Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Fructul interzis [+18] [ shounen-ai / yaoi ]

#1
well...uitati un alt fic yaoi, de data asta ceva mai deep si mai interesant din toate punctele de vedere.
Astept parerile voastre. enjoy reading and comment.

Capitolul 1
Trenul destinului

„ „ Era o noapte ca oricare alta, da, una dintre acele nopţi monotone în care nu se întâmplă nimic ce ar trebui să preocupe lumea mondenă. Doar una dintre serile banale în care unii oameni întârzie prea mult în a se întoarce acasă şi sunt nevoiţi să umble după miezul nopţii prin tronsoane sau pe străzi prost iluminate, lipsiţi de orice apărare. O parte din stâlpii de electricitate funcţionau, alţii doar clipoceau din când în când, lumina lunii se reflecta în zecile de băltoace de pe asfalt în timp ce maşinile treceau în viteză fără a se opri nici măcar la semafoare.
Un gâfâit puternic era urmat de nişte paşi rapizi, de o privire speriată şi o rugăciune către Dumnezeu. Trupul slab şi plăpând alerga cât de repede putea în timp ce, din spate , o pereche de paşi calmi şi deloc grăbiţi retrasau drumul făcut de tânăra urmărită încă de la ieşirea dintr-un restaurant oarecare unde a cinat. Un „pang” urmat de sunetele cauzate de o hârjoneală au reuşit să aducă linişte pe trotuarul ud unde a ajuns întinsă, ca un produs expus în piaţă, o femeie ce părea mult prea matură şi ispititoare pentru vârsta ei. Alte câteva zgomote s-au făcut auzite ce au reuşit doar să provoace râsul agresorului ce nici până atunci nu îşi revelase chipul. În liniştea obscură, doar câteva ţipete înfundate şi o minunată simfonie de plânsete ofereau imensă plăcere bărbatului ce dorea să o violeze şi, de ce nu, să îi ofere şi o mamă de bătaie dacă tot nu putea fi oprit. Dorinţa nerostită i s-a putut îndeplini după ce tânăra a îndrăznit să se opună şi a rupt mâneca bluzei pe care acesta o purta.
Exceptând durerea şi ruşinea pe care a simţit-o în acea noapte fata recent acceptată la universitatea din acel oraş, aceasta a mai primit în dar şi o sarcină nedorită. Femeia aceea, una dintre cele mai minunate creaturi posibile, nu a ignorat şi nici nu a respins copilul care s-a născut nouă luni mai târziu. Care era vorba aceea pe care adoră să o spună mereu? Ah, da. Dacă mai multe persoane ar fi ca fiul meu, atunci lumea ar fi mult mai bună. Să ştii că aşa e. Eşti şi foarte inteligent deci ştii că nu ţi-am spus asta pentru a te supăra ci pentru a realiza că vreau doar să îţi spun că te iubesc ca pe fiul meu şi că vei avea mereu sprijinul meu. „
Cam aşa a decurs discursul oferit de cel pe care l-am considerat tatăl meu timp de 15 ani de zile. Superb şi complet emoţional. Păcat că nu l-am crezut până când mama a apărut în pragul uşii şi a scăpat paharul cu suc pe care mi-l aducea. Am uitat să menţionez că era ziua mea de naştere? Cea mai teribilă zi din viaţa mea, însă şi una foarte revelatoare. Atunci mi-am dat seama că vreau să curăţ lumea de astfel de lighioane pentru a împiedica ca o altă tragedie să mai aibă loc. „
La asta mă gândeam în timp ce priveam prin geamul enorm din dreapta mea. Atât de preocupat eram de priveliştea minunată ce se aşternea în faţa ochilor mei încât nici nu mi-am dat seama că ocupam singura masă ce putea folosi mai multor familii ce chiar îşi doreau să mânânce, nu să ţină furculiţa în mână şi să se uite ca idioţii la ceva ce se putea vedea şi din compartimentele normale. Eram atât de nepăsător şi de pierdut în propria-mi visare încât nici nu l-am observat pe bărbatul blond, cu vârsta în jur de 40 de ani, ce se aşezase, cu probabil minute bune înainte, pe scaunul de la masa mea şi savura bucata de friptură din farfuria sa. Era un bărbat bine făcut, dar şi foarte atrăgător. Ochii căprui mă făceau să mă pierd chiar dacă nu se uitau înspre mine, degetele de la mâini îi păreau obosite, însă păstrau o fineţe aparte, buzele îi erau uşor cutate şi tenul ridat, dar nimic din aparenţa lui exterioară nu trăda semne de îmbătrânire. Prin fiecare por al trupului său, prin fiecare mişcare, exprima o voioşenie şi o căldură greu de regăsit până şi la adolescenţii energici din zilele noastre. Avea vârsta pe care o avea, însă sufletul trebuia să îi fie tânăr. Nu ştiu exact ce anume am simţit, uitându-mă în direcţia lui. Putea fi compasiune, simpatie sau un oarecare respect. Orice ar fi fost, m-a făcut să mă simt jenat, un complet idiot care nu ştia decât să ignore pe cei din jur în timp ce se holba ca un cretin printr-o fereastră gigantică. În câteva momente, am fost în picioare, am făcut o plecăciune pentru a îmi cere scuze şi am alergat, nu mers, până am dat de uşa glisantă a vagonului. Am apăsat pe buton şi am sărit în următorul compartiment fără a fi atent să nu lovesc pe cineva de dinauntrul lui. Toată liniştea pe care o simţeam, privind clădirile uriaşe şi oamenii istoviţi ce se duceau acasă, a dispărut complet şi a lăsat locul unei agitaţii cauzate de ceva încă necunoscut mie. Zumzete, râsete şi câteva strigăte se auzeau din spatele adunării de oameni, cauzate în mare de cârdul de fete ce stăteau aşezate în cerc în jurul unei persoane pe care nu reuşeam încă să o văd. Mi-am făcut loc printre ei şi am dat să mă îndrept spre următoarea ieşire, dar am fost oprit brusc. Mulţimea de fete a început să se mişte, câte una pornind în direcţii diferite, de parcă circul se terminase şi nu mai aveau ce căuta acolo. Un tânăr mai înalt şi decât mine s-a ridicat în picioare şi a zâmbit. Cred că rânjetul de pe buzele lui se instalase cu mult înainte, când încă era înconjurat de admiratoare, dar nu pot fi nici acum sigur. Cert e că a început să meargă înspre mine, a trecut pe lângă corpul meu fără măcar a se uita urât la mine, ca şi cum nu ştia că eu stăteam drept în mijlocul coridorului şi mă uitam insistent înspre el.
E greu de exprimat în cuvinte ceea ce am simţit când a trecut pe lângă mine. Părul lui castaniu nu ajungea mai jos de bărbie, însă nu stătea drept ci uşor ondulat la vârfuri. Unele firicele de păr scăpau de după urechi şi se ridicau în timp ce acesta mergea. Vârfurile străluceau puternic, căpătând o nuanţă apropiată mierii de albine pe când restul părea doar umbrit. I-am simţit parfumul, un miros dulce-acrişor, şi am inspirat adânc. A trecut mult prea rapid pentru a mă putea bucura de acea esenţă cutremurătoare. Am înţeles din răceala lui faţă de persoana mea că e timpul să merg mai departe şi să mă întorc la locul meu şi exact asta am şi făcut.
Chiar nu ştiu ce s-a întâmplat în acel moment. S-a oprit în faţa uşii şi a rămas acolo timp de câteva secunde, apoi a început să meargă înapoi spre locul de unde a venit ca şi cum nu i-a plăcut deloc ceea ce a văzut în compartimentul restaurant. Mi-am imaginat că va trece din nou pe lângă mine, ignorându-mă complet, însă m-am trezit prins de încheietură şi tras după el până am ieşit din vagon. Mă aşteptam să îmi dea drumul la mână şi să mă ignore din nou, dar m-a prins cu încă mai multă forţă şi m-a împins în perete. Ambele lui braţe s-au aşezat de o parte şi de alta a capului meu , prinzându-mă sub trupul lui, apoi au coborât pe mijlocul meu şi m-au strâns cu putere. Degetele lui mi-au atins bărbia în timp ce corpul lui s-a lipit de al meu, frecându-se uşor. I-am simţit limba peste buzele mele, făcându-şi loc pentru a intra în gură, însă nu am reuşit să mă adun şi să îl opresc. La început doar a lins-o, apoi a început să o sugă calm înainte de a mă prinde de umeri şi a mă ridica brusc. Eram conştient că puteam fi violat acolo, de el, dar nu reuşeam sub nici un fel să mă motivez pentru a îl îndepărta. Am ajuns eu în locul lui în timp ce el s-a lăsat pe vine, însă nu a încetat să mă ţină strâns de mâini. Buzele lui s-au proptit aproape de buricul meu, apoi au rămas acolo pe toată perioada cât m-a ţinut captiv. Uşa prin care am ieşit şi noi s-a deschis, iar acelaşi bărbat blond ce stătuse aşezat pe scaunul meu a trecut însoţit de alţi doi.
L-am urmărit cu privirea şi până să mă dezmeticesc bine, am realizat că necunoscutul s-a oprit de îndată ce acel bărbat s-a făcut nevăzut. Mi-am zâmbit mie, crezând că a avut un singur scop, acela de a se proteja, dar am fost trezit la realitate de privirea lui seducătoare în timp ce trăgea cu degetele de şlitul de la pantalonii mei şi privea înauntru. Am dat să îi îndepărtez mâna, chiar am încercat să mă opun, eram mult prea roşu la faţă şi mult prea jenat pentru a nu face asta.
Am fost eliberat, apoi prins în braţele lui, sărutat mult mai pasional ca înainte. Îi simţeam limba, atingând-o pe a mea cu brutalitate, apoi degetele coborându-i pe fundul meu. Am căzut la pământ, învins de puterea lui corporală. Stăteam cu fundul pe podea, cu mâinile atârnând pe lângă corp în timp ce buzele lui le mângâiau pe ale mele întocmai cum o haină atinge pielea atunci când este îmbrăcată. Am încercat să îmi ridic braţele, dar tot ceea ce am putut să fac a fost sa aşez o palmă pe piciorul lui şi să îi prind mâna ce îmi atingea obrazul. Limba lui a continuat să o sugă pe a mea, însă nu am primit nici un semn de avertizare de nicăieri din trupul meu, spunându-mi să îl opresc.
