07-05-2009, 06:02 PM
Capitolul X
Statu de vorba cateva ore cu familia, apoi merse la cimitir sa-si ia adio de la iubirea sa pentru o perioada de timp. Alungati de un cant dinspre sud-vest, umed si caldut, norii alergau pe albastru spalacit al cerului, ascunzand clipa dupa clipa soarele. In aceste momente, intunericul devenea aproape stapan peste micul cimitir vechi si darapanat. Frunzele moarte executau un dans smintit pe alei si morminte, vantul sufla se gemea asemeni unui planset de mort. Si marea tristete de septembrie, amintirile cenusii ale acestei zile cand sufletul celor disparuti pare ca pluteste in jurul nostru, marea tristete a mormintelor, pe care numai speranta crestina mai arunca o licarire mangaietoare, pluteau astazi aici, in toata puterea sa. Yuudai care patrunse in cimitir trebuie sa fi resimtit puternic aceasta stare, caci o melancolie nespusa se vedea pe fata lui si lacrimile ii aparura in ochi. Cazu in genunchi in fata unui mormant acoperit cu crizanteme albe si regina noptii, floare a mortii, care din timpuri indelungate creste in cimitire. Sub crucea care domina acest mormant, era sapat urmatorul epitaf:
Aici odihneste in asteptarea reinvierii
Shinsuke Stevens
plecat la Dumnezeu
la varsta de douazeci si sase de ani
Barbatul inclina putin capul si-l sprijini pe mainile-i impreunate. Pe obraji ii alunecau lacrimi ce cadeau pe florile albe. Shinsuke al meu este in cer. Shinsuke era un inger, gandea Yuudai. In fata ochilor defila silueta subtire a lui Shinsuke, fata lui fina cu gura surazatoare, cu ochii lui seriosi atat de blajini, atat de gravi si care uneori pareau ca privesc ceva misterios ce-l atragea dincolo. Ai fost una din acele fiinte alese pe care Dumnezeu le trimitea adesea pe pamant ca o imagine a perfectiunii ingeresti. Nu-i cunosc decat un defect: acela de-a nu avea defecte, gandea barbatul plangand, apoi adauga cu glas stins cazand in genunchi:
-Shinsuke, roaga-te pentru mine si insoteste-ma in orice colt de lume as fi!
Vocea dulce si sigura nu-i mai raspundea, dar o stare odihnitoare cobara in el ca si cum sufletul ingeresc l-ar fi mangaiat si intarit in mod miraculos.
Ajunse acasa destul de tarziu, apoi si-a ales si impachetat hainele pe care le-a considerat potrivite pentru tara si pentru vremea capricioasa tipic englezeasca. S-a bagat in pat sa viseze acelasi vis chinuitor. Totdeauna era acelasi. Se intoarse spre casa pentru a verifica usa, niciunul n-a vazut masina care venea cu o asemenea viteza, incat Shinsuke nu a mai apucat sa faca un pas inapoi pentru a fi in siguranta. Si in vis inca o data Yuudai vazu trupul lui Shinsuke intins pe sosea innecandu-se intr-o balta de sange. Simti neajutorarea cuprinzandu-l ca in aceea zi fatala. Se trezi ca de obicei transpirat, isi privi chipul in oglinda alb ca varul. Din experiente anterioare stia ca nu va putea sa adoarma din nou asa ca lua o carte din biblioteca si va citi pana cand va suna ceasul pentru a-si incepe activitatea de dimineata. Se puse cu cartea in pat si se ruga sa nu mai aiba astfel de vise cand ajunge in Anglia. Dupa o lunga despartire de familie si sub efectul visului de noaptea trecuta Yuudai pleca spre aeroport.
Avionul trebuia sa ajunga la ora opt in Anglia. Indata ce a inceput coborarea lunga si lenta printre norii grosi ai Angliei, Yuudai si-a ingropat capul intr-o revista si se chinuia sa stea calm. Aruncase o privire incarcata cu teama barbatului de pe scaunul de langa fereastra si observa ca era brunet cu o figura inteligenta, purta un costum si avea aerul tipic unui profesor. Avea o gura fina si senzuala ce putea provoca un zambet orbitor. Nu-i era frica de avioane, calatorise de multe ori cu avionul, dar nu stia ce se intampla cu el. Se chinuia sa se gandeasca la momentele frumoase ale copilariei, adolescentei, maturitatii, toate petrecute alaturi de Shinsuke, dar degeaba pretindea ca-si invinge starea de ameteala si slabiciune. Cu cat incerca sa ignore cu atat mai mult se simtea cuprins de aceasta stare.
