Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Aproape de tine

#23
Hello în primul rând vreau să vă cer scuze că am întârziat atât de mult cu next-ul, probabil aş mai fi făcută, dar am vorbit cu Moxxy care ma rugat să postez mai repede. Recunosc că nu am mai scris de mult timp şi probabil mi-am ieşit din mână aşa că acest capitol nu este prea reuşit, aveam de gând să îl modific, dar ţinând cont de situaţie. În fine vreau să vă mulţumesc că aţi aşteptat. Scuzaţi eventualele greşeli promit că o să încerc ca următorul să iasă mult mai bine. Enjoy.






Cap 3 Furtuna se dezlănţuie

Am ajuns în sfârşit acasă. Drumul a fost atât de obositor încât când am ajuns tot ce am văzut era căţeluşul meu Fluffy şi după patul.
Am aşteptat aşa de mult ziua de azi încât m-am trezit înaintea ceasului.
M-am îndreptat spre baie, unde mi-am făcut obişnuita toaletă de dimineaţă, după care m-am întors înapoi în cameră unde mi-am pus cea mai idioată întrebare ,,cu ce mă îmbrac?’’, în mod evident trebuia să fie ceva surprinzător, ceva care să pună în evidenţă faptul că nimeni nu mă întrece.
M-am hotărât destul de repede, adică mă gândisem la această ţinută toată săptămâna, o rochiţă de blugi cu totul, cu un decolteu nu foarte mare, dar suficient încât să îmi pună în evidenţă sânii, mi-am luat o pereche de sandale negre cu un toc destul de înalt, părul mi l-am lăsat liber, m-am machiat uşor după care m-am luat geanta şi am plecat, eram hotărâtă să sar peste micul dejun din două motive şi anume nu îmi era foame, dar cel mai important dintre toate, voiam să îl văd pe iubitul meu, trecuse destul de timp.
L-am rugat pe şofer să mă ducă, dacă tot voiam să îmi fac intrarea aşa cum trebuie măcar să fie de efect. Am ajuns acolo destul de repede şi imediat cum am coborât Marck m-a tras în braţele sale şi a început să mă sărute violent, în timp ce toţi cei din jur ne priveau, mă simţeam atât de bine. L-am îndepărtat uşor pe şaten şi am început să o caut cu privirea pe scumpa mea prietenă, era ciudat nu o găseam, iar ea niciodată nu lipsea.

- Hai să mergem în clasă, cred că Cici e deja acolo. Şi trăgându-l uşor după mine, ne-am făcut loc printre elevii care nu făceau decât să se holbeze la noi.
- Hei ai auzit, la clasa a 12-a C este pe cale să înceapă o bătaie. A spus un băiat.
- Clar tipa e mâncată să se ia de Abigail, nu e o idee prea bună, deja îmi este milă de săraca fată., spuse altul.

Stai puţin, a 12-a C, dar asta era clasa mea mi-am spus în gând am început să alerg în acel loc, împreună cu şatenul. Când am ajuns la intrare o mulţime de elevii, stăteau şi priveau spectacolul aşa că am început să îi împing în încercarea de a-mi face loc să trec.

- Tu eşti proastă, asta e banca mea. Spuse sora mea şi părea destul de nervoasă.
- Şi crezi că mă interesează, cine crezi că eşti tu. Ştii că nu îmi pasă, pentru mine şi pentru Phobe nu eşti decât o ratată. Răspunse şi mai nervoasă scumpa mea prietenă.
- Cum îţi permiţi să o faci şi să o vorbeşti de rău pe propria ta soră, ar trebui să îţi fie ruşine, continuă blondă după care în secunda următoare încercă să o lovească pe Aby, însă când palma ei era pe cale să facă contact cu obrazul brunetei, Louis interveni oprind-o.
- O singură dată, dacă mai îndrăzneşti să ridici mâna la Aby, o să o încurci rău de tot, consideră-te avertizată şi zicând asta băiatul o luă de mână pe ,,scumpa’’ mea geamănă şi ieşiră amândoi din clasă. Era clar această zi avea să fie, destul de tensionată, iar asta era doar începutul nu ştiu de ce, dar ceva îmi spunea asta.
Am mers şi m-am aşezat în ultima bancă împreună cu Marck şi blondă, care a început să ne povestească ce se întâmplase de fapt, se pare că o auzise pe Aby cum începuse să mă vorbească de rău în faţa câtorva fete, asta nu era o noutate, dar se pare că de data asta bruneta întrecuse orice măsură făcându-mă panaramă, curvă, aşa că Cici nervoasă a venit în clasă şi-a luat locul, bineînţeles că înainte avuseseră un schimb de replici. Recunosc, că nu mă aşteptasem la asta şi eram încă în stare de şoc, dar măcar am reuşit să îmi dau seama ce prietenă bună am.
Lăsând la o parte acel incident , am început să le povestesc ce s-a întâmplat în vacanţă sărutându-l din când în când pe şaten. După câteva minute îşi făcu apariţia profesorul de literatură, care imediat ne-a salutat şi a început să facă prezenţa, dar asta era stilul lui şi probabil nimeni şi nimic nu avea să în schimbe.