- Mai bine devii al meu cu forţa decât al lui luat cu zăhărelul , mi-a spus pe un ton calm, făcându-mă să mă cutremur puţin şi să îl privesc pierdut.
- Po....poftim?
Atât am reuşit să întreb înainte ca necunoscutul să se ridice în picioare şi să se îndrepte spre ieşire. Ştiu că am mai îngânat ceva pentru că s-a întors cu privirea spre mine, dându-mi de înţeles că m-a auzit. Pentru prima oară, în doar câteva secunde, am făcut o analiză completă a felului în care acel tânăr cu părul castaniu arăta. Era mult mai înalt ca mine, la fel de slab, cu un ten uşor albicios şi o nuantă încredibilă a ochilor căprui, cumva impunând acelaşi respect ca blondul de care acesta se ferea. Linia gâtului era elegantă, braţele puternice şi mâinile mari, mai mari ca ale mele, cu degetele lungi şi fine ca cele ale unui pianist. Pieptul îi părea lucrat iar fundul completa întreaga fizionomie, reuşind să ilustreze un corp model, demn de invidiat şi de dorit.
De ce a trebuit să mă uit la el şi să îl observ atât de infometat, pentru că altfel nu îmi pot motiva acţiunile, de ce am fost eu cel ce a trebuit să îi laude frumuseţea? Făcând asta, am stârnit o adevărată furtună în inima mea. Am stârnit o dorinţă ce nu îmi putea fi îndeplinită în acel moment, însă şi o tristeţe de care nu credeam că sunt în stare. Acel trup înalt mă făcea să vreau să îl ating, numai gândul că acele braţele puternice au fost cele care m-au ţintuit de perete, m-a făcut să le doresc din nou în jurul mijlocului meu, chiar şi buzele acelea dulci reuşeau să mă cutremure, să mă facă să îmi doresc să le simt din nou. Nu doar pe ele...ci pe el.
Când s-a uitat înspre mine, pot să jur că i-am văzut genele înfoindu-se ca penele unui păun, ochii subţiindu-se, căpătând o înfăţisare seducătoare şi buzele roşii arcuindu-se într-unul dintre cele mai pline de sine zâmbete pe care le-am văzut vreodată. Nu încetam să mă întreb dacă mă privise în acel mod şi în timp ce mă săruta, în timp ce mă atingea. Aş fi vrut să fi fost mai atent, să îl observ mai mult, totul pentru a îmi da seama ce sunt eu pentru el. Ba nu, mint. Să îmi dau seama ce e el pentru mine.
Uşa s-a închis în urma lui, el a continuat să meargă mai departe, alţi câţiva pasageri şi-au făcut drum pe coridor, doar eu stăteam la pământ cu picioarele îndoite, aşezat cu fundul pe gambe, cu palmele mâinilor lipite de podea, afişând una dintre cele mai stupide expresii posibile.
M-am ridicat, în cele din urmă, am privit în jurul meu confuz, apoi am continuat să merg înspre compartimentul meu, hotărât de data asta să dorm puţin, nereuşind să fac asta înainte de a pleca la drum. Fiind pierdut în lumea mea proprie în care existam doar eu şi acel individ care mă sărutase atât de pasional, m-am mişcat mai încet ca niciodată, cumva sperând că aveam să îl mai văd o dată, că am să îi aflu măcar numele dacă nu puteam să mă împrietenesc cu el.
Cele cinci minute ce puteau fi făcute de la vagonul restaurant până în locul unde se aflau bagajele mele şi patul ce mă inspitise până atunci, s-au transformat într-o jumătate de oră lungă ca naiba, timp în care m-am uitat la toţi cei din jurul meu pentru a mă asigura că nu trec pe lângă el fără să îl observ. Am tresărit uşor şi am început să mă uit insistent când într-o parte, când în alta, simţind o nevoie acută de a ajunge la baie. Nu ştiam exact unde se află sau cum ajung acolo, căutam cu privirea ca un nebun incapabil să se abţină şi am continuat să îmi fac loc prin mulţime, mult mai rapid, pentru a ajunge unde aveam nevoie. Mi-am dat seama mult prea târziu că trecusem de compartimentul meu şi că singura mea scăpare era toaleta ce o foloseau cei ce nu aveau bilet pentru una dintre camerele superb amenajate pentru cei ce călătoreau mai mult de 10 ore. Am deschis fiecare uşă ce îmi stătea în cale până când am ajuns la ultima ce servea ca obstacol şi am zâmbit fericit. Am întins mâna spre buton, însă un zgomot ciudat m-a făcut să mă opresc.
„ Hm...ah...”, apoi câteva icniri lungi. Asta se auzea de partea cealaltă a uşii. Ca orice alt om curios, mi-am îndreptat privirea spre gemuleţul prin care puteam vedea ce anume se întâmpla înauntru. Normal ar fi să spun că mi-a stat inima în piept, că m-am simţit jenat, că nu îmi venea să cred ochilor şi că aş fi preferat să fac pe mine decât să aştept ca scena să ajungă la un sfârşit. Adevărul e că m-am simţit ca un cretin, un naiv ce s-a lăsat condus de un sentiment ciudat, dar plăcut, ca un borfaş de pe stradă sau un gigolo ce putea fi convins foarte uşor să accepte atingerile unui bărbat. De partea cealaltă a cadrului de metal, mâinile mari stăteau aşezate pe fundul unui alt băiat cam de vârsta mea, degetele urcau din când în când pe spatele lui, apoi coborau între picioare şi strângeau bărbăţia neacoperită a tânărului, buzele roşiatice erau umezite de limba jucăuşa pe care am simţit-o pe propria mea piele, în timp ce trupul plăcut la atingere, dar puternic, se împingea în acea persoană şi îi provoca exact aceleaşi gemete pe care le auzisem cu doar secunde înainte.
Acel băiat avea doar, cât? Cel mult 18 ani, nu putea fi major. Părul brunet îi era destul de lung încât să îi acopere umerii, buzele îi străluceau ca şi cum au fost date cu lip gloss, trupul îi era mult mai firav şi mai asemănător cu cel al unei femei decât era corpul meu. Puteam întelege de ce a ales să mă folosească pe mine ca paravan şi pe acel tânăr ca obiect al satisfacerii sexuale. Nu ştiu de ce am continuat să mă uit la ei. Bine...de fapt ştiu. Eram atât de intrigat de ceea ce vedeam, de comportamentul lor şi de situaţie, în general, încât nu m-am putut desprinde din uşă şi să mă întorc în compartimentul meu. Pe brunet l-am poreclit „Blacky”, simţind nevoia să fiu răutăcios şi să îi găsesc defecte.
Blacky continua să scoată gemete lungi şi înfundate în timp ce trupul său se ridica odată cu cel al necunoscutului când acesta îl pătrundea cu forţă ca şi cum nu depunea pic de efort. Nu vedeam chiar cum bărbăţia lui îşi făcea loc printre fese şi se afunda înauntrul găurii din mijloc, dar puteam presupune, pe bună dreptate, că trebuia să doară destul de mult şi să fie deranjant. Începusem să manifest o simpatie ciudată, o milă dusă la extrem şi o ciudă greu de explicat. Iniţial, era vorba de ego-ul meu pe care el reuşisă să îl rănească. Mă simţeam deconsiderat pentru că am fost folosit ca o simplă momeală, un mod de scăpare la îndemână şi nimic mai mult.
Putea fi oricare altul, sau alta, în locul meu. Altcineva ar fi putut fi strâns în braţe, sărutat şi apoi abandonat în timp ce Blacky era evident într-o cu totul altă situaţie. El a fost ales în mod special. Bărbatul cu păr castaniu probabil se uitase cu atenţie în jurul lui, îl observase pe el, îi făcuse avansuri şi apoi, în perfectă deplinătate mintală şi conştient de ce însemna să o facă cu un băiat, a ales să se culce cu el într-un loc în care putea fi văzut cu uşurinţă. Eu eram scăparea de un moment, acel băiat forma vizibilă a preferinţelor sale.
În ciuda atracţiei pe care o simţeam faţă de scena pe care o vedeam, am decis că e mai bine să mă întorc locul meu pentru că oricum nu aveam ce face în privinţa lor. Ar fi fost stupid să încerc să îi opresc şi jenant să mă prefac că am dat de ei din greşeală.
Nu mai dura mult până când trenul avea să ajungă în gară şi să trebuiască să iau taxi-ul pentru a ajunge la sediul poliţiei naţionale japoneze, sucursala Tokyo. Am aşteptat fără a mă mai plimba prin tren, stând aşezat pe marginea patului acoperit cu cearceafuri albastre, apoi am aţipit puţin. M-am trezit la timp pentru a coborâ în staţia potrivită, mi-am ridicat bagajele şi m-am îndreptat spre una dintre multele ieşiri. Am realizat mult prea târziu, după ce m-am plimbat zeci de minute prin gară fără un scop anume, că încă aşteptam un moment în care să îl revăd şi să schimb câteva vorbe cu el.
Cu mintea la posibilitatea de a îl reîntâlni, m-am urcat în taxi, i-am spus adresa şoferului şi am închis portiera. Eram nervos, speriat de gândul că aveam să întâmpin mai multe situaţii de genul, unele poate mai ciudate, sictirit de felul în care necunoscutul m-a tratat şi invidios pe Blacky. Mă consideram destul de potrivit chiar şi pentru o partidă de o oră şi puţin. Privind înapoi, atunci am început să mă consider ca atare, ca persoană ce putea fi iubită şi în acel mod, ce putea fi sărutat de un bărbat şi să se transforme în partenerul lui de pat. Pentru prima oară, m-am gândit la mine ca la un obiect, un corp în braţele acelui bărbat cu părul castaniu.
[Imagine: sigbylis-2.png]
From time to time, we all have to write our own blank page.