-S-a intamplat ceva? Va simtiti rau? intreba barbatul de langa el.
-Rau? Nu multumesc, ma simt foarte bine.
-E prima oara cand zburati? urma o alta intrebare.
-Nu, am calatorit de multe ori, dar nu stiu de ce ma simt asa.
-Poate din cauza pierderii persoanei iubite, spuse din nou acel barbat.
-De unde stiti ca am pierdut fiinta iubita?
-Pentru ca v-am vazut in aceea noapte la cimitir, adormind cuprins de durere si suferinta. Si tot eu v-am sunat in legatura cu postul de profesor de istorie. Numele meu este John Redford si dupa cel de al doilea telefon in care am primit refuzul ofertei am decis ca nu mai am ce sa fac in Japonia.
-Eu ma numesc Yuudai Minowara si o sa lucrez intr-o regiune de tara in Anglia. Va rog sa ma scuzati pentru refuz, dar nu mai vreau sa am legaturi cu genul acesta de slujbe. Vreau sa-mi schimb viata si sa nu mai am contact cu nimic din trecut.
-Va inteleg foarte bine. Putem bea o cafea dupa ce aterizam? propuse John.
-Imi pare rau, dar sunt asteptat. Mi-ar fi facut o deosebita placere.
-Daca vreti puteti veni oricand cand va simtiti pregatit la universitatea Oxford. Mi-ar face deosebita placere sa va prezint locurile indragite de un student stralucit precum Shinsuke.
-Sa fiti sigur ca nu va voi refuza oferta si cu prima ocazie voi veni cu cea mai mare placere.
S-a auzit o bufnitura usoara cand rotile au atins pamantul si conversatia lor s-a incheiat.
Statu de vorba cateva ore cu familia, apoi merse la cimitir sa-si ia adio de la iubirea sa pentru o perioada de timp. Alungati de un cant dinspre sud-vest, umed si caldut, norii alergau pe albastru spalacit al cerului, ascunzand clipa dupa clipa soarele. In aceste momente, intunericul devenea aproape stapan peste micul cimitir vechi si darapanat. Frunzele moarte executau un dans smintit pe alei si morminte, vantul sufla se gemea asemeni unui planset de mort. Si marea tristete de septembrie, amintirile cenusii ale acestei zile cand sufletul celor disparuti pare ca pluteste in jurul nostru, marea tristete a mormintelor, pe care numai speranta crestina mai arunca o licarire mangaietoare, pluteau astazi aici, in toata puterea sa. Yuudai care patrunse in cimitir trebuie sa fi resimtit puternic aceasta stare, caci o melancolie nespusa se vedea pe fata lui si lacrimile ii aparura in ochi. Cazu in genunchi in fata unui mormant acoperit cu crizanteme albe si regina noptii, floare a mortii, care din timpuri indelungate creste in cimitire. Sub crucea care domina acest mormant, era sapat urmatorul epitaf:
Aici odihneste in asteptarea reinvierii
Shinsuke Stevens
plecat la Dumnezeu
la varsta de douazeci si sase de ani
Barbatul inclina putin capul si-l sprijini pe mainile-i impreunate. Pe obraji ii alunecau lacrimi ce cadeau pe florile albe. Shinsuke al meu este in cer. Shinsuke era un inger, gandea Yuudai. In fata ochilor defila silueta subtire a lui Shinsuke, fata lui fina cu gura surazatoare, cu ochii lui seriosi atat de blajini, atat de gravi si care uneori pareau ca privesc ceva misterios ce-l atragea dincolo. Ai fost una din acele fiinte alese pe care Dumnezeu le trimitea adesea pe pamant ca o imagine a perfectiunii ingeresti. Nu-i cunosc decat un defect: acela de-a nu avea defecte, gandea barbatul plangand, apoi adauga cu glas stins cazand in genunchi:
-Shinsuke, roaga-te pentru mine si insoteste-ma in orice colt de lume as fi!
