Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Scurte One-Shots

#1
Steluţa

Privind pe geam am zărit o stea. Era singură, singurică. Numai ea încerca, fară prea mult succes, să lumineze cerul nopţii. Am scos atunci capul pe fereastră, pentru a vedea dacă mai are sau nu şi alte surate. Şi nu avea.
„Ce chestie”, gândii eu în gândul meu. O stea aşa lucitoare, singură pe cer, la ora două noaptea. Mai că te-ar duce cu gândul la imagini poetice. Mai ca ai începe să vezi steaua ca pe o metaforă şi mai ca ai începe să îi scrii poezii naive, kistchoase, şi în acelaşi timp, copilăreşti.

„Singurică, singurea
Strălucea pe cer o stea”

O privesc şi încep să îmi vină idei. Şi nu orice fel de idei, idei eminesciene.

„Cobori în jos, steluţă-stea,
Cobori, alunecând pe-o rază
Să faci... aici... ceva... ceva...
Să faci, nu ştiu, o fază”

Bineînţeles, steaua nu a coborât.
„Ce chestie”, gândii eu în gândul meu. Steaua nu era Luceafăr, dar cum nici eu nu eram prinţes, nu prea găseam just să mă supăr. Şi nici măcar vreun pui de Eminescu, cu asemenea versuri ca cele de mai sus.
„Probabil are pe altcineva”. Dap, asta trebuia să fie. O stea aşa frumoasă, singură pe cer, sigur avea şi alţi admiratori. Probabil că la vreo altă fereastră, vreun alt tânar, mai talentat sau mai prinţes, reuşise să o cheme cu mai mult succes. De altfel, steluţa era doar una iar noi, tinerii, suntem mai mulţi. Îşi putea permite luxul de-a alege ce-i mai bun.

Brusc, m-am simţit înşelat. O văzusem, o admirasem, i-aş fi făcut chiar şi o poză dacă aş fi avut cu ce. Iar ea, nimic. Nici măcar nu m-a băgat în seamă. Putea să-mi sufle aşa, o rază, să-mi clipească un pic cu ochiul... Dar nu, nimic.

„Poate că de-asta a rămas singură pe cer”, gândii eu în gând. Cu siguranţa, asta trebuie să fie! Ce altă stea ar sta singură pe cer, la ora două noaptea? Era probabil o stea rea şi cicălitoare şi probabil va rămâne stea bătrână. Şi în timp ce restul steluţelor blânde îşi vor găsi Emineşti şi printeşi la care să coboare în jos pe-o rază, ea va rămâne singură-singurea, pe cer, la ora două noaptea.

Brusc, mi se facu milă de ea. O văzusem, o admirasem, dorisem chiar să îi fac şi o poză, mă bucurasem deci de prezenţa ei pe cer. Nu era noaptea neagră, la o oră relativ târzie, ci o avea pe ea, steluţa singurică-singurea. Şi-aşa singurică cum era, reuşise să schimbe radical cerul nopţii şi să îi dea alt farmec. Nu mai era noaptea doar ca o pată deprimantă de cerneală.

„Eh”, gândii eu în gând. „Măcar mi-a luminat sfârşitul de noapte”. Şi am stins lumina şi m-am dus la somn gândindu-ma la singura steluţă de pe cer.
*

În acest timp, pe cer, o steluţă singurică-singurea, privea o luminiţă singurică-singurea, ce răzbea plăpând dintr-o fereastră de tânar prinţes. Şi-aducându-şi aminte de păţania Luceafărului şi gândindu-se că poate s-a mai schimbat omenirea între timp, încercă şi ea marea cu degetul.

„Urcă în sus, chip de lut blând,
Urcă urcând pe-o rază....
Urcă... nu ştiu.. urcă urcând...
Să faci, nu ştiu, o fază”

„Pfff, clar nu sunt Eminescu”, gândii şi steluţa în gândul ei. „Of, cred că l-am supărat. S-a stins lumina...”
„O să rămân stea bătrână”, oftă steluţa în gândul ei, şi se duse şi ea la culcare. Şi-a rămas cerul singurel, fără nici o stea care să-l lumineze.