_______________________________________________________________

#2
In primul rand "Blacky " suna attttat de dragutz...asa ii spune Luca lui Dan=))

Acum la capitol: credeam ca nu mai faci altul!Incepusem sa citesc MTBL de la inceput.Ma bucur ca te-ai apucat de alt fic.Sper sa fie unul la fel de interesant ca cele de dinainte, desi nu ma indoiesc ca asa va fii.
Pei...no name?Bizar...dar interesant.Sper sa aflam mai multe in capitolul urmator.Acum ce mi se pare mie amuzant e faptul ca Blacky si tipu' au facut-o intr-o tualeta publica...pic de rusine ar trebui.Adica...daca ii gasea altcineva in acea postura.Ma intreb cum ar fii reactionat:-?
Nu conteaza, tot aia e.Macar baiatul/barbatul ala a plecat frumos in compartimentul lui dupa ce a privit putin *curiozitate*
Greseli nu am vazut deci nici nu sunt.

Ma bucur mult ca postezi un nou fic.Sper sa vii repede cu nextu.Mult noroc la scris.Ja-ne!:bye:
I'm Kira.

#3
Weee! Am apucat si eu sa termin de citit intr-un final.
Trebuie sa spun ca, citind inceputul ce s-a dovedit a fi de fapt modul in care tipul a aflat conjunctura conceperii sale, zau de nu m-am simtit ca in filmele alea de groaza! Intuneric, alergi gafaind si simtind cum persoana din spatele tau iti rasufla in ceafa. Brrrrrr! :))
Anunt oficial ca-mi place la nebunie comportamentul tipului cu par castaniu! :D Cel putin din cate am reusit sa "vad" in primul capitol, e clar un personaj pe gustul meu. :))
Hmm... sa vedem acum ce cauta personajul principal la politia nationala japoneza...

Spor la scris si cat mai repede next! :)
I wish people would stop telling me what to do. I can make mistakes on my own too!
Genius by birth, lazy by choice. Mendokusai...

My anime wallpapers blog: http://animefact.wordpress.com/



[Imagine: lcopy.jpg]

#4
:: Mousy :: am inteles ca tu si Dan va certati pentru a commenta...e usor. faceti un post..o parte commentul tau...cealalta commentul lui si gata..va expuneti amandoi parerile. Am decis ca acest capitol sa fie o continuare a introducerii personajelor. Le veti descoperi pe aproape toate aici...aranjati intr-un mod destul de explicit.

:: Yoko :: ma bucur ca aflu, in sfarsit, opinia ta despre ficurile mele. scrii superb si ma bucur ca citesti si comentezi ficul meu. True, inceputul a fost cam scary...dar vor mai fi cateva secvente la fel sau chiar mai de groaza.

pentru cei carora le plac si cuplurile normale, am decis sa va prezint un nou fic, drept urmare, cel putin tu Mousy, vei avea ce sa citesti scris de mine. Sper sa aflu parerile voastre despre personajele din acest fic pentru ca vreau cu adevarat sa aflu de cine va placut mai mult [ nu de alta, dar ca sa stiu cu cine pot lucra dintre ei].
so...acesta este un alt capitol lung...jur ca restul sunt ceva mai mici, dar interesante. enjoy reading.