- Abigail Jonshon? Ştie cineva unde este domnişoara Jonshon? Nici măcar dumneavoastră nu ştiţi unde ar putea fi? Mă întrebă acesta fixându-mă cu privirea, acum că veni vorba ce se întâmplase cu ea oare era bine? M-am întrebat în gând, dar imediat am realizat că nu ar fi trebuit să îmi pese, în fond merita asta.
- Louis Owens ? întrebă din nou acesta, de data asta mult mai nervos şi exasperat că nimeni nu îi răspunde. După care a început să ne vorbească despre manualele pe care trebuie să le cumpărăm şi despre tot ce vom face anul asta. Deodată, se auzi o bătaie în uşă şi imediat după aceea în clasă îşi făcuseră apariţia cei doi. Am privito scurt pe sora mea, părea destul de supărată, iar ochii îi erau roşii, se pare că plânsese.

- Domnişoară Jonshon şi dumneavoastră, domnule Owens sunteţi conştienţi de faptul că aţi întârziat la ora mea, aşa că dacă o singură dată se mai întâmplă veţi suporta consecinţele, deocamdată mergeţi la locurile voastre.
- Pentru prima dată vii şi tu la timp la şcoală şi tot reuşeşti să întârzii, spuse blonda privind-o pe geamăna mea şi zâmbindu-i.
- Ăsta, da record negativ am continuat eu după care toate clasa a început să râdă aşa îi trebuia dacă mă vorbea pe la spate.
Restul orei am încercat să fiu cât mai atentă la ceea ce ne spunea profesorul, aruncându-i din când în când câte o privire brunetei care părea şi mai furioasă ca înainte. În curând cursul a luat sfârşit, dar înainte să plece domnul Milton ne-a spus că va mai trebui să stăm încă o oră, pentru că dirigintele vrea să vorbească cu noi.
Nu mă deranja, oricum aveam să stau cu şatenul aşa că asta nu mi se părea prea rău. Am văzuto pe Abigail cum pleacă din clasă şi imediat şi pe Cici care mi-a spus că merge la baie. Trecuseră câteva minute bune când o larmă îngrozitoare începu să se audă venind de pe hol şi cum eram curioasă din fire m-am dus să vad despre ce e vorba.

- Uite ce e blondo, ţi-am suportat destul jignirile, dar se pare că tot continui să îţi faci de cap, rosti furioasă bruneta care o trăgea de păr pe prietena mea.
- Au dă-mi drumul, mă doare. Se văieta Cici. Trebuia să fac ceva, nu puteam permite să i se întâmple asta, aşa că m-am dus şi am scos-o din ghearele nebunei de sor’ mea .
- Ascultă aici idioato, tu să o laşi în pace pe prietena mea şi zicând asta i-am dat o palmă.
- Pe cine faci tu idioată? Dispari de-a ici cu tot cu mimoza ta, dacă nu vrei să ajungă într-un spital, îmi răspunse şi mai nervoasă.
- Domnişoară Jonshon, detenţie acum. Am auzit o voce venind din spatele nostru, iar când ne-am întors l-am văzut pe domnul director Singha sau mai pe scurt pe domul T. prescurtare de la tiran, porecla pe care i-o dăduseră elevii deoarece era foarte strict.
- Serios, păi dacă tot o să mă duc la detenţie ar trebui să am o satisfacţie mult mai mare şi zicând asta, o văd pe Abigail cum se repede din nou asupra blondei, dându-i două palme peste faţă.
- Domnişoară Jonshon, suspendată şi acum te rog să mă însoţeşti în birou, şi zicând asta domnul T. plecă, urmat îndeaproape de Abigail. Imediat după acest incident am mers la Cici şi am încercat să o fac să îmi spună ce se întâmplase de fapt, însă tot ce am reuşit să aflu a fost că bruneta se luase de ea la baie. Trecuse eja un sfert de oră când în clasă îşi făcu apariţia diriginta, însă fără Abigail , acesta ne spuse că în curând vom avea un nou coleg, după care ne dădu orarul şi ne lăsă să plecam acasă. Tocmai mă pregăteam să plecăm eu împreună cu Cici şi Marck când lângă noi veni Louis ce părea destul de nervos.
- Tu eşti o fraieră, iar tu blondo ai grijă să ştii că nu pot fi drăguţ cu mai multe persoane deodată şi plecă, lăsându-mă să mă întreb ce voise de fapt să zică.



