Viata Dubla

[L'pti.chat]

Hiroko , mersi ca ai trecut pe aici :*.

Sadic_Soul pot spune ca speram sa te vad pe-aici , avand in vedere ca ti-a placut destul de mult prima varianta. Sper sa nu te dezamagesc . Stiu ca acolo acea parte cu "replicile sale" suna un pic cam fortata, insa am realizat asta numai dupa ce am mai citi o data cu voce tare :D . Sper sa nu te dezamageasca acest capitol si te rog sa-mi spui ce-mi lipseste din vechiul fic, orice greseala, chiar nu ma deranjeaza .

Child Of Sunset buun ...In primul rand cuvantul "reputatie" . Da , il stiu , doar ca l-am scris gresit [ Da, am citit textul inainte ] . "As putea spune ca o invidiez" aici ma refeream ca o invidiaza in sensul ca si-ar dori sa fie ca ea . Da , mi s-a intamplat de cateva ori sa-mi invidiez prietenele :D . LA partea cu stare materiala buna si doi parinti extraordinari mi s-a parut un non sens sa incep sa enumar cate vile si cate sticle de vin vechi de 100 de ani au in case . Daca e o asa mare problema, o sa remediez asta si voi incerca sa dau mai multe detalii de genul .Ai inteles gresit ideea . Este vorba de Adelle , care a refuzat sa plece cu parintii sai in urma cu cativa ani , fiindu-i frica sa se desparta de prietena sa si de tot ce insemna viata ei in Romania . Dupa un timp, ea incepe sa-l placa pe Alex , acest fenomen fiindu-i inexplicabil . Deci nu, nu a ales sa plece de langa parintii ei pentru a-l evita pe el . Actiunea se petrece in Romania [ deocamdata ] , in timp ce parintii ei sunt in majoritatea timpului in Franta . Sper ca ai inteles :d . Mersi ca ai trecut pe aici , voi incerca sa tin cont de ce ai zis.

Capitolul 2

Intuneric, de data aceasta din cauza draperiilor groase, ce impiedica razele timizi ale soarelui sa-mi invaluie trupul. Imi deschid ochii incet, clipind de cateva ori, deoarece imaginea imi este neclara, dupa care, cu miscari incete, dau la o parte asternuturile ce poarta povara gandurilor care m-au bantuit. Ma ridic lenesa, tarandu-mi cu greu picioarele pana la sifonier, a carui usa o deschid, incercand sa-mi gasesc o tinuta. Dupa cateva minute incep agitata sa-mi caut telefonul, ce sparge linistea care domnise peste incapere.

- Ceao, esti gata sa mergem la patinoar? Ma intreaba interlocutorul meu, rapindu-mi orice sansa de a-l insulta.

Amintindu-mi de promisiunea facuta cu o zi in urma, imi simt palma pe frunte, lovindu-se puternic de aceasta. Am obiceiul sa ma tin de cuvant, asa ca ii comunic Clarei locul de intalnire, dupa care, culegandu-mi cele necesare de pe podeaua camerei, ies val-vartej din casa. Strabat repede aleea ce ma desparte de statie, insa ritmul pasilor mei incetineste atunci cand cativa fulgi timizi incep a dansa nebuni in vazduh, asezandu-se obositi pe pamantul rece.

- Hey, sunt aici ! aud o voce cunscuta ce ma trezeste din visare.
Trecusem de locul stabilit. Ma intorc pe calcaie, o salut scurt pe Clara, dupa care urcam in primul autobus.
- Ei , cum ti-ai petrecut week-end-ul ?
- Stii povestea, spune ea vrand sa para indiferenta. Parintii ma paseaza bunicilor, in timp ce ei se distreaza in colturi opuse ale tarii.

Din nou i-am amintit de parintii sai, iarasi i-am adus in suflet acea ura pentru persoanele care obisnuiau sa fie familia ei. O data cu trecerea timpului a realizat ca a ramas pe drumuri, ca nu are un camin, ca nu mai are nimic. Toate aceste probleme au schimbat-o, au maturizat-o, dar amprenta lor se simte prea tare in comportamentul ei. S-a cufundat in invatatura, devenind olimpica, insa sufletul ei nu este vindecat de asemenea activitati...