Capitolul 2
Cei trei muÅŸchetari


Trebuia să ajung undeva, la o adresă ce mi-a fost împărtăşită doar după ce am fost acceptat ca membru al acelei echipe. Nu am înţeles iniţial de ce trebuia să răspund la întrebările ce mi-au fost înmânate, însă am fost mai mult decât fericit când am fost primit de ei, dornic să încep chiar de atunci, atât de entuziasmat încât am şi uitat că trebuia să fie secret.
Maşina s-a oprit exact la intrare, tot ceea ce a trebuit eu să fac a fost să deschid o uşă, respectiv cea de la taxi, şi apoi o alta pentru a intra în clădire. Bagajele mele au fost luate de un fel de valet, nu ştiu ce era, apoi duse departe de mine, lăsându-mă, de unul singur, să urc treptele până în holul mare al construcţiei cu geamuri înalte din sticlă, pentru a ajunge la lifturi. Mi s-au dat instrucţiuni clare şi am decis să le urmez, ajungând în final într-o încăpere mare în care se aflau zeci de persoane ce făceau fiecare câte ceva. M-am simţit...mic.
Deşi conştientizam că mă aflam acolo tocmai pentru că ei au fost cei ce m-au ales, continuam să fiu timid şi să îmi doresc să încep cât mai repede muncă pentru a face primul pas în cariera mea. Am înaintat şi m-am oprit, apoi am continuat să mai merg puţin, însă am stat pe loc când, din spatele meu, s-a apropiat un bărbat de aproximativ 40 de ani şi m-a întrebat ce caut acolo.
- Bună ziua. Îl caut pe Domnul Tanaka. Ştiţi unde îl pot găsi?
Atât am spus, zâmbind ca şi cum aşteptam să primesc o răsplată pentru răspunsul meu. Mi-am ridicat privirea spre acel bărbat ce încă nu îmi răspundea la întrebare şi am realizat că mă speria puţin. Era înalt, solid, cu o privire fermă şi hotărâtă. În acel moment purta un sacou negru destul de normal, însă atitudinea lui era atât de mândră şi de calmă încât sunt sigur că oricine altcineva s-ar fi cutremurat în faţa lui. Nu arăta hidos şi nici fenomenal, însă inspira încredere.
- Desigur, mi-a răspuns uşor amuzat, afişându-mi un zâmbet prietenos. Eu sunt Tanaka Ryou, a mai adăugat imediat, de data asta şi mai prietenos, punându-şi ambele mâini pe umerii mei. Tu trebuie să fii Shuichi.
M-a împresionat tonul pe care mi-a vorbit, un ton scăzut şi călduros ce mă făcea să mă simt tratat ca şi cum eram fiului lui şi nu un angajat oarecare, un nou venit ce habar nu avea pe ce lume trăia. A fost suficient să îl văd zâmbind şi să îi simt căldura mâinilor pentru a realiza că era un şef bun şi avea să ne trateze pe toţi cu respect. Mi-a făcut semn încotro să mă îndrept şi am făcut întocmai, urmându-l calm.
Pe un scaun aşezat în dreapta unui birou enorm, un bărbat cu părul roşcat stătea sprijinit de marginea mesei şi privea în gol. Ceva mai departe, un tânăr cu părul blond citea o carte, posibil una foarte interesantă pentru că nu îşi ridica deloc privirea din ea.
- Ei sunt Sanju şi Seto, mi-a spus Tanaka de îndată ce ne-am apropiat suficient de mult de ei. Mi-am ridicat privirea spre cel înalt, apoi am coborât-o pentru a putea vedea titlul cărţii pe care o citea băiatul, dar nu am reuşit.
Roşcatul a fost primul care mi-a atras atenţia. Părea mai în vârsta decât restul, însă nu foarte bătrân sau neputincios. Părul îi stătea uşor ţepuit la spate şi drept în zona bretonului înclinat spre dreapta în timp ce restul firelor sale erau aranjate care cum cădeau, la pură nimereală. Ochii mari şi negri păreau să privească adânc în sufletul meu, emanând o forţă aparte ce reuşea să mă hipnotizeze când se uita direct în ai mei. Mult mai corpolent decât celălalt, părea antrenat special pentru îi apăra pe cei din jur.
În ciuda acestui fapt, mi se părea că e copilăros şi uşor manevrabil, cel puţin flexibil în gândire.
Mi-a zâmbit şi s-a mişcat delicat în timp ce şi-a întins mâna spre mine, deloc grosolan, adăugând „kun” când vorbea cu mine şi „san” când i se adresa şefului nostru. Recunosc că am fost surprins să descopăr asta, doar îmi imaginasem, cu doar secunde înainte, că avea să mă bage în sperieţi.
Era bine făcut, politicos, şarmant şi se îmbrăca modern. Un adevărat bărbat ce putea cuceri pe oricine, mi-am zis pe măsură ce îi răspundeam la salut. Mi-a strâns mâna în a lui, însă fără a folosi forţă.
Când mi-a zâmbit, toţi dinţii lui albi şi-au făcut apariţia şi m-au determinat să zâmbesc înapoi. Dacă Tanaka mă făcea să am încredere în mine, Sanju îmi dădea impresia că voi fi mereu în siguranţă în preajma lui deşi ştiam că poate fi şi foarte periculos atunci când îşi doreşte.
M-am uitat imediat apoi înspre Seto. Nu îmi rostise nici măcar un singur cuvânt, dar s-a simţit dator să se uite înspre mine de îndată ce şefu a început să vorbească despre el.
- Seto va avea grijă să nu daţi peste situaţii neaşteptate. Se va ocupa de securitate şi restul, a spus bărbatul brunet şi bătrân, uitându-se, din nou, înspre mine.
Am început să îl privesc pe tânăr confuz. Cine putea oferi siguranţă mai bine decât roşcatul? Ceva mai scund decât Sanju, un băiat blondin, insă nu un blond spălăcit ci un blond pur ca şi culoarea galbenă de acuarea, cu ochii verzi ca smaraldul, Seto s-a ridicat în picioare şi mi s-a prezentat. Aerul lui degajat ar fi putut fi confundat cu snobism, insă era doar siguranţă, hotărâre şi inteligenţă. Zâmbetul lui larg aducea mai mult a rânjet, dar postura lui galantă şi hainele perfect aranjate mi-au dat de înţeles că în ciuda fizionomiei sale slabe, compensa prin seriozitate şi devotament.
De la sacoul negru, cămaşa albă descheiată la primul nasture, pantalonii de stofă şi pantofii strălucitori recent daţi cu cremă, până la felul în care mă privea, fiecare lucru ce îl reprezenta îl făceau să arate ca un adevărat agent al forţelor secrete. Mi-am dat seama rapid că avea şi un tic nervos, însă am decis să păstrez această descoperire pentru mine.
M-am întors înspre Tanaka şi am început să zâmbesc fără a mă mai putea opri. Sanju mi-a rămas imprimat în minte ca o persoană căruia îi pot încredinţa toate secretele mele pentru că avea să le păstreze la loc sigur în timp ce Seto reuşise, în ciuda primei mele impresii, să îmi demonstreze destul de rapid că avea să aibă grijă să nu păţesc nimic. Nici eu, nici restul echipei.
Mă aşteptam să îi cunosc şi pe ceilalţi, dar mi s-a spus imediat că locul nostru de muncă nu se află acolo, că sediul nostru e un loc mai special şi că toţi trei trebuie să ne pregătim pentru un alt drum. Călătoria a fost relativ scurtă. Sanju nu a rostit nici măcar un cuvânt pe tot parcursul ei în timp ce blondul îşi reluase lectura şi începuse să ne ignore complet.
Jumătate de oră mai târziu, am ajuns în faţa unei clădiri destul de mari, cu două etaje şi curte interioară, iar noi am fost nevoiţi să coborâm din maşină şi să întrăm înauntrul locuinţei. Nu doar bagajele mele se aflau acolo. Alte două seturi de valize stăteau adunate în holul mare şi asta m-a făcut să mă gândesc că poate şi ceilalţi doi coechipieri ai mei de abia ajunseseră acolo. M-am simţit prost, recunosc, pentru că ei arătau minunat în timp ce eu păream ca tocmai scăpat dintr-un război.
În câteva clipe am ajuns în sufragerie. Un televizor cu ecran plan stătea agăţat pe peretele din faţa noastră, două fotolii erau aşezate paralel, undeva prin mijlocul camerei, în apropierea unei mese joase ce era înconjurată şi de două canapele spaţioase. Restul erau dulapuri şi obiecte de decor.
- Ah, aţi ajuns deja! am auzit strigându-se din al doilea hol ce făcea legătura cu bucătăria. Era scăzută, ca vocea unei fete încă nematurizate, foarte veselă şi plină de energie, destul de prietenoasă încât să mă facă să respir mai relaxat şi să mă destind.
Am început să zâmbesc şi să mă uit în direcţia din care se auzea acea voce copilăroasă şi am descoperit o persoană mai apropiată vârstei mele care nu numai arăta inocent, dar şi vorbea pe un ton dulceag specific copiilor mici.
Părul lui negru era tipic japonez, însă ochii albaştri stricau orice posibilă înfăţişare tradiţională. Zâmbea încontinuu şi se mişca încet ca şi cum dorea să ne obişnuiască cu prezenţa lui, nu să ne sperie. Văzându-l atât de timid şi, aparent, fragil, am simţit nevoia să îl îmbrăţişez şi să mă declar prietenul lui cel mai bun, dar m-am oprit exact la timp şi m-am forţat doar să zâmbesc.
