24-02-2010, 11:10 PM
@ Queen D. : Mulțumim de comm, Denny ! * hugs her * Ne bucurăm că`ți place and so on. Eireen trebuie să fie arogantă. [-( Deja mi`e milă de Derik, dacă l`ai prinde. :)) Nu facem capitole mai lungi pentru că nu prea avem timp. ^^
@ A`Svear : Mulțumim de comm, sweety ! * hugs her * Ne bucurăm că`ți place și te așteptăm și cu alte comentarii ! ^^
@ Elusive Wolf : Mulțumim de comm, Monika ! * hugs her * Ne bucurăm că`ți place fic`ul și de Derik. :)) Dar pe Eireen o să o las exact cum e. ^^
@ Teh : Doamne, Teh ! O_O M`ai șocat, ai lăsat un comm kilometric. Tu n`ai școală, fetiță ? :)) Glumesc. Chiar ne bucură faptul că îți place. Și e bine că o încurajezi pe Eireen să fie așa cum e. ^^
[center]Capitolul 5
Eireen P.O.V.[/center]
- Mi-e frică, a admis el, tușind.
Tușitul lui îmi provoca repulsie. Era clar că lumea mea nu îi plăcea. Lumea mea . . . Cuvintele sunau atât de stupid încât m-a pufnit râsul. Nu, nu era lumea mea. Era doar lumea în care trăiam. Nu eram prin alt lucru legată de acest loc. Mi-am dat ochii peste cap când l-am auzit tușind iar. M-am gândit puțin la modalitățile de a ajunge acasă. Mersul cu autobuzul ieșea din discuție. Oamenii ar fi intrat la bănuieli dacă ar vedea un astfel de om ( cel puțin ei ar crede că e om ) într-un loc public. Deci nu mai rămânea decât varianta mersului pe jos. Am înjurat în gând. Cu siguranță nu eram o fană a mersului pe jos, dar casa mea nu era prea departe. Probabil n-aveam de mers decât vreo zece de minute. I-am făcut un semn, lui Derik, cu capul. Am luat-o înainte, sperând că nu ne vom rătăci. Nu era chiar așa ușor, dar am luat-o pe șosea, pentru a fi sigură că voi vedea toate numele străzilor. În timp ce mergeam, îmi dădeam seama de ce tușea mai devreme Derik. Aerul din pădure mie mi s-a părut prea curat, eram obișnuită cu acest aer toxic. Pentru el cred că era de nesuportat. Dar era locul unde eu trăiam, așa că ar fi fost bine dacă s-ar fi obișnuit. Tot ce mă interesa era cât va sta cu mine. Într-un fel, nu voiam să plece. Voiam să stea cu mine, măcar pentru mai mult timp. Am ridicat privirea în sus, spre numele străzi pe lângă care treceam. Am răsuflat ușurată și am cotit pe ea, urmată îndeaproape de Derik. Am intrat în primul bloc de pe partea stângă și am urcat până la etajul patru. Mi-am căutat cheile în buzunar, dar mi-am dat seama că nu le mai aveam. †Rahat ! †M-am învârtit prin jurul ușii, simțind privirea amuzată a elfului asupra mea. Mi-am adus aminte de cheile de rezervă și m-am îndreptat spre locul unde era extinctorul și am spart geamul care îl proteja. Mâna nu mi-a sângerat, deci era bine. Am luat cheia de acolo, apoi am deschis ușa de la apartament. Am intrat, urmată de Derik. M-am uitat în jur, apoi m-am uitat în jos, ușor jenată. Nu-mi păsase prea mult de aspectul locuinței mele până acum, dar când am văzut perfecțiunea elfului în contrast cu casa mea, m-am crispat. Mi-am trecut o mână prin părul roșcat, care acum era mizerabil și am spus, încă privind în jos:
- Eu mă duc să mă spăl. Camera unde vei putea sta este a doua pe stânga. Cred că încă mai sunt niște haine ale tatălui meu pe acolo.
El a încuviințat, iar eu am fugit spre camera mea. Mi-am scos din dulap niște pantaloni scurți negri și un tricou gri, apoi m-am dus ceva mai calmă spre baie. Mi-am lăsat hainele pe stinghia de lemn, în timp ce mă dezbrăcam de îmbrăcămintea plină de noroi. Am dat drumul la apă și am turnat tot spumantul în ea. Chiar trebuia să am o baie ca la carte. Mă simțeam mizerabil . . . Nu doar fizic, ci și moral. Am intrat în cadă, lăsând căldura apei să mă cuprindă. Acum mă puteam gândi. Ce naiba făceam? Cum am putut accepta să-l las pe Derik să vină cu mine? Nu voiam să sufere aici. Propriile mele gânduri m-au șocat. De ce îmi păsa de el? Doar de mine trebuie să-mi pese. Doar eu eram importantă. †Naiba de viață ! †Am ieșit din cadă, după ce am fost complet sigură că eram curată. M-am îmbrăcat repede, apoi am ieșit din baie. Părul îmi era ud, dar nu m-am deranjat să-l usuc. M-am dus în sufragerie și m-am așezat pe canapea, cu picioarele sub mine. Am dat drumul la televizor căutând ceva interesant. N-am găsit decât o emisiune de gătit. Stomacul mi-a chiorăit zgomotos. Am chicotit. Nu mai mâncasem de ceva timp, dar nici nu voiam s-o fac. Am auzit pași venind spre cameră, așa că am ridicat capul. Derik venea spre mine, calm. Știam că se schimbase, dar nu puteam să mă uit la cum era îmbrăcat. Mă holbam ca o tâmpită la fața lui, fără un motiv anume.