Vocea dulce si sigura nu-i mai raspundea, dar o stare odihnitoare cobara in el ca si cum sufletul ingeresc l-ar fi mangaiat si intarit in mod miraculos.
Ajunse acasa destul de tarziu, apoi si-a ales si impachetat hainele pe care le-a considerat potrivite pentru tara si pentru vremea capricioasa tipic englezeasca. S-a bagat in pat sa viseze acelasi vis chinuitor. Totdeauna era acelasi. Se intoarse spre casa pentru a verifica usa, niciunul n-a vazut masina care venea cu o asemenea viteza, incat Shinsuke nu a mai apucat sa faca un pas inapoi pentru a fi in siguranta. Si in vis inca o data Yuudai vazu trupul lui Shinsuke intins pe sosea innecandu-se intr-o balta de sange. Simti neajutorarea cuprinzandu-l ca in aceea zi fatala. Se trezi ca de obicei transpirat, isi privi chipul in oglinda alb ca varul. Din experiente anterioare stia ca nu va putea sa adoarma din nou asa ca lua o carte din biblioteca si va citi pana cand va suna ceasul pentru a-si incepe activitatea de dimineata. Se puse cu cartea in pat si se ruga sa nu mai aiba astfel de vise cand ajunge in Anglia. Dupa o lunga despartire de familie si sub efectul visului de noaptea trecuta Yuudai pleca spre aeroport.
Avionul trebuia sa ajunga la ora opt in Anglia. Indata ce a inceput coborarea lunga si lenta printre norii grosi ai Angliei, Yuudai si-a ingropat capul intr-o revista si se chinuia sa stea calm. Aruncase o privire incarcata cu teama barbatului de pe scaunul de langa fereastra si observa ca era brunet cu o figura inteligenta, purta un costum si avea aerul tipic unui profesor. Avea o gura fina si senzuala ce putea provoca un zambet orbitor. Nu-i era frica de avioane, calatorise de multe ori cu avionul, dar nu stia ce se intampla cu el. Se chinuia sa se gandeasca la momentele frumoase ale copilariei, adolescentei, maturitatii, toate petrecute alaturi de Shinsuke, dar degeaba pretindea ca-si invinge starea de ameteala si slabiciune. Cu cat incerca sa ignore cu atat mai mult se simtea cuprins de aceasta stare.
-S-a intamplat ceva? Va simtiti rau? intreba barbatul de langa el.
-Rau? Nu multumesc, ma simt foarte bine.
-E prima oara cand zburati? urma o alta intrebare.
-Nu, am calatorit de multe ori, dar nu stiu de ce ma simt asa.
-Poate din cauza pierderii persoanei iubite, spuse din nou acel barbat.
-De unde stiti ca am pierdut fiinta iubita?
-Pentru ca v-am vazut in aceea noapte la cimitir, adormind cuprins de durere si suferinta. Si tot eu v-am sunat in legatura cu postul de profesor de istorie. Numele meu este John Redford si dupa cel de al doilea telefon in care am primit refuzul ofertei am decis ca nu mai am ce sa fac in Japonia.
-Eu ma numesc Yuudai Minowara si o sa lucrez intr-o regiune de tara in Anglia. Va rog sa ma scuzati pentru refuz, dar nu mai vreau sa am legaturi cu genul acesta de slujbe. Vreau sa-mi schimb viata si sa nu mai am contact cu nimic din trecut.
-Va inteleg foarte bine. Putem bea o cafea dupa ce aterizam? propuse John.
-Imi pare rau, dar sunt asteptat. Mi-ar fi facut o deosebita placere.
-Daca vreti puteti veni oricand cand va simtiti pregatit la universitatea Oxford. Mi-ar face deosebita placere sa va prezint locurile indragite de un student stralucit precum Shinsuke.
-Sa fiti sigur ca nu va voi refuza oferta si cu prima ocazie voi veni cu cea mai mare placere.
S-a auzit o bufnitura usoara cand rotile au atins pamantul si conversatia lor s-a incheiat.