Tnx pt commuri. Ma bucur ca va place. Din capitolul urmator incepe actiunea prpopriu zisa.
Capitolul 2: Umbre din trecut[/b]
Tot trupul celui de langa el a preluat trasaturile unui inger. Frumusetea sa nu este vizibila pe dinafara, insa interiorul inimii sale este mai superb decat paradisul. Sub acea masca afisata pentru a inchide durerea, salasuia un suflet singur, ranit, ce s-a inecat in oceanul lacrimilor varsate de el, pe ascuns. Chipul lui nu inspira decat o durere profunda, ochii tanjesc dupa o privire calda, care sa-i transforme acea gheata ce i-a oprit inima in loc, intr-o mare nemarginita de speranta.
Takaya se apropie incet de buzele baiatului si le priveste cu dorinta. Culoarea lor rosie le face irezistibile. Baiatul intinde degetele si le atinge, mangaindu-le cu miscari blande, culegand savoarea lor dulce si imbalsamandu-le cu mireasma iubirii. Simte cum mintea nu-i mai controleaza trupul, ci a devenit precum o fantasma in cautarea iubirii platonice. Nu se mai gandeste la ce va urma De fapt nu l-a interest niciodata. Pana la urma prezentul, trecutul si viitorul nu exista. Toate sunt rezumate la clipa pe care o traieste si care intotdeauna va fi prezenta in interiorul sau, sub forma unor amintiri, a unei dorinte infinite de a cunoaste imposibilul. Si pentru el, acel imposibil se afla aici, sub forma umana.
Nu si-a mai putut stapani dorinta impetuoasa de a-l avea numai pentru el si de a simti gustul acelei guri mici. Isi apropie buzele de cele ale baiatului, unindu-le intr-un sarut pasional. Tanarul din fata sa deschide ochii, insa cuvintele se refugiaza undeva, intr-un loc misterios. Pupilele ochilor se misca speriate, in cautarea unui anumit lucru irealizabil. Nu poate scapa sau poate nu vrea. Gura lui pare a fi cercetata ca o comoara inestimabila, ascunsa pe o insula pustie, departe de gandul rece si terifiant al omului, departe de orice urma de gelozie ce a existat vreodata.
Ar vrea sa poata sa faca ceva, insa nu are ce. Nu poate lupta impotriva acelei dorinte nascuta din nimic, dar ce ocupa tot spatial din el. Inchide ochii, lasandu-se prada acelei senzatii ciudate.
Chipul lui Yuka este strabatut de o dara umeda, sarata, o lacrima ce si-a scurs amaraciunea din adancul inimii baiatului. De ce plange? Nu intelege nimic din ce se intampla. Ridica mana de pe banca si o aseaza pe pieptul tanarului din fata sa, indepartandu-l cu putere.
-Ce crezi ca faci, homosexualule! Eu n-am tangente cu tipii. Si nici nu am de gand sa am asa ceva. Mai bine inchide-ti mintea aia perversa undeva si baga-ti limba aia in alta parte, nu in gura mea.
-Piciule, nu cred ca ai inteles situatia! spune Takaya zambind. Nu ma intereseaza daca ai tu sau nu tangente cu altii, important e ca am eu.. Si eu vreau sa am cu tine. Asa ca taci si coopereaza, daca nu vrei sa te fac eu sa cooperezi printr-un mijloc sau altul.
-Nu inteleg ce anume vrei de la mine. Bani? Zi-mi cat vrei ? O mie de euro, doua mii?Zi o suma si eu iti scriu un cec dublu. Daca ai ceva anume cu persoana mea, daca te deranjeaza sau orice altceva, spune-mi si ma mut de aici.N-am nevoie de prieteni inutili in viata asta. Nu fac decat sa isi bata joc de tine!
Takaya se uita la el trist. Nu exista nimic in acel suras fals, decat tristete si dizgratie. Acesta se ridica in picioare nervos si loveste banca cu putere, reusind sa arunce cartile baiatului pe parchet. Foile incep sa se imprastie peste tot. Din interiorul unui caiet maroniu, se observa coltul unei poze vechi. O parte din ea e arsa. Takaya se apleaca si o ridica, privind-o stupefiat. Nu se pot distinge foarte bine persoanele din imagine. Par a fi doi baieti. Unul poarta un palton gri si niste pantaloni albastri. Parul scurt are o nuanta deschisa, insa culoarea sa naturala pare indescifrabila. Ochii mici reflecta gingasia unei fiinte fragile, fara prea multa putere. Langa el, un alt trup isi face aparitia. Nu se poate observa cine e cealalta persoana de langa, deoarce acea parte din poza lipseste. O mana mica, acoperita de o jacheta neagra este asezata dupa umarul primului baiat. Takaya intoarce poza si observa ca pe spate este scris un an.
