31-01-2009, 05:28 PM
Hy...Sper ca si urmatorul capitol sa fie pe plac...
3. Doar un vis?
Între timp, Ruxandra i-a prezentat casa lui Orlando, acolo se puteau gasi cele mai impresionante obiecte de artă şi cele mai frumoase creatii de design, toate în alb, albastru şi verde. Atunci, baiatul îi spune:
- Ai o casă magnifica, dar de ce ai ales această combinatie de culori?
Fata îi zâmbeşte suav, zicând:
- Albul simbolizează pacea, iar eu mereu am dorit acest lucru, albastrul descrie liniştea şi puritatea, iar verdele, naturaletea. Când eram mică, am ales aceste culori, neştiindu-le semnificatia. Dar, se pare, că am avut un instinct bun.
După ce mica lor plimbare prin casă ia sfârşit, Ruxandra pleacă până la unul din valetii ei. Orlando, se duce la geam şi priveşte în gradină la acea mantie ţesută de bucurie presarată cu miracole. Însă, cu toate acestea, inima lui nu era încă vindecată de durerea cumplită. Deodată, vede o persoană ce i se parea cunoscută, în gradină. Se gândeşte ce să facă. Inima-i batea cu putere, nu ştia de ce. Un tremur îl cuprinse, iar paşii îl duceau pe acel drum spre micutul loc luminat de razele soarelui din gradină. Pe alee un barbat statea cu spatele. Formele perfecte ale trupului îl lasară pe Orlando cu privirea neclintită, iar picioarele împietrite. Acel barbat avea un par stralucitor, galben ca soarele ce statea pe cer. Se gândeşte că ar putea fi o anumită persoană ce nu şi-ar fi dorit să o cunoască vreodată. Orlando ar vrea să se apropie, dar picioarele nu-l lasă. Brusc, acel om întoarce capul, auzindu-l pe Orlando. După o clipă de uimire, barbatul zâmbeşte cu multă cruzime, Orlando vrea să plece, însă acesta îl ia de mână, oprindu-l:
- Unde pleci, şmecheraşule? zice acesta cu un glas pervers.
- Lasă-mă-n pace, Victor! zbiară baiatul, tragându-si mâna.
- Deci, ţi-ai dat seama cine sunt! Nu-ţi era dor de mine? întreabă cu acelaşi aer crud.
- Ticalosule! spune acesta nervos cu lacrimi în ochi. Tu mi-ai distrus toate sperantele!
- Lasă, a trecut. Eu am şi uitat, tu nu?
- Cum poti fi aşa nemilos? După tot ce mi-ai facut?
Privirea lui Orlando se întuneca din ce in ce mai mult şi îşi spunea că atunci e momentul să se razbune…fară milă… Încercă să-l lovească, dar Victor îl prinde de mâini, apropiindu-se de el. Rasuflarea lui îl înfiora…nu ştia ce să facă, îi era frică de acea privire coruptă.
- Orlando, trezeşte-te! o voce se aude, iar baiatul se vede singur pe acea alee. Orlando, ai adormit!
- Ah, Ruxandra! Ii spune acesta strângându-o în brate. Daca-ai şti ce mi s-a întâmplat?
- Linişteşte-te, a fost doar un vis.
Orlando se uită in jur, nu era nimeni înafară de ei doi. „Ar fi putut să fie doar un vis?” gândea baiatul. Era prea real, dar totuşi i se parea imposibil. Ceva îl framânta. Întâlnirea ciudată din acel vis sau gândul ca l-a întâlnit în realitate? Fata îl privea oarecum dezamagită, o privire ce i se parea cunoscută lui Orlando, o privire înşelatoare. Oare de ce? Ruxandra îi fusese mereu alaturi. Tristetea se reaşezase din nou pe chipul nevinovat al baiatului. Zâmbetul cel cald parea că nu va mai aparea încă o data. Ochii-i de cristal s-au afundat în întuneric, şi toate acestea doar cu gândul că ar fi fost încă o data înşelat. Dar zâmbetul aparut din nou pe fata Ruxandrei îi demonstra contrariul. În cine să mai aibă încredere?
- Gata, a fost doar un vis! îl linişteşte aceasta. Şi oricum , eu o să fiu mereu alaturi de tine.