#2
Stii, tocmai ma pregateam sa inchid laptopul si ce sa vezi dau de acest one-shot care, sa fiu sincera mi-a placut la nebunie. Stilul tau de-a scrie m-a facut sa privesc aceasta scurta povestioara ca fiind una comica, adica ai dat umor acestei povestioare [ sau o fi de vina aceasta ora tarzie, iar eu probabil ca's prea adormita incat am confundat situatia >_> , sorry daca am facut asta ]. Revenind la continutul acestui one-shot, care-l voi mai lauda nitel, nu mult ca pic de somn si cine stie ce perla mai scot si nu vreau sa supar pe nimeni, deci, stilul acesta simplu [ dar oarecum complicat ] de-a scrie mi-a placut. Duh, saraca steluta si saracul tanar, amandoi singuri-singurei, ea stand pe cer, luminandu-l, iar el stand si privind-o pe fereastra, in timp ce probabil becul lumina incaperea sa. Ufffulici, acum imi pare si umpiculet trista, imi e mila si de steluta si de tanar, dar si asa imi place si ma bucur ca ti-am citit aceasta povestioara.
Iti urez succes in continuare!!!
* Z-Bye *

P.S - scuza-mi acest reply fara prea multa noima... ^^' somnul e de vina :D
Noapte Buna!

#3
Poate-s eu idioata dar pe mine m-a amuzat. Nu neaparat povestea cat modul ei de redare:). Nu pot sa spun ca mi-a placut, pot spune doar ca e un one-shote reusit.
Ah, da, mai bine scoteai chestia cu "gandii...in gandul ...' suna cam aiurea O.O.
Insa ai unele lucruri care mi-au placut enorm, de genul:
"chip de lut"
'pata de cerneala"
Mi-a placut mult si cum ai descris sentimentele lor, atat de bine conturate. Si mi-a placut ca au ajuns la aceeasi concluzie la final:))
Biata stea
Iubesc sa simt cum cazi
[Imagine: Untitled3-3.jpg]
cad
cadem

#4
@Little Star: Multumesc, de obicei nu scriu lucruri care sa nu aiba macar un strop de umor in ele.
Si da, scriu simplu in general pentru ca nu imi place sa impopotonez cuvintele :))
Prefer sa ma joc cu ideea decat sa folosesc multe expresii pompoase si bombastice, sau neologisme acolo unde nu si-ar avea locul. Plus ca nu prea stiu sa fac descrierieri asa ca nu prea am de ales si incerc sa fac in schimb textul cat mai fluent, chiar daca e simplu.
Si, poate cel mai important, nu prea gandesc cand scriu :P Scriu direct ce imi trece prin minte si, eventual, mai reformulez putin la final.

@Ich.: Eh, trebuia sa fie putin amuzant si poate usor melancolic, nu stiu neaparat daca si trist :-?

"Chipul de lut" o fi el dragut, dar era un apropo la Luceafarul lui Eminescu, deci nu ma pot lauda cu ideea :D

Oricum, iti multumesc pentru comentariu!

#5
A - Arici, Abac, Albina


Aoleu, ce zarvă mare! Ce să facem, cum să facem?
Ariciul, albina şi abacul se certau de zor. Fiecare dorea să apară pe prima pagină a abecedarului.


Ariciul, aricios din fire (sau înţepat, pe înţelesul tuturor), susţinea sus şi tare că el trebuie să apară. Că aşa era de când se ştia el. Nici nu concepea să fie altfel.


