Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Ploi scurte de vară

#9
Translucid

Zăpada părea transparentă în ochii lui opaci. Îl durea capul, iar frigul îl simţea chinuitor prin tot corpul, făcându-i oasele să trosnească şi să se spargă până la durere. Fulgii mari i se pierdeau în părul îmbâcsit de fum, dându-i aerul acela greţos, ce îl făcea să pară nespălat. Se ura pentru felul în care arăta în acele momente; nu mai era el, ci delălalt, tipul murdar şi imbecil care asculta plânsetele ei şi ajungea să se plimbe ore-n şir pentru a-şi scoate toată conversaţia din minte. I-ar fi putut spune : "Maria, eşti o gâscă.", dar nu avea suficientă voinţă pentru a se impune sau pentru a se lăsa descoperit în faţa ei.
Ştia că era o persoană mierabilă,cu o fire bolnavă, ce n-ar fi trebuit să se implice în ceea ce alţii numeau a fi "viaţă". Trebuia să accepte că era născut pentru a fi un singuratic, dar lipsurile din viaţa lui îl ucideau şi-l făceau să caute cu disperare împlinirea în ceilalţi.
Dar toţi ajungeau să-l dezamăgească, să-l facă să se urască tot mai mult pentru neputinţa de a spune "nu" omenirii.
Ştia că s-ar fi putut închide în lumea lui perfectă, goală şi întunecată, în care reuşea să gândească. S-ar fi putut avânta în neştire, în moartea fizică ce-i părea ca o scăpare. Şi-ar fi putut căuta scara spre cer, urmărindu-şi materia "evoluând", de la înălţime. Ar fi râs de viermii graşi ce-i străpungeau trupul cenuşiu, de mort, ar f râs văzându-se gol, pe pământul murdar, în mocirlă. Cât de împlinit s-ar fi simţit văzându-şi trupul la fel ca şi sufletul, murdar. Un fel de paradox pentru că toată viaţa se ferise de mizerie sau de neplăcerile pe care aceasta le aducea.
El îşi construise imaginea unui tip exagerat de îngrijit, care se ferea de vulgaritate sai de cuvântul "nedemn". Dar, o, cât de vulgar era în realitate, cât de masochist şi de răutăcios putea fi! Îşi vedea cu ochii minţii toate defectele şi le aprecia din ce în ce mai mult, iubea "scursurile societăţii" şi singurătatea pe care-o regăsea la neintegraţi pentru că, deşi n-o arăta, şi el era unul.
Păşea cu greutate prin zăpada ce scârţâia la fiecare mişcare, simţind oboseala răspândindu-se cu repeziciune prin trupul lui moale, ca o căldură mare, aducătoare de moarte.
Oftă silenţios, simţind junghiul din picior, înjurând în gând neputinţa trupului său. Ar fi putut face atâtea dacă ar fi scăpat de el; şi-ar fi bătut joc de viaţa şi de societatea ce-l agasa.
Dar nu facea nimic pentru că era mult prea comod şi mult prea imbecil pentru a-şi spune cu voce tare gândurile. Atunci, oamenii l-ar fi urât, iar el ar fi simţit pe deplin fericirea, în starea ei pură, nemodelată şi jalnică.
Nu făcea nimic din ceea ce ar fi vrut, iar asta nu avea să se schimbe până în clipa finală.
Zâmbi cu gura strâmbă şi murmură printre dinţi: "Dispari!".



Răspunsuri în acest subiect
Ploi scurte de vară - de chrissta - 16-06-2010, 09:08 PM
RE: Ploi scurte de vară - de chrissta - 18-07-2010, 10:49 PM
RE: Ploi scurte de vară - de Abbeh. - 30-09-2010, 07:07 PM
RE: Ploi scurte de vară - de chrissta - 28-11-2010, 08:35 PM
RE: Ploi scurte de vară - de chrissta - 11-12-2010, 01:10 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Yaoi] Uraste ca iarna, iubeste ca vara. hiimera 42 20.495 29-03-2013, 05:52 PM
Ultimul răspuns: FuNnY bUnNy
  O vara plina de iubire si schimbari *|Dea|* 4 2.748 05-04-2012, 07:17 PM
Ultimul răspuns: Me_Samy
  Povesti scurte si idei CyBeR 9 9.911 27-01-2012, 04:32 AM
Ultimul răspuns: Lia
  O iubire de-o vară? Ayu.Lore 5 2.201 01-09-2011, 08:23 PM
Ultimul răspuns: Ayu.Lore
  Scurte One-Shots Flaw 6 3.982 10-12-2010, 11:24 AM
Ultimul răspuns: Flaw
  O vara de vis lary-chan_sakura 4 3.181 15-08-2010, 06:50 PM
Ultimul răspuns: Yun.
  Suspinuri în culori de vară [yaoi] Claribel 5 4.455 28-07-2010, 10:27 PM
Ultimul răspuns: SAYA_ANGEL
  Nopti de vara Shadow. 17 14.455 03-08-2009, 05:38 PM
Ultimul răspuns: Alisia-chan*


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)