- Nu mă aşteptam să ajungeţi atât de curând. Tanaka nu m-a anunţat, şi-a cerut scuze, aşezându-se încet pe unul dintre fotoliile din încăpere.
Părea ca o păpuşă de porţelan ce trebuia să fie foarte atentă la fiecare mişcare pe care o făcea pentru a nu se strica sau a nu se sparge în zeci de mii de bucăţele. Spre surprinderea noastră, întreaga lui postură aducea a domnişoară din înalta societate ce îşi primea oaspeţii şi trebuia să se comporte delicat. Stătea cu spatele drept, umerii ridicaţi, picioarele aşezate unul lângă celălalt, ne privea direct în ochi în timp ce mâinile îi stăteau, una peste cealaltă, exact la mijlocul distanţei dintre genunchi şi şezut, deasupra liniei separatoare ale picioarelor sale. Tot ce îi mai lipsea era un kimono drăguţ. Da, nu era o fată ci un băiat, probabil cu doar câţiva ani mai tânăr decât mine. Cel puţin, asta am gândit eu despre el.
S-a ridicat de pe fotoliu şi s-a apropiat de noi, întinzându-ne mâna sa, reuşind să ne facă să ne intimidăm. Eu sigur m-am intimidat. Mâna lui părea cea a unui copil, de o culoare alb deschis, cu unghiile mari şi aranjate ca cele ale unei fete, degetele potrivite ca lungime şi grosime, totul făcând în aşa fel încât să ne dea senzaţia că avem de a face cu un puşti de cel mult 18 ani. Statura nu îl ajuta deloc în a ne convinge că nu e aşa. Era mult mai mic de înălţime decât mine, mult mai firav şi mai drăgălaş şi mă făcea să mă simt ca un pedofil numai printr-o simplă atingere în timp ce el abunda de atâta calm şi prietenie.
Chipul, în special, îi aducea a copil, cu ochii mari şi uşor rotunjiţi, părul lung până la umeri, lăsat desprins în zona urechilor şi strâns la spate în coadă, şi buzele strălucitoare ce păreau a fi date cu strugurel. Trupul său slab părea complet diferit faţă de cel al unui om matur, însă prea perfect aranjat pentru a fi confundat cu cel al unui ignorant, al unei persoane oarecare adunată de pe drumuri. Eram sigur că în spatele vulnerabilităţii sale se ascundea o persoană calculată ce avea să ne ofere mereu soluţiile cele mai potrivite pentru a ne rezolva problemele. Dacă mă gândesc mai bine, privindu-l pe el, m-am simţit şi mai nesemnificativ ca înainte, total inferior lor, un nimeni ce putea fi exclus oricând.
- Eu sunt Riku. Bine aţi venit în casa mea, ne-a spus de îndată ce a dat mâna cu fiecare dintre noi.
Am tresărit şi l-am privit uimit. Puteam să jur, din cauza comportamentului său, că el era al patrulea membru al echipei noastre, însă, părea că mă înşelam enorm.
- Casa ta? a întrebat rapid, Seto, cercetând fiecare colţisor al încăperii. Brusc, se arăta foarte interesat în lucrurile ce îl înconjurau chiar dacă continua să ne trateze ca şi cum eram invizibili.
- Exact. Numele meu este Riku. Începând de acum, toţi patru veţi locui aici.
- „Veţi”? s-a auzit şi vocea roşcatului în timp ce privirea sa s-a îndreptat ţintă spre trupul firav al brunetului.
- Da. veţi. Tanaka v-a spus, nu? a început, aşezându-se pe acelaşi fotoliu de dinainte.
Ne-a făcu semn să ne aşezăm şi asta am şi făcut. Seto şi-a lăsat cartea pe braţul canapelei pe care s-a aşezat, Sanju s-a întins pe cealaltă în timp ce au am ales să mă aşez pe fotoliul liber aflat exact în faţa lui Riku.
- Patru au fost aleşi pentru a organiza o echipă specială ce se va ocupa cu lucruri neoficiale, însă extrem de importante şi de folos poliţiei japoneze. Oficial, voi nu aveţi nici o legătură cu sistemul justiţiar, nu vă aflaţi aici şi nici nu sunteţi angajaţi pentru a vă servi ţara.
Şi-a îndreptat atenţia spre câteva foi de hârtie ce se aflau în dreapta lui şi le-a ridicat uşor, continuând să exprime acelaşi calm de dinainte. Unii l-ar fi numit sedimentar, leneş sau poate prea plictisit pentru a încerca să fie vesel, însă mie mi s-a părut că e elegant şi gentil.
- Sanju. 27 de ani, păr roşcat, 1.83 metri înălţime, 73 de kilograme, ochi negri, a citit ce scria acolo, apoi şi-a îndreptat atenţia spre bărbatul ce stătea nepăsător, lungit pe canapea. Tanaka mi-a spus că tu vei fi cel care ne va furniza informaţiile dorite..., i-a spus încet, înainte de a îşi îndrepta atenţia spre noi. Sanju-san va avea grijă să fiţi mereu informaţi şi să cunoaşteţi situaţia şi locurile pe care le veţi vedea ,în totalitate..., ne-a zâmbit, de data asta, reuşind să îl facă şi pe Seto să se simtă timid.
- Ştii cumva şi alte lucruri despre mine? a întrebat roşcatul, curios să afle ce altceva scria pe acea foaie şi cât anume avea legătură cu el.
- Ştiu multe despre fiecare dintre voi, a răspuns Riku, zâmbind. Seto, a rostit scurt, privindu-l pe blondul ce începea să devină nervos şi să îşi frământe degetele. 26 de ani, păr blond, 1,79 metri înălţime, 63 de kilograme, ochi verzi, geniul nostru ce se va ocupa de siguranţa noastră şi va avea grijă să nu primiţi „ musafiri” în timpul misiunilor şi să nu fiţi răniţi. Recunosc că am vrut să te cunosc cât mai repede, Tanaka mi-a vorbit mult despre tine.
Deşi eu am rămas suprins să aflu adevărata lui vârstă, Seto a zâmbit şi a mulţumit pentru complimentul primit, făcând o plecăciune scurtă.
- Shuichi-san, sunt impresionat de abilităţile tale, mi-a vorbit, în cele din urmă, privindu-mă curios. Ne-ai oferit o serie de variante posibile la care nici noi nu ne-am gândit deşi noi am creat acele întrebări şi răspunsurile potrivite. Poate de vină e imaginaţia ta sau nu, însă abilitatea ta de deducere ne este extrem de folositoare. Tu eşti cel ce ne va spune nouă exact cum să ducem la capăt fiecare misiune, motiv pentru care am găsit aceşti trei candidaţi perfecţi pentru a ne îndeplini scopul...
- Vorbind de asta...
Riku îmi rostise toate acele cuvinte pe un ton uimit, scăzut, dar şi prietenos, cel mai potrivit mod de a mă face să realizez că eram totuşi destul de util lor, mult mai util decât mă crezusem iniţial. Ascultându-l, m-am simţit inclus în grupul lor şi binecuvântat că voi avea astfel de colegi minunaţi. . Ar fi vrut să continue, să îmi spună mai multe, însă Sanju l-a oprit din nou. De data asta, roşcatul stătea cu picioarele uşor depărtate, cu mâna dreaptă întinsă pe picior în timp ce se pregătea să îşi aprindă o ţigară deja aflată între buzele lui.
Brunetul s-a ridicat de pe fotoliu, la fel de încet ca şi atunci când s-a aşezat, i-a luat ţigara şi a strâns-o între degete, fărămiţând-o, pachetul ce stătea pe masă fiind ridicat cu grijă şi băgat în buzunarul pantalonilor negri pe care Riku îi purta.
- Aş aprecia dacă ai încerca să nu fumezi aici. Detectoarele de fum se vor activa şi vom ajunge toţi uzi din cap până în picioare.
- Detectoare ..de fum? a întrebat roşcatul, arătându-se curios şi suspicios în acelaşi timp.
- E o locaţie secretă pentru o echipă ce nu există în mod oficial. E normal să fie utilată în aşa fel încât orice atentat impotriva noastră să fie detectat la timp, ne-a lămurit Seto, demonstrându-ne pentru prima oară că îşi cunoştea cu adevărat meseria.
- Cine e al patrulea? a rostit, din nou, Sanju, ceva mai supărat că nu îşi putea fuma ţigara.
- Kai se află în camera lui. Ultima oară când l-am văzut, acum o oră, se pregătea să facă un duş. El a ajuns înaintea voastră, a răspund Riku, arătând spre una dintre uşile închise din apropierea sufrageriei.
Toţi patru ne-am îndreptat spre uşă, însă roşcatul nu a mai avut răbdare şi a deschis-o fără a cere voie mai întâi. În faţa noastră, un trup pe jumătate gol s-a făcut văzut.
Părul castaniu îi era ud şi câţiva stropi de apă încă mai curgeau pe podea, spatele îi era acoperit de o cămaşa albă, deschisă, pe care o purta, însă fundul rotund şi picioarel lungi, destul de musculoase, îi erau descoperite. S-a întors înspre noi, purtând o expresie nedumerită şi a rânjit. Pieptul dezgolit era lucrat, abdomenul împărţit în pătrăţele, bărbăţia scoasă la iveală, dar „Kai” nu părea deloc jenat de situaţia în care se afla.
Sanju privea uşor enervat, Seto se înroşise complet şi tresărise rapid la vederea acelui corp gol, Riku chicotea amuzat, fără a îl privi pe Kai, doar eu stăteam şi mă uitam, ţintă spre el, captivat de persoana lui. Am înghiţit în sec şi am clipit des. El avea să îmi fie coleg de echipă.