O imbratisez cald, gest ce rareori se regaseste in comportamnetul meu, dar stiu ca are nevoie de mine, ca urla dupa afectiunea de care au lipsit-o parintii sai . Vreau s-o asigur ca-i voi fi mereu alaturi, chiar daca consolarile nu sunt punctul meu forte. Incep sa-i spun glume, sa-i relatez ultimele barfe, reusind cu greu sa-i iau gandul de la parintii sai, cand nici macar eu nu ma pot desprinde de acest subiect.

Cu greu, calatoria ajunge cumva la sfarsit, iar noi alergam spre patinoar, pentru a ne inchiria cele necesare. Imediat dupa asta, zburam pe gheata, unde ceva ma impinge sa execut acelasi program cu ajutorul caruia am castigat in urma cu multi ani. Chiar daca am ochii inchisi, aud lama patinelor alunecand pe gheata si pe spectatorii mei dandu-se la o parte, pentru a-mi lasa scena libera. Execut cele mai gratioase miscari, patinele par ca stiu cursul intregului program.

Simt o respiratie rasfrangandu-se pe pielea mea, alaturi de doua maini ce ma prind timide de talie, ca si cum as fii o papusa de portelan, ce se poate sparge in orice moment. Privesc in spate, pentru a descoperi oceanul in ochii partenerului meu, alaturi de un zambet ce ma asigura ca totul va fi bine. Ma arunca in vazduh, redandu-mi aripile pe care le-am pierdut, lasandu-ma sa zbor, sa simt din nou libertatea atat de benefica spiritului meu. Ma prinde cu aceeasi gratie, dupa care, ma ghideaza pe gheata, anticipandu-mi fiecare miscare, ca si cum suntem parteneri de ani buni, iar aceasta sincronizare aproape perfecta se datoreaza anilor de experienta ce i-am dobandit impreuna. Tot acest vis se sfarseste, cand dintr-o greseala, imi simt coprul pe suprafata ca de sticla. Gheata e mai rece ca oricand, ca si cum ar fi dezamagita de performanta mea, de modul in care am patinat. Capul imi e tot mai greu, pana cand totul se cufunda intr-un intuneric profund.

*

Deschid ochii incet, insa ii inchid inapoi, datorita durerii ce pune stapanire pe capul meu. Incerc din nou, reusind de data asta sa analizez incaperea in care ma aflu. Alb, culoare ce contrasteaza cu cea care m-a insotit pana in urma cu cateva minute. Mirosul bolnavicios de medicamente, alaturi de camera monocromatica ma duc cu gandul la un singur lucru ... spitalul pe care l-am vizitat de atatea ori. „ Super, imi zic ironica.” Monologul imi este intrerupt de sunetul usii deschizandu-se terorizant de incet, fiind insotit si de un scartait asemenea celor din filmele horror. Din spatele usii apare Clara, pe chipul sau citindu-se ingrijorarea excesiva.

- Ella, esti bine ! spune ea sarindu-mi la gat.
- Da, sunt , spun eu dupa cateva secunde in care incerc sa respir din nou. Nu ar fi trebuit sa-mi fortez norocul, nu-i asa ?
- A meritat totusi, e chiar chipes brunetul... imi raspunde ea visatoare.
- Te-ai indragostit cumva ?
- Cine e norocosul ? se sude o voce masculina, aproape soptita.
- Cred ca tu, am dreptate, Clara ?

O usoara lovitura in burta ma anunta ca gresesc, asigurandu-ma ca in spatele degetelor lungi ca de pianista, se afla o forta nebanuita. Il salut politicos pe brunet, dupa care, enervata la culme de prezenta sa, fac apel la bunele sale maniere.

