Intentii ascunse

[matzaplouata]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

eu si Kara ne-am decis sa facem un fic in colaborare.
eu voi povesti din perspecivs Stellei si Kara va povesti din perspectiva Karei. urmatorul capitol il va scrie si posta ea cand crede de cuviinta.
fara alte introduceri,

Lectura placuta si spor la lasat critici!

Titlu: Intentii ascunse

Autori: Kara si eu

Descriere: Este vorba despre doua fete, Kara Yorokobi si Stella Kirai Arano, care sunt prietene bune. In secret, Stella este asasin platit si doreste, din cauza unui trecut furtunos, sa o ucida pe Kara. Fetele merg la acelasi liceu si, atat Kara cat si Stella, trec prin multe ca sa ajunga la deznodamantul dorit.

Prolog

Intr-o lume falsa, cu oameni falsi care pretind ca te ajuta dar de fapt iti fac mai mult rau, nu mai stii in cine sa ai incredere si in cine nu.
Cand cel care iti e aproape te tradeaza, hotarasti sa te razbuni cu ura si sa te prefaci ca un om ce a luat-o pe unde nu trebuie.
Dar oare daca pornesti constient pe drumul gresit, vei mai fi in stare sa gasesti drumul inapoi? Oare te va gasi cineva sa te scoata din marea de ura, din valurile de suparare si din abisurile nenorocirii si a tristetii? Te va mai gasi cineva inainte sa faci greseala razbunarii care te va afunda mai mult in pacat?
Daca nu, atunci imi pare rau pentru tine...

Capitolul 1

　

Privirea mi-era atintita pe ecranul laptopului.Priveam stupefiata macelul ce mi se derula prin fata ochilor, in timp ce din ochii albastrii au inceput sa mi se scurga lacrimi cristaline.
Priveam cum parintii mei sunt macelariti in cel mai crud mod posibil de catre un barbat si o femeie. Imediat ce strainii au iesit din cadru, am strigat printre lacrimi si sughituri dupa invatatoare. Disperarea mi-a cuprins sufletul in timp ce ii povesteam cadrului didactic cele vazute.
Soneria telefonului m-a trezit din contemplarea amintirilor la care am invatat sa nu mai plang.
-Alo! raspund eu persoanei de la capatul celalalt al firului.
-Zaara! Azi la ora 22:00 Jeff Parker trebuie sa fie mort! Nu degeaba esti asasin platit.
-Ma ocup eu! mai spun dupa care inchid clapeta telefonului negru.
Asasin platit. Asta sunt eu. Cel putin, asta este una dintre fetele mele: Zaara, asasin platit, care ucide fara mila. In acelasi timp, sunt si Stella Kirai Arano: eleva la liceu in ultimul an, o prietena devotata, cu parintii decedati, o eleva de nota noua, cu probleme si vise mari. Asa ma cunosteau colegii, profesorii, vecinii si toti cei care ma vedeau in timpul zilei. Noaptea deveneam Zaara, cel mai cunoscut, bun si bine platit asasin.
Pentru mine, sa ucid, era un lucru natural. La fel ca respiratul fara de care nu poti trai. Ucideam cu sange rece, macelaream zeci de oameni intr-un timp scurt, fara sa las urme si fara pic de regret apoi dispaream la fel de repede, silentios si discret cum apaream.
Poate va intrebati de ce eram asasin. Consider aceasta meserie, un antrenament pentru a-mi indeplini visul: acela de a o ucide pe fiica criminalilor care mi-au ucis parintii.
Am scos o tigara din pachet si am aprins-o rapid. Am inceput sa trag in piept cu ardoare. Nu imi era suficient. Am stins-o si am inceput sa scotocesc prin sertare pana am dat de un pliculet. Dupa ce l-am desfacut, am inghitit continutul si m-am intins pe canapeaua din piele neagra. Prafurile "magice" si-au facut repede efectul si m-au dus pana in al noualea cer. Nu obisnuiam sa ma droghez inaintea unei crime, dar de data asta tigarile nu au fost suficient de puternice ca sa ma calmeze dupa amintirile care mi-au revenit atat de vii in minte.
Am adormit pe canapea intr-un timp scurt.

