Misterele unei prieteni

[ohaio_angel]

Misterele unei prieteni Hmmm.....despre viata adolescentina, de lucrurile minunate ce se pot intampla; pline cu cate ceva nefavorabil.La varsta cand iti vei da seama de greselile facute vreodata vrei sa fi din nou copil, exact la varsta inocentei cand nu sti ce sunt sentimentele fata de cineva, cand viata este mai complicata decat se lasa la vedere,poate si greselile ce uneori sunt sterese de un burete si cu timpul sunt uitate sau poate nu, dar nu te mai afecteaza atat de mult ca prima data.Chiar si cand esti un adolescent tentatiile inocentei ies fara voie crezand in lucruri fantastice.
Era o zi linistita de toamna.Frunzele din copaci cadeau ca fulgii de nea, formanad un frumos covor colorat in culorire toamnei.Pe o alee parasita de pasul uman un tanar adolecent se plimba linistit ascultand cantecul parasitor al pasarilor ce plecau departe intr-o clima mai calda.El cu ochi plecati intr-un ecou vesnic ca culoarea carbunelui privea cerul ce acum parea a fi cenusiu si trist din urma unei fericiri pe deplin atinsa.S-a schimbat si sufletul vesel de acum ceva timp cand putea privi bucuria cu ochi luminati; acum o haina groasa il acopera ca intr-o ceata adanca.Mergea calm plecat cu gandul la povestea din trecutul lui ce si acum ii macina gandurile.Nu a mai intalnit in calea lui oamenii care sa ii schimbe viata si in acelasi timp importanti pentru el, devenind.
`` Candva aleea era plina de pasul copiilor ce mergeau la scoala cu zambetul revederi, aici si pasul celui ce e singur cu zambetul uitat intro minte adanca.Fiecare pas era precum gheta ce se naste din suflet.Celalat ce cu zambetul pana la urechi vroia sa isi intampine noi colegi cu multe lucruri de povestit; pasul lui parea a fi mai firbinte decat jaraticul.Nici scoala nu era departe; cu usile deschise larg ii astepta pe copii cu pofta de carte, iar ceilalti precum o inchisoare a minti.Cladire inalta, cu pereti invechiti cu ferestrele dechise larg la perete in timp ce vantul flutura perdelele afara,elevi admirau cladirea obosita asteptandui cu noi surprize.Intrand inauntru holurile erau lungi si incurcate ca un labirint, iar cei noi veniti se puteau incurca,dar cu o minte ingenioasa labirintul era cu indicatoare de orientare.In sala de clasa si bancile erau vechi gata sa se rupa,acum totul parea a fi nou in salile de clasa nu ca in ceilalti anii.Elevi mirati se asezara in banci asteptand profesorul, cu o posobilitate de a face cant mai mult zgomot si dezordine.In scurt timp usa se deschise si intra inauntru un barbat inalt in costum, tanar la infatisare cu ochi mari fara cearcane adanci cum se intampla in timpul anilor de invatamant.Acesta privi clasa dezorientata, punand catalogul pe catedra.Nu dura mult si se facu si liniste pentru a lasa noul venit de prezentare:
-Buna, ma numesc Aaron Kai si voi fi noul diriginte al clasei a IX-a C.Presupun ca nu va cunoasteti,iar eu nu doresc sa dechid catalogul sa va speri din prima zi asa ca cine doreste sa se prezinte si sa spuna cateva lucruri despre el?
Cineva ridica mana era acelasi baiat vioi si cu zambetul pe buze.Dirigintele ii facu semn ca se poate prezenta, iar acesta se ridica politicos de pe scaun si spuse:
-Salut, eu sunt Yuri Eyre si sunt o persoana energica si vesela si cam atat.
-Multumesc, Yuri.Altcineva doreste?...Hai curaj ca nu va musc.Ce ziceti de...tu baiatul din banca de la fereastra...cel care sta serios.Te rog sa te prezinti!
-Ma numesc Alex Mey, iar lucruri despre mine nu va intereseaza.si se aseaza la loc in banca
-Mai mult respect te rog!?!spune Yuri ironic.
-De ce?Ma bati?il ia la misto Alex
-Vrei?se ridica din banca Yuri gata sa-l ia.
Profesorul interveni in discutia lor destul de violenta si ii aranja in banca cu vorbe ferme.Yuri statu cu mutra bosumflata toata ora in timp ce privea pe fereastra,iar Alex statu calm nu prea pasandu-i de discutie pentru ca oricum nu avea rost.Timpul trecea calm fara graba fata de vantul de afara ce imprastia peste tot frunzele uscate.Pana si gandurile lor erau departe,decat atenti la dicutiile in clasa.Totul era pierdut intr-un abis de nedescifrat, dar tot mai curios de misterul lui ce trebuia cunoscut, insa fara nici un raspuns concret ci doar lucruri fara niciun inteles.Liniste...nimeni nu scotea un sunet inaintea profesorului, doar priviri pe ascuns a dragostei infloritoare ce aducea lumina celor ce nu aveau parte.Fiecare secunda parea un an, fiecare minut parea un secol, iar ora nu se mai termina.Dar ca orice ora la scoala nu tine o vesnicie, iar libertatea o au in sfarsit si profesorul iesi din clasa.
Acum pana si neitelegerile au fost uitate si cu toti isi vedeau de drum.Pe cei curiosi, care vrand sa afle mai multe intra cu ei in discutie dar nu izbandeau in nimic deoarece nici unul nu zicea nimic de incident.Poate un singur lucru le ziceau ``E de domeniul trecutului`` si nimic mai mult.Si uite asa se termina si cu intrebarile, iar toti iesira din clasa ducandu-se acasa si asteptand ziua de maine sau sa nu mai vina niciodata.