Fata îi ridica capul cu mâinile-i firave şi se uita drept în ochii lui. Baiatul se întreba de ce, privirea ei era prea ciudată. Ruxandra îşi închise ochii, se apropia de buzele lui. Acesta se gândea la ceva rau, trupul îi tremura. Nu întelegea de ce nimeni nu-l lasa in pace. Atunci Orlando o împinge, spunându-i, cu blândete:
- Îmi pare rau, dar nu trebuie. Ce vrei să demonstrezi cu asta?
Fata se retrage, întelegând sentimentul lui Orlando. Se simtea şi ea ciudat şi vroia să plece, dar şi-a dat seama că l-ar fi întristat şi mai tare pe baiat, astfel ramânând şi spunându-i:
- Am vrut doar să te liniştesc, se scuză aceasta. Nu mă întelege greşit.
Ruxandra îl ia pe baiat şi îl duce în casă. Soarele apunea, cerul înflacarat începea să se stingă. Frumusetea apusului veghea împrejurimile. Nu mai era mult timp şi se întuneca. Orlando a acceptat să doarmă la fată. Intră într-o cameră uriaşa, în sfârşit poate vedea un pat normal şi o camera plină de cele mai frumoase obiecte. Totuşi, pe el, parcă tot o masuţă din colt îl impresiona. Însă această masuţă nu era ca celelalte; era mult mai mare, acoperită de o pânză de catifea frumos brodată.
- În această camera vei dormi tu,îi spune fata. Noapte buna!
ÎI arată de unde se stinge lumina şi-l închide în cameră, lasându-i o cheie pe masuţă. Orlando se simtea ciudat. Niciodată nu mai dormise într-un asemenea loc. De fapt, nici nu putea adormi. Glasul vântului de afară îl ademenea să se uite pe geam, să privească prin marea de întuneric, la stelele stralucitoare şi la umbrele ciudate ce se zareau. Dar, ceva îl forta să se uite pe aleea în care îl vazuse pe Victor. Brusc, zareşte o umbră ciudată. „Sa fie a lui Victor?” gândea Orlando. Dar a fost doar un vis…sau poate că nu…nu-şi putea da seama, dar acea umbră semana tot mai mult cu el. Ar fi vrut să se duca să vadă, dar un sentiment îl oprea acolo. N-a vrut să se mai gândească la el, aşa că a renuntat să privească la acea lună plină, care domnea peste stelele ce se nasc umede pe bolta senină. Se întoarce pe patul cel frumos aranjat. Însă, mugurii somnului sau crapau suav. Nu putea să doarmă. Gânduri peste gânduri îi clocoteau. Se întreba dacă existau oameni buni, caci el nu vazuse niciunul. Doar Ruxandra îi dadea senzatia că este mai deosebită, dar ce om ajută fară nici un interes? Toată noaptea a meditat astfel. La aşezarea diminetii, Orlando adoarme. Peste un timp apare Ruxandra în camera acestuia. Îl vede că doarme şi nu îndrazneşte sa-l trezească. Se apropie încetişor de el. Fiecare pas îl apropia de patul în care visele lui au domnit pentru o noapte. Ajunse lângă pat. Ce frumos dormea! Fata nu se putu abtine să nu-l sarute, dar un tremur o cuprinse. Oare de ce? Să îndraznească? Nu avea nimic de pierdut. Buzele catifelate ale lui Orlando nu-o puteau opri, dar deodată, acesta se trezeşte, împingându-o. Baiatul îşi atinge uşurel buzele, nu se gândea la aşa ceva. Să-l fi tradat?Vroia doar să profite? Toate aceste gânduri îi treceau prin cap lui Orlando.
- Iartă-mă! spune fata îndepartându-se.
- Ţi-am spus! Lasă-mă-n pace! se rasteşte Orlando, lacrimile-i ivindu-i-se din nou. De ce a trebuit să am încredere in tine. Nu ştiu nimic despre viata ta! De ce?
Fata ramâne pe loc, inima-i bate cu putere, parcă îi era frică de ceva. „Ce are de ascuns?” gândea acesta…nimic, sau poate totul? Ruxandra îi raspunde:
- Te sfatuiesc să ai încredere in mine. O să-ţi spun totul când va fi momentul oportun. Acum…spune ea uitându-se pe geam la minunatul soare ce tocmai rasarise…să ieşim şi să profitam de această vreme frumoasă.