Capitolul 3: Trupul lui
[Imagine: sigbylis-2.png]
From time to time, we all have to write our own blank page.


_______________________________________________________________

#5
Nu-i rea idea ta...bine sa incercam.Eu sunt prima:

Un capitol excelent.Abia astept sa pui si poze cu personajele ca sa mi le pot imagina mai bine:d Riku...ma duce cu gandul la L din Death Note, nu stiu de ce:))
Mi se pare mie sau seamana putin cu Death Note:-? Cred ca mi se pare.Cat despre Seto si Sanju...amandoi par dragutzi si de treaba.Totusi Seto e cam nepasator, cred eu.In rest e super tare capitolul.
Greseli nu ai(daca sunt ti le spune Dan 8-| )
So...abia astept sa pui nextu:d Mult noroc la scris.Ja!

Randul meu:

Pentru inceput am citit si ficul tau "normal" si mi se pare interesant.O sa incerc sa iti las comm si la ala.
Acum despre acest fic: idea mi se pare interesanta.Totusi...cu faza din toaleta ai cam exagerat:)) dupa parerea mea.
Acest capito e cat se poate de...kilometric in primul rand si interesant in al doilea rand.
Personajele mi se par interesante fiecare cu calitati proprii.
Riku...poate pare copilaros dar sunt sigur ca pe parcurs va da dovada de maturitate.E ceva in genul lui L, cum spunea Mous, dar totusi mult mai copilaros ca sa spun asa.
Seto pare genul de baiat inchis in el, care prefera sa taca mai mult in unele situatii.Totusi am senzatia ca e un baiat de treaba si se va schimba mai mult in bine....va incerca sa comunice mai mult cu ceilalti.
Sanju..heh, baiatu' asta imi aminteste de ceva...nu stiu sigur de cine.Cu obiceiu fumatului in sufragerie seamana cu Mous:-w E un baiat prietenos din cate se vede, deschis si dornic de experietnte noi.
Shuichi cam timid...si nesigur.Dar e de treaba si sunt sigur ca se va intelege bine cu toti.
Si acum "Kai"...tipu din tren, daca nu ma insel.Pervers si fara rusine...imi place:))
Atat ca deja am prea lungit.Greseli nu ai, deci e ok.
Tine-o tot asa si sper sa pui repede nextu.Bye!
I'm Kira.

#6
Ce puteam sa ma astept de la tine? Binenteles inca un fic super.
Ficul asta promite multe.
Asa si trebuie sa fie.
Ce as mai putea zice? Spor la scris.
Si abia astept sa citesc urmatorul capitol
Chuuu:*:*:*

#7
Weeeeee apuc si eu sa citesc!! :D Pai s-o luom cu inceputul: sincer, incepusem sa-mi imaginez tot felul de bazaconii la sfarsitul primului capitol cand am aflat ca Shuichi se duce la politie. Nu stiam la ce sa ma astept, dar nici imaginatia mea nu statea locului. Acum ca am aflat si povestea prinde contur e clar super interesanta si evident imi imaginez atat misiunile pe care le vor avea de indeplinit, cat si perechi posibile. :))
Personajele. Si eu sunt de parere ca al patrulea membru, Kai, este tipul din tren, dar ne vei lamuri tu in urmatorul capitol. Daca intr-adevar este el, atunci clar este personajul meu preferat. Totusi, pe aceeasi pozitie se afla si Seto. Imi place la nebunie indiferenta lui de la inceput si reactia la vederea trupului aproape gol al lui Kai. :)) Nu stiu de ce, adica in mod evident n-au nici o legatura (poate doar parul roscat), dar Sanju imi aduce aminte de Renji din Bleach. Habar nu am de ce, dar pe masura ce citeam mi-l imaginam pe Renji atunci cand era vorba de Sanju. In plus, in ceea ce priveste imaginea lui Riku mi-l imaginam pe Haku din Naruto. Frumos si fragil ca o femeie, dar al naibi de inteligent. L-am lasat pe Shuichi la final, dar nu pentru ca nu mi-ar placea personalitatea lui. Ficul fiind povestit din perspectiva lui, imi place sa aflu mai multe despre el din spusele si prin prisma celorlalte personaje. :D Asadar, am aflat de la Riku ca are o putere de deductie remarcabila. Asta ma face sa ma gandesc in felul urmator: i se da problema x; el ia problema asta si trece prin tot alfabetul cu ea luand in calcul fiecare varianta de solutionare posibila. :D
Acum vine si problema perechilor. Dupa cum am spus, Kai si Sato sunt preferatii mei, dar nu i-as putea vedea impreuna. Mai degraba Sato - Sanju si Kai - Shuichi sau ceva in acest gen. :D

Oricum, concluzia: superb si cat mai repede next!!! Spor la scris! :D
I wish people would stop telling me what to do. I can make mistakes on my own too!
Genius by birth, lazy by choice. Mendokusai...

My anime wallpapers blog: http://animefact.wordpress.com/



[Imagine: lcopy.jpg]

#8
:: Mousy:: nu seamana deloc cu Death Note... de fapt...ai sa vezi ca misiunile sunt ceva cam ciudate..ca sa imi indeplinesc eu scopul. adica...o sa vezi tu ce am eu in mintea mea bolnava

:: Dan :: Riku and L....totally different. Adyna imi zicea ca Riku si Kai ii aminteste de Blood +... eu chiar nu m-am gandit la asta. Seto e...Seto...o sa vedeti ca are si el partile lui negative. in acest fic o sa regasesti si acel "menage a trois" pe care ti l-am promis.

:: Maktub :: ma bucur ca iti place desi ficurile mele sunt mai mult...hm..obiective de felul lor... desi acesta e ceva mai sugestiv...avand in vedere ca Shuichi povesteste. DAca iti place yaoi...atunci ficul asta iti va fi pe plac.

:: Yoko :: ma bucur ca iti place de Kai. he is my favourite. apoi Riku si Shuichi.
avand in vedere ca sunt mai multe personaje...s-ar putea sa nu stiti niciodata cine cu cine ajunge. aparentele inseala, va zic de pe acum. Atat pot spune: misiunile, unele dintre ele, vor fi un adevarat deliciu.

now...capitolul trei.

