10-05-2009, 07:05 PM
14 Martie 1457, Venetia,Adio, Razbunarea
Moartea este doar un instrument al vietii
E mai bine asa, era ceva in neregula cu relatia noastra. Oricum era ceva trecator. Odata si odata aveam sa te pierd, caci nu erai vesnica. Dar nu in acest fel, nu imi pot scoate imaginea cu tine arzand din minte. Nu a fost de ajuns ca trupul tau angelic era acum plin de rani si arsuri provocate de plumbul incins. Ti-au ars chipul acela frumos ce ma fascina candva. Acea privire ce ma seducea, au ars mirosul pielii tale. Nu mai esti.
Albritzi, om nebun cum ai indraznit sa o ucizi pe ea. Esti un las...ai ucis o femeie pentru a ma rani pe mine...nu erai in stare sa ajungi la mine decat prin ea. Nu te-ai gandit nici o clipa ca te-as putea ucide? Sau ce credeai, ca voi cadea in depresie si voi veni la tine sa ma ucizi? Ti-ai facut asta cu mana ta. Nu vei reusi sa scapi te voi vana pana cand nu vei mai fi.
Nu nu e bine ce faci! Sa taci Anais, sa taci esti doar o naluca provocata de mintea mea inca nevindecata. Vei disparea imediat ce ucigasii tai vor muri. Atunci voi uita iubirea pentru tine, iubirea pentru ochii tai albastiri, nu imi voi mai aminti dorinta ce ma cuprindea atunci cand te vedeam, va disparea mirosul tau din mintea mea, nu ma vei mai bantui.
-Seniore, vocea menajerei se auzi strigandu-ma, trezindu-ma din transa in care intrasem, seniore eu mi-am strans lucrurile, ma pregatesc sa plec mai aveti nevoie de ceva. Vocea ii parea inecata, pe fata ei se citea frica, se pare ca discutia mea cu Albritzi si spusele mele o speriasera foarte tare. Ma simteam vinovat si nu doream ca ea sa pateasca ceva in drum spre casa parintilor ei. Trebuia sa o calmez.
-Maria, am spus eu indreptandu-ma spre ea, i-am luat fata intre maini uitandu-ma in ochii ei, trebuie sa te linistesti, nu ti se va intampla nimic rau ai incredere in mine. Ma uitam in ochii ei inca putin speriati se temea ca nu cumva sa pateasca ceva ca nu cumva familia ei sa fie ranita. Chiar nu ai de ce sa te temi, am continuat eu, nu va mai fi nimeni sa te deranjeze de azi inainte, nu va face nimeni legatura intre mine si tine, calmeaza-te. Incepuse sa se calmeze, in ochii ei nu se mai citea teama si disperarea dinainte, avea incredere in spusele mele. Asa, acum ia astia si fi fericita, am spus eu punandu-i in mana doua pungi cu monezi de aur. Am facut un gest ce in mod normal nu l-as fi facut nu vroiam sa ii dau sperante femeii, am sarutat-o de ramas bun pe frunte, soptindu-i la ureche usor cu o voce calda: ai grija de tine fi fericita, traieste-ti viata.
Imediat ce Maria iesi pe usa, am asteptat ca ea sa treaca de catedrala, nu vroiam ca ea sa fie martora la cea ce avea sa se intample. Indata ce ea era destul de departe incat sa nu o mai vad, am iesit pe usa, indreptandu-ma spre catedrala. Venetia va avea astazi parte de un spectacol, iar Albritzi avea sa ma cunoasca cu adevarat.
Ajuns in fata catedralei, m-am ocupat usor de garzi, intrand in catedrala am avut surpriza sa vad ca o parte din inchizitori plecasera ramasesera doar zece. Indeajuns incat sa imi satisfaca setea, incercam cu disperare sa dau de Albritzi. Am ajuns in subsolul catedralei acolo unde era camera de tortura. O camera mare intunecata, nepavata pe jos era doar pamant, iar peretii erau goi, fara decoruri. Imediat ce intrai acolo, un miros de sange putrezit iti ajungea la nas inecandu-te. Era plina de instrumente de tortura: bice, catuse, cuie, roti de intins. Era sumbru. Cardinalul parea ca pregatea o masa se pare ca mai gasisera o vrajitoare sau altceva. Asta era cea ce credeau ei! M-am strecurat cu rapiditate in spatele lui si i-am soptit la ureche:
-Cardinale, iti amintesti ca aseara ti-am spus ca mirosi bine? Am venit sa si gust. Am inceput sa rad foarte tare, Albritzi incremenise, l-am intors cu usurinta cu fata spre mine si m-am uitat cu sadism in ochii lui. Respira cardinale nu vreau sa mori...inca am adaugat eu, lipindu-mi buzele de urechea lui si soptind, trebuie mai intai sa vad ce gust ai.
-Paolo despre ce v-vorbesti! Linisteste-te, vocea ii era inghetata, ii se pusese un nod in gat, cuvintele ii iesau smulse, repiratia ii era greoaie. Trebuie sa vorbim.