- Dar…spune Orlando, însă fata îl opreşte punându-i degetul pe buze.
- Niciun dar, haide!
„De ce?” Cu aceste două cuvinte începea fiecare întrebare din lungul şir de întrebari ce îl bântuiau pe baiat în acea perioadă, o perioadă destul de confuză în ceea ce priveşte trairile lui, mai profunde ca niciodată. Totuşi, privind spre gradina mângâiată de razele soarelui, se gândeşte că i-ar fi de folos o mică plimbare, pentru a-şi limpezi gândurile.
Încet, cei doi merg prin gradina împodobită cu perlele argintii ale brumei. Niciunul nu reuşeşte să lege două cuvinte. Ruxandra ar fi început să vorbească, dar privirea lui Orlando o oprea, vroia să fie liniştit. Baiatul, când trecea prin fiecare coltişor al uriaşei gradini, ceva îl facea să se uite mereu în jurul lui. Fata era confuză, dar totuşi nu a îndraznit sa-i vorbească. După un timp, Ruxandra, nemaiştiind ce să facă, i-a zis:
- Mă duc să aduc nişte sucuri. Stai aici. Si pleacă într-o fugă spre casă. Poate aşa o să aibă mai mult timp să-şi revină…gândea ea.
Orlando se aşeză pe iarba proaspat scaldata în rouă. Neliniştea nu-i dadea pace. Atunci, printre mii de întrebari ce-l framântau, îşi zice: ”Ce este acest sentiment ciudat? Nu l-am mai simtit până acum, dar totuşi am auzit de el. Îmi este foarte greu să-l descriu. Ca şi cum un uragan şi un heleşteu liniştit ar face o pereche. Pe de o parte mă simt minunat, dar pe de altă parte foarte confuz şi plin de gânduri. Acest sentiment, este posibil, să fie…Orlando îşi ridica ochii, iar după o rasuflare uşurată, continuă- să fie… iubirea ?”
3. Doar un vis?
Între timp, Ruxandra i-a prezentat casa lui Orlando, acolo se puteau gasi cele mai impresionante obiecte de artă şi cele mai frumoase creatii de design, toate în alb, albastru şi verde. Atunci, baiatul îi spune:
- Ai o casă magnifica, dar de ce ai ales această combinatie de culori?
Fata îi zâmbeşte suav, zicând:
- Albul simbolizează pacea, iar eu mereu am dorit acest lucru, albastrul descrie liniştea şi puritatea, iar verdele, naturaletea. Când eram mică, am ales aceste culori, neştiindu-le semnificatia. Dar, se pare, că am avut un instinct bun.
După ce mica lor plimbare prin casă ia sfârşit, Ruxandra pleacă până la unul din valetii ei. Orlando, se duce la geam şi priveşte în gradină la acea mantie ţesută de bucurie presarată cu miracole. Însă, cu toate acestea, inima lui nu era încă vindecată de durerea cumplită. Deodată, vede o persoană ce i se parea cunoscută, în gradină. Se gândeşte ce să facă. Inima-i batea cu putere, nu ştia de ce. Un tremur îl cuprinse, iar paşii îl duceau pe acel drum spre micutul loc luminat de razele soarelui din gradină. Pe alee un barbat statea cu spatele. Formele perfecte ale trupului îl lasară pe Orlando cu privirea neclintită, iar picioarele împietrite. Acel barbat avea un par stralucitor, galben ca soarele ce statea pe cer. Se gândeşte că ar putea fi o anumită persoană ce nu şi-ar fi dorit să o cunoască vreodată. Orlando ar vrea să se apropie, dar picioarele nu-l lasă. Brusc, acel om întoarce capul, auzindu-l pe Orlando. După o clipă de uimire, barbatul zâmbeşte cu multă cruzime, Orlando vrea să plece, însă acesta îl ia de mână, oprindu-l:
- Unde pleci, şmecheraşule? zice acesta cu un glas pervers.
- Lasă-mă-n pace, Victor! zbiară baiatul, tragându-si mâna.