- Nu te-a invatat mami ca nu e deloc frumos sa asculti ce discuta oamenii mari ? il intreb eu ironica, accentuand ultimele cuvinte, ca si cum as vrea sa-i demonstrez imaturitatea gestului sau.
- Eu credeam ca se poate cand ai la indemana asa ceva, spune el oferindu-mi un superb buchet de trandafiri albi. Pour vous...

Ii privesc ochii albastrii, ce ma hipnotizeaza cu fiecare secunda in care ma cufund in ei, ma prind in vraja lor, ma imbata cu veninul lor ce devine un drog, unul ce creaza dependenta. Imi intorc privirea spre florile ce stau in mana mea, admirandu-le socata de frumusetea lor, de catifelarea petalelor atat de pure ce ma indeamna sa le mangai din si din nou, pana cand degetul mi se opreste intr-un spin. Lichidul purpuriu cobora lenes pe degetul meu, colorandu-l, pana cand, cu o urma de regret in glas, brunetul spune :

- Te-ai intepat...

O batista se pateaza cu roseata ce-mi strapunse pielea pana in urma cu cateva secunde. Buzele sale sunt periculos de aproape de ale mele, culoarea lor ademenindu-ma sa le gust, sa le simt... Insa ceva ma opreste, doua brate nevazute ma indeparteaza de el, rapindu-mi sansa de a le simti dulceata... Il vad intrsitandu-se brusc, ca si cum i-ar parea rau pentru momentul precedent.

- Cred ca ar trebui sa plec, spune el dand sa se ridice.
- Nu-mi spui nici macar cum te cheama ? strig eu aproape rugandu-l din priviri sa ramana alturi de mine, sa-mi acorde inca o sansa sa-i privesc ochii.
- Antoine Dupont, se prezinta el, dupa care imi saruta tandru mana. Buzele sale trandafirii, infierbantate de dorinta, ajung in contact cu mana mea rece, facandu-ma sa tresar.
- Adelline Martineau ... spun eu ramand cu aceeasi expresie, oarecum speriata.
- Ai un nume frumos, Adelle ... zice el, parca analizandu-mi reactia la auzul diminutivului.

Doar tata obisnuieste sa ma alinte asa,este singura persoana care ma striga mereu la fel, aruncand sageti ca de foc atunci cand altcineva indrazneste sa ma alinte astfel. Zambesc, gandindu-ma la modul in care ar reactiona la vederea unui asemenea moment.

- Te simti bine ?ma trezeste vocea brunetului.
- Da, da ! Sunt bine, spun eu intr-un ritm ce devine din ce in ce mai alert. Ce s-a intamplat la patinoar ? intreb eu nesigura pe memoria mea, dealtfel zdruncinata.
- Ai cazut si ai lesinat, spune el cu regret. Se pare ca m-ai infrant.
- Cursa nu a fost deloc dreapta, spun eu incercand sa par ironica .
- Vrei sa spui ca ma poti infrange ? raspunde el iritat de ingamfarea mea .

Ma opresc un minut la chipul sau, pentru o scurta analiza. Chiar si cand nu sunt luminati de zambetul lui ce vine ca un soare peste ocean, ochii ii sunt la fel de misteriosi, ascunsi dupa cateva suvite rebele. Ma opresc repede, doar pentru a-i da un alt raspuns ce denota stapanirea mea de sine:

- La orice ora din zi si din noapte.
- Vom vedea, zice el pe un ton serios, ridicandu-se de pe patul nu foarte confortabil.

Iese grabit din salon, ceata ce-i imbratisa caracterul il acopera si-acum, invaluindu-i trupul intr-o negura imposibil de patruns. Imi las privirea atintita asupra umbrei sale, sigurul lucru ce ramane in urma sa, parca inca pastrandu-i parfumul.

- Cum e ? Cati ani are ?Ma bombardeaza Clara cu intrebarile, fara sa-mi lase un ragaz.
- Il cheama Antoine, cred ca are 16 ani si pare sa fie francez, ii raspund eu absenta, inca visand la ochii lui.