Capitolul 3
Trupul lui


Primul lucru, cel mai evident dintre toate, a fost reacţia lui Sanju. Pe lângă faptul că s-a enervat îngrozitor şi a mârâit ceva printre dinţi, a trântit uşa înapoi, lovind-o cu piciorul şi s-a întors în sufragerie, aruncându-şi trupul pe canapeaua roşie. Nu am priceput imediat de ce a reacţionat în felul ăla, însă era mai mult decât clar că nu agrea genul acela de expuneri. Seto nu scotea nici măcar o vorbă, se uita în direcţia uşii şi îşi acoperea gura cu palma dreaptă, făcându-mă, doar pe mine cred, să mă simt ca şi cum aveam o nouă concurenţă. Riku, cel mai lipsit de inhibiţii, a bătut de două ori în uşă şi a continuat să râdă, amuzat de ceva ce ştia doar el.
- Kai, pune un pantalon pe tine. Te aşteptăm în sufragerie, i-a spus pe un ton dulceag, mult mai drăguţ decât cel pe care l-a folosit când mi-a vorbit mie.
De ce? De ce m-am simţit gelos pe o persoană pe care abia am cunoscut-o, un tip ce nu avea nici o legătură cu mine deşi avea să devină colegul meu de muncă, un individ care se juca cu mintea mea? Mi-am dat seama destul de rapid de ce m-am simţit în acel mod şi care fusese motivul pentru care mă consideram trădat de el. Vorba aceea: primul venit, primul servit.
Roşcatul nu a mai scos un cuvânt pe toată perioada cât l-am aşteptat cu toţii pe Kai. Stătea îmbufnat, cu braţele strânse la piept, cu o privire ce ne băga în sperieţi. Brunetul, ca şi cum nimic nu se întâmplase, a trecut pe lângă el şi şi-a lăsat mâna să cadă pe umărul lui drept.
- Sanju-san, aici a fost vina ta. E politicos să baţi la uşă înainte să întri.
Expresia de pe chipul lui a fost suficientă pentru a ne da seama că era conştient de prostia pe care o făcuse şi că era mai mult supărat pe sine decât era pe tânărul pe care îl văzuse dezbrăcat. Blondul a tuşit uşor şi s-a aşezat pe fotoliu, Riku a făcut la fel, doar eu rămânând în picioare până când uşa de la camera lui s-a deschis şi Kai a ieşit.
- Salut, a spus clar şi scurt, sprijinindu-şi umărul drept de marginea bibliotecii ce se afla exact pe peretele de lângă el.
Ne privea calm, ignorând complet situaţia ce abia avuse loc sau poate încercând să uite de ea, însă şi-a îndreptat imediat privirea spre băiatul firav ce ne vorbise până atunci. Pe chipul lui a apărut un zâmbet oarecum meschin, dar nu şi-a schimbat nici poziţia trupului şi nici nu a pierdut contactul vizual. Se uita cu subînţeles, determinându-l pe Riku să îl privească curios şi să îi zâmbească.
- Acum că sunteţi toţi aici...ce ar fi să continuăm? El este Kai, a început brunetul, uitându-se calm la noi. El va avea grijă ca fiecare misiune a voastră să fie un succes total.
- Ce vrei să spui? s-a auzit, pentru prima oară, vocea lui Seto, mult mai curios şi mai activ decât înainte.
Bărbatul cu păr castaniu s-a apropiat de fotoliu şi şi-a sprijinit coatele de speteaza lui, apoi şi-a ridicat din nou privirea înspre cel mai drăgălaş dintre noi.
- Eu..., a rostit calm şi oarecum timid, mă ocup de treaba murdară, a continuat rapid, rânjind din nou.
- Poftim?! am rostit atât eu cât şi Sanju în acelaşi timp, îndreptându-ne privirea spre el.
- Kai va fi cel ce se va afla pe teren. Sanju-san ne va da informaţiile, Seto-kun va avea grijă de siguranţa voastră, tu, Shuichi-kun, ne vei spune cum ne putem îndeplini misiunea şi Kai o va duce la capăt, a încercat să ne explice tânăra gazdă, vorbind pe acelaşi ton aproape insesizabil.
- Adică, dacă trebuie să fur, ascund, ucid, neutralizez, setez lucruri şi să fac scamatorii, o fac. Dacă misiunea îmi cere să o fac pe ninja, ca un băiat bun ce sunt, o voi face pe Jackie Chan. Dacă va trebui să ucid...o voi face. Cu alte cuvinte, eu fac treaba murdară.
Părea atât de în regulă cu situaţia în care se afla încât m-a cutremurat şi m-a speriat în acelaşi timp. Nu îl deranja să se considere un criminal, nici măcar nu clipea când rostea asta, de parcă era cel mai normal lucru din lume.
Sanju a fost primul care s-a ridicat în picioare şi s-a îndreptat înspre el, dornic să îi spună ceva, dar s-a oprit şi s-a mai gândit timp de câteva momente. L-a salutat din cap şi apoi a încercat să se îndepărteze de el şi să se întoarcă în holul principal.
- Ah, greşeala mea! Am să vă conduc în camerele voastre, a rostit brunetul, ridicându-se mult mai rapid decât înainte. Ah, Kai....Jackie Chan nu e ninja, a adăugat foarte amuzat, zâmbindu-i.
Am crezut, preţ de un moment, că avea să ceară îi ceară lui ajutor, însă atât roşcatul cât şi Seto au fost cei ce s-au oferit să îşi care bagajele. Acel hol, ce eu am presupus că duce spre bucătărie, făcea legătura atât cu o baie ce se afla tocmai în capăt, cu bucătăria în dreapta şi o serie de scări, la stânga, ce duceau la etaj. Toţi trei au trecut pe lângă mine şi s-au dus până la intrare, apoi au revenit în sufragerie pentru a se îndrepta spre camerele lor.
- Shuichi-kun, te rog să mă scuzi. Camerele lor sunt la etaj, îţi voi arăta camera de îndată ce mă întorc, mi-a spus brunetul, zâmbindu-mi la fel de cald şi de amical ca înainte.
Seto m-a salutat şi mi-a urat o zi plăcută, Sanju mi-a făcut cu mâna şi a bolborosit ceva înainte de a urca prima treaptă, apoi au dispărut. Eu îmi simţeam inima bătând cu putere. Nu ştiam dacă e bine să plec, dacă ar trebui să tac şi să rămân acolo, însă mi-am adunat curajul şi am decis să mă ridic în picioare. Am vrut să trec pe lângă el, dar am fost oprit. Mai întâi de propria mea timiditate, de ruşinea pe care am simţit-o, amintindu-mi că i-am văzut trupul gol, apoi de mâna lui puternică ce m-a prins de încheietură şi m-a tras în braţele sale.
- Deci...Shuichi, huh? m-a întrebat, afişând acelaşi zâmbet pervers, însă o privire mult mai răutăcioasă decât cea pe care i-o arătase brunetului.
- Dă...
- Dă-mi drumul? mi-a spus din nou, prinzându-mi ambele încheieturi, strecurându-şi genunchiul printre picioarele mele, reuşind să mă imobilizeze la pieptul lui.
Respiram greoi, mă comportam ca o fetiţă neajutorată, nu doream să îl privesc şi nici să fiu privit de ochii lui căprui ce puteau uşor să mă facă să mă pierd şi, totuşi, el mă ţinea încă mai strâns pentru ca eu să îi simt respiraţia. Una dintre mâinile lui s-au ridicat pe spatele meu şi m-a prins de ceafa, obligându-mi chipul să se apropie de al lui. Buzele lui, încă umede, le-au mângâiat pe ale mele în timp ce am simţit bărbăţia lui frecându-se de a mea, reuşind să mă facă să tresar. Limba lui s-a strecurat printre dinţii mei cu o flexibilitate incredibilă, şi a căutat, găsit şi lins-o pe a mea, sugându-i vârful de îndată ce încerca să se retragă numai pentru a o asalta şi cu mai multă forţă. Tocmai când credeam că lucrurile aveau să se încingă mai mult, că avea să mă încătuşeze şi să mă oblige să mă supun, însă am fost eliberat mult prea devreme şi ignorat. El a trecut mai departe, s-a întors în camera lui şi m-a lăsat, cu buzele umede şi un firicel de salivă, curgându-mi printre ele, cu picioarele moi şi inima bătând ca nebuna, încercând să înţeleg ce anume s-a întâmplat.
Riku s-a reîntors în sufragerie şi l-a căutat pe Kai, apoi, negăsindu-l, m-a condus spre camera mea care nu numai era la acelaşi etajul ca a lui, dar chiar lângă ea. Nu mi-am imaginat niciodată că poate fi atât de terifiant să împarţi aceaşi locuinţă cu o persoană ce nu doar te stresează, dar te şi transformă într-un nimic pe care îl poate manevra aşa cum îşi doreşte. În acea noapte, nu am dormit. În primul minut după ce închideam ochii, îi simţeam buzele peste ale mele, sărutându-le, apoi puteam jura că mă atingea şi mă strângea în braţele lui. Nu visam, ci chiar îl simţeam aproape de mine şi asta mă făcea să vreau să mă dau cu capul de pereţi. Cândva, pe la mijlocul nopţii, m-am hotărât să mă duc să beau ceva rece pentru a mă răcori şi încerca să îl scot din mintea mea. Mergeam încet, pentru a nu face zgomot, încercam să nu mă lovesc de ceva pentru că era mult prea întuneric, dar am ajuns în bucătărie şi m-am oprit. El era acolo. Purta aceeaşi cămaşă de dinainte, însă pantalonii îi lipseau complet. Stătea cu mâna pe uşa de la frigider şi privea înauntru, lucru ce m-a ajutat să mă calmez, dându-mi seama că purta o pereche de boxeri negri.
Am înghiţit în sec. De ce trebuia să fie acolo, arătând în felul acela? Mi se expunea fără pic de ruşine şi reuşea să mă demoralizeze mult mai uşor decât înainte. Era culmea şi urât din partea mea să gândesc aşa. Mă comportam de parcă făcea totul pentru mine, ca să mă simt eu bine când, de fapt, nu îi păsa câtuşi de puţin dacă eram eu acolo sau nu. Mi-a zâmbit şi a închis uşa frigiderului, apoi s-a întors spre ieşire. Am încercat să mă dau din drumul lui, însă am nimerit direct în faţa lui şi m-am ciocnit de el. Kai mi-a zâmbit, a rânjit, apoi mi-a prins ambele mâini şi m-a îndepărtat de el, mutându-mă aproape de maşina de spălat vase ce se afla acolo.
Aş fi putut să scap uşor. Să ţip sau să îl lovesc, însă buzele lui le-au atins pe ale mele şi le-au prins între ale lui. Limba lui a lins-o pe a mea, mâinile lui au coborât pe fundul meu, picioarele lui le-au despărţit pe ale mele şi i-am simţit trupul, lipindu-i-se de al meu. Atât de cald, sufocant şi mult prea irezistibil. Nu mi-a păsat de cât de departe ajungeam, nici că săruturile lui începeau să coboare pe gâtul meu, cu atât mai puţin mă înteresa ce făcea cu braţele lui, însă nu m-a ţinut mult această stare de nonşalanţă. Câteva degete de ale lui s-au strecurat prin chiloţii mei şi mi-au prins bărbăţia în timp ce altele se strecurau printre fesele mele şi încercau să îşi facă loc în gaura dintre ele.
Am deschis ochii larg, am vrut să spun ceva, dar am fost ridicat uşor şi tras înspre el. Mai întâi, am înghiţit în sec, apoi am respirat scurt şi l-am strâns cu totul în braţe. Nu mâinile lui contau, nici respiraţia caldă pe care o simţeam în ureche, ci acea senzaţie furnicătoare ce se ridica din josul şinei spinării până aproape de gâtul meu. Kai s-a oprit şi s-a uitat urât la mine. Cum ştiu asta? Simplu. Mi-a prins bărbia, apoi s-a împins cu totul în mine şi mi-a tras chipul aproape de buzele lui.
- Eşti un mare, dar mare cretin. Ştiai asta, nu? m-a întrebat încet, dar foarte furios.
Aş fi vrut să îl întreb de ce zice asta, ce anume l-a făcut să mă considere genul acela de persoană, însă nu era nici prea greu să îmi dau seama care era motivul. Am încercat să vorbesc, dar gura mi-a fost acoperită de palma lui.
- Nu îţi imagina că mă voi opri, mi-a rostit mai târziu, îndepărtându-mi picioarele şi mai mult.
Bărbăţia lui şi-a făcut loc cu totul şi m-a pătruns cu aceeaşi forţă de dinainte, doar că de data asta nu mai putea comenta nimic. Realizam că eram răvăşit, rupt pe dinauntru şi că fiecare muşchi încerca să îl împiedice din a ajunge în adâncul meu, însă bărbatul ce mă ţinea în braţe era mult prea puternic. O singură pătrundere şi am avut intenţia să ţip deşi gura îmi era acoperită. Mişcarea bruscă a devenit mult mai rapidă şi mai profundă. Îi simţeau trupul mişcându-i-se, şoldurile rotindu-i-se uşor, într-o mişcare de du-te-vino, în timp ce mana lui mă ţinea de fund şi cealaltă mă împiedica să vorbesc.
M-am rugat, am implorat ca acel obiect utilitar să nu facă zgomot, lacrimile să nu îmi cadă pe obraji, să nu intre nimeni şi să dispară durerea, dar, într-un mod ciudat, nu m-am gândit nici măcar o clipă că vreau ca el să se oprească. Atât de usturător. Da, acela era cuvântul cel mai potrivit. Îl simţeam în mine, parcă încercând să mă rupă în două, trăgându-mă din ce în ce mai aproape, lipindu-mi trupul de al lui, din ce în ce mai violent, viteza crescând considerabil. Gemeam uşor, tresăream puternic şi îl strângeam în braţe, boţind cămaşa pe care o purta, dar începeam să mă simt mult mai bine decât mă simţisem vreodată.
- Nici să nu te gândeşti să ţipi şi să îl trezeşti pe Riku, mi-a spus pe un ton furios, eliberându-mă complet, lăsându-mă să cad lent la pământ. Auzeam un „pic” şi mi-am dat seama că mâna îi sângera din cauză că eu îl muşcasem. Kai a ridicat un prosop de pe masă, l-a întins pe podea, apoi şi-a tamponat rana, eu putând doar să respir greoi şi să mă uit la el. Puţinul sânge de pe jos era şters şi acoperit de sângele lui pentru ca orice dovadă să dispară, însă nu asta m-a rănit. Era mai preocupat să nu îl trezească pe brunet decât să mă facă pe mine să mă simt bine. Kai mă trăda pentru a doua oară.