Isi ridica ochii spre baiatul din fata sa, care intoarce capul spre geamul mare de langa el. Nu ar putea sa-l priveasca pe strainul, care tocmai i-a decoperit trecutul tragic de care a fugit atat de mult. Cum s-a intamplat asta?
-De ce trebuie ca toate sa fie asa? De ce nu pot fi un copil normal niciodata? Tot ce inspir este mila niciodata nu voi cunoaste acel sentiment pe care toti il denumesc dragoste.
-Yu-chan spune tanarul zambind speriat. Deci ai trait. Ma bucur sa stiu ca inca esti viu si ca nu ai patit nimic Imi pare rau ca te-am lasat acolo. Poate ai crezut ca te-am parasit dar
Ce spune? Yu-chan, numai el imi spunea asa. De unde stie trecutul meu. De unde stie ca.Nu poate fi el. Nu vreau sa cred ca este el. Nu vreau sa-l vad, sa-l ating si sa ii fie mila de mine. Nu as suporta ideea asta. Nu el nu lui niciodata!
Yuka se da inapoi cu scaunul, indreptandu-se spre iesire fara sa zica nimic. Nu vrea sa creada ceea ce tocmai i-a marturisit baiatul. Takaya insa se aseaza in fata tanarului.
-Ce mai vrei de la mine?tipa Yuka. De abia am reusit sa uit. Ai venit iar sa ma faci sa sufar. M-am saturat sa ma trezesc cu amintirea ta si sa simt gustul amar al buzelor tale. Nu mai vreau sa traiesc asa ceva, ai inteles? De ce ai venit la liceul asta? Nu puteai sa te duci in alta parte? De ce ai aparut iar, de ce? E numai vina ta ca sunt asa. A ta si a familiei tale nenorocite. N-am sa te iert niciodata pentru asta
-Stiu,Stiu ca e vina mea. Stiu ca ai fost indepartat din familia ta. Ca ai fost nevoit sa devi jucaria mea si niciodata n-ai simtit iubirea unei familii. Poate ca nu o sa ma crezi, dar nu am vrut sa te las acolo. Parintii mei au insistat sa ne mutam in New York. Am vrut sa astept sa te faci bine, insa nu mi s-a permis. Iti amintesti?
Yuka lasa capul in jos si isi pune mainile la fata. Tremura.Ii e frica de ce va urma.
Cu ce i-am gresit? Ce vrea de la mine. Aveam cinci ani cand parintii lui m-au luat de la familia mea. N-am uitat acea zi si poate ca nu o voi uita niciodata. Totul a inceput pe douazeci si doi ianuarie, chiar cand am implinit cinci ani. Am intrebat-o pe mama daca-mi face si mie un tort. Totdeauna mi-au placut dulciurile. Ciocolata a fost preferata mea si deseori o rugam pe mama sa-mi faca o prajitura, dar mereu aceeasi scuza. <<Nu am timp si de tine. Nu vezi ca trebuie sa am grija de fratii tai?>>. Poate ca ma ura, pentru ca am fost copilul provenit dintr-o aventura cu un barbat strain, un barbat ce acum este detinatorul unei mari firme de export. El nu a stiut de mine, iar eu nu am stiut de el . N-am inteles si probabil nu voi intelege. Pana la urma, nu sunt decat ceva neinsemnat pentru ei si poate ca din aceeasi cauza am refuzat sa-mi mai vad parintii.
