18-03-2012, 04:53 PM
Hello, hello. În mod oficial vreau să îmi cer scuze pentru că v-am făcut să aşteptaţi atât, dar timpul nu mi-a mai permis să intru pe zup sau să mă mai ocup de ficuri. Oricum sper să mai existe cineva care să citească. Vă doresc lectură plăcută şi sper să vă placă.
Aşa ca un ultim lucru, acest capitol îl dedic tuturor persoanelor care au citit ficul.
Capitolul 23. O parte din trecut
Mă trezesc cu o mare durere de cap, iar pe lângă asta realizez că pătura căzuse pe undeva pe lângă pat. Îmi întind mana, hotărâtă să o găsesc, dar constat că venise timpul să mă trezesc. De fapt dormisem prea mult.
Îmi dau picioarele jos din pat şi le las să alunce pe parchet. Cu mare grabă mă ridic şi pornesc direct spre baie unde îmi fac sista de dimineaţă, după care mă reântorc în cameră pentru a mă îmbrăca. Îmi trag pe mine o pereche de blugi de un gri spălăcit, o cămasă în carouri. Îmi împletesc părul într-o coadă lungă, pe care privindu-l mai atent îmi dau seama că nu îi mai acordasem nici un fel de atenţie de mult timp, poate chiar prea mult. Îl vopsisem roşcat chiar înainte de a mă muta aici, cu mama, şi desigur acum culoarea era pe ducă. Trebuia neapărat să mă ocup de mine, mă cam neglijasem cam mult în ultima vreme. Dar, las asta pe altă dată. Chiar trebuia să plec. M-am încălţat cu o pereche de ghete lungi, de culoare neagră şi o giacă destul de groasă încât să îmi ţină de cald. Geanta era deja gata, aşa că nu mai aveam de ce să zăbovesc. Am ieşit din cameră, şi pentru o clipă m-am îndreptat privirea spre camera mamei, care de când era cu Dean devenise de nerecunoscut, parcă nici nu îi mai păsa de mine. Parcă voia să mă pedepsească cumva cu indiferenţa ei. În fine şi eu puteam juca jocul asta. Sunt sigură că venirea tatei aici nu avea să o încânte deloc.
Până la urmă mă hotărăsc să plec, se pare că femeia care îmi dăduse viaţă nu era acasa. Mă întreb de data asta cât avea de gând să nu mai dea nici un semn de viaţă? O săptămnă sau poate două.
În timp ce mă strecor afară, fără prea mare trageră de inimă trebuie să menţionez, simt cum vântul puternic începe să mă lovească peste faţă. Este atât de puternic şi aspru încât este greu să nu îţi dea lacrimile. Continui să înaintez pe stradă, deşi vizibilitatea îmi este redusă considerabil. După mai multe minute de chin reuşesc să ajung în curtea liceului, care este pustie. Cel mai probanil toţi sunt în clase, mai ales că orele au început.
Când intru pe hol îl văd pe Jake, pe care hotărăsc să îl ignor, mai ales după faza de aseară. Urăsc să o spun, dar în preajma lui reuşeam să fiu eu însămi, iar acum aces lucru devenise impsibil. El era de vină pentu asta.
Îmi simt faţa crispând-se şi pasul iuţindu-mi-se, mai ales că îmi amintisem că aveam economia. Intru încet, dar spre surprinderea mea constat că profesoara nu venise, însă la nici două după mine îşi face apariţia directorul broscoi care îmi cere să îl urmez.
Pe semne că făcusem ceva grav, dacă venise el în persoană după mine. Întrebarea era ce. Deşi, nu prea îmi amintesc, când ajung la locul stabilit constat, că de fapt eram adunaţi toţi organizatorii balului sau mă rog erau, pentru că eu nu îmi executam decât pedeapsa.
- Schimbare de planuri, balul va fi vineri, pentru că săptămâna viitoare vom începe selecţiile şi antrenamentele pentru ,, Competiţia liceelor’’. Mă aştept ca totul să iasă bine, mai ales că repetaţi de atâta timp.
Asta ne luase prin surprindre pe toţi, dar ştiam că suntem gata şi că puteam face ca totul să iasă aşa cum trebuie.
- Vom fi gata, mă trezesc spunând, după care mă îndrept spre grupul ,,bobocilor’’ care păreau destul de stresaţi din pricina schimbării. Broscoiul ne mai spune că în cele trei zile înainte de marele eveniment vom fi învoiţi să ne ocupăm de punerea la punct a ultimilor detalii.