Nu-i dau alte detalii, insa nici ea nu mai insistata. In fond, chiar as putea sa-i mai spun si altceva, dupa cateva minute si doua cuvinte ? Dupa o vreme, medicul de garda ma anunta ca sunt bine si ma pot intoarce acasa. Desigur, nu scap de clasica predica in legatura cu patinajul in viteza, pe care o pot deja recita.
Ma schimb repede si ma las condusa de Clara pana acasa. Luam un taxi si in cateva minute ma aflu in casa, cautand prin sertare...

- Ora cinci ! Iar voi intarzia , spun eu enervata de dezordinea creata si proasta mea organizare.

Trebuia sa ma intalnesc cu Alex pentru a-l ajuta sa aleaga un cadou pentru prietena lui. O tipa draguta, la prima vedere, insa mult prea scunda pentru el, dupa parerea mea . El o considera potrivita, insa sunt sigura ca in scurt timp o va aduaga si pe ea pe lista „fostelor”. Intr-un final, imi gasesc bluza si geanta ascuna undeva printre monstrii din material textil, de care am grija de cativa ani. Inchid usa in urma mea, trantind-o cu putere, ca si cum obiectul ar avea o vina pentru tot ceea ce se intampla.
Albul atat de inocent ce domnea pana in urma cu cateva ore peste oras este acum inlocuit de o mizerie de nedescris, balti, noroi si haine ude datorita soferilor atat de grabiti. Maresc ritmul, mergand spre statie, rugandu-ma ca Alex sa nu sune. In zadar, insa...

- Da ... spun eu cu o voce mieroasa, raspunzand la telefon.
- Doar 20 de minute, imi spune el ironic.
- Haide, Alex, promit ca nu se mai intampla, ii spun inchizand scurt.

Oricat incerc sa resping sentimentul, nu reusesc sa neg nerabdarea ce pune stapanire pe mine, dorinta ce-mi fierbe in vene gandindu-ma ca-l voi vedea din nou ... Mult prea incet, masina isi face loc prin furnicarul orasului reusind intr-un final sa ma duca in siguranta la destinatie. Cobor grabita, indreptandu-ma spre brunetul ce ma astepta cu mainele indesate in buzunare si chipul ascuns in moliciunea unui fular negru. Grabesc pasul, insa ma impiedic in propriile picioare, ajungand in bratele sale. Imi unesc buzele cu ale sale, simt cum inima imi bate din ce in ce mai tare, insa ii savurez in continuare buzele, fara sa dau atentie consecintelor unui asemenea gest. Se desprinde brusc, trezindu-se ca dintr-un vis, privindu-ma cu ochii ingustati, pregatit sa-si incerce forta cuvintelor.

- Esti nebuna ? ma intreaba aproape zbierand.

Nu-i spun nimic, chiar daca ochii lui negri, cauta raspunsuri intrebarilor sale, cercetandu-ma din cap pana in picioare, aproape implorandu-ma sa-i raspund. Ramane asa putin timp, urmarindu-ma inca socat de gestul meu, insa nu-i dau atentie. Il tarasc prin magazine, incercand sa gasesc ceva potrivit pentru domnisoara sa. Are incredere in gusturile mele, avand in vedere ca de ceva vreme am devenit asemenea fratilor. El m-a luat sub aripa sa, ocrotindu-ma mai mereu, in timp ce eu am devenit persoana ce-i cunostea toate secretele, psihologul si consiliereul .

Dupa lungi cautari ce par a fi fara sfarsit, gasesc cadoul ideal. Momentan, lantisorul atarna la gatul meu, medalionul alunecand gratios pe linia decolteului, oferindu-i un plus de frumusete si sclipire imaginii deja aproape de perfectiune.

- Ce zici ? il intreb curioasa in legatura cu gusturile sale .
- E superb, imi spune el privind mai degraba imaginea decolteului decat a bijuteriei.

Ii simt respiratia pe pielea mea, reusind sa-mi dea fiori. Il aud cum trage aer adanc in piept, inspirandu-mi cu sete parfumul, apropiindu-se din ce in ce mai mult de umarul meu dezgolit.

