18-07-2010, 10:49 PM
Drumuri de noroi
Eşti atât de prost dacă crezi că mă doare mai mult ca pe tine! Probabil că ai uitat, dintre noi doi, tu eşti cel sentimental... Dar te iert, ai noroc, mereu am fost bună cu tine.
Şi pentru asta ce-am primit? Am primit reproşuri mute, priviri ascunse şi multe, dar multe lacrimi. Mai are rost să mai plâng? Nu, pentru tine nu! Eşti prea stupid. Am fost uniţi din prima clipă, de ce dracu crezi că era nevoie să ne desparţi tu? Chiar crezi că ai putea trăi fără să mă vezi? Dragul meu, lasă-mă să-ţi spun eu adevărul, fără mine tu doar ai supravieţui. Mă iubeşti prea tare.
Într-o zi vei înţelege. Mai mult ca pe tine iubesc ideea de a te vedea ieşind din minţi. Dar eşti atât de calm, încât cu greu, greu... Îţi mai aminteşti ziua aceea în care celălalt se juca cu părul meu? Te-ai enervat pentru un fleac. Erai aproape roşu şi ai coborât brutal din autobuz, gata să ucizi. Am râs mult, apoi m-am lăsat cuprinsă de regrete. Cum să te supăr pe tine? Pe tine?
Îmi pare rău şi acum. Şi mi-e tare dor de atitudinea ta de tip prea important. Erai drăguţ, ca un copil...şi atât de aiurea. Dar nu-i nimic, sunt obişnuită să iubesc aiuriţi. Eram fericită văzându-te, privindu-mă.
Aş face atâtea acum, te-aş putea ucide. Numai de te-aş revedea! E trist că te ştiu ascuzându-te de mine, niciodată nu ţi-am făcut probleme. Chiar crezi că e mai uşor aşa? Chiar speri să mă poţi uita?
Prostule, eu îţi dau culoare, farmec. Voi rămâne în tine până după moarte, în eternitate. Dacă există raiul, probabil că vom ocupa şi noi o parte din iad. Şi totul din vina ta, pentru că n-ai vrut să-mi dai iubirea pe care ţi-o trezeam. Dar şi acolo voi zbura, voi zâmbi şi-ţi voi întrista zilele.
M-ai lăsat nefericită, crezi că te-aş putea ierta vreodată?
Åži totuÅŸi, te iubesc!
Eşti atât de prost dacă crezi că mă doare mai mult ca pe tine! Probabil că ai uitat, dintre noi doi, tu eşti cel sentimental... Dar te iert, ai noroc, mereu am fost bună cu tine.
Şi pentru asta ce-am primit? Am primit reproşuri mute, priviri ascunse şi multe, dar multe lacrimi. Mai are rost să mai plâng? Nu, pentru tine nu! Eşti prea stupid. Am fost uniţi din prima clipă, de ce dracu crezi că era nevoie să ne desparţi tu? Chiar crezi că ai putea trăi fără să mă vezi? Dragul meu, lasă-mă să-ţi spun eu adevărul, fără mine tu doar ai supravieţui. Mă iubeşti prea tare.
Într-o zi vei înţelege. Mai mult ca pe tine iubesc ideea de a te vedea ieşind din minţi. Dar eşti atât de calm, încât cu greu, greu... Îţi mai aminteşti ziua aceea în care celălalt se juca cu părul meu? Te-ai enervat pentru un fleac. Erai aproape roşu şi ai coborât brutal din autobuz, gata să ucizi. Am râs mult, apoi m-am lăsat cuprinsă de regrete. Cum să te supăr pe tine? Pe tine?
Îmi pare rău şi acum. Şi mi-e tare dor de atitudinea ta de tip prea important. Erai drăguţ, ca un copil...şi atât de aiurea. Dar nu-i nimic, sunt obişnuită să iubesc aiuriţi. Eram fericită văzându-te, privindu-mă.
Aş face atâtea acum, te-aş putea ucide. Numai de te-aş revedea! E trist că te ştiu ascuzându-te de mine, niciodată nu ţi-am făcut probleme. Chiar crezi că e mai uşor aşa? Chiar speri să mă poţi uita?
Prostule, eu îţi dau culoare, farmec. Voi rămâne în tine până după moarte, în eternitate. Dacă există raiul, probabil că vom ocupa şi noi o parte din iad. Şi totul din vina ta, pentru că n-ai vrut să-mi dai iubirea pe care ţi-o trezeam. Dar şi acolo voi zbura, voi zâmbi şi-ţi voi întrista zilele.
M-ai lăsat nefericită, crezi că te-aş putea ierta vreodată?
Åži totuÅŸi, te iubesc!