Acum că totul începe să fie clar pentru toată lumea începem să stabilim fiecare cu ce se ocupă. Jake şi cu Amanda aveau să se ocupe de vânzarea biletelor, de tipărirea posterelor şi de verificarea şi amenajarea sălii de spectacol. Austin de alegerea clubului pentru petrecerea de după spectacol. Două colege de-ale lor aveau să se asigure ca momentele artistice să iasă aşa cum trebuie, în timp ce Effie Mason pe care o cunoscusem la începutul pedepsei mele avea să fie prezentatoarea. Se pare că avea ceva experienţă, deoarece a mai prezentat şi alte evenimente. Plus că este atât de frumoasă încât mai mult ca sigur va fi o încântare pentru toţi. Părul roşcat, lucios, buze pline şi un trup de invidiat. Cred că pur şi simplu i-a dat peste nas Amandei, dar o merita din plin. Eu urma să mă ocup de concurenţi, ceea ce era cel mai greu, dar îi cunosc destul de bine încât să ştiu de ce e capabil fiecare. Acum că totul este pus la punc, niciunul nu îşi mai permite să nu îşi respecte îndatoririle. Asta a fost la început, acum trebuie să dăm dovadă că nu ne vom face de râs, că suntem la nivelui aşteptărilor.
Hotărăsc să începem repetiţiile, iar de acestă dată şi Effie să ia parte. Concurenţii, îşi fac bine treabă, iar asta nu e decât o mare bucurie. Repetăm în continuu fără a ne obosi să lumăm pauză. Cu o oră înainte de terminarea programului îşi face apariţia şi Jenny pe care am rugato să mă ajute cu un fimuleţ de prezenatre. Ştiu că se pricepe, aşa că mă aştept ca totul să fie ok.
În filmuleţ sunt prezentaţi cei doisprăzece concurenţi. Şase fete şi şase băieţi, dar la început se face o scură prezentare a organizatorilor. Apoi rând pe rând încep să se deruleze, imagini cu concurenţii şi cu fiecare echipă în parte. Pozele seamănă cu cele din jocuri, unde apare personajul şi câteva informaţii despre el. Primul este Edward Hay care o are ca prteneră pe Olivia Hallin, apoi urmează Xander Miller şi Raven Edgar. Echipa trei este formată din Drwe Skinner şi Rebecca Dylan, urmaţi de Robbie Adams şi Ivy Dupont, a cincea echipă formată din Marcus Kerry şi Adelaide Gill,
iar ultima echipă, dar nu cea din urmă este formată din Davis Becker şi Aimee Walker. După ce sunt derulate, rând pe rând toate cele şase echipe la sfârşit apare, un mesaj din partea organizatorilor: Doisprezece concurenţi, şase echipe, doar doi câştigători, care vor fi cei mai buni.
- Impresionat Janny, în fond acest concurs este un fel de joc în care fiecare va da tot ce are mai bun. În regulă, toată lumea suficient pentru astăzi, ne vedem maine. Şi zicând asta îi văd rând pe rând cum încep să părăsească sala, până când nu mai rămân decât Jenny pe care merg şi o îmbrăţişez pentru tot ceea ce a făcut până acum.
După o ultimă verificare, plecăm împreună spre casă. Afară, vreamea se înrăutăţise şi mai mult spre deosebire de dimineaţă, aşa că bruneta chiamă un taxi, dar refuz să plec cu ea pentru că îmi amintesc că trebuie să merg la un magazin să îmi cumpăr o ţinută pentru bal, deşi nu sunt o mare fana a cumpărăturilor, ba chiar le detest nu pot să apar îmbrăcată aşa oricum.
Telefonul începe să vibreze, şi la o privire mai atentă observ că tata este cel care mă sună. Răspund şi mă mulţumesc să ascult şi să scot câte un da chinuit, în timp tata îmi spune că ajuns în oraş şi că în câteva minute va ajunge la liceu. Îi spun că îl voi aştepta şi închid.
Are mare noroc că nu am plecat încă, că veni vorba de asta sper cumva să se grăbească pentru că aproape că nu îmi mai simt picioarele, iar rafalele de vânt care îmi biciue faţa încep să mă facă să plâng.
