The Power of Love [ Metal & Nya ]

[Me�al.]

Scuze de-ntârziere. Îți mulțumim pentru comentariu, Yume, și te mai așteptăm cu părerile tale !
Lectură plăcută !

Capitolul 18
Derik P.O.V.

Nu știam cât am dormit fiindcă nu dormeam, ci mă aflam într-o stare intermediară. Undeva între somn și treaz, între viață și moarte. Auzeam zgomotele din jur destul de tare și simțeam atingerile, dar toate păreau neînsemnate și, parcă, nu-mi dădeau imboldul necesar pentru a mă trezi. Doar o atingere simplă parcă m-a curentat și atunci am știut a cui era și că acela era impulsul ce-mi trebuia. Era Eireen. Am știut asta fără să mă uit fiindcă ea era singura persoană care, când mă atingea, mă făcea să mă simt altfel. Am deschis lent ochii, știind că odată cu „trezirea” mea, avea să apară și durerea. Totuși, nu a fost atât de mare pe cât mă așteptam și, cu Eireen lângă mine, a fost chiar suportabilă. A sărit lângă mine, pe pat, și i-am căutat flămând buzele, dorind să le simt savoarea, gustul unic. Mirosul părului ei mă îmbăta și mă făcea să-mi doresc să nu mai opresc niciodată sărutul. O strângeam în brațe nepăsându-mi dacă mă dureau sau nu rănile. Ah, o voiam ! Îmi plimbam mâinile pe spatele ei, trăgând adânc în piept mirosul ei unic. Dar ceva mă oprea și, nu după mult timp, am căzut pradă unui somn adevărat.
M-am trezit la răsăritul soarelui. Păsările care ciripeau voiase nu m-au lăsat să dorm. Totuși, nici eu nu doream asta. Chiar dacă nu doream să recunosc, îmi era dor de vechea mea viață de la Curte, când auzeam sunetul produs de păsări și de foșnitul frunzelor. M-am sprijinit de perete, privind pe geam. Rănile nu mă mai dureau atât de tare, iar eu încercam să le ignor, canalizându-mi atenția asupra altor lucruri. Auzul meu foarte bun m-a făcut să aud numele lui Eireen și al meu spuse de câteva ori. M-am uitat înspre ea, care stătea înfășurată în așternutul alb, de spital, al patului. Era atât de calmă și dulce când dormea, cu tot părul răsfirat pe față și pernă. M-am apropiat de pat și am dorit să-i dau firele rebele de pe frunte, dar imediat ce am atins-o a tresărit, iar eu mi-am retras degetele, întorcându-mă și privind pe geam. Dar, în tot acest răstimp, n-am putut să-mi alung imaginea ei din minte.
După câteva ore, am auzit un fel de mârâit încet și m-am întors, privind-o pe Eireen care își întindea mâinile în aer. I-am oferit un zâmbet cald, iar ea a căscat pentru o ultimă dată, după care a articulat două cuvite care m-au făcut să tresar:
-Te iubesc.
I-am promis că totul o să fie bine, deși nici eu nu eram extrem de sigur de acest lucru. Totuși, speram că aveam dreptate. Eireen a privit prin cameră și, când a văzut ghiozdanul ei într-un colț, s-a repezit și și-a schimbat rapid hainele, graba sa făcându-mă să râd. După aceea, a observat tava cu mâncare de pe masă și s-a repezit, mâncând rapid și având o față extrem de amuzantă. După ce a pus tava pe noptieră, m-am așezat lângă ea, săturându-mă să stau în picioare. De fapt, nu acela era motivul primordial fiindcă eu doream să fiu cât mai aproape de ea căci aici, la Curte, nimic nu avea să ne amenințe. Buzele noastre s-au căutat și s-au contopit într-un sărut pasional în care eram amândoi extrem de implicați. Mi-am strecurat ușor mâna pe sub bluza ei, iar ea a tresărit, dar nu a întrerupt sărutul. Auzind niște zgomote, mi-am ciulit urechile și i-am aranjat tricoul lui Eireen, rupând, din păcate, sărutul. Chiar în clipa aceea, Migorn a intrat în încăpere.
-Ayno strânge armată.
Ce am auzit m-a înfiorat teribil și am putut simți frica lui Eireen. Aceasta a început să tremure din toate încheieturile, iar eu i-am aruncat o privire urâtă lui Migorn, înainte ca acesta să se îndrepte spre ușă. Înainte să iasă, a adăugat :
- Sunteți așteptați la consiliu peste o oră.
