The Power of Love [ Metal & Nya ]

[Me†al.]

@Svear - Ne bucurăm că îţi plac Eireen şi Derik şi, mai ales, faptul că îţi place ficul :D Şi...yup...Eireen e mai specială faţă de restul fetelor, asta a observat Derik când treceau prin portal . Şiii...mulţumim pentru comentariu >;D<
@Teh - Mulţumim pentru comentariu >;D< Mă bucur că a început să-ţi placă şi de Derik :-" . Ai dreptate, lumea este slabă, nici Eireen nu poate să nu plângă niciodată. Aşteptăm comentariile tale în continuare!

Acuuum...un nou capitol! Vroiam să-l postez mai repede, dar weekendul ăsta a fost frumos afară şi am ieşit în parc cu prietenii şi skateul :-"

Capitolul 8
Derik P.O.V.

Am descis uşor uşa de la camera lui Eireen. Priveliştea pe care am văzut-o m-a lăsat fără cuvinte şi cu buza umflată. Pe podea, în mijlocul camerei, fata stătea şi pe obrajii ei şiroiau lacrimi cristaline. Şi-a şters lacrimile imediat ce m-a văzut în pragul uşii. M-am apropiat de ea şi m-am lăsat în genunchi în faţa ei. M-a privit în ochi cu o expresie ciudată, pe care nu am putut să o descifrez. Am bănuit că plângea din cauză că am ţinut morţiş să merg cu ea aici.
-Îmi pare rău că ţi-am cauzat atâta suferinţă... Îmi pare rău că suferi pentru că am venit eu cu tine aici... O să dispar din viaţa ta şi nu o să mă mai vezi niciodată, jur. Măcar lasă-mă să fac ce mi-am dorit de atât de mult timp, am şoptit eu şi i-am şters lacrimile.
M-a privit derutată, probabil neînţelegând ce aveam de gând să fac. M-am aplecat înspre ea şi mi-am lipit buzele de ale ei. Îmi plăcea să simt dulceaţa buzelor ei. După câteva secunde, mi-am îndepărtat chipul de al ei, rupând sărutul pasional. I-am zâmbit parţial trist şi am început să murmur ceva. Ea a adormit pe podea şi am ridicat-o de acolo şi am pus-o pe patul moale. Apoi, am părăsit încăperea fără să îi mai arunc vreo privire.
Am ieşit pe uşa din lemn şi am închis-o cu grijă. Ţineam în mâna stângă placa care mi-a dat-o Eireen. Coboram lent treptele, nesigur dacă făceam ce trebuia. Nu vroiam să merg din nou acasă, înafară de curatul aer, de altceva nu-mi era dor. Lumea pământenilor începuse să-mi placă destul de mult şi mai ales, mă ataşasem de o anumită persoană din ea. Paşii îmi erau mărunţi şi lenţi. Mă întreptam încet spre bariera din pădure. Era aproape seară şi soarele ajunsese la asfinţit,întunericul lăsându-se peste oraş. Luminile maşinilor îmi orbeau ochii, dar nu-mi păsa. Mintea mea era pierdută în altă parte, în nici un caz în prezent. Strângeam în mână placa din lemn pe care mi-a dat-o fata. Încă mai simţeam mirosul parfumului ei, dulceaţa buzelor ei... Era aşa de ciudat faptul că puteam să o simpatizez. Am aşezat placa pe asfaltul rece şi am pus un picior pe ea. Mi-am dat avânt şi am început să înaintez stângaci şi încet. Nu aveam starea necesară să continui să exersez, aşa că am luat skateboardul din nou în mână şi mi-am continuat drumul. Probabil că Eireen se va bucura că am plecat... Un sfert de oră, cât a durat să ajung la pădure, m-am gândit la Eireen şi cum aş putea să mă întorc din nou la ea... Să o văd.
Nimeni nu era în preajma pădurii şi nici un autobuz nu era în staţie. Era pustiu. M-am apropiat cu paşi mărunţi de barieră şi, când am vrut să trec, un elf înalt, cu părul alb, a venit în faţa mea. Lângă el, stătea calm un alt elf, dar mai bătrân. Unul dintre înţeleptii din satul nostru, am presupus.