În câteva minute după cum mi-a spus, în faţa mea opreşte o maşină neagră, în care urc imediat cum uşa se deschide. Nu e vorba că nu mai puteam de dorul tatălui meu, ci mai degrabă nu mai puteam de frig. Bine poate că îmi era şi puţin dor de el. Mai ales că relaţia noastră începuse să redevină cea de dinainte să înceapă să bea. Ba chiar, eram foarte mândră ştiind că tata începuse din nou să muncească, iar de la plecarea noastră, a mea şi a mamei începuse să facă
tratament. O adevărată îmbunătăţire, venită poate prea târziu, dar bine că a venit.
Imediat cum îmi pun centura, tata îşi întinde mâna spre mine şi mă mânghie uşor pe frunte, ca şi cum mi-ar spune e în regulă sunt aici. Cu mare greutate mă abţin să nu încep să plâng şi să îi spun tot ce se întâmplă cu mama. Aşa că pentru a evita o comfruntare a titanilor, schimb subiectul şi îi propun tatei să meargă cu mine să îmi cumpăr o ţinută pentru bal. Nu mai făcusem asta de mult timp, de când tata mă însoţise să îmi cumpăr ţinuta pentru primul bal, cred că trecuseră mai bine de cinci ani.
După cum mă aşteptam şi el părea să îşi amintească, ba chiar îmi răspunse afirmativ. Eram aşa de fericită încât am sărit şi l-am îmbrăţişat. Era ca şi cum o parte din copilul de acum cinci ani, revenise acum.
Ajusnsem la unul din cele mai mari magazine din oraş, iar eu evident eram mai mult decât încântată. Nici măcar nu îmi mai păsa de frigul de afară. Aproape, că l-am luat pe sus pe tata prin parcare către magazin.
- Uşurel Rose, am şi eu o vârstă, îl aud spunându-mi când intrăm.
- Bine, dar evident nu avea să fie aşa.
Întrăm într-un magazin plin de rochii, care mai de care mai frumoase, şi care mai de care mai scumpe, iar eu nu aveam atât de mulţi bani cât să îmi permit. Adică, aş fi avut, dacă i-aş fi cerut mamei, dar aveam şi eu demnitatea mea, care nu prea mă ajuta, totuşi întâlnid privirea tatei, îmi dau seama că el chiar îşi doreşte să mă vadă.
Aşa că după o raită scurtă, îmi aleg câteva rochii şi mă îndrept spre cabină.
Prima rochie este alesă chiar de barbatul care mi-a dat viaţă, aşa că horărăsc să o probez. Rochia este simplă neagră cu un model floral, şi cu o centură roşie la mijolc. Simplu, dar frumos.
Ies din cabină şi încep să fac o piruietă, apoi încă una şi încă una la cererea tatei. Pentru câteva secunde îmi regăsesc reflexia undeva în oglindă, semănă oarecum cu mine, dar parcă nu simt că sunt eu cu adevărat.
Mă reîntorc în cabină şi probez o nouă ţinută de data asta din mai multe elemente şi anume: o bluză albă, o vestă neagră şi o fustă de aceeaşi culoare, plus o pereche de şosete lungi de culoare neagră, care trec peste ghenunchi. Nu este neapărat o ţinută de bal, dar îmi place, de aceea îmi pun în gând să mă reîntorc cât mai curân şi să mi-o cumpăr. Şi se pare că şi lui tata îi place. Mai aveam o ultimă ţinută, o rochie albastră scurtă, simplă. Din nou era drăguţă, dar nu puteam să mi-o permit. Chiar înainte să ies tata mi-a adus o ultimă rochie.
- Te rog probeazo ÅŸi pe asta.
Era o rochie lungă, neagră, fără bretele şi uşor decoltată strânsă până în zona taliei, apoi începea să se cada în mod neuniform, iar la baz până mai sus de genunchi era taiată într-un mod destul de bizar, dar interesant. De necrezut că tata alesese asta pentru mine, şi se pare că ştiuse prea bine. Desigur, nu era potrivită pentru club, dar pentru ai lăsa pe toţi cu gura căscată clar se potrivea ca o mănuşă, dar avea şi un preţ pe măsură. În fine, i-am dat vânzătoarei restul de rochii, după care m-am întors şi m-am schimbat. Mi-ar fi plăcut să fi putut alege una, dar era prea greu, ca să nu mai vorbesc de preţ. Deci, trebuia să găsesc un motiv destul de bun. Mă îndrept spre casă, şi îi dau ultima rochie vânzătoarei, care fără să mă întrebe nimic începe să o împacheteze ca şi pe celelalte.