- Te mai holbezi mult la mine? întrebă el plictisit.
I-am aruncat o uitătură urâtă, apoi mi-am focusat atenția pe televizor. El se așeză lângă mine, aproape fără zgomot. Am încercat să-mi păstreze atitudinea detașată, în timp ce el se uita ciudat la mâncarea ce era prezentată la televizor. Oare ce mânca el? Sper că nu credea că îi găteam eu. Măcar atâta lucru va putea face și el. Mi-am închis ochii,
încercând să ignor elful ce stătea lângă mine. Mă gândeam cam cum arătam acum și puteam fi sigură că arătam mult mai bine decât când mă văzuse prima oară. Acum eram doar . . . eu. Părul umed îmi uda tricoul, dar corpul îmi era prea rece pentru a simți ceva. Tremuram, fără să-mi dau seama exact de ce. Nu era frig și știam că nu avea cum să fie acesta motivul. Ceva mă făcea să cred că motivul pentru care tremuram era chiar Derik. Dar ce naiba? De ce m-ar face să tremur o persoană nesemnificativă? Dar dacă . . . Dacă nu era o persoană nesemnificativă? Dacă eu eram doar proastă și oarbă și nu-mi dădeam seama că el chiar era drăguț și că îi păsa de mine? †Nimănui nu-i pasă de mine ! Așa a fost mereu . . . †Da . . . Nimănui nu îi păsa de mine. Mi-am deschis ochii, când am simțit o lacrimă prelingându-se pe obrazul meu stâng. Mi-am șters-o repede, înainte ca Derik să vadă. I-am simțit mâna pe umărul meu, așa că m-am întors repede spre el.
- Chiar vrei să ne uităm la porcăria asta? indică cu capul televizorul.
- Păi ce altceva propui? vocea mea era sarcastică.
El doar s-a uitat la mine, apoi și-a dat ochii peste cap. Parcă și auzeam rotițele minții lui cum se învârtesc în căutare de idei. Băteam darabana în perete, nerăbdătoare. Începeam să-mi pierd cumpătul cu Derik. Până și un copil ar gândi mai repede.
- Ți-a venit vreo idee, Einstein? l-am întrebat nervoasă.
@ A`Svear : Mulțumim de comm, sweety ! * hugs her * Ne bucurăm că`ți place și te așteptăm și cu alte comentarii ! ^^
@ Elusive Wolf : Mulțumim de comm, Monika ! * hugs her * Ne bucurăm că`ți place fic`ul și de Derik. :)) Dar pe Eireen o să o las exact cum e. ^^
@ Teh : Doamne, Teh ! O_O M`ai șocat, ai lăsat un comm kilometric. Tu n`ai școală, fetiță ? :)) Glumesc. Chiar ne bucură faptul că îți place. Și e bine că o încurajezi pe Eireen să fie așa cum e. ^^
[center]Capitolul 5
Eireen P.O.V.[/center]
- Mi-e frică, a admis el, tușind.
Tușitul lui îmi provoca repulsie. Era clar că lumea mea nu îi plăcea. Lumea mea . . . Cuvintele sunau atât de stupid încât m-a pufnit râsul. Nu, nu era lumea mea. Era doar lumea în care trăiam. Nu eram prin alt lucru legată de acest loc. Mi-am dat ochii peste cap când l-am auzit tușind iar. M-am gândit puțin la modalitățile de a ajunge acasă. Mersul cu autobuzul ieșea din discuție. Oamenii ar fi intrat la bănuieli dacă ar vedea un astfel de om ( cel puțin ei ar crede că e om ) într-un loc public. Deci nu mai rămânea decât varianta mersului pe jos. Am înjurat în gând. Cu siguranță nu eram o fană a mersului pe jos, dar casa mea nu era prea departe. Probabil n-aveam de mers decât vreo zece de minute. I-am făcut un semn, lui Derik, cu capul. Am luat-o înainte, sperând că nu ne vom rătăci. Nu era chiar așa ușor, dar am luat-o pe șosea, pentru a fi sigură că voi vedea toate numele străzilor. În timp ce mergeam, îmi dădeam seama de ce tușea mai devreme Derik. Aerul din pădure mie mi s-a părut prea curat, eram obișnuită cu acest aer toxic. Pentru el cred că era de nesuportat. Dar era locul unde eu trăiam, așa că ar fi fost bine dacă s-ar fi obișnuit. Tot ce mă interesa era cât va sta cu mine. Într-un fel, nu voiam să plece. Voiam să stea cu mine, măcar pentru mai mult timp. Am ridicat privirea în sus, spre numele străzi pe lângă care treceam. Am răsuflat ușurată și am cotit pe ea, urmată îndeaproape de Derik. Am intrat în primul bloc de pe partea stângă și am urcat până la etajul patru. Mi-am căutat cheile în buzunar, dar mi-am dat seama că nu le mai aveam. †Rahat ! †M-am învârtit prin jurul ușii, simțind privirea amuzată a elfului asupra mea. Mi-am adus aminte de cheile de rezervă și m-am îndreptat spre locul unde era extinctorul și am spart geamul care îl proteja. Mâna nu mi-a sângerat, deci era bine. Am luat cheia de acolo, apoi am deschis ușa de la apartament. Am intrat, urmată de Derik. M-am uitat în jur, apoi m-am uitat în jos, ușor jenată. Nu-mi păsase prea mult de aspectul locuinței mele până acum, dar când am văzut perfecțiunea elfului în contrast cu casa mea, m-am crispat. Mi-am trecut o mână prin părul roșcat, care acum era mizerabil și am spus, încă privind în jos:
- Eu mă duc să mă spăl. Camera unde vei putea sta este a doua pe stânga. Cred că încă mai sunt niște haine ale tatălui meu pe acolo.
