02-02-2009, 01:16 PM
Am sa pun si urmatorul capitol, sper sa va atraga atentia...:d si sa nu va dezamageasca.
Ja ne!!!
4.Adevarul
Ruxandra vine cu sucurile. Vede că Orlando se mai liniştise şi acest lucru o bine-dispunea. Se aşează şi ea jos. Amândoi se uitau spre acea întindere tacută şi verde ce le fura privirile şi spre cerul ca un imens cuptor de portelan. Baiatul, cu un aer liniştit, învârtindu-şi în mână paharul cu suc, spune:
- Şti ceva, Ruxandra?
- Ce? raspunde aceasta, într-un fel mirată, caci nu-l auzise deloc vorbind în acea zi.
- Noi…am devenit mai apropiati de la o vreme, dar, totuşi, de ce nu vrei să-mi zici mai multe despre viata ta?
- Nu e deloc interesantă! Spune ea cu un glas molcom, dar evitând să deschidă mai mult acest subiect, îi zice: Dar, ai vrea să vi cu mine în oraş? Caci, după cum şti, astazi este un festival.
Orlando roşeşte şi îi raspunde cu un zâmbet placut:
- Mi-ar face placere.
- Atunci, haide să-ţi gasim o îmbracaminte adecvată.
Acesta nu mai fusese niciodată la vreun festival. Ruxandra, îi deschide un dulap imens de haine şi îl pune să aleagă, după care ea iese din cameră. Orlando, vazându-se singur cu atâtea haine, nu s-a putut abtine să nu le încerce pe toate. Peste ceva timp, coboară acolo unde era Ruxandra, ce ţinea o sticlă de apă în mână. Când aceasta îşi întoarce privirile spre baiat, sticla îi cade pe podea, ramânând uimită. Într-adevar, arata impecabil. O camaşă superbă ţesută din fire de aur şi parcă pictata de pensule magice şi pantaloni atât de sclipitori încât nu puteai să-ţi iei privirile. După un zâmbet suav, cei doi pleacă.
Oraşul era un magnific teatru de jocuri şi luminite. Toti se distrau, până si Orlando se simtea mai relaxat; o zi petrecută ca restul oamenilor. Muzică frumoasă şi atmosferă de neuitat, aşa se descria acest festival. Cei doi s-au plimbat, au mâncat, şi nu au ocolit nici un joc de prin preajmă. După o zi plină de distractie, se aşează la o masă, aşteptând focul de artificii.
- Ce parere ai avut despre această zi? întreabă entuziasmată Ruxandra.
- Superbă, n-am cuvinte! spune el cu o voce mai caldă ca oricând.
Orlando, nu s-ar fi gândit niciodată că mai poate râde la o glumă sau să se distreze la vreun joc. Acea fată, chiar îl facuse să uite, macar pentru o zi, crudul lui trecut.
- În câteva minute va fi focul de artificii! spune Ruxandra veselă. Să aşteptam.
Deodată, la masă, se mai aşează o fată putin mai mare decât ei. Orlando o vede primul şi o întreabă cine este, după care întoarce capul si Ruxandra:
- Hei, Mari, ce faci aici? o întreabă acesta cu o privire neobişnuita, dar totodată putin surprinsă.
- Cine e? o întreabă Orlando mirat pe Ruxandra.
- Nu te baga piticule! îi spune fata. Ce cauti tu cu sora mea?
- Sora ta?!
- Da! spune Ruxandra. Ea e sora-mea. Dar parcă erai plecată…îi zice acesteia. Ce cauti pe aici?
- Am venit şi eu la festival cu…
- Stati putin –intervine baiatul- Ruxandra, de ce nu mi-ai spus că ai o sora?
- Ţi-am promis că o să-ţi spun totul la un moment dat.
- Spune-mi acum! se rasteşte baiatul.
Ruxandra, vrând să înceapă, mai vine o persoană la masa lor. Orlando, vazându-l, se ridică furios. Era Victor.
- Nu mai înteleg nimic! spune Orlando nervos. V-ati batut joc de mine! Cine sunteti?
Nimeni nu scoate o vorbă, privirea baiatului fiind prea întunecata. Deodată, începe minunatul foc de artificii, însă lor nu le mai pasa. Cerul prinde culoare, iar artificiile formează vesele mii de forme. Atunci, Victor vorbeşte cu un glas rautacios:
- Dacă nimeni nu are curajul să vorbească, o să-i explic eu totul. Vezi, Orlando, după câţiva ani după ce te-am dus la orfelinat eu m-am casatorit cu Mari, sora Ruxandrei…
- Ce?! Eşti cumnatul Ruxandrei?! se miră baiatul, întorcând o privire furioasa spre Ruxandra.