- Mă scuzaţi, dar nu am zic că o să cumpăr vreuna, încep să îi spun arţăgoasă femeiei.
- Ştiu, dar domnul care vă însoţeşte a plătit deja.
- Nu, de ce ai făcut asta? Chiar nu era nevoie să o faci tată, îi spun simţindu-mă destul de vinovată.
- Pentru că eşti fiica mea şi pentru că meriţi, haide vino să îţi luăm nişte pantofi, îmi răspunde el, după care ia pungile de cumpărături şi pleacă spre un magazin de pantofi.
Recunosc că sunt surprinsă, şi deşi ca orice fată am o slăbiciune pentru pantofi sunt hotărâtă să nu probez mai mult de două perechi. Când ajung, tata alesese câteva perechi pentru mine, încep să urăsc că mă cunoştea atât de bine. Fără prea mare tragere de inimă încep să probez rând pe rând toate perechile. O pereche de pantofi roşii, care au o fundiţă la spate foarte simpatică, o pereche de albaştrii foarte înalţi, şi o pereche de botine negre, care îmi aduc aminte de stilul rock. Pe care le compăra la fel cum s-a întâmplat cu rochiile.
Aşa că pentru a scăpa, îi propun să mergem acasă.
- Şi mama ta ce o să zică? Mă întreabă când ieşim din parcare.
- Nimic. Nu e acasă şi oricum nu cred că îi pasă. Dar nu mai continui să îi spun despre schimbarea mamie, pe care cel mai probabil o va observa şi singur dacă ne vom întâlni. Peste jumătate de oră suntem acasă, unde nu este nimeni. Aşa că după ce îi arât tatei camera de oaspeţi, şi îmi duc cumpărăturile în cameră, şi evident mă schimb, mă reîntorc în bucătărie.
- Ce ar fi să gătim ceva? Îl întreb entuziasmtă sperând să spună da.
- Ca în vremurile bune? Mă întreabă el la fel de entuziasmat ca şi mine.
- Ca în vremurile bune, rostesc mai mult pentru mine. Chiar îmi este dor de aceste vremuri, aşa că pentru un moment o să profit că o părticică din trecut s-a reîntors în prezent.
Aşa ca un ultim lucru, acest capitol îl dedic tuturor persoanelor care au citit ficul.
Capitolul 23. O parte din trecut
Mă trezesc cu o mare durere de cap, iar pe lângă asta realizez că pătura căzuse pe undeva pe lângă pat. Îmi întind mana, hotărâtă să o găsesc, dar constat că venise timpul să mă trezesc. De fapt dormisem prea mult.
Îmi dau picioarele jos din pat şi le las să alunce pe parchet. Cu mare grabă mă ridic şi pornesc direct spre baie unde îmi fac sista de dimineaţă, după care mă reântorc în cameră pentru a mă îmbrăca. Îmi trag pe mine o pereche de blugi de un gri spălăcit, o cămasă în carouri. Îmi împletesc părul într-o coadă lungă, pe care privindu-l mai atent îmi dau seama că nu îi mai acordasem nici un fel de atenţie de mult timp, poate chiar prea mult. Îl vopsisem roşcat chiar înainte de a mă muta aici, cu mama, şi desigur acum culoarea era pe ducă. Trebuia neapărat să mă ocup de mine, mă cam neglijasem cam mult în ultima vreme. Dar, las asta pe altă dată. Chiar trebuia să plec. M-am încălţat cu o pereche de ghete lungi, de culoare neagră şi o giacă destul de groasă încât să îmi ţină de cald. Geanta era deja gata, aşa că nu mai aveam de ce să zăbovesc. Am ieşit din cameră, şi pentru o clipă m-am îndreptat privirea spre camera mamei, care de când era cu Dean devenise de nerecunoscut, parcă nici nu îi mai păsa de mine. Parcă voia să mă pedepsească cumva cu indiferenţa ei. În fine şi eu puteam juca jocul asta. Sunt sigură că venirea tatei aici nu avea să o încânte deloc.
Până la urmă mă hotărăsc să plec, se pare că femeia care îmi dăduse viaţă nu era acasa. Mă întreb de data asta cât avea de gând să nu mai dea nici un semn de viaţă? O săptămnă sau poate două.
