21-09-2009, 01:56 PM
Bine, dacă doriţi descriere, luaţi-o şi faceţi ce vreţi cu ea.
Capitolul I - partea a doua
Şi am tresărit când nu am auzit deşteptătorul.
Nu mai ştiam ce făcusem, nu simţeam decât acel gust acrişor omniprezent în gura mea, pe lângă excesul de sânge provenit din limba mea, atunci când mi-am muşcat-o accidental. Priveam prin aceeaşi ochi de un verde-praz, dar acum îmi simţeam gândurile înceţoşate, iar tot ce vedeam era expresia de teroare întipărită pe faţa acelei fete care, într-un moment - nu ştiu care - căzuse în genunchi. Priveam cum pe obrajii ei odată rubinii se scurgeau acum lacrimi cu aure aurii, din cauza soarelui care se ascundea după copacii de pe marginea luminişului. Genele ei, parcă desenate cu un cărbune, se asortau perfect cu pleoapele străvezii care acopereau, din clipă în clipă, abisul negru al ochilor ei trişti. Îşi ridică, temătoare, palmele şi îşi cuprinse gâtul ca şi cum ar fi vrut să-i apere, să nu aibă aceeaşi soartă ca şi prietenul ei - faţa îi devenise pământie din cauza sentimentului care, din punctul meu de vedere, îi estompa fericirea sau supărarea, iar şocul şi teama deveneau iminente, ciocnindu-se şi lăsându-şi forţele să controleze adolescenta. Părul ei, care era cârlionţat, era parcă îmbibat în lacrimi sărate, în timp ce şil mişca respirând greoi într-o parte şi într-alta, şoptind ,Nu' la fiecare câteva secunde. Mai apoi, n-am mai simţit nimic, şi am alunecat într-un adânc leşin, dar îmi simţeam corpul mişcându-se fără voia mea, iar mai apoi, negru.
*
Un scârţâit mă anunţă că cineva, sau ceva, intrase după mine în pădure - simţeam că stăteam întinsă pe ceva moale şi cald, şi eram probabil acoperită pe întreg corpul cu muşchi de copac şi cu frunze. Mă foiam neliniştită, căutându-l pe Aaron, al doilea suflet din corpul meu, dar nu răspundea semnalelor impuse de mine, nu-mi spunea să tac sau nu mă controla. Unu, doi, trei, patru, iar la a cincea bătaie de inimă concomitentă cu păşitul cuiva pe pământul umed ce scâţâia nenatural, am început să urlu - simţeam în fiecare părticică a corpului o durere nestăvilită, şi simţeam cum îmi pulsa o tâmplă - mi-am deschis ochii şi am rămas mască atunci când am observat că eram în camera mea, iar lângă mine, cu ochii mari, de un căprui şters, stătea sora mea mai mică, şocată de reacţia mea.
- S-scuze, am bânguit eu, întinzându-mi o mână şi apăsând-o pe creştetul Marthei, în timp ce aceasta se lăsa mângâiată ca o pisică.
Am simţit un val brusc de afecţiune faţă de sora mea, care îşi plimba degetele pe marginea patului sau pe noptieră, atingându-le delicat, ca o mâmngâiere pentru nişte obiecte fără viaţă. Avea tenul albinos, ochii parcă prea mici pentru nas, iar gura îi era mare, după cum vorbea, în fiecare secundă din viaţa mea. Dar acum, iată, nu şoptea sau nu striga, nici măcar nu făcea nişte zgomote evidente - mi-am întors privirea înspre fereastră, care, larg deschisă, mă lăsa să observ cărbunele fosforescent care-şi trimitea razele incandescente până în înaltul cerului, peste nori şi peste ciorile care pătau, cu cerneală negricioasă, priveliştea. Ici-colo se ivea un bloc-turn, dar umbra lor prezentă mai-mereu nu mă deranja în clipa aceea.
Ackerly.
Am tresărit.
Îhî?
TrezeÅŸte-te.
Dar sunt trează, Aaron, iar din cauza ta...
Nu, nu, nu. Uită-te din nou.
M-am uitat pe geam, tot aceeaşi privelişte... iar la stânga...
- Aarghh! am urlat eu.
Stătea, un monstru, plină de sânge, şi mă privea, zâmbind mefistofelic - se aproprie de urechea mea, îmi şopti ceva, iar mai apoi mă muşcă adânc. Mă durea extraordinar de mult - Nu, era doar un vis, nu trebuia să mă doară! Dar asta făcea - mă durea, un vis care durea.
*
Un scârţâit mă anunţă că cineva, sau ceva, intrase după mine în pădure - simţeam că stăteam întinsă pe ceva moale şi cald, şi eram probabil acoperită pe întreg corpul cu muşchi de copac şi cu frunze. Mă foiam neliniştită, căutându-l pe Aaron, al doilea suflet din corpul meu, dar nu răspundea semnalelor impuse de mine, nu-mi spunea să tac sau nu mă controla. Unu, doi, trei, patru, iar la a cincea bătaie de inimă concomitentă cu păşitul cuiva pe pământul umed ce scâţâia nenatural, am început să urlu - simţeam în fiecare părticică a corpului o durere nestăvilită, şi simţeam cum îmi pulsa o tâmplă - mi-am deschis ochii şi am rămas mască atunci când am observat că eram în camera mea, iar lângă mine, cu ochii mari, de un căprui şters, stătea sora mea mai mică, şocată de reacţia mea.
- S-scuze, am bânguit eu, întinzându-mi o mână şi apăsând-o pe creştetul Marthei, în timp ce aceasta se lăsa mângâiată ca o pisică.
Am simţit un val brusc de afecţiune faţă de sora mea, care îşi plimba degetele pe marginea patului sau pe noptieră, atingându-le delicat, ca o mâmngâiere pentru nişte obiecte fără viaţă. Avea tenul albinos, ochii parcă prea mici pentru nas, iar gura îi era mare, după cum vorbea, în fiecare secundă din viaţa mea. Dar acum, iată, nu şoptea sau nu striga, nici măcar nu făcea nişte zgomote evidente - mi-am întors privirea înspre fereastră, care, larg deschisă, mă lăsa să observ cărbunele fosforescent care-şi trimitea razele incandescente până în înaltul cerului, peste nori şi peste ciorile care pătau, cu cerneală negricioasă, priveliştea. Ici-colo se ivea un bloc-turn, dar umbra lor prezentă mai-mereu nu mă deranja în clipa aceea.
Ackerly.
Am tresărit.
Îhî?
TrezeÅŸte-te.
Dar sunt trează, Aaron, iar din cauza ta...
Nu, nu, nu. Uită-te din nou.
M-am uitat pe geam, tot aceeaşi privelişte... iar la stânga...
- Aarghh! am urlat eu.
Stătea, un monstru, plină de sânge, şi mă privea, zâmbind mefistofelic - se aproprie de urechea mea, îmi şopti ceva, iar mai apoi mă muşcă adânc. Mă durea extraordinar de mult - Nu, era doar un vis, nu trebuia să mă doară! Dar asta făcea - mă durea, un vis care durea.