- Facem o mare greseala, spune el .
- De la tine a inceput totul, spun eu facandu-mi curaj sa-i privesc reflexia in oglinda.

Ramane socat la auzul cuvintelor ce le-am rostit cu o oarecare nonsalanta fata de sentimentele si intrebarile sale. Reuseste doar sa-mi intinda banii, privind in partea opusa, facand orice pentru a-mi evita privirea . Platesc frumuoasa bijuterie, dupa care parasesc magazinul, incepand sa-l caut pe brunet. Sta rezemat de balustrada, privind picaturile fantanii arteziene ce se joaca prin aer, oferind un spectacol intr-adevar fascinant, cel putin dupa privirea lui . Gandurile il ingroapa undeva in subconstientul sau, iar el se lasa purtat de val, sperand ca astfel va scapa din acest cosmar ce pare a fi fara sfarsit. Dar nu are parte de nicio picatura din acea liniste, il trezesc repede din visare, tragandu-l dupa mine pana la parterul mall-ului, ignorand privirle atat de dojenitoare ce zboara pe langa mine asemenea unor sageti in flacari. Cu multa eleganta reusesc sa le evit , scapand nevatamata din mica mea calatorie in infern. Ajunsi jos, Alex ma priveste, ochii sai nergi exprimand ura, dar totodata, undeva in adancul lor o dragoste ce nu vrea sa se lase descoperita.

- Multumesc de ajutor, spune el tragandu-si brusc mana . Cred ca ma descurc singur de aici, continua el ironic, urcand in taxiul ce avea sa ne conduca acasa.

Tacerea pune in scurt timp stapanire pe noi, nepermitandu-ne sa scoatem vreun sunet. Fiecare priveste in partea opusa, incercand sa-l evire pe celalalt. Dar nu-mi pasa de sentimenetele lui in acest moment. Continui sa admir filmul orasului , ce descrie cladiri vechi, alaturi de cele noi, dominate de sticla si metale usoare. Cu greu, automobilul se strecoara prin trafic, ducandu-ne la adresa stabilita. Cobor singura, neasteptand vreun gest atat de politicos din partea unei copil mult prea incapatanat. Brunetul ii plateste soferului, care, vazandu-l intr-o stare nu prea buna, ii da restul fara niciun cuvant in plus. Il privesc insitent pe brunet, apropiindu-ma de el. Il sarut usor pe obrajii ce ard la contactul cu pielea mea, dupa care ii multumesc soptindu-i aceste cuvinte la ureche, simtind efectul care l-a avut acest gest asupra lui. Dau sa plec, insa degetele sale se inclesteaza in jurul incheieturii mele, tragandu-ma inapoi. Buzele ni se unesc intr-un sarut atat de mult asteptat, al carui martori sunt doar luna si astrii ceresti. Ii simt buzele jucandu-se cu ale mele, savurandu-le cu pofta, profitand de fiecare centimetru de catifelare ce i se ofera. Ma desprind din sarut, renuntand cu greu, inca surprinsa de gestul sau de ultim moment. Ii zambesc, tragandu-mi usor mana dintr-a lui, departandu-ma incet de el. Pasesc agale, ascultand orice sunet care ar putea sa tradeze plecarea sa, insa nu se aude nimic, semn ca e inca acolo, nemiscat. Ma indrept catre blocul de aparamente, in fata caruia ii zaresc pe parintii mei, asezati pe geamantane, discutand .

- Stiti ca exista mai mult chei de la acest apartament ? le spun eu razand .
- Stim, draga mea , doar ca le-am uitat in Strasburg.

Deschid cu grija usa apartamentului, poftindu-i inauntru asemenea musafirilor. Ajutandu-i la bagaje realizez de ce plangea tata ca mama isi pune prea multe lucruri oriunde pleaca. Dupa un scurt interogaoriu, reusesc sa scap de ei doi, trantindu-ma imediat in pat, lasandu-mi trupul sa alunece printre perne, cufundandu-se in moliciunea lor...

