26-07-2013, 10:34 PM
Heyaa! ^^ Gomen, nu am mai trecut de mult pe aici (pe site) si...m-am tot gandit daca sa pun continuarea la acest fic si pana la urma de ce nu? xD
astept pareri :o3
CAPITOLUL 2
Imi iau inima in dintii si ma intorc cu incetinitoul,cu dintii clantanind de frig si respiratia intretaiata.