09-02-2011, 01:16 AM
daca nu merge nici cu fic-ul asta ma intorc la poezie:))
Sa nu te uiti cand voi plange...
Intr-un colt al camerei aceleia obscure sta cu capul intr-o parte un iepuras de plus. Labutele inerte ii atarnau pe langa corp, picioarele intepenite ascundeau singura particica fara praf din incapere. Ochii negri aveau o sclipire insipida. Expresia de nedeslusit de pe fata-i era enervanta. Urechile ce o data ii prelungeau conturul capului acum erau jupuite si plecate.
O fereastra cu doua geamuri calcate in picioare de vreme, perdeaua odata alba, acum rupta si o masa de lemn ce avea alturi un scaun ce scartaia enervant daca te asezai pe el. Vopseaua ingelbenita de-a lungul timpului si praful sufocant, toate conteplau cei sase pereti.
Intr-un colt mai intunecat decat restul incaperii, se ascundea tacuta o fetita. Parul brunet tuns scurt, bretonul parca prea lung ii intra usor in ochii verzi sticlosi. O fata de portelan, cu trasaturi finute, pleoapele ii se miscau gratioase avand ocazia sa ii atinga ochisorii.
Isi privea jucaria. Nu zambea, fata sa era inexpresiva, inundata de monotonie, si poate o usoara crispare. Rochita alba deasupra de genunchi statea teapana pe corpui firav.
-De ce nu mai vorbesti cu mine?
Avea vocea calma si usor ascutita. Isi privea iepurasul si spera ca va vorbi din nou cu ea. Dar el statea acolo, tacut, si privea spre nicaieri.
-Nu mai vrei sa fim prieteni?
Nu intelegea de ce nu ii raspundea, deobicei isi vorbeau, ea il tinea cu o oarecare ezitare la piept, incercand sa nu il raneasca. Acum insa stateau in locuri diferite, departati din toate sensurile de vedere.
-Nu mai vrei sa fim prieteni?
Aceeasi intrebare, de parca micutul iepuras ii va raspunde. Spera ca poate, ii va auzi iarasi glasul nedeslusit si auzit doar de ea. Dar... nu ii adresa nici un cuvant, nu ii acorda atentia de alta data. Toate astea o dureau. Doar era.. un copil.
-Inteleg...
Un pas micut, facut cu grija si gingasie, a facut ca din intuneric sa iasa fetita, insa in manuta tinea o coasa mare si neagra, ascunsa in noapte pana acum. Continua sa mearga pe scandurile acoperite de covorul subtire de praf. In urma sa nu deranjase nici un milimetru din acesta.
Coasa aproapte atingea podeaua. In mana stanga a luat gatul iepurasului ridicandu-l la nivelul ei. Mana dreapta si-a ridicat-o in reluare, fortand ca taisul coasei sa strapunga repede carpa din care era confectionat fosta jucarie. Pe metalul rece, se putea observa o mica dara de sange ce ii apartinea fetitei.
Degetul acesteia era manjit cu sangele amar. Holbandu-se cu aceeasi expresie la degetul ei, a intepenit asa, respirand si clipind, dar nemiscandu-se.
O picatura rosie si-a dat drumul in gol, in cele din urma, aterizand pe capul iepurasului ce era cazut pe podea. Putin mai jos de negrul ochiului, parand o lacrima de sange.
-Deilina...
Sa nu te uiti cand voi plange...
Intr-un colt al camerei aceleia obscure sta cu capul intr-o parte un iepuras de plus. Labutele inerte ii atarnau pe langa corp, picioarele intepenite ascundeau singura particica fara praf din incapere. Ochii negri aveau o sclipire insipida. Expresia de nedeslusit de pe fata-i era enervanta. Urechile ce o data ii prelungeau conturul capului acum erau jupuite si plecate.
O fereastra cu doua geamuri calcate in picioare de vreme, perdeaua odata alba, acum rupta si o masa de lemn ce avea alturi un scaun ce scartaia enervant daca te asezai pe el. Vopseaua ingelbenita de-a lungul timpului si praful sufocant, toate conteplau cei sase pereti.
Intr-un colt mai intunecat decat restul incaperii, se ascundea tacuta o fetita. Parul brunet tuns scurt, bretonul parca prea lung ii intra usor in ochii verzi sticlosi. O fata de portelan, cu trasaturi finute, pleoapele ii se miscau gratioase avand ocazia sa ii atinga ochisorii.
Isi privea jucaria. Nu zambea, fata sa era inexpresiva, inundata de monotonie, si poate o usoara crispare. Rochita alba deasupra de genunchi statea teapana pe corpui firav.
-De ce nu mai vorbesti cu mine?
Avea vocea calma si usor ascutita. Isi privea iepurasul si spera ca va vorbi din nou cu ea. Dar el statea acolo, tacut, si privea spre nicaieri.
-Nu mai vrei sa fim prieteni?
Nu intelegea de ce nu ii raspundea, deobicei isi vorbeau, ea il tinea cu o oarecare ezitare la piept, incercand sa nu il raneasca. Acum insa stateau in locuri diferite, departati din toate sensurile de vedere.
-Nu mai vrei sa fim prieteni?
Aceeasi intrebare, de parca micutul iepuras ii va raspunde. Spera ca poate, ii va auzi iarasi glasul nedeslusit si auzit doar de ea. Dar... nu ii adresa nici un cuvant, nu ii acorda atentia de alta data. Toate astea o dureau. Doar era.. un copil.
-Inteleg...
Un pas micut, facut cu grija si gingasie, a facut ca din intuneric sa iasa fetita, insa in manuta tinea o coasa mare si neagra, ascunsa in noapte pana acum. Continua sa mearga pe scandurile acoperite de covorul subtire de praf. In urma sa nu deranjase nici un milimetru din acesta.
Coasa aproapte atingea podeaua. In mana stanga a luat gatul iepurasului ridicandu-l la nivelul ei. Mana dreapta si-a ridicat-o in reluare, fortand ca taisul coasei sa strapunga repede carpa din care era confectionat fosta jucarie. Pe metalul rece, se putea observa o mica dara de sange ce ii apartinea fetitei.
Degetul acesteia era manjit cu sangele amar. Holbandu-se cu aceeasi expresie la degetul ei, a intepenit asa, respirand si clipind, dar nemiscandu-se.
O picatura rosie si-a dat drumul in gol, in cele din urma, aterizand pe capul iepurasului ce era cazut pe podea. Putin mai jos de negrul ochiului, parand o lacrima de sange.
-Deilina...
Bl@h, bl@h. Bl@h, bl@h...