*

Ora patru , destul de matinala chiar si pentru strabunica mea, dupa parerea mea. Totul este inca cufundat in intuneric, linistea dominand intreg orasul , mai putin camera mea. Soneria telefonul ma trezeste din visare, reusind sa enerveze intr-atat incat as fi putu adresa o lunga serie de injuraturi celui care indrazneste sa-mi tulbure somnul, indiferent cine ar fi fost acea persoana.

- Da, spun eu prinre dinti, inca asteptand vocea celeilalte persoane.
- Bonjour, mademoiselle . Nu dormeai, nu-i asa ? spune baiatul cu o voce nevinovata cemi opreste orice furie indreptata asupra lui.
- Spre surprinderea ta, Antoine, dormeam ! spun eu accentuand puternic ultimul cuvant. Asta pana sa ma deranjezi tu, biensur .
- Ce-ai zice sa admiram cerul impreuna ? ma intreaba el schimbad radical subiectul, atat de simplu incat incepe sa ma enerveze.
- Acum ? strig eu .
- Da, stelele sunt superbe, continua el dupa o scurta pauza, timp in care presupun ca le numara.
- Unde esti ? il intreb eu resemnata renuntand la ideea de a mai incerca sa ma opun unui astfel de optimism, care se spune ca este contagios.
- Aproape de tine, spune el batand in geam, reusind sa ma ridice din pat.
Ma ridic lenesa, pasind si mai lent pana la geam, oboseala observandu-se cu usurinta in comportamentul meu. Ajunsa la fereastra, o deschis, nefiind pregatita de izbitura valului puternic de aer inghetat, cel putin in raport cu cele 23 grade celsius sin camera mea. Am tendinta sa inchid geamul, insa imediat ce vad florile din mana brunetelui ma
razgandesc, incepand sa le privesc hipnotizata de frumusetea lor. Ochii se adancesc tot mai mult in catifelarea lor rosiatica, asemenea sangelui.

- Pour vous, mademoiselle . spune el oferindu-mi florile.

Ma simt asemenea unui psihopat, unei persoane indragostie de un obicet, fara ca acesta sa aiba suflet, sau ratiune, asta cel putin in lumea reala. In acest moment nu-mi doresc decat sa-i ating, sa le simt petalele parfumate, degetele alunecandu-mi deasupra lor... Dar ma abtin, in ciuda dorintei uriase ce pune stapanire pe mintea mea, deja bolnava. I-am luat cu grija din mana brunetului, asezandu-i intr-o vaza, ce si-a gasit mai apoi locul pe noptiera mea.

- Haide, mergem la lac , spune el entuziasmat asemenea unui pusti de cinci ani.
- Chiar e nevoie sa mergem pana acolo pentru a vedea stelele ? il intreb eu ironica, inca cu picioarele pe pamant, spre deosebire de el.
- Da, doar nu credeai ca blocurile sunt transparente. raspunde el, cu o voce catifelata, ce ar seduce chiar si o stana de piatra. Mergi si schimba-te, imi ordona el cu un ton bland, ce dadea spre unul parental.

Ii urmez sfatul, punandu-mi haine calduroase, pregatindu-ma pentru o noapte friguroasa de ianuarie. Imediat ce ma asigur ca parintii mei sunt inca in tara viselor, ies cu grija pe usa, fiind atenta sa nu fac vreun zgomot. Este prima data cand fac asa ceva, insa se pare ca aunt un talent innascut la asemenea evadari. Ajunsa afara, brunetul ma asteapta cuminte, privind captivat cerul pictat cu miliarde si miliarde de stele, ce par ca ne vegheaza in noaptea aceasta. Linistea acopera orasul, totul fiind redus la tacere, inclusiv noi. Oricat incercam sa spunem ceva, sunetele nu reusesc sa se strecoare printre buzele noatre, astfel ajungand sa ne rezumam la a ne privi, afisand cate un zambet inocent pe chip. Frunzele incghetate ale copacilor canta melodii doar de ele stiute, acompaniate de bataia vantului, ce se strecoara prntre crengile uscate, scoatand un sunet mai degraba straniu decta melodios.