Capitolul 4 : Drept răsplată
[Imagine: sigbylis-2.png]
From time to time, we all have to write our own blank page.


_______________________________________________________________

#9
Primu de data asta:d

Well...ai dreptate, probabil am urmarit prea mult Death Note:))
So, cat despre capitol: Kai I hate you!Nu stiu de ce a inceput sa imi fie antipatic o.O Adica...modul in care s-a comportat cu Shuichi m-a facut sa imi doresc sa il omor.Pei ce biscuitele meu are daca il trezeste pe Riku?In definitiv e vina lui ca nu stie cum sa se comporte in pat(sau...bucatarie)
Ei bine nu stiu de ce e asa terifiat de gandu ca Riku ii va prinde...dar ceva imi spune ca...ne, n-ai tu mintea asta.Si nici el tupeu asta cred.
In orice caz, Shuichi pare speriat:( Deh, speriat...terorizat merge mai bine.Chiar imi e mila de el.Pe bune, Kai sigur doar a vrut sa isi bata joc de el.Maine se va comporta ca si cum nu s-a intampla nimic(cred)
Totusi prevad ca se va indragosti de el.
Te rog sa nu fie ceva de genu "M-am indragostit de tine din prima clipa cand te-am vazut in tren" M-am plictisit de scenariul asta:|
Greseli nu am vazut.Nici nu prea ai greseli in general.

Gata nu mai am ce zice.Sper sa pui repede nextu.See ya!

P.S Mous nu comenteaza, e plecata la tzara.
I'm Kira.

#10
Asa deci uite ca am comentat dupa 10 ani, iarta-maaa :(( Promit ca nu mai fac. M-am tinut sa las comment, dar ba imi invatam la japoneza, ba ma striga mama, si interveneau multe lucruri stupide.
Stii bine parrea mea despre acest fic, e genial. Imi place felul in care te joci cu personajele si imi place naratiunea ta. Personajul tau are un caarcter bine definit, si il ador, mai ales ca e asa draguuuut. Ma enerveaza idiotul, nesimtitul, de Kai, nu putea sa-l puna pe masa? Din picioare, a mai facut si mizerie, dar noroc cu acea scene hot ca salivam eu ti-am zis ca imi stric tastatura din vina ta :-w sa vezi ce-mi iei tu alta [-(
Asa astept capitolul urmator, app pe care daca nu il primesc " in curand" ( stii la ce ma refer) te violeeeez nici nu ma intereseaza daca o sa patesti ca el si daca va trebui sa sterg eu sangele >:) te oblig sa faci yuri *mwhahaha*
Greseli nu am vazut, dar astept misiunile, cand incep, vreau mai repedeeeee :((
Ganbatte la concursul de animeuri :> Straduieste-te sa nu pici in echipa cu mn ca nu vreau "sa ne razboim" asa devreme



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  The best damn thing [shounen-ai/yaoi] Michyio 2 2.827 09-07-2010, 03:48 PM
Ultimul răspuns: Alixa
  Seven Lights ~Shounen-ai/Yaoi~ Yaku-chin 33 16.136 26-05-2010, 11:36 PM
Ultimul răspuns: Aliss_anime
  Flames of passion [+16] [shounen-ai / yaoi] Hetalia 3 3.417 04-11-2009, 01:08 AM
Ultimul răspuns: Sukisyo
  Sweet Satisfaction [yaoi-shounen-ai] Aliss_anime 22 12.591 31-10-2009, 11:06 PM
Ultimul răspuns: Aliss_anime
  Iubire cumparata [shounen-ai / yaoi] Ice_angel_234 32 25.187 23-07-2009, 11:08 PM
Ultimul răspuns: Aiumy
  Fake [shounen'ai / yaoi] mikaru 2 2.875 18-07-2009, 07:34 PM
Ultimul răspuns: mikaru
  [ COMPLETED]Sa ramana intre noi "In familie "[yaoi / shounen-ai][16+] Lithium-Angel 72 40.688 13-07-2009, 02:24 PM
Ultimul răspuns: I hate maths.
  The life of a male prostitute (yaoi,shounen ai and normal couples) Lithium-Angel 92 44.051 09-06-2009, 10:32 PM
Ultimul răspuns: adyna_45
  Amintiri uitate [shounen-ai / yaoi] Mitsukai Yoru 39 23.963 03-04-2009, 01:36 AM
Ultimul răspuns: Amaya_89
  Chipul din spatele mastii ( yaoi/shounen-ai ) Mitsukai Yoru 14 11.827 06-02-2009, 08:49 PM
Ultimul răspuns: Ryuu


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)


This forum uses Lukasz Tkacz MyBB addons.