- Deci, ţi-ai dat seama cine sunt! Nu-ţi era dor de mine? întreabă cu acelaşi aer crud.
- Ticalosule! spune acesta nervos cu lacrimi în ochi. Tu mi-ai distrus toate sperantele!
- Lasă, a trecut. Eu am şi uitat, tu nu?
- Cum poti fi aşa nemilos? După tot ce mi-ai facut?
Privirea lui Orlando se întuneca din ce in ce mai mult şi îşi spunea că atunci e momentul să se razbune…fară milă… Încercă să-l lovească, dar Victor îl prinde de mâini, apropiindu-se de el. Rasuflarea lui îl înfiora…nu ştia ce să facă, îi era frică de acea privire coruptă.
- Orlando, trezeşte-te! o voce se aude, iar baiatul se vede singur pe acea alee. Orlando, ai adormit!
- Ah, Ruxandra! Ii spune acesta strângându-o în brate. Daca-ai şti ce mi s-a întâmplat?
- Linişteşte-te, a fost doar un vis.
Orlando se uită in jur, nu era nimeni înafară de ei doi. „Ar fi putut să fie doar un vis?” gândea baiatul. Era prea real, dar totuşi i se parea imposibil. Ceva îl framânta. Întâlnirea ciudată din acel vis sau gândul ca l-a întâlnit în realitate? Fata îl privea oarecum dezamagită, o privire ce i se parea cunoscută lui Orlando, o privire înşelatoare. Oare de ce? Ruxandra îi fusese mereu alaturi. Tristetea se reaşezase din nou pe chipul nevinovat al baiatului. Zâmbetul cel cald parea că nu va mai aparea încă o data. Ochii-i de cristal s-au afundat în întuneric, şi toate acestea doar cu gândul că ar fi fost încă o data înşelat. Dar zâmbetul aparut din nou pe fata Ruxandrei îi demonstra contrariul. În cine să mai aibă încredere?
- Gata, a fost doar un vis! îl linişteşte aceasta. Şi oricum , eu o să fiu mereu alaturi de tine.
Fata îi ridica capul cu mâinile-i firave şi se uita drept în ochii lui. Baiatul se întreba de ce, privirea ei era prea ciudată. Ruxandra îşi închise ochii, se apropia de buzele lui. Acesta se gândea la ceva rau, trupul îi tremura. Nu întelegea de ce nimeni nu-l lasa in pace. Atunci Orlando o împinge, spunându-i, cu blândete:
- Îmi pare rau, dar nu trebuie. Ce vrei să demonstrezi cu asta?
Fata se retrage, întelegând sentimentul lui Orlando. Se simtea şi ea ciudat şi vroia să plece, dar şi-a dat seama că l-ar fi întristat şi mai tare pe baiat, astfel ramânând şi spunându-i:
- Am vrut doar să te liniştesc, se scuză aceasta. Nu mă întelege greşit.
Ruxandra îl ia pe baiat şi îl duce în casă. Soarele apunea, cerul înflacarat începea să se stingă. Frumusetea apusului veghea împrejurimile. Nu mai era mult timp şi se întuneca. Orlando a acceptat să doarmă la fată. Intră într-o cameră uriaşa, în sfârşit poate vedea un pat normal şi o camera plină de cele mai frumoase obiecte. Totuşi, pe el, parcă tot o masuţă din colt îl impresiona. Însă această masuţă nu era ca celelalte; era mult mai mare, acoperită de o pânză de catifea frumos brodată.
- În această camera vei dormi tu,îi spune fata. Noapte buna!