Albina era mai eco, se simţea pă trend, cum s-ar spune acuma. Că e bine să înveţe copiii despre polenizare, că ea face miere care e tratament naturist pentru câteva sute de boli (a zis chiar că aduce un nene de la OTV să ateste lucrul acesta), că e mai muncitoare ca furnica. Albina avea şi spatele asigurat. Toţi bloggeri mondeni erau pro-albina, că e verde, e produs ecologic. Politicienii la fel: „băgaţi, dom’le albina, că promovăm agricultura ecologică şi agroturismul”. Sindicaliştii la fel: „e d’a noastră, n-aţi văzut că munceşte.”


Abacul... abacul se simţea şi el pe val. Era vintage. Cine a mai văzut azi un abac? Toţi tinerii care se respectau şi care nu erau ecologişti, automat erau vintage. Pac cu votu’ la abac! Plus că pe abac îl susţineau tehnocraţii. Cică el n-ar avea legătura cu politica, ţine de matematică, e om cinstit, câte bile aduni pe el, atâtea îţi dă. Respectat, nu alta.


Aţi crede poate că Ariciul nu stătea aşa bine în comparaţie cu Albina sau Abacul. Da’ de unde. Ariciul era sprijinit de lumea interlopă, îi ţineau Ursu’ şi Lupu’ spatele. Plus Vulpea, care îi era purtătoare de cuvânt.


Altfel spus, era egalitate. Åži atunci interveni presa.
„Ce părere aveţi despre Albină?”, au întrebat ei copiii.
„Nu ne place, că înţeapă”, au răspuns ei.
„Dar Ariciul? El nu înţeapă?”, continuă acelaşi reporter.
„Ce e ăla Arici?”, se mirară copiii crescuţi la parterul blocului, pentru care fauna se rezuma la câini, pisici, porumbei şi animele exotice văzute pe Discovery.
De Abac nici măcar nu s-au obosit să întrebe. N-ar fi avut rost, e dovedit ştiinţific doar că tinerilor nu le place matematica.


Au luat apoi interviuri altor personaje din domeniu: Quentin, dictatorul absolut asupra literei Q, sau verii Kilogram şi Kilometru, ce-îşi împărţeau frăţeşte k-ul. Xilofon, de la X, a compus chiar şi o melodie de campanie pentru Arici, în urma insistenţelor... prieteneşti ale Ursului (deşi, între noi fie vorba, ar fi fost de ajuns să îl roage Vulpea, uşor decoltată). Doar pe neaoşele Ş şi Ţ nu le-au băgat în seamă. Prea erau de la ţară.


„Aiurea”, decretă într-un final Abecedarul, bossul cel mare, enervat de atâta gălăgie. „Ce Albină, ce Arici, ce Abac?”
„A – de la Abecedar. Acum, acasă cu voi, hai!”. Şi dacă tot s-a creat precedentul, l-a pus şi pe nepotul Dicţionar la D.


Aşa se încheie scurta dar tumultoasa dispută asupra literei A.
„Cum comentaţi acest aberant abuz abecedaricesc asupra A-ului, această alarmantă acţiune, antipatică şi aiurea, absolut aleatoare şi anti-constituţionala. Aţi amenda Abecedarul, acest abuziv antreprenoar al a-ului?”, au întrebat aceiaşi reporteri copiii, dornici să le afle părerea.


„Ǎăă...”, au răspuns aceştia.

#6
Flaw

Foarte urat.. Ce tot vorbesc? Ador povestioarele tale sunt so interesante!O ador pe asta cu LITERA A. Foarte interesanta disputa dintre arici, abac si albina. Poate maine poimaine povestioara ta o sa ajunga pe copertele abecedarului! :)) Ori ce poate fi posibil!

Greseli nu am descoperit si nici nu era cazul. Mi s-a parut o povestioara distractiva si foarte amuzanta.
Citat: „Dar Ariciul? El nu înţeapă?”, continuă acelaşi reporter.
„Ce e ăla Arici?”, se mirară copiii crescuţi la parterul blocului, pentru care fauna se rezuma la câini, pisici, porumbei şi animele exotice văzute pe Discovery.
ASta cred ca est printre cele mai amuzante replici ;) Ariciul era sprijinit de Lupu' Ursu', lumea interlopa. So funny. LOL.