-Nu nu nu ! Cardinale, am spus eu pe un ton cald usor insa plin de sarcasm si ironie, acum vei afla pe pielea ta ce inseamna tortura, iar in momentul cand in corpul tau va mai exista putin sange cat sa mai rezisti inca cinci minute vei vedea cat de bine te simti atunci cand arzi.
-Ce tot spui acolo, nu inteleg, nu ai indrazni, spuse el speriat cazand jos din picioare se uita la mine adanc de parca ar fi vazut o stafie. Urma o pauza de cateva secunde apoi spuse pe un ton cazut, ar fi vrut sa fie un ton dur, amenintator, insa nu ii reusise, glasul lui se inmuiase: Vei fi prins si te vor ucide. Nu stiu cum ai intrat aici dar garzile te vor prinde.
-Garzile tale, cardinale sunt...nu stiu cum sa fiu mai explicit incat sa intelegi...sunt moarte am spus eu zambind ironic.
- Cum ai facut asta..nu te cred...ce esti tu? Spuse el speriat incercand sa fuga spre usa din spatele meu. Insa efortul lui fu in zadar in secunda urmatoare eram in fata lui tinandu-l stans de maini.
-Sunt un vampir, Albritzi! Nu am asteptat ca el sa dea vreo replica, nu l-am lasat ca el sa analizeze cea ce tocmai spusesem. Imediat ce am rostit cuvantul vampir l-am muscat de gat, simtindu-i sangele ce curgea violent. Chiar avea gust bun, era dulce, asa cum imi placea mie. Asa cum promisesem l-am lasat inca in viata, eram satul garzile si putini preoti ce se aflau in catedrala ma satisfacusera. L-am asezat pe una din acele mese mari de ciment si aveam sa ii arat ce inseamna cu adevarat pedepsele pe care ei le aplica. Mi-am pus mana pe fata lui, uitandu-ma atent la sangele care inca mai curgea din gatul lui, corpul lui s-a aprins, luase foc. Pentru prima data in ultimi zece ani imi folosisem puterea mea speciala. Asa s-a simtit ea Albritzi, asa s-a simtit Anais, am spus uitandu-ma la el auzindu-i urletele de durere.
Eram in sfarsit multumit, reusisem sa ma razbun. Ma simteam atat de bine, in sfarsit reusisem sa imi alung din amintirle neplacute, ma simteam liber.
Adio frumoasa mea! Adio mireasa mea. Te iubesc...
Moartea este doar un instrument al vietii
E mai bine asa, era ceva in neregula cu relatia noastra. Oricum era ceva trecator. Odata si odata aveam sa te pierd, caci nu erai vesnica. Dar nu in acest fel, nu imi pot scoate imaginea cu tine arzand din minte. Nu a fost de ajuns ca trupul tau angelic era acum plin de rani si arsuri provocate de plumbul incins. Ti-au ars chipul acela frumos ce ma fascina candva. Acea privire ce ma seducea, au ars mirosul pielii tale. Nu mai esti.
Albritzi, om nebun cum ai indraznit sa o ucizi pe ea. Esti un las...ai ucis o femeie pentru a ma rani pe mine...nu erai in stare sa ajungi la mine decat prin ea. Nu te-ai gandit nici o clipa ca te-as putea ucide? Sau ce credeai, ca voi cadea in depresie si voi veni la tine sa ma ucizi? Ti-ai facut asta cu mana ta. Nu vei reusi sa scapi te voi vana pana cand nu vei mai fi.
Nu nu e bine ce faci! Sa taci Anais, sa taci esti doar o naluca provocata de mintea mea inca nevindecata. Vei disparea imediat ce ucigasii tai vor muri. Atunci voi uita iubirea pentru tine, iubirea pentru ochii tai albastiri, nu imi voi mai aminti dorinta ce ma cuprindea atunci cand te vedeam, va disparea mirosul tau din mintea mea, nu ma vei mai bantui.
-Seniore, vocea menajerei se auzi strigandu-ma, trezindu-ma din transa in care intrasem, seniore eu mi-am strans lucrurile, ma pregatesc sa plec mai aveti nevoie de ceva. Vocea ii parea inecata, pe fata ei se citea frica, se pare ca discutia mea cu Albritzi si spusele mele o speriasera foarte tare. Ma simteam vinovat si nu doream ca ea sa pateasca ceva in drum spre casa parintilor ei. Trebuia sa o calmez.
-Maria, am spus eu indreptandu-ma spre ea, i-am luat fata intre maini uitandu-ma in ochii ei, trebuie sa te linistesti, nu ti se va intampla nimic rau ai incredere in mine. Ma uitam in ochii ei inca putin speriati se temea ca nu cumva sa pateasca ceva ca nu cumva familia ei sa fie ranita. Chiar nu ai de ce sa te temi, am continuat eu, nu va mai fi nimeni sa te deranjeze de azi inainte, nu va face nimeni legatura intre mine si tine, calmeaza-te. Incepuse sa se calmeze, in ochii ei nu se mai citea teama si disperarea dinainte, avea incredere in spusele mele. Asa, acum ia astia si fi fericita, am spus eu punandu-i in mana doua pungi cu monezi de aur. Am facut un gest ce in mod normal nu l-as fi facut nu vroiam sa ii dau sperante femeii, am sarutat-o de ramas bun pe frunte, soptindu-i la ureche usor cu o voce calda: ai grija de tine fi fericita, traieste-ti viata.