Răspunsuri în acest subiect
Aproape de tine - de Katniss - 02-02-2011, 08:02 PM
RE: Aproape de tine - de Death Rose - 02-02-2011, 08:29 PM
RE: Aproape de tine - de DeDal N. - 02-02-2011, 10:50 PM
RE: Aproape de tine - de M3aw sau Mrrr XD - 09-02-2011, 12:12 AM
RE: Aproape de tine - de Kayla. - 13-02-2011, 01:35 PM
RE: Aproape de tine - de BuBuLiNa - 13-02-2011, 07:25 PM
RE: Aproape de tine - de Rose ^^ - 13-02-2011, 08:01 PM
RE: Aproape de tine - de Nixu - 13-02-2011, 08:17 PM
RE: Aproape de tine - de wonderCaT - 13-02-2011, 08:27 PM
RE: Aproape de tine - de Death Rose - 13-02-2011, 08:34 PM
RE: Aproape de tine - de Addeh - 13-02-2011, 09:09 PM
RE: Aproape de tine - de Savarina Ali - 14-02-2011, 11:37 PM
RE: Aproape de tine - de Kayla. - 20-02-2011, 02:18 PM
RE: Aproape de tine - de Katniss - 23-02-2011, 10:17 PM
RE: Aproape de tine - de Rose ^^ - 23-02-2011, 10:35 PM
RE: Aproape de tine - de Grubbie - 23-02-2011, 10:51 PM
RE: Aproape de tine - de DeDal N. - 23-02-2011, 11:02 PM
RE: Aproape de tine - de Nixu - 24-02-2011, 07:41 AM
RE: Aproape de tine - de Addeh - 24-02-2011, 10:49 AM
RE: Aproape de tine - de Savarina Ali - 02-03-2011, 07:59 PM
RE: Aproape de tine - de Kayla. - 13-03-2011, 07:32 PM
RE: Aproape de tine - de LemonCandy - 13-04-2011, 06:42 PM
RE: Aproape de tine - de BuBuLiNa - 24-05-2011, 09:37 PM
RE: Aproape de tine - de Rose ^^ - 24-05-2011, 10:45 PM
RE: Aproape de tine - de sarawulf - 24-05-2011, 10:53 PM
RE: Aproape de tine - de Kayla. - 25-05-2011, 06:34 AM
RE: Aproape de tine - de Nixu - 25-05-2011, 09:09 PM
RE: Aproape de tine - de Katniss - 10-06-2011, 11:56 PM
RE: Aproape de tine - de Kayla. - 11-06-2011, 12:21 PM
RE: Aproape de tine - de Nixu - 11-06-2011, 05:08 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [+18] Depinde de tine nu de altii! Geta^_^ 0 1.965 23-07-2013, 12:37 AM
Ultimul răspuns: Geta^_^
  Aproape perfect. Ayon 2 2.766 10-07-2013, 12:45 PM
Ultimul răspuns: hiimera
  [Yuri] Am nevoie de tine Akiraaa 3 2.892 13-04-2013, 10:56 PM
Ultimul răspuns: yaoi maniac
  [Yaoi] Invat sa traiesc fara tine Akiraaa 1 2.518 26-03-2013, 10:22 PM
Ultimul răspuns: -FelixXX-
  Aproape perfect. Alexandra Miau 6 4.306 02-07-2012, 11:56 AM
Ultimul răspuns: hiimera
  [split] Aproape de tine Savarina Ali 4 2.710 07-05-2011, 08:23 PM
Ultimul răspuns: Balonaş
  Aproape de tine Tigroaica 2 2.751 01-05-2011, 05:17 PM
Ultimul răspuns: Harona
  Inima imi bate pentru tine [+18 ] Savarina Ali 16 16.870 02-03-2011, 07:51 PM
Ultimul răspuns: MooN.
  ÃŽntre tine È™i el Topaz 3 2.147 08-12-2010, 08:05 PM
Ultimul răspuns: oV!K!o
  Suntem asa de aproape ,dar totusi departe Yin 12 9.567 14-09-2010, 05:50 PM
Ultimul răspuns: Debb.'


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)