Apropo, azi este si ziua ta, si iti urez un supr la multi ani FOr YOU!
Mai astept povestioare facute de tine ;)
[Imagine: 49785]

#7
@Lisa: Multumesc, si scuze de intarzierea cu care raspund.

_________________________________________________________________________

Picătura


„Vreau să ningă, vreau să ningă”, se ruga picătura de ploaie, în timp ce se afla în picaj. Îşi dorea frig cu aceeaşi ardoare cu care îşi doreau plantele stropii de apă. Vroia temperaturi negative, să o facă să îngheţe şi să se metamorfozeze într-un fulg de nea, asemenea unei omizi transformate în fluture.

Nu-i plăcea forma ei actuală. Era moale, deprimată şi deprimantă căci în esenţă singura diferenţă dintre ea şi o lacrimă era nivelul de salinitate, şi nu vroia să sfârşească pe post de hrană pentru plante. Măcar de-ar fi ştiut sigur că n-aterizează pe vreo buruiană sau, mai rău chiar, că se va sparge inutil pe asfalt.

Ca picătură de ploaie nu ai prea multe variante de viitor. Nu poţi să te faci beţiv sau aviator, doctor sau muncitor pe şantier, nu poţi să te arunci de pe fereastră ca într-un fel de tenativă de a-ţi dat reset. Te mulţumeşti cu ce ai. Lipsit de mamă şi de tată, te formezi undeva într-un nor şi asemeni unui pilot kamikaze eşti expediat din ceruri cu direcţia „în jos”, lipsit de paraşută şi având ca unic scop contactul cu solul.

Cele mai norocoase picături aterizează pe vreo petală de trandafir şi se strivesc romantic de cea mai frumoasă floare, ca un fel de natură făcând dragoste cu natura, şi pot considera că au o soartă poetică. Trandafir şi ploaie, două motive literare din care cu siguranţă scoţi măcar câteva rânduri de un gust, ce-i drept, îndoielnic.

Cele mai puţin norocoase, tot norocoase, dar mai puţin decât primele, aterizează şi ele pe vreun ogor sau o plantaţie şi se pot consola astfel cu gândul că au făcut ceva util cu viaţa lor.

Cele mai puţin norocoase, în sensul mai larg răspândit al expresiei, se pierd aiurea. Fie se lipsesc de betonul vreunui bloc, fie se preling pe vreun geam de maşina dupa care sunt storcite de ştergătoare fie îşi dau buhul pe vreo umbrelă, agasând trecătorii prinşi de ploaie. Ah, şi să nu uităm de nesuferitele situaţii în care aterizezi pe vreun nesuferit de câine, al cărui miros e extrem de nesuferit atunci când e ud. Brrr…

În aceste condiţii, sper că vă puteţi da seama de ce picătura de ploaie îşi dorea să fie fulg de nea. De dus, tot se ducea, dar s-ar fi dus cu stil. Ar fi fost ca o nestemată unică, căci se ştie că toţi fulgii de nea sunt diferiţi între ei, şi nu doar o altă broboană de sudoare noricească.

S-ar fi putut spune despre picătura noastră că dorea să îşi depăşească condiţia, dar tind să cred că e o afirmaţie puţin cam exagerată. În fond, picătura de ploaie rămânea aceeaşi, doar temperatura era cea care făcea diferenţa. Şi în lipsa unui final mai inspirat şi mai puţin fatidic, îşi risipi inutil ultimele gânduri pe asfalt, ratând totuşi la mustaţă un maidanez aflat în căutarea unui adăpost.



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Povesti scurte si idei CyBeR 9 9.873 27-01-2012, 04:32 AM
Ultimul răspuns: Lia
  Ploi scurte de vară chrissta 8 3.709 11-12-2010, 01:10 PM
Ultimul răspuns: chrissta


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)