- Da, continuă Victor, şi după o vreme am cunoscut-o pe Ruxandra, care tocmai aflase că există şi copii sarmani, aşa că i-am povestit despre tine şi a vrut să te vadă. I-am spus la ce orfelinat eşti şi a venit timp de un an pe acolo.
Cu lacrimi în ochi şi plini de tristete, Orlando zice:
- Deci m-ai mintit, Ruxandra. N-ar fi trebuit să am încredere in tine! şi începe să fugă încotro îl duc paşii.
- Stai un moment, zice fata. Pot să-ţi explic.
Dar, în zadar, Orlando ajunsese prea departe. Raze de suspin curgeau din întuneric. Jocul de artificii se încheiase. Norii au început să vina ca o perdea ce permitea astrelor să-şi joace rolurile pe magnifica scenă a cerului albastru, iar padurea cu privirea ei maiastră statea-n picioare, spectatoare la grandoarea de pe cer. Însă, baiatul nu putea să observe nimic din jurul lui. Totul i se parea întunecat şi trist. Se simtea legat de un lanţ cu vise spulberate, avea ochii încetoşati şi lipsiti de sclipirea din ziua aceea, care totuşi, îşi spunea el, fusese o minciuna. Mici picaturi de gheaţă s-au desprins din adâncul inimii, brazdându-i obrajii. Nu întelegea ce facuse pentru a fi tratat aşa. De ceea ce se temuse nu a scapat, totul s-a dovedit a fi doar…o iluzie. Dorea să fugă, nu conta unde, dar deodată îşi amintise de carnetelul care întotdeauna îi ţinuse o placută companie. Acesta se afla acasă la Ruxandra. Se gândea ce să facă. Să se întoarcă după amintirile lui din carnetel adunate ca un covor de frunze şi să dea ochii din nou cu oamenii care-l tradaseră, sau să fugă pe vecie, lasându-si lucrul cel pretuia cel mai mult, în urmă? Atâtea întrebari l-au obosit. Ochii i se închideau încet-încet, somnul îl patrunse. Se aşeză sub coroana primului copac pe care l-a zarit. Adormi ca o pasare sfarmată de oboseală.
Secundele alunecau uşor spre dimineaţă. O rază de soare strapunse frunzele copacului şi-l trezi pe Orlando. Acesta se simtea parasit. Şi-ar fi dorit să aibă pe cineva alaturi, să-l ajute, dar era un vis, care va ramâne doar atât şi nu va putea deveni realitate niciodată. Şi-a dat seama că tot ce-i spusese Ruxandra n-a fost adevarat, fusese doar o capcană mişelească sa-l ademenească din nou la Victor. Şi-ar fi continuat drumul spre nesfârşit, dar îl oprea în loc gândul la carnetel. Cu mult curaj, îşi zice ca e mai bine să se întoarcă pentru a-l lua. Astfel, ajunge în fata uriaşei case a fetei, unde o vede pe Mari. Orlando îşi ia inima-n dinti şi îi spune:
- Am venit să-mi iau un lucru ce-mi apartine. După aceea voi pleca, nu-ţi face griji!
- Dar…şotul şi cu sora mea au plecat să te caute. De ce nu ramâi?
- Nu-mi pune întrebari! spune baiatul încruntat. M-ati mintit, cu totii!
Orlando intră în casă, îşi ia carnetelul, dar când să plece Mari îl opreşte, prinzându-l de mâna-i cea moale. Aceasta îl priveşte cu ochii blânzi şi frumoşi şi-i spune:
- Nu ştiu cine eşti şi de unde îi cunoşti pe Victor şi Ruxandra, dar, să ai grija de tine.
Sensibilitatea şi bunatatea cu care i-a vorbit l-a impresionat, dar nu vroia să se mai lase pacalit şi astfel pleacă cu carnetelul, nemaizicând nimic. Ieşind, merge încet şi întristat. Deodată, vede acea casă parasită unde a dormit în prima noapte după ce a fugit de la orfelinat. Intră doar cu gândul de a mai scrie în carnetel. La intrarea în casă observă că nimic de acolo nu mai rezista mult. Uşile scârţâiau mai tare, iar peretii aveau mai multe gauri, totuşi masuta era la fel. Se aşează şi scrie cu tot sufletul. Literele parcă zburau prin toate colturile foii şi desenele plângeau o data cu el. După ce termină îşi închide carnetelul, îşi trage sufletul şi spune cu o voce îndurerată:
-„Dacă nu a-şi fi plecat de la orfelinat, nu s-ar fi întâmplat toate astea. Ştiu ce o să fac – Orlando se ridică in picioare, se uită pe geam şi continuă cu o voce categorică - o să mă întorc la orfelinat!”