ÎI arată de unde se stinge lumina şi-l închide în cameră, lasându-i o cheie pe masuţă. Orlando se simtea ciudat. Niciodată nu mai dormise într-un asemenea loc. De fapt, nici nu putea adormi. Glasul vântului de afară îl ademenea să se uite pe geam, să privească prin marea de întuneric, la stelele stralucitoare şi la umbrele ciudate ce se zareau. Dar, ceva îl forta să se uite pe aleea în care îl vazuse pe Victor. Brusc, zareşte o umbră ciudată. „Sa fie a lui Victor?” gândea Orlando. Dar a fost doar un vis…sau poate că nu…nu-şi putea da seama, dar acea umbră semana tot mai mult cu el. Ar fi vrut să se duca să vadă, dar un sentiment îl oprea acolo. N-a vrut să se mai gândească la el, aşa că a renuntat să privească la acea lună plină, care domnea peste stelele ce se nasc umede pe bolta senină. Se întoarce pe patul cel frumos aranjat. Însă, mugurii somnului sau crapau suav. Nu putea să doarmă. Gânduri peste gânduri îi clocoteau. Se întreba dacă existau oameni buni, caci el nu vazuse niciunul. Doar Ruxandra îi dadea senzatia că este mai deosebită, dar ce om ajută fară nici un interes? Toată noaptea a meditat astfel. La aşezarea diminetii, Orlando adoarme. Peste un timp apare Ruxandra în camera acestuia. Îl vede că doarme şi nu îndrazneşte sa-l trezească. Se apropie încetişor de el. Fiecare pas îl apropia de patul în care visele lui au domnit pentru o noapte. Ajunse lângă pat. Ce frumos dormea! Fata nu se putu abtine să nu-l sarute, dar un tremur o cuprinse. Oare de ce? Să îndraznească? Nu avea nimic de pierdut. Buzele catifelate ale lui Orlando nu-o puteau opri, dar deodată, acesta se trezeşte, împingându-o. Baiatul îşi atinge uşurel buzele, nu se gândea la aşa ceva. Să-l fi tradat?Vroia doar să profite? Toate aceste gânduri îi treceau prin cap lui Orlando.
- Iartă-mă! spune fata îndepartându-se.
- Ţi-am spus! Lasă-mă-n pace! se rasteşte Orlando, lacrimile-i ivindu-i-se din nou. De ce a trebuit să am încredere in tine. Nu ştiu nimic despre viata ta! De ce?
Fata ramâne pe loc, inima-i bate cu putere, parcă îi era frică de ceva. „Ce are de ascuns?” gândea acesta…nimic, sau poate totul? Ruxandra îi raspunde:
- Te sfatuiesc să ai încredere in mine. O să-ţi spun totul când va fi momentul oportun. Acum…spune ea uitându-se pe geam la minunatul soare ce tocmai rasarise…să ieşim şi să profitam de această vreme frumoasă.
- Dar…spune Orlando, însă fata îl opreşte punându-i degetul pe buze.
- Niciun dar, haide!
„De ce?” Cu aceste două cuvinte începea fiecare întrebare din lungul şir de întrebari ce îl bântuiau pe baiat în acea perioadă, o perioadă destul de confuză în ceea ce priveşte trairile lui, mai profunde ca niciodată. Totuşi, privind spre gradina mângâiată de razele soarelui, se gândeşte că i-ar fi de folos o mică plimbare, pentru a-şi limpezi gândurile.
Încet, cei doi merg prin gradina împodobită cu perlele argintii ale brumei. Niciunul nu reuşeşte să lege două cuvinte. Ruxandra ar fi început să vorbească, dar privirea lui Orlando o oprea, vroia să fie liniştit. Baiatul, când trecea prin fiecare coltişor al uriaşei gradini, ceva îl facea să se uite mereu în jurul lui. Fata era confuză, dar totuşi nu a îndraznit sa-i vorbească. După un timp, Ruxandra, nemaiştiind ce să facă, i-a zis:
- Mă duc să aduc nişte sucuri. Stai aici. Si pleacă într-o fugă spre casă. Poate aşa o să aibă mai mult timp să-şi revină…gândea ea.
Orlando se aşeză pe iarba proaspat scaldata în rouă. Neliniştea nu-i dadea pace. Atunci, printre mii de întrebari ce-l framântau, îşi zice: ”Ce este acest sentiment ciudat? Nu l-am mai simtit până acum, dar totuşi am auzit de el. Îmi este foarte greu să-l descriu. Ca şi cum un uragan şi un heleşteu liniştit ar face o pereche. Pe de o parte mă simt minunat, dar pe de altă parte foarte confuz şi plin de gânduri. Acest sentiment, este posibil, să fie…Orlando îşi ridica ochii, iar după o rasuflare uşurată, continuă- să fie… iubirea ?”
DREPTATEA VA INVINGE!!!
AISHTERU NEAR
AISHTERU NEAR