-Derik, nu ai permisiunea de a mai intra în pădurea asta, a spus elful tânăr pe un ton neutru.
Am ridicat din sprânceană şi am cutezat să întreb care era motivul pentru care nu puteam să intru în pădure.
-Deoarece, ai adus în castel un om fără permisiunea şefului Migorn. Este interzis legii noastre, pe care tu o şti mult prea bine. Bucură-te că bătrânul înţelept, Relboron, aici de faţă, s-a rugat de Migorn şi de prinţ ca să nu fi decapitat. Norocul tău este că eşti unul dintre cei mai buni luptători din castel şi moartea ta ar fi fost o pierdere imensă pentru armată. Pedeapsa este de două luni omeneşti. După această perioadă te poţi întoarce, dacă doreşti şi dacă nu te-a omorît aerul poluat de aici.Tânărul elf s-a îndreptat spre portal şi relboron s-a apropiat de mine. Îmi zâmbea bucuros, vrând să mă facă şi pe mine să îl urmez.
-Derik, tu ţii la fata aceea mult prea mult. Orice va face Migorn, tu trebuie să-ţi urmezi inima. Dacă vrei să rămâi cu ea, nimic nu te poate împiedica. Dragostea este precum şuieratul unei săgeţi, pleacă şi ţinteşte pe cineva, dar ea rămâne înfiptă în acea persoană. Crarifică-ţi sentimentele şi hotărăşte-te. Nu contează dacă Migorn te vrea în armată... Tu trebuie să alegi ce îţi spune inima, căci dragostea nu se simte cu mintea, a spus el blajin şi şi-a pus mâna pe pieptul meu, în zona inimii.
Am schiţat un zâmbet chinuit şi l-am privit cum se întorcea spre barieră. Tânărul elf îl privea curios, dar n-a întrebat nimic. A preferat să păstreze tăcerea şi a lăsat ca acesta să fie secretul meu cu Relboron.
M-am întors pe călcâie şi am plecat spre apartamentul lui Eireen. Nu aveam unde să mă duc căci era seară, dar aveam să văd ce voi face dimineaţa următoare. Mă bucuram că aveam să o văd din nou pe Eireen, dar furia dobândită pentru Migorn mi-a îndepărtat fiecare gând frumos. Nenorocitul ăla mă considerase numai o armă pe care o folosea când dorea el. O armă fără sentimente. Fără să realizez, ajunsesem în faţa blocului de locuinţe. Am urcat cu paşi mari scările şi m-am oprit în faţa uşii. Am deschis-o încet, fără ca Eireen să o poată auzi. În sufragerie, lumina era încă deschisă şi becul propaga o lumină slabă, chioară. Pe masă am văzut un pliculeţ alb, asemănător cu ce a luat roşcata acum câteva ore. După ce a luat pliculeţul ăla, mi s-a părut că se simţea mult mai bine ca-nainte. Eram curios să văd ce se întâmpla după ce luai praful sau lichidul şi nu credeam că avea să se întâmple ceva. Am deschis uşor pliculeţul şi am inhalat conţinutul. Nu avea nici un miros, dar am simţit cum camera a început să se învârtă cu mine. O durere de cap m-a cuprins şi n-am mai ştiut unde mă aflam sau la ce mă gândeam. Vedeam numai imagini din amintirile trăite alături de elfi. Mâinile mi-au căzut pe lângă corp şi pliculeţul gol a zburat până pe podea. Durerea de cap s-a intensificat şi amintirile deveneau din ce în ce mai oribile. Vedeam pădurea tăiată, toţi elfii morţi şi pe Eireen zăcând într-o baltă de sânge. M-am prăbuşit precum o bucată de lemn pe canapeaua moale, într-un somn adânc. Un somn, după care speram să nu mai simt nimic din ce am pătimit în acele clipe oribile.