremuri. Îmi spune el plimbându-şi palma pe trupul meu.
-Îmi este frig. Spun eu încercând sa prind curaj.
-Vulnerabilitatea ta mă face să cred că nu eşti decât o fetiţă nevinovată. Dar viaţa ce îţi curge prin vene... este elixirul nemuririi.
Nu am înţeles ce mi-a spus. Ştiu doar că i-am auzit vocea lui Mike, strigându-l. A plecat, însă nu înainte de a face o reverenţă asemenea celei care se făcea pe vremuri, la casele regale. Mersul îi este atât de elegant încât pare că zboară.
Sunt oare într-un coşmar?



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Sângele tău este cerneala mea Meal. 135 52.062 01-12-2011, 12:20 PM
Ultimul răspuns: Meal.
  Scris cu sânge. Bubbles. 1 1.744 26-11-2011, 07:31 PM
Ultimul răspuns: SnowFlake.
  Rânduri sângerii Jelly 2 1.732 06-10-2011, 11:43 AM
Ultimul răspuns: Jelly
  O pată de sânge în trecutul meu Rena 14 4.250 23-07-2011, 06:17 PM
Ultimul răspuns: Miranda.
  [split] Sângele tău este cerneala mea sorynyk 2 1.501 15-07-2011, 12:47 AM
Ultimul răspuns: sorynyk
  Chemarea sângelui Raye 2 1.793 11-07-2011, 11:12 PM
Ultimul răspuns: Inocente
  AcelaÅŸi sânge LoloMark 7 3.476 06-06-2011, 11:13 PM
Ultimul răspuns: ~*Fallen* ~* Angel*~
  Ultima picătură de sânge [ Nya & Metal ] Meal. 22 11.566 26-04-2011, 11:07 AM
Ultimul răspuns: Lust.
  Sânge. Icsdeee. 26 11.588 20-04-2011, 08:18 PM
Ultimul răspuns: Kayla.
  Blestemul Stixului dark.blue 3 3.558 29-08-2010, 08:44 PM
Ultimul răspuns: fake_fate


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)