Ja ne!!!
4.Adevarul
Ruxandra vine cu sucurile. Vede că Orlando se mai liniştise şi acest lucru o bine-dispunea. Se aşează şi ea jos. Amândoi se uitau spre acea întindere tacută şi verde ce le fura privirile şi spre cerul ca un imens cuptor de portelan. Baiatul, cu un aer liniştit, învârtindu-şi în mână paharul cu suc, spune:
- Şti ceva, Ruxandra?
- Ce? raspunde aceasta, într-un fel mirată, caci nu-l auzise deloc vorbind în acea zi.
- Noi…am devenit mai apropiati de la o vreme, dar, totuşi, de ce nu vrei să-mi zici mai multe despre viata ta?
- Nu e deloc interesantă! Spune ea cu un glas molcom, dar evitând să deschidă mai mult acest subiect, îi zice: Dar, ai vrea să vi cu mine în oraş? Caci, după cum şti, astazi este un festival.
Orlando roşeşte şi îi raspunde cu un zâmbet placut:
- Mi-ar face placere.
- Atunci, haide să-ţi gasim o îmbracaminte adecvată.
Acesta nu mai fusese niciodată la vreun festival. Ruxandra, îi deschide un dulap imens de haine şi îl pune să aleagă, după care ea iese din cameră. Orlando, vazându-se singur cu atâtea haine, nu s-a putut abtine să nu le încerce pe toate. Peste ceva timp, coboară acolo unde era Ruxandra, ce ţinea o sticlă de apă în mână. Când aceasta îşi întoarce privirile spre baiat, sticla îi cade pe podea, ramânând uimită. Într-adevar, arata impecabil. O camaşă superbă ţesută din fire de aur şi parcă pictata de pensule magice şi pantaloni atât de sclipitori încât nu puteai să-ţi iei privirile. După un zâmbet suav, cei doi pleacă.
Oraşul era un magnific teatru de jocuri şi luminite. Toti se distrau, până si Orlando se simtea mai relaxat; o zi petrecută ca restul oamenilor. Muzică frumoasă şi atmosferă de neuitat, aşa se descria acest festival. Cei doi s-au plimbat, au mâncat, şi nu au ocolit nici un joc de prin preajmă. După o zi plină de distractie, se aşează la o masă, aşteptând focul de artificii.
- Ce parere ai avut despre această zi? întreabă entuziasmată Ruxandra.
- Superbă, n-am cuvinte! spune el cu o voce mai caldă ca oricând.
Orlando, nu s-ar fi gândit niciodată că mai poate râde la o glumă sau să se distreze la vreun joc. Acea fată, chiar îl facuse să uite, macar pentru o zi, crudul lui trecut.
- În câteva minute va fi focul de artificii! spune Ruxandra veselă. Să aşteptam.
Deodată, la masă, se mai aşează o fată putin mai mare decât ei. Orlando o vede primul şi o întreabă cine este, după care întoarce capul si Ruxandra:
- Hei, Mari, ce faci aici? o întreabă acesta cu o privire neobişnuita, dar totodată putin surprinsă.
- Cine e? o întreabă Orlando mirat pe Ruxandra.
- Nu te baga piticule! îi spune fata. Ce cauti tu cu sora mea?
- Sora ta?!
- Da! spune Ruxandra. Ea e sora-mea. Dar parcă erai plecată…îi zice acesteia. Ce cauti pe aici?
- Am venit şi eu la festival cu…
- Stati putin –intervine baiatul- Ruxandra, de ce nu mi-ai spus că ai o sora?
- Ţi-am promis că o să-ţi spun totul la un moment dat.
- Spune-mi acum! se rasteşte baiatul.
Ruxandra, vrând să înceapă, mai vine o persoană la masa lor. Orlando, vazându-l, se ridică furios. Era Victor.
- Nu mai înteleg nimic! spune Orlando nervos. V-ati batut joc de mine! Cine sunteti?
Nimeni nu scoate o vorbă, privirea baiatului fiind prea întunecata. Deodată, începe minunatul foc de artificii, însă lor nu le mai pasa. Cerul prinde culoare, iar artificiile formează vesele mii de forme. Atunci, Victor vorbeşte cu un glas rautacios:
- Dacă nimeni nu are curajul să vorbească, o să-i explic eu totul. Vezi, Orlando, după câţiva ani după ce te-am dus la orfelinat eu m-am casatorit cu Mari, sora Ruxandrei…
- Ce?! Eşti cumnatul Ruxandrei?! se miră baiatul, întorcând o privire furioasa spre Ruxandra.