În timp ce mă strecor afară, fără prea mare trageră de inimă trebuie să menţionez, simt cum vântul puternic începe să mă lovească peste faţă. Este atât de puternic şi aspru încât este greu să nu îţi dea lacrimile. Continui să înaintez pe stradă, deşi vizibilitatea îmi este redusă considerabil. După mai multe minute de chin reuşesc să ajung în curtea liceului, care este pustie. Cel mai probanil toţi sunt în clase, mai ales că orele au început.
Când intru pe hol îl văd pe Jake, pe care hotărăsc să îl ignor, mai ales după faza de aseară. Urăsc să o spun, dar în preajma lui reuşeam să fiu eu însămi, iar acum aces lucru devenise impsibil. El era de vină pentu asta.
Îmi simt faţa crispând-se şi pasul iuţindu-mi-se, mai ales că îmi amintisem că aveam economia. Intru încet, dar spre surprinderea mea constat că profesoara nu venise, însă la nici două după mine îşi face apariţia directorul broscoi care îmi cere să îl urmez.
Pe semne că făcusem ceva grav, dacă venise el în persoană după mine. Întrebarea era ce. Deşi, nu prea îmi amintesc, când ajung la locul stabilit constat, că de fapt eram adunaţi toţi organizatorii balului sau mă rog erau, pentru că eu nu îmi executam decât pedeapsa.
- Schimbare de planuri, balul va fi vineri, pentru că săptămâna viitoare vom începe selecţiile şi antrenamentele pentru ,, Competiţia liceelor’’. Mă aştept ca totul să iasă bine, mai ales că repetaţi de atâta timp.
Asta ne luase prin surprindre pe toţi, dar ştiam că suntem gata şi că puteam face ca totul să iasă aşa cum trebuie.
- Vom fi gata, mă trezesc spunând, după care mă îndrept spre grupul ,,bobocilor’’ care păreau destul de stresaţi din pricina schimbării. Broscoiul ne mai spune că în cele trei zile înainte de marele eveniment vom fi învoiţi să ne ocupăm de punerea la punct a ultimilor detalii.
Acum că totul începe să fie clar pentru toată lumea începem să stabilim fiecare cu ce se ocupă. Jake şi cu Amanda aveau să se ocupe de vânzarea biletelor, de tipărirea posterelor şi de verificarea şi amenajarea sălii de spectacol. Austin de alegerea clubului pentru petrecerea de după spectacol. Două colege de-ale lor aveau să se asigure ca momentele artistice să iasă aşa cum trebuie, în timp ce Effie Mason pe care o cunoscusem la începutul pedepsei mele avea să fie prezentatoarea. Se pare că avea ceva experienţă, deoarece a mai prezentat şi alte evenimente. Plus că este atât de frumoasă încât mai mult ca sigur va fi o încântare pentru toţi. Părul roşcat, lucios, buze pline şi un trup de invidiat. Cred că pur şi simplu i-a dat peste nas Amandei, dar o merita din plin. Eu urma să mă ocup de concurenţi, ceea ce era cel mai greu, dar îi cunosc destul de bine încât să ştiu de ce e capabil fiecare. Acum că totul este pus la punc, niciunul nu îşi mai permite să nu îşi respecte îndatoririle. Asta a fost la început, acum trebuie să dăm dovadă că nu ne vom face de râs, că suntem la nivelui aşteptărilor.
Hotărăsc să începem repetiţiile, iar de acestă dată şi Effie să ia parte. Concurenţii, îşi fac bine treabă, iar asta nu e decât o mare bucurie. Repetăm în continuu fără a ne obosi să lumăm pauză. Cu o oră înainte de terminarea programului îşi face apariţia şi Jenny pe care am rugato să mă ajute cu un fimuleţ de prezenatre. Ştiu că se pricepe, aşa că mă aştept ca totul să fie ok.