Apoi, ușa se închise ușor în urma lui, dar tensiunea rămânând în cameră. Mi-aș fi dorit ca aceasta să fi plecat împreună cu el, dar era peste puterile mele. Și acum ce puteam face ? Simțeam stresul lui Eireen prin fiecare fribră a corpului meu. Ar fi fost perfect dacă i-aș fi putut absorbi teama și stresul, nu doar să le simt. Erau doar dorințe și atât.
Am privit pe geam. Elfii se agitau prin curte îmbrăcați în hainele obișnuite de piele cărând arme, iar femeile se duceau să întindă hainele din coșurile de rufe curate sau – cele mai tinere – se preumblau cu arcurile noi ca să exerseze. Trebuia să o scot pe Eireen din cameră fiindcă simțeam cum cei patru pereți de fildeș mă apăsau și se strângeau treptat. Am apucat-o pe adolescentă de mână pentru ca, mai apoi, să o iau în brațe cu o mișcare smucită și să sărim pe geamul destul de larg al camerei. Ar fi fost mai bine dacă alegeam să coborîm pe trepte, dar abia așteptam să scap de închisoarea pereților și să mă cufund în liniștea naturii. Rana începuse să mă înjunghie ușor de la săritură, dar nu mă afecta foarte tare. Am luat-o pe Eireen de mână și am început să ne plimbăm tăcuți, priviți de întregii elfi din curte. Unii se uitau mirați, alții supărați, iar alții ne priveau bucuroși.
Am ajuns lângă zidurile Curții și am tras aer în piept, simțind mireasma amețitoare a lui Eireen. Mă bucuram nespus că se afla aici, lângă mine și nici Ayno nu mi se mai părea atât de înfricoșător. Știam că aș putea face orice pentru Eireen – să-mi dau viața, de pildă – așa că nu mă înspăimânta războiul ce avea să vină.
- Te iubesc, am șoptit încet, încât să mă audă numai ea.
S-a înroșit, iar eu m-am aplecat încet înspre ea, căutându-i buzele. Tot acel moment magic a fost întrerupt de o săgeată ce a șuierat pe deasupra capetelor noastre, înfigându-se în inima unui elf bătrân. Acela a urlat ceva, prăbușindu-se, mai apoi, pe pământ. Atunci s-a dezlănțuit haosul, toți alergând și urlând ca niște disperați. M-am desprins de Eireen, alergând spre elful ucis și am analizat atent săgeata. Pe ea era scrijelit un „A” încercuit, semnul avut de toate armele lui Ayno. Migorn a venit lângă mine, gâfâind.
- Ce e ? Ce naiba se întâmplă ? A întrebat elful disperat.
- Ayno.
Răspunsul meu simplu l-a făcut să se cutremure și a căscat ochii uimit. Imediat după aceea, privirea i-a căzut pe Eireen care stătea aparent calmă în spatele meu. Dar îi puteam simți teama cum îi trece prin întreg corpul. Îi era frică. Și, sincer să fiu, cui nu-i era frică de un monstru precum Ayno ? Toți știau ce periculos era.
Migorn a sunat dintr-o trompă mare, care, spre bucuria mea, i-a făcut pe toți să amuțească.
- Toți, haideți la consiliu! Rapid ! A anunțat.
Toți cei ce fuseseră chemați la consiliu au început să alerge înspre sala mare a castelului. Am luat-o pe Eireen de mână și am început să alergăm înspre locul unde fusesem chemați. Mâna îi tremura ușor, așa că i-am strâns-o ușor, șoptindu-i că totul o să fie în regulă. Nici eu nu eram prea sigur de spusele mele, dar nu-mi plăcea să o văd atât de speriată. Am intrat în clădire și ne-am croit drum printre elfii agitați, alergând pe culoarele nu foarte mari. Ușa sălii s-a deschis, lovindu-se de perete, și făcându-ne loc să intrăm înăuntru. Pe pereții ca de fildeș tronau picturi cu diverși regi ce au domnit asupra Curții. În mijlocul sălii se întindea o masă lungă, masivă, alături de care erau puse multe scaune.
- Războiul va începe curând, iar armata lui Ayno se pare că este deja pregătită de bătălie pentru a o captura pe Eireen. Ce propuneți să facem ? A întrebat Migorn serios, privindu-i pe cei așezați la masă.
Urlete au început să se audă, toți elfii vorbind în cor și spunându-și părerile. Am oftat, dând din cap dezaprobator. Migorn a dat cu pumnul în masă, cerând să se facă liniște și a fixat-o pe Eireen cu privirea. Adolescenta era încruntată și părea că se gândea intens la ceva.
- La ce te gândești, Eireen ? Am întrebat-o, curios să aflu ce idee îi venise.