***

Imi deschid ochii si ma uit la ceasul de la mana. Era ora 20:30. Va trebui sa il termin pe Parker mai repede decat fac de obicei.
M-am ridicat de pe canapea si am inceput sa caut tigara inceputa mai devreme. Am fumat-o repede si m-am asezat pe parchet.
Am inceput ca ciocanesc in diferite locuri pe parchet pana cand sunetul s-a schimbat. Dupa ce am ridicat bucata de parchet, am scos de sub ea o cutie mare si neagra. Din ea mi-am scos echipamentul de asasina si am inceput sa ma imbrac.
Dupa ce costumul negru, din latex, mi-a acoperit tot corpul, mi-am luat in picioare cizme negre, din piele, cu toc cui de cincisprezece centimetri si mi-am impletit parul lung, de abans, intr-o coada. Mi-am pus masca alba pe fata si pistolul de rezerva la glezna dreapta. Pistolul mare l-am pus la brau alaturi de un cutit, pe manerul caruia se incolacea frumos un sarpe ce avea un craniu uman in loc de cap. Era cutitul meu favorit.
Mi-am pus lentilele de contact negre si am iesit pe geam. Alergam pe aleile laturalnice ale orasului pana la casa cunoscutului om de afaceri.
Am taiat sticla unei ferestre si am intrat in casa. Am inceput sa cercetez camera cu camera pana am ajuns in cea a lui Jeff Parker. Dormea.
Mi-am indreptat pistolul spre barbat si chiar cand am apasat pe tragaci, am fost impinsa si izbita puternc de oglinda de pe perete. Nu stiu cum, dar parul mi s-a desfacut cazand liber pana la genunchii mei. Am gemut si am dus mana la cap. Lichidul rosu si cald imi acoperise deja mana.
Am marait nervoasa si m-am indreptat spre cel care a indraznit sa-mi provoace o asemenea rana. Am ridicat pumnul sa il lovesc dar l-a prins si a inceput sa vorbeasca:
-Masca ta e crapata!
Am incercat sa-l lovesc cu celalalt pumn dar a sfarsit incatusat in cealalta mana a lui.
-De ce faci asta? ma intreba el.
-Asta ce? ii raspund indignata.
-De ce ucizi? Nu ai oamenii pe constiinta?
L-am lovit cu furie intre picioare si apoi l-am impuscat pe Parker care se trezise.
Masca mi s-a rupt de tot si a cazut pe podea unde s-a spart cu zgomot. Am sarit pe geam lasand paznicul tavalindu-se pe jos de durere.
"Stiam eu ca nu e bine sa ma droghez inainte de o crima. Si am uitat sa las crinul!" imi spun nervoasa in gand.
Am alergat pana acasa tinandu-mi mana la cap, gandindu-ma la paznicul din cauza caruia sangeram.
Dupa ce mi-am ingrijit rana, m-am schimbat si dupa ce mi-am curatat echipamenul m-am asezat pe canapea sa ma odihnesc. Era ora 22:30. Cred ca mi-am facut treaba la timp. Pacat ca am facut-o atat de prost. Mi-am lasat acolo, din graba, pistolul si masca. Bine ca purtam manusi. Am lasat urme de sange si un paznic viu, care, probabil mi-a vazut fata, si am uitat sa las crinul.
La fiecare asasinat, obijnuiesc sa las un crin roz pe cadavru. Sunt florile mele preferate.
Trebuie sa recunosc ca de data asta am esuat lamentabil. Trist, dar adevarat.
Norocul meu ca maine e duminica si nu trebuia sa merg la liceu. Asta mi-ar mai fi lipsit. Acum mi-am amintit ca trebuie sa invat pentru examene si sa-mi fac temele ca sfarsitul anului si totodata a liceului este aproape. Si mai trebuie sa-mi caut si o rochie pentru balul de final.
Ma luase durerea de cap asa ca am hotarat sa ma culc, dand astfel problemele si oboseala la o parte pentru cateva ore.

***

Simteam cum ceva vibreaza in buzunarul meu si am dus mana acolo.Era telefonul.
-Da! Cine e? intreb eu buimaca.
-Oare cine e? Kara! imi raspunde o voce vesela. Azi mergem la cumparaturi. Ai uitat?
-Da! Uitasem. La ce ora? ii zic dezmeticindu-ma incet.
-Pe la 11 vin sa te iau. E ok?
-E in regula. Ne vedem atunci! Bye! spun apoi inchid clapeta telefonului.
Kara Yorokobi. Asa se numea cea cu care tocmai vorbisem la telefon. Eu sunt cea mai buna prietena a ei. Asa crede ea. De fapt, ea este cea pe care vreau sa o ucid. Este o fata vesela, sentimentala, usor influentabila si bogata, crescuta de bunica ei. Parintii ei fusesera ucisi la scurt timp dupa ai mei si ea nu era prea atasata de ei. Bunica ei tinea locul intregii familii.
Nu stiu de ce, dar intr-un fel, ii purtam pica Karei si nu voiam cu niciun chip ca ea sa aibe parte de fericire. Bineinteles ca nu trebuia sa ii arat cat de mult o urasc decat cand o s-o ucid.
Timpul trece ca vijelia peste mine. Au trecut unsprezece ani de la moartea parintilor mei si inca nu pot uita disperarea ce m-a cuprins cand am vazut cum cei care mi-au dat viata sunt ucisi fara pic de mila, in cel mai brutal mod.
Am renuntat sa ma mai gandesc la amintiri si am inceput sa ma pregatesc, Aveam de suporat una din lungile, obositoarele, enervantele si stupidele sesiuni de cumparaturi ale Karei. Sper doar sa nu-mi observe rana de la cap.

pai asta a fost primul capitol. al doilea il va scrie Kara din perspectiva Karei. sper sa va placa si[/align] sa lasati commuri.