El a încuviințat, iar eu am fugit spre camera mea. Mi-am scos din dulap niște pantaloni scurți negri și un tricou gri, apoi m-am dus ceva mai calmă spre baie. Mi-am lăsat hainele pe stinghia de lemn, în timp ce mă dezbrăcam de îmbrăcămintea plină de noroi. Am dat drumul la apă și am turnat tot spumantul în ea. Chiar trebuia să am o baie ca la carte. Mă simțeam mizerabil . . . Nu doar fizic, ci și moral. Am intrat în cadă, lăsând căldura apei să mă cuprindă. Acum mă puteam gândi. Ce naiba făceam? Cum am putut accepta să-l las pe Derik să vină cu mine? Nu voiam să sufere aici. Propriile mele gânduri m-au șocat. De ce îmi păsa de el? Doar de mine trebuie să-mi pese. Doar eu eram importantă. †Naiba de viață ! †Am ieșit din cadă, după ce am fost complet sigură că eram curată. M-am îmbrăcat repede, apoi am ieșit din baie. Părul îmi era ud, dar nu m-am deranjat să-l usuc. M-am dus în sufragerie și m-am așezat pe canapea, cu picioarele sub mine. Am dat drumul la televizor căutând ceva interesant. N-am găsit decât o emisiune de gătit. Stomacul mi-a chiorăit zgomotos. Am chicotit. Nu mai mâncasem de ceva timp, dar nici nu voiam s-o fac. Am auzit pași venind spre cameră, așa că am ridicat capul. Derik venea spre mine, calm. Știam că se schimbase, dar nu puteam să mă uit la cum era îmbrăcat. Mă holbam ca o tâmpită la fața lui, fără un motiv anume.
- Te mai holbezi mult la mine? întrebă el plictisit.
I-am aruncat o uitătură urâtă, apoi mi-am focusat atenția pe televizor. El se așeză lângă mine, aproape fără zgomot. Am încercat să-mi păstreze atitudinea detașată, în timp ce el se uita ciudat la mâncarea ce era prezentată la televizor. Oare ce mânca el? Sper că nu credea că îi găteam eu. Măcar atâta lucru va putea face și el. Mi-am închis ochii,
încercând să ignor elful ce stătea lângă mine. Mă gândeam cam cum arătam acum și puteam fi sigură că arătam mult mai bine decât când mă văzuse prima oară. Acum eram doar . . . eu. Părul umed îmi uda tricoul, dar corpul îmi era prea rece pentru a simți ceva. Tremuram, fără să-mi dau seama exact de ce. Nu era frig și știam că nu avea cum să fie acesta motivul. Ceva mă făcea să cred că motivul pentru care tremuram era chiar Derik. Dar ce naiba? De ce m-ar face să tremur o persoană nesemnificativă? Dar dacă . . . Dacă nu era o persoană nesemnificativă? Dacă eu eram doar proastă și oarbă și nu-mi dădeam seama că el chiar era drăguț și că îi păsa de mine? †Nimănui nu-i pasă de mine ! Așa a fost mereu . . . †Da . . . Nimănui nu îi păsa de mine. Mi-am deschis ochii, când am simțit o lacrimă prelingându-se pe obrazul meu stâng. Mi-am șters-o repede, înainte ca Derik să vadă. I-am simțit mâna pe umărul meu, așa că m-am întors repede spre el.
- Chiar vrei să ne uităm la porcăria asta? indică cu capul televizorul.
- Păi ce altceva propui? vocea mea era sarcastică.
El doar s-a uitat la mine, apoi și-a dat ochii peste cap. Parcă și auzeam rotițele minții lui cum se învârtesc în căutare de idei. Băteam darabana în perete, nerăbdătoare. Începeam să-mi pierd cumpătul cu Derik. Până și un copil ar gândi mai repede.
- Ți-a venit vreo idee, Einstein? l-am întrebat nervoasă.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.