Life Hurts

[Addeh]

Va multumesc ca de obicei, fetelor. >:D< Chiar ma bucur ca cititi ^^
Si desigur, mai multumesc si noilor cititoare.
Well, ma scuzati ca am intarziat. :o3
Lectura placuta!

Capitolul 8


“ Ce Dumnezeu?! ”
Traiam intotdeauna cu acest sentiment, teama de a nu ma indragosti. In fiecare zi, evitam baietii, si mai ales, din cauza lui Eric, din cauza acelei zi nefericite.
Dragostea doare, dar este tot ce-am vazut sau ce-am auzit de la alte persoane, nimic mai mult. Si acum… Chiar ma doare, parca pieptul mi s-a micsorat, incat inima nu-si mai are locul. Subit, o lacrima incepe sa cada usor pe obrazu-mi rosiatic. Si oare de ce? Poate din cauza lui Michael, din cauza sarutului dintre noi. Ce ciudat suna acest cuvant…
El rupe incet sarutul si ma priveste in ochi, nespunand nimic. Ma imbratiseaza calduros si dulce. In scurt timp, alte lacrimi mi se preling pe fata.
- De ce plangi? Ma intreaba Michael, intinzand mainile spre mine si luandu-mi chipul in lacasul palmelor sale. Imi atinge gentil buzele, obrajii, si-n cele din urma lacrimile varsate, stergandu-le.
Eu doar tac, nu stiu ce as putea spune acum, ma aflu intr-un moment de “intrebare” si chiar daca as incerca sa-i vorbesc, i-as spune poate doar cateva cuvinte fara rost. Atat.
- In regula, stiu ca este vina mea pentru acest sarut, dar, Abigor, imi placi mult, poate este ceva mai puternic. N-am vrut sa te bruschez sau...
- Eu… Nu stiu ce sa zic, ii spun roscatului, lasand capul in jos si imbujorandu-ma mai tare.
Imi prinde barbia intre degete, ridicandu-mi-o la nivelul in care el ma poate privi, dupa care soptindu-mi:
- Te rog. Vreau sa-ti fiu alaturi, vreau sa te sprijin intotdeauna si iti jur ca nu vei plange niciodata. Doar… Spune da, accepta, Aby.
Mi s-a parut sincer cand mi-a rostit aceste cuvinte, si poate ca e prima data cand il vad asa. Dar totusi, eu am un trecut ingrozitor si daca as accepta, va trebui odata si-odata sa-I marturisesc despre Eric si despre tot. In plus, mai este si Josh. Ce pot face? Este cel mai bun prieten al meu, pe langa Maya si-am observat ca nu-l suporta pe Michael din prima clipa cand s-au intalnit. Sunt sigura ca l-as dezamagi, dar… Oh, Dumnezeule! Sunt atat de confuza!
“ Oare sa accept? “
Bataile inimii mi se accelereaza, simt asta.
- E OK, daca nu vrei, stai linistita, nu te oblige, ma trezeste din visare vocea roscatului.
Doreste sa plece, insa nu cred ca vreau asta, m-as simti singura si poate ca si eu simt ceva pentru el. Il prind de materialul hanoracului, cerandu-I sa stea.
- N-Nu, bine, accept, spun eu rosind si mai tare.
Poate ca este mai bine asa, poate ca n-o sa mai fiu singura, o sa incerc.
Ii vad luminarea pe chip, dupa care zambetul caldut.
De data aceasta, il iau eu in brate, zambind – un zambet de bucurie, ceva magic. Imi intend mainile catre el, mai précis, catre fata sa. Ii mangai usor obrajii palizi, nasul si buzele intredeschise. Ii simt rasuflarea in palma. Mi-o prinde si mi-o saruta gentil. La acest gest, simteam ca o sa ma topesc. Ca si cum eu as fi o bucata de gheata, iar el, razele soarelui atat de puternice.
Ma apropie de el mai mult, luandu-ma dupa gat si sarutandu-ma pasional. Eu raman uimita pentru a doua oara. Totusi, imi intend bratele tremurande spre el, atingandu-l si ii raspund timid la sarut.
Poate ca acesta este un prim pas si poate ca asta este iubirea. Este un sentiment placut, sa te simti bine alaturi de persoana cea maid raga, este ceva nou pentru mine.



Nu stiu cat timp am petrecut afara, dar observ ca s-a intunecat.
- Pai… Ne mai vedem, ma adresez roscatului, dand sa plec.
- Stai putin, ma opreste, intinzandu-mi in acelasi timp o cutie nici prea mare, nici prea mica, de o culoare maronie si frumos decorata.
Ma intreb ce poate fi…
- Banuiesc ca n-ai un telefon, asa ca ti-am cumparat un mobil. Astfel, putem vorbi intotdeauna la telefon. Si nu incerca sa refuzi, nu a costat mult. Este un cadou, pentru tine.
Zambesc trist.
- S-a intamplat ceva? Nu-ti place? Ma intreaba el, probabil observandu-mi nelinistea.
- Nu! E bine, doar ca nimeni nu mi-a cumparat ceva, cu atat mai putin un mobil. Imi place. Multumesc.
Dupa asta, am mai petrecut putin timp plimbandu-ne pe diferite alei din parcuri.
Ne luam la revedere printr-o imbratisare lunga, fiecare mergand pe drumurile noastre. Pe tot parcursul drumului spre casa, n-am incetat sa ma gandesc la Michael, la sarutul lui. Nu mi-l pot scoate din cap, dar sunt fericita.
Ajung in cele din urma acasa si vad ca bunica nu este aici. Probabil ca a plecat la magazin sau la vreo vecina. “Mai bine ma bag la somn, am nevoie de asta.” Cascand, doresc sa urc in camera mea, dar inainte de asta, aud zgomotul deranjant al telefonului fix din sufragerie. Ma grabesc sa raspund, probabil este bunica.
- Alo?
- Ah, deci Aby, cum este in Okinawa? Ma intreaba vocea de la celalalt capat al firului.
Raman nemiscata si stupefiata pentru cateva secunde. De ca ma suna?! Sa-mi faca viata un calvar din nou?!
- Eric… Constat eu, respirand din ce in ce mai greu.