16-06-2010, 09:08 PM
Sentimentalisme
Dragul meu, mă gândesc să mă retrag. Sunt obosită, mi-e somn, mă doare capul. Nu vreau să stric cheful nimănui, mai ales pe-al tău. Suferi prea mult de tine, deja nu mai cred c-ar conta. Suntem străini, dragul meu, nu-ţi ştiu obiceiul stupid de a-ţi trece ochii peste faţa mea, umbrele colorate, mirosul stins.
Mă dor ochii, îmi tremură mâinile. Ciudat, sunt deja bătrână, obosită, ştearsă. De-aş coborî pleoapele, aş fi un alt om, m-aş renaşte cu adevărat. Dar nu pot, ceva mă ţine. Nu pot părăsi scena cât timp mai am lumină.
Ştiu, dar nu, nu pot trage perdeaua. La ce bun? Oricum e plină de goluri, mi-ar umple ochii cu lumină. Soarele ăsta... Soarele ăsta mă înnebuneşte. În mine e toamnă, de ce nu cad frunzele? De ce atâta putere de luptă? De unde?
Mă-nţeapă tălpile. Ciudată senzaţie, atât de multă oboseală, atâta dorinţă de a merge-n neştire , departe, undeva unde fiinţa contează.
Da, sunt o sentimentală.
Aşa o sentimentală!
Păcat.