În filmuleţ sunt prezentaţi cei doisprăzece concurenţi. Şase fete şi şase băieţi, dar la început se face o scură prezentare a organizatorilor. Apoi rând pe rând încep să se deruleze, imagini cu concurenţii şi cu fiecare echipă în parte. Pozele seamănă cu cele din jocuri, unde apare personajul şi câteva informaţii despre el. Primul este Edward Hay care o are ca prteneră pe Olivia Hallin, apoi urmează Xander Miller şi Raven Edgar. Echipa trei este formată din Drwe Skinner şi Rebecca Dylan, urmaţi de Robbie Adams şi Ivy Dupont, a cincea echipă formată din Marcus Kerry şi Adelaide Gill,
iar ultima echipă, dar nu cea din urmă este formată din Davis Becker şi Aimee Walker. După ce sunt derulate, rând pe rând toate cele şase echipe la sfârşit apare, un mesaj din partea organizatorilor: Doisprezece concurenţi, şase echipe, doar doi câştigători, care vor fi cei mai buni.
- Impresionat Janny, în fond acest concurs este un fel de joc în care fiecare va da tot ce are mai bun. În regulă, toată lumea suficient pentru astăzi, ne vedem maine. Şi zicând asta îi văd rând pe rând cum încep să părăsească sala, până când nu mai rămân decât Jenny pe care merg şi o îmbrăţişez pentru tot ceea ce a făcut până acum.
După o ultimă verificare, plecăm împreună spre casă. Afară, vreamea se înrăutăţise şi mai mult spre deosebire de dimineaţă, aşa că bruneta chiamă un taxi, dar refuz să plec cu ea pentru că îmi amintesc că trebuie să merg la un magazin să îmi cumpăr o ţinută pentru bal, deşi nu sunt o mare fana a cumpărăturilor, ba chiar le detest nu pot să apar îmbrăcată aşa oricum.
Telefonul începe să vibreze, şi la o privire mai atentă observ că tata este cel care mă sună. Răspund şi mă mulţumesc să ascult şi să scot câte un da chinuit, în timp tata îmi spune că ajuns în oraş şi că în câteva minute va ajunge la liceu. Îi spun că îl voi aştepta şi închid.
Are mare noroc că nu am plecat încă, că veni vorba de asta sper cumva să se grăbească pentru că aproape că nu îmi mai simt picioarele, iar rafalele de vânt care îmi biciue faţa încep să mă facă să plâng.
În câteva minute după cum mi-a spus, în faţa mea opreşte o maşină neagră, în care urc imediat cum uşa se deschide. Nu e vorba că nu mai puteam de dorul tatălui meu, ci mai degrabă nu mai puteam de frig. Bine poate că îmi era şi puţin dor de el. Mai ales că relaţia noastră începuse să redevină cea de dinainte să înceapă să bea. Ba chiar, eram foarte mândră ştiind că tata începuse din nou să muncească, iar de la plecarea noastră, a mea şi a mamei începuse să facă
tratament. O adevărată îmbunătăţire, venită poate prea târziu, dar bine că a venit.
Imediat cum îmi pun centura, tata îşi întinde mâna spre mine şi mă mânghie uşor pe frunte, ca şi cum mi-ar spune e în regulă sunt aici. Cu mare greutate mă abţin să nu încep să plâng şi să îi spun tot ce se întâmplă cu mama. Aşa că pentru a evita o comfruntare a titanilor, schimb subiectul şi îi propun tatei să meargă cu mine să îmi cumpăr o ţinută pentru bal. Nu mai făcusem asta de mult timp, de când tata mă însoţise să îmi cumpăr ţinuta pentru primul bal, cred că trecuseră mai bine de cinci ani.
După cum mă aşteptam şi el părea să îşi amintească, ba chiar îmi răspunse afirmativ. Eram aşa de fericită încât am sărit şi l-am îmbrăţişat. Era ca şi cum o parte din copilul de acum cinci ani, revenise acum.
Ajusnsem la unul din cele mai mari magazine din oraş, iar eu evident eram mai mult decât încântată. Nici măcar nu îmi mai păsa de frigul de afară. Aproape, că l-am luat pe sus pe tata prin parcare către magazin.
- Uşurel Rose, am şi eu o vârstă, îl aud spunându-mi când intrăm.
- Bine, dar evident nu avea să fie aşa.
Întrăm într-un magazin plin de rochii, care mai de care mai frumoase, şi care mai de care mai scumpe, iar eu nu aveam atât de mulţi bani cât să îmi permit. Adică, aş fi avut, dacă i-aş fi cerut mamei, dar aveam şi eu demnitatea mea, care nu prea mă ajuta, totuşi întâlnid privirea tatei, îmi dau seama că el chiar îşi doreşte să mă vadă.
Aşa că după o raită scurtă, îmi aleg câteva rochii şi mă îndrept spre cabină.