Cand am venit de la gradinita, am observat o limuzina neagra si mare in fata casei. Am intrat cu sfiala si m-am indreptat catre living, de unde a venit un miros intepator de cafea amestecat cu fumul de trabuc. Pe fotoliu am vazut un barbat imbracat intr-un costum negru. Privirea lui m-a speriat ingrozitor de tare si am ramas intepenit in mijlocul camerei. Mama m-a privit urat, ceea ce m-a facut sa-mi dau seama ca ar trebui sa salut. Domnul mi-a zambit si m-a analizat, dupa care i-a soptit ceva mamei. Nu stiu ce, nu am auzit bine. In urmatoarea clipa mama i-a aratat valiza verde cu niste ursuleti pe ea. Am recunoscut-o imediat. Era a mea. Barbatul s-a ridicat si a sunat pe cineva. Doi oameni au intrat in casa si au luat valiza. Nu intelegeam ce se intampla. Fiinta care mi-a dat nastere s-a intors cu spatele, refuzand sa ma priveasca. Am simtit cum cineva m-a luat de mana si a inceput sa ma traga spre masina parcata afara. Nu m-am zbatut, n-am zis nimic, ci pur si simplu am continuat sa merg. Ce se intampla? Unul dintre cei doi mi-a deschis portiera si am fost bagat in vehicul. Usa s-a inchis. Fereastra aceea a fost zidul ce mi-a separat trecutul de viitor si mi-a distrus prezentul. Am fost dus la o casa mare. O vila cu patru etaje. Am plans, stiu sigur si am tipat dupa mama. Insa nu m-a auzit nimeni. Am acceptat adevarul, Femeia pe care am iubit-o cel mai mult si pentru care mi-as fi dat si viata m-a vandut unor persoane necunoscute. De ce a facut asta? Oare nu a stiut ca tot ce am nevoie e zambetul ei, glasul ei cald, mainile ei moi?
A doua zi am aflat ca pe barbat il cheama Johan Kizuma si ca este un influent om de afaceri ce are un fiu de aceeasi varsta cu mine. Baiatul seamana foarte mult cu el. Ii place sa se impuna in orice situatie. Ochii lui negri ma infioreaza parca si acum cand ma gandesc la ei si am acceptat sa fac tot ceea ce zice el. M-a tratat ca pe o jucarie. De fiecare data, cand ne-am distrat, sau cel putin asta a facut el, l-am observat cum isi priveste nesatisfacut jucariile si cheama pe una dintre servitoare, spunandu-i ca jucaria asta nu-i mai place si ca a folosit-o de prea multe ori. Ma intrebam daca la fel se va intampla si cu mine. Acum realizez ca tot ce am fost in viata acelui copil a fost o jucarie anosta, lipsita de viata, de care s-a debarasat imediat ce si-a luat una noua. De ce-mi vine sa plang? Oare merita.Si totusi o fac. Imi las teama sa iasa la suprafata, constient ca nu o pot controla si nu voi putea s-o fac nicodata.
-Yuka.Am sa te duc acasa. As vrea sa vorbesc cu tine. S-au intamplat multe de cand am plecat si trebuie sa sti.
Capitolul 2: Umbre din trecut[/b]
Tot trupul celui de langa el a preluat trasaturile unui inger. Frumusetea sa nu este vizibila pe dinafara, insa interiorul inimii sale este mai superb decat paradisul. Sub acea masca afisata pentru a inchide durerea, salasuia un suflet singur, ranit, ce s-a inecat in oceanul lacrimilor varsate de el, pe ascuns. Chipul lui nu inspira decat o durere profunda, ochii tanjesc dupa o privire calda, care sa-i transforme acea gheata ce i-a oprit inima in loc, intr-o mare nemarginita de speranta.
Takaya se apropie incet de buzele baiatului si le priveste cu dorinta. Culoarea lor rosie le face irezistibile. Baiatul intinde degetele si le atinge, mangaindu-le cu miscari blande, culegand savoarea lor dulce si imbalsamandu-le cu mireasma iubirii. Simte cum mintea nu-i mai controleaza trupul, ci a devenit precum o fantasma in cautarea iubirii platonice. Nu se mai gandeste la ce va urma De fapt nu l-a interest niciodata. Pana la urma prezentul, trecutul si viitorul nu exista. Toate sunt rezumate la clipa pe care o traieste si care intotdeauna va fi prezenta in interiorul sau, sub forma unor amintiri, a unei dorinte infinite de a cunoaste imposibilul. Si pentru el, acel imposibil se afla aici, sub forma umana.
Nu si-a mai putut stapani dorinta impetuoasa de a-l avea numai pentru el si de a simti gustul acelei guri mici. Isi apropie buzele de cele ale baiatului, unindu-le intr-un sarut pasional. Tanarul din fata sa deschide ochii, insa cuvintele se refugiaza undeva, intr-un loc misterios. Pupilele ochilor se misca speriate, in cautarea unui anumit lucru irealizabil. Nu poate scapa sau poate nu vrea. Gura lui pare a fi cercetata ca o comoara inestimabila, ascunsa pe o insula pustie, departe de gandul rece si terifiant al omului, departe de orice urma de gelozie ce a existat vreodata.
Ar vrea sa poata sa faca ceva, insa nu are ce. Nu poate lupta impotriva acelei dorinte nascuta din nimic, dar ce ocupa tot spatial din el. Inchide ochii, lasandu-se prada acelei senzatii ciudate.