- Gata de o intrecere ? ma intreaba el cu un zambet cald pe chip.
- Pe lac ? Esti nebun ? ii spun eu , tonul meu agitat constrastand cu calmul din vocea sa, care incepe sa ma enerveze.
- Daca nu vei participa, voi considera ca ai abandonar, deci sunt castigator...

Nu-i mai spun nimic, doar ii smulg patinele din maini . Le incalt, inca socata de faptaul ca mi se potrivesc, dupa care incep sa ma plimb usor, pentru a ma obisnui cu gheata. Oricat incerc sa ma abtin, patinajul ramane drogul meu, gheata lumea in care ma ascund de toti, locul unde nimeni nu ma poate atinge. Incepem sa patinam inpreuna, insa nu se citeste competivitatea in ochii nostri, ci mai degraba o dorinta de a dansa impreuna pe gheata, de a deveni o pereche. Asa se si intampla. Il simt prinzandu-mi timid mana, cerandu-mi mut sa ma las condusa de el, sa-mi las trupul in mainele sale. Incepem gratiosi sa avem incredere unul in altul, ma las purtat de bratele sale, ce ma arunca in vazduh, lasandu-ma sa aterizez asemenea unei olimpice. Totul e perfect, miscarile noatre se sincronizeaza mult prea bine pentru a fi ceva adevarat, pare ca stie urmatorul pas pe care-l voi face, fiind pregatit sa ma sustina, sa fie perechea mea.

- Esti patinator ?
- Doar in timpul liber, imi raspunde el nonsalant, desprinzandu-si mana de a mea, pentru a ma ghida intr-o pirueta.

Incep sa cred ca totul e mult prea perfect, ca asemenea filmelor care le vizionez in fiecare duminica seara, va veni o parte dramatica, ce reuseste sa ma trezeasca la realitate. Dar se pare ca nu e asa . Deschis ochii si el e inca la mine, mana sa o tine pe a mea, intr-o stransoare calda, prieteneasca ce parca spune „ Nu te voi lasa niciodata”. Las patinajul sa ma acapareze intru totul, uitand de orice grija, de orice gand care ar putea sa conturbe acest moment atat de pur .

- Anotine, spune-mi ca visul acesta nu se va termina vreodata , zic eu privindu-l dulce, cu o oarecare tristete gandindu-am ca as putea sa-l pierd .

Ii simt bratele cuprinzandu-mi talia timid, dupa care, cu aceeasi retinere, oarecum anormala pentru unul ca el, imi acapareaza buzele intr-un sarut dulce, savurat pana in ultima clipa .

- Nu cred ca ai avut asemenea senzatii intr-un vis, spune el privindu-ma . M-ai epuizat, nu esti atat de usoara pe cat crezi .
- Poftim ? spun eu privindu-l cu ochii ingustati, ca si cum nu as fi inteles ultimele cuvinte.
- Haide, te duc acasa, spune el pe un ton bland, oarecum protector.

Imi schimb incaltmintea, multumind cerului , in gand, ca scapat de sloiurile de gheata ce erau acum inlocuite de o pereche de cizme calduroase. Nici unul din noi nu spune ceva, ca si cum nu am vrea sa tulburam linistea noptii, sa ne opunem dorintei sale, incercand sa deanjam soapta vantului ce zbura lin printre crengile uscate.

Il privesc in ochi, incerc sa descopar noi comori in adancul albastrului lor, insa cu cat inot mai adanc in oceanul din privirea sa, cu atat pare ca ca se departeaza. Iar atunci cand ochii sai se inchid, eu revin la realitate. Il las sa-mi spulbere toate visele, incercand din nou si din nou sa ajung tot mai aproape, insa i zadar.

Ajungem acasa, ii simt sarutul dulce de noapte buna, dupa care il vad departandu-se, pana se pierde in noapte, ca si cum nu a fost niciodata. Intru in liniste in casa, pasesc asemenea unei feline pana in camera mea. Ma schimb repede, dupa care ma las in asternuturile moi, cuibarindu-ma ...