Imediat ce Maria iesi pe usa, am asteptat ca ea sa treaca de catedrala, nu vroiam ca ea sa fie martora la cea ce avea sa se intample. Indata ce ea era destul de departe incat sa nu o mai vad, am iesit pe usa, indreptandu-ma spre catedrala. Venetia va avea astazi parte de un spectacol, iar Albritzi avea sa ma cunoasca cu adevarat.
Ajuns in fata catedralei, m-am ocupat usor de garzi, intrand in catedrala am avut surpriza sa vad ca o parte din inchizitori plecasera ramasesera doar zece. Indeajuns incat sa imi satisfaca setea, incercam cu disperare sa dau de Albritzi. Am ajuns in subsolul catedralei acolo unde era camera de tortura. O camera mare intunecata, nepavata pe jos era doar pamant, iar peretii erau goi, fara decoruri. Imediat ce intrai acolo, un miros de sange putrezit iti ajungea la nas inecandu-te. Era plina de instrumente de tortura: bice, catuse, cuie, roti de intins. Era sumbru. Cardinalul parea ca pregatea o masa se pare ca mai gasisera o vrajitoare sau altceva. Asta era cea ce credeau ei! M-am strecurat cu rapiditate in spatele lui si i-am soptit la ureche:
-Cardinale, iti amintesti ca aseara ti-am spus ca mirosi bine? Am venit sa si gust. Am inceput sa rad foarte tare, Albritzi incremenise, l-am intors cu usurinta cu fata spre mine si m-am uitat cu sadism in ochii lui. Respira cardinale nu vreau sa mori...inca am adaugat eu, lipindu-mi buzele de urechea lui si soptind, trebuie mai intai sa vad ce gust ai.
-Paolo despre ce v-vorbesti! Linisteste-te, vocea ii era inghetata, ii se pusese un nod in gat, cuvintele ii iesau smulse, repiratia ii era greoaie. Trebuie sa vorbim.
-Nu nu nu ! Cardinale, am spus eu pe un ton cald usor insa plin de sarcasm si ironie, acum vei afla pe pielea ta ce inseamna tortura, iar in momentul cand in corpul tau va mai exista putin sange cat sa mai rezisti inca cinci minute vei vedea cat de bine te simti atunci cand arzi.
-Ce tot spui acolo, nu inteleg, nu ai indrazni, spuse el speriat cazand jos din picioare se uita la mine adanc de parca ar fi vazut o stafie. Urma o pauza de cateva secunde apoi spuse pe un ton cazut, ar fi vrut sa fie un ton dur, amenintator, insa nu ii reusise, glasul lui se inmuiase: Vei fi prins si te vor ucide. Nu stiu cum ai intrat aici dar garzile te vor prinde.
-Garzile tale, cardinale sunt...nu stiu cum sa fiu mai explicit incat sa intelegi...sunt moarte am spus eu zambind ironic.
- Cum ai facut asta..nu te cred...ce esti tu? Spuse el speriat incercand sa fuga spre usa din spatele meu. Insa efortul lui fu in zadar in secunda urmatoare eram in fata lui tinandu-l stans de maini.
-Sunt un vampir, Albritzi! Nu am asteptat ca el sa dea vreo replica, nu l-am lasat ca el sa analizeze cea ce tocmai spusesem. Imediat ce am rostit cuvantul vampir l-am muscat de gat, simtindu-i sangele ce curgea violent. Chiar avea gust bun, era dulce, asa cum imi placea mie. Asa cum promisesem l-am lasat inca in viata, eram satul garzile si putini preoti ce se aflau in catedrala ma satisfacusera. L-am asezat pe una din acele mese mari de ciment si aveam sa ii arat ce inseamna cu adevarat pedepsele pe care ei le aplica. Mi-am pus mana pe fata lui, uitandu-ma atent la sangele care inca mai curgea din gatul lui, corpul lui s-a aprins, luase foc. Pentru prima data in ultimi zece ani imi folosisem puterea mea speciala. Asa s-a simtit ea Albritzi, asa s-a simtit Anais, am spus uitandu-ma la el auzindu-i urletele de durere.
Eram in sfarsit multumit, reusisem sa ma razbun. Ma simteam atat de bine, in sfarsit reusisem sa imi alung din amintirle neplacute, ma simteam liber.
Adio frumoasa mea! Adio mireasa mea. Te iubesc...
![[Imagine: 359k875.png]](http://i53.tinypic.com/359k875.png)
I will fight, one more fight
Don't break down in front of me.
I will fight, one more fight
I am not the enemy.
I will try one last time
Are you listening to me?
I will fight, the last fight
I am not your enemy.
Fiction:
Memento Non Mori
Iris Infinit
Midnight Waltz
Retroversus