Chipul lui Yuka este strabatut de o dara umeda, sarata, o lacrima ce si-a scurs amaraciunea din adancul inimii baiatului. De ce plange? Nu intelege nimic din ce se intampla. Ridica mana de pe banca si o aseaza pe pieptul tanarului din fata sa, indepartandu-l cu putere.
-Ce crezi ca faci, homosexualule! Eu n-am tangente cu tipii. Si nici nu am de gand sa am asa ceva. Mai bine inchide-ti mintea aia perversa undeva si baga-ti limba aia in alta parte, nu in gura mea.
-Piciule, nu cred ca ai inteles situatia! spune Takaya zambind. Nu ma intereseaza daca ai tu sau nu tangente cu altii, important e ca am eu.. Si eu vreau sa am cu tine. Asa ca taci si coopereaza, daca nu vrei sa te fac eu sa cooperezi printr-un mijloc sau altul.
-Nu inteleg ce anume vrei de la mine. Bani? Zi-mi cat vrei ? O mie de euro, doua mii?Zi o suma si eu iti scriu un cec dublu. Daca ai ceva anume cu persoana mea, daca te deranjeaza sau orice altceva, spune-mi si ma mut de aici.N-am nevoie de prieteni inutili in viata asta. Nu fac decat sa isi bata joc de tine!
Takaya se uita la el trist. Nu exista nimic in acel suras fals, decat tristete si dizgratie. Acesta se ridica in picioare nervos si loveste banca cu putere, reusind sa arunce cartile baiatului pe parchet. Foile incep sa se imprastie peste tot. Din interiorul unui caiet maroniu, se observa coltul unei poze vechi. O parte din ea e arsa. Takaya se apleaca si o ridica, privind-o stupefiat. Nu se pot distinge foarte bine persoanele din imagine. Par a fi doi baieti. Unul poarta un palton gri si niste pantaloni albastri. Parul scurt are o nuanta deschisa, insa culoarea sa naturala pare indescifrabila. Ochii mici reflecta gingasia unei fiinte fragile, fara prea multa putere. Langa el, un alt trup isi face aparitia. Nu se poate observa cine e cealalta persoana de langa, deoarce acea parte din poza lipseste. O mana mica, acoperita de o jacheta neagra este asezata dupa umarul primului baiat. Takaya intoarce poza si observa ca pe spate este scris un an.
Isi ridica ochii spre baiatul din fata sa, care intoarce capul spre geamul mare de langa el. Nu ar putea sa-l priveasca pe strainul, care tocmai i-a decoperit trecutul tragic de care a fugit atat de mult. Cum s-a intamplat asta?
-De ce trebuie ca toate sa fie asa? De ce nu pot fi un copil normal niciodata? Tot ce inspir este mila niciodata nu voi cunoaste acel sentiment pe care toti il denumesc dragoste.
-Yu-chan spune tanarul zambind speriat. Deci ai trait. Ma bucur sa stiu ca inca esti viu si ca nu ai patit nimic Imi pare rau ca te-am lasat acolo. Poate ai crezut ca te-am parasit dar
Ce spune? Yu-chan, numai el imi spunea asa. De unde stie trecutul meu. De unde stie ca.Nu poate fi el. Nu vreau sa cred ca este el. Nu vreau sa-l vad, sa-l ating si sa ii fie mila de mine. Nu as suporta ideea asta. Nu el nu lui niciodata!
Yuka se da inapoi cu scaunul, indreptandu-se spre iesire fara sa zica nimic. Nu vrea sa creada ceea ce tocmai i-a marturisit baiatul. Takaya insa se aseaza in fata tanarului.
-Ce mai vrei de la mine?tipa Yuka. De abia am reusit sa uit. Ai venit iar sa ma faci sa sufar. M-am saturat sa ma trezesc cu amintirea ta si sa simt gustul amar al buzelor tale. Nu mai vreau sa traiesc asa ceva, ai inteles? De ce ai venit la liceul asta? Nu puteai sa te duci in alta parte? De ce ai aparut iar, de ce? E numai vina ta ca sunt asa. A ta si a familiei tale nenorocite. N-am sa te iert niciodata pentru asta
-Stiu,Stiu ca e vina mea. Stiu ca ai fost indepartat din familia ta. Ca ai fost nevoit sa devi jucaria mea si niciodata n-ai simtit iubirea unei familii. Poate ca nu o sa ma crezi, dar nu am vrut sa te las acolo. Parintii mei au insistat sa ne mutam in New York. Am vrut sa astept sa te faci bine, insa nu mi s-a permis. Iti amintesti?