- Da, continuă Victor, şi după o vreme am cunoscut-o pe Ruxandra, care tocmai aflase că există şi copii sarmani, aşa că i-am povestit despre tine şi a vrut să te vadă. I-am spus la ce orfelinat eşti şi a venit timp de un an pe acolo.
Cu lacrimi în ochi şi plini de tristete, Orlando zice:
- Deci m-ai mintit, Ruxandra. N-ar fi trebuit să am încredere in tine! şi începe să fugă încotro îl duc paşii.
- Stai un moment, zice fata. Pot să-ţi explic.
Dar, în zadar, Orlando ajunsese prea departe. Raze de suspin curgeau din întuneric. Jocul de artificii se încheiase. Norii au început să vina ca o perdea ce permitea astrelor să-şi joace rolurile pe magnifica scenă a cerului albastru, iar padurea cu privirea ei maiastră statea-n picioare, spectatoare la grandoarea de pe cer. Însă, baiatul nu putea să observe nimic din jurul lui. Totul i se parea întunecat şi trist. Se simtea legat de un lanţ cu vise spulberate, avea ochii încetoşati şi lipsiti de sclipirea din ziua aceea, care totuşi, îşi spunea el, fusese o minciuna. Mici picaturi de gheaţă s-au desprins din adâncul inimii, brazdându-i obrajii. Nu întelegea ce facuse pentru a fi tratat aşa. De ceea ce se temuse nu a scapat, totul s-a dovedit a fi doar…o iluzie. Dorea să fugă, nu conta unde, dar deodată îşi amintise de carnetelul care întotdeauna îi ţinuse o placută companie. Acesta se afla acasă la Ruxandra. Se gândea ce să facă. Să se întoarcă după amintirile lui din carnetel adunate ca un covor de frunze şi să dea ochii din nou cu oamenii care-l tradaseră, sau să fugă pe vecie, lasându-si lucrul cel pretuia cel mai mult, în urmă? Atâtea întrebari l-au obosit. Ochii i se închideau încet-încet, somnul îl patrunse. Se aşeză sub coroana primului copac pe care l-a zarit. Adormi ca o pasare sfarmată de oboseală.
Secundele alunecau uşor spre dimineaţă. O rază de soare strapunse frunzele copacului şi-l trezi pe Orlando. Acesta se simtea parasit. Şi-ar fi dorit să aibă pe cineva alaturi, să-l ajute, dar era un vis, care va ramâne doar atât şi nu va putea deveni realitate niciodată. Şi-a dat seama că tot ce-i spusese Ruxandra n-a fost adevarat, fusese doar o capcană mişelească sa-l ademenească din nou la Victor. Şi-ar fi continuat drumul spre nesfârşit, dar îl oprea în loc gândul la carnetel. Cu mult curaj, îşi zice ca e mai bine să se întoarcă pentru a-l lua. Astfel, ajunge în fata uriaşei case a fetei, unde o vede pe Mari. Orlando îşi ia inima-n dinti şi îi spune:
- Am venit să-mi iau un lucru ce-mi apartine. După aceea voi pleca, nu-ţi face griji!
- Dar…şotul şi cu sora mea au plecat să te caute. De ce nu ramâi?
- Nu-mi pune întrebari! spune baiatul încruntat. M-ati mintit, cu totii!
Orlando intră în casă, îşi ia carnetelul, dar când să plece Mari îl opreşte, prinzându-l de mâna-i cea moale. Aceasta îl priveşte cu ochii blânzi şi frumoşi şi-i spune:
- Nu ştiu cine eşti şi de unde îi cunoşti pe Victor şi Ruxandra, dar, să ai grija de tine.
Sensibilitatea şi bunatatea cu care i-a vorbit l-a impresionat, dar nu vroia să se mai lase pacalit şi astfel pleacă cu carnetelul, nemaizicând nimic. Ieşind, merge încet şi întristat. Deodată, vede acea casă parasită unde a dormit în prima noapte după ce a fugit de la orfelinat. Intră doar cu gândul de a mai scrie în carnetel. La intrarea în casă observă că nimic de acolo nu mai rezista mult. Uşile scârţâiau mai tare, iar peretii aveau mai multe gauri, totuşi masuta era la fel. Se aşează şi scrie cu tot sufletul. Literele parcă zburau prin toate colturile foii şi desenele plângeau o data cu el. După ce termină îşi închide carnetelul, îşi trage sufletul şi spune cu o voce îndurerată:
-„Dacă nu a-şi fi plecat de la orfelinat, nu s-ar fi întâmplat toate astea. Ştiu ce o să fac – Orlando se ridică in picioare, se uită pe geam şi continuă cu o voce categorică - o să mă întorc la orfelinat!”
DREPTATEA VA INVINGE!!!
AISHTERU NEAR
AISHTERU NEAR