Prima rochie este alesă chiar de barbatul care mi-a dat viaţă, aşa că horărăsc să o probez. Rochia este simplă neagră cu un model floral, şi cu o centură roşie la mijolc. Simplu, dar frumos.
Ies din cabină şi încep să fac o piruietă, apoi încă una şi încă una la cererea tatei. Pentru câteva secunde îmi regăsesc reflexia undeva în oglindă, semănă oarecum cu mine, dar parcă nu simt că sunt eu cu adevărat.
Mă reîntorc în cabină şi probez o nouă ţinută de data asta din mai multe elemente şi anume: o bluză albă, o vestă neagră şi o fustă de aceeaşi culoare, plus o pereche de şosete lungi de culoare neagră, care trec peste ghenunchi. Nu este neapărat o ţinută de bal, dar îmi place, de aceea îmi pun în gând să mă reîntorc cât mai curân şi să mi-o cumpăr. Şi se pare că şi lui tata îi place. Mai aveam o ultimă ţinută, o rochie albastră scurtă, simplă. Din nou era drăguţă, dar nu puteam să mi-o permit. Chiar înainte să ies tata mi-a adus o ultimă rochie.
- Te rog probeazo ÅŸi pe asta.
Era o rochie lungă, neagră, fără bretele şi uşor decoltată strânsă până în zona taliei, apoi începea să se cada în mod neuniform, iar la baz până mai sus de genunchi era taiată într-un mod destul de bizar, dar interesant. De necrezut că tata alesese asta pentru mine, şi se pare că ştiuse prea bine. Desigur, nu era potrivită pentru club, dar pentru ai lăsa pe toţi cu gura căscată clar se potrivea ca o mănuşă, dar avea şi un preţ pe măsură. În fine, i-am dat vânzătoarei restul de rochii, după care m-am întors şi m-am schimbat. Mi-ar fi plăcut să fi putut alege una, dar era prea greu, ca să nu mai vorbesc de preţ. Deci, trebuia să găsesc un motiv destul de bun. Mă îndrept spre casă, şi îi dau ultima rochie vânzătoarei, care fără să mă întrebe nimic începe să o împacheteze ca şi pe celelalte.
- Mă scuzaţi, dar nu am zic că o să cumpăr vreuna, încep să îi spun arţăgoasă femeiei.
- Ştiu, dar domnul care vă însoţeşte a plătit deja.
- Nu, de ce ai făcut asta? Chiar nu era nevoie să o faci tată, îi spun simţindu-mă destul de vinovată.
- Pentru că eşti fiica mea şi pentru că meriţi, haide vino să îţi luăm nişte pantofi, îmi răspunde el, după care ia pungile de cumpărături şi pleacă spre un magazin de pantofi.
Recunosc că sunt surprinsă, şi deşi ca orice fată am o slăbiciune pentru pantofi sunt hotărâtă să nu probez mai mult de două perechi. Când ajung, tata alesese câteva perechi pentru mine, încep să urăsc că mă cunoştea atât de bine. Fără prea mare tragere de inimă încep să probez rând pe rând toate perechile. O pereche de pantofi roşii, care au o fundiţă la spate foarte simpatică, o pereche de albaştrii foarte înalţi, şi o pereche de botine negre, care îmi aduc aminte de stilul rock. Pe care le compăra la fel cum s-a întâmplat cu rochiile.
Aşa că pentru a scăpa, îi propun să mergem acasă.
- Şi mama ta ce o să zică? Mă întreabă când ieşim din parcare.
- Nimic. Nu e acasă şi oricum nu cred că îi pasă. Dar nu mai continui să îi spun despre schimbarea mamie, pe care cel mai probabil o va observa şi singur dacă ne vom întâlni. Peste jumătate de oră suntem acasă, unde nu este nimeni. Aşa că după ce îi arât tatei camera de oaspeţi, şi îmi duc cumpărăturile în cameră, şi evident mă schimb, mă reîntorc în bucătărie.
- Ce ar fi să gătim ceva? Îl întreb entuziasmtă sperând să spună da.
- Ca în vremurile bune? Mă întreabă el la fel de entuziasmat ca şi mine.
- Ca în vremurile bune, rostesc mai mult pentru mine. Chiar îmi este dor de aceste vremuri, aşa că pentru un moment o să profit că o părticică din trecut s-a reîntors în prezent.