Yuka lasa capul in jos si isi pune mainile la fata. Tremura.Ii e frica de ce va urma.
Cu ce i-am gresit? Ce vrea de la mine. Aveam cinci ani cand parintii lui m-au luat de la familia mea. N-am uitat acea zi si poate ca nu o voi uita niciodata. Totul a inceput pe douazeci si doi ianuarie, chiar cand am implinit cinci ani. Am intrebat-o pe mama daca-mi face si mie un tort. Totdeauna mi-au placut dulciurile. Ciocolata a fost preferata mea si deseori o rugam pe mama sa-mi faca o prajitura, dar mereu aceeasi scuza. <<Nu am timp si de tine. Nu vezi ca trebuie sa am grija de fratii tai?>>. Poate ca ma ura, pentru ca am fost copilul provenit dintr-o aventura cu un barbat strain, un barbat ce acum este detinatorul unei mari firme de export. El nu a stiut de mine, iar eu nu am stiut de el . N-am inteles si probabil nu voi intelege. Pana la urma, nu sunt decat ceva neinsemnat pentru ei si poate ca din aceeasi cauza am refuzat sa-mi mai vad parintii.
Cand am venit de la gradinita, am observat o limuzina neagra si mare in fata casei. Am intrat cu sfiala si m-am indreptat catre living, de unde a venit un miros intepator de cafea amestecat cu fumul de trabuc. Pe fotoliu am vazut un barbat imbracat intr-un costum negru. Privirea lui m-a speriat ingrozitor de tare si am ramas intepenit in mijlocul camerei. Mama m-a privit urat, ceea ce m-a facut sa-mi dau seama ca ar trebui sa salut. Domnul mi-a zambit si m-a analizat, dupa care i-a soptit ceva mamei. Nu stiu ce, nu am auzit bine. In urmatoarea clipa mama i-a aratat valiza verde cu niste ursuleti pe ea. Am recunoscut-o imediat. Era a mea. Barbatul s-a ridicat si a sunat pe cineva. Doi oameni au intrat in casa si au luat valiza. Nu intelegeam ce se intampla. Fiinta care mi-a dat nastere s-a intors cu spatele, refuzand sa ma priveasca. Am simtit cum cineva m-a luat de mana si a inceput sa ma traga spre masina parcata afara. Nu m-am zbatut, n-am zis nimic, ci pur si simplu am continuat sa merg. Ce se intampla? Unul dintre cei doi mi-a deschis portiera si am fost bagat in vehicul. Usa s-a inchis. Fereastra aceea a fost zidul ce mi-a separat trecutul de viitor si mi-a distrus prezentul. Am fost dus la o casa mare. O vila cu patru etaje. Am plans, stiu sigur si am tipat dupa mama. Insa nu m-a auzit nimeni. Am acceptat adevarul, Femeia pe care am iubit-o cel mai mult si pentru care mi-as fi dat si viata m-a vandut unor persoane necunoscute. De ce a facut asta? Oare nu a stiut ca tot ce am nevoie e zambetul ei, glasul ei cald, mainile ei moi?
A doua zi am aflat ca pe barbat il cheama Johan Kizuma si ca este un influent om de afaceri ce are un fiu de aceeasi varsta cu mine. Baiatul seamana foarte mult cu el. Ii place sa se impuna in orice situatie. Ochii lui negri ma infioreaza parca si acum cand ma gandesc la ei si am acceptat sa fac tot ceea ce zice el. M-a tratat ca pe o jucarie. De fiecare data, cand ne-am distrat, sau cel putin asta a facut el, l-am observat cum isi priveste nesatisfacut jucariile si cheama pe una dintre servitoare, spunandu-i ca jucaria asta nu-i mai place si ca a folosit-o de prea multe ori. Ma intrebam daca la fel se va intampla si cu mine. Acum realizez ca tot ce am fost in viata acelui copil a fost o jucarie anosta, lipsita de viata, de care s-a debarasat imediat ce si-a luat una noua. De ce-mi vine sa plang? Oare merita.Si totusi o fac. Imi las teama sa iasa la suprafata, constient ca nu o pot controla si nu voi putea s-o fac nicodata.
-Yuka.Am sa te duc acasa. As vrea sa vorbesc cu tine. S-au intamplat multe de cand am plecat si trebuie sa sti.
![[Imagine: cucumberFou1rcopy.png]](http://i427.photobucket.com/albums/pp360/Myttsu-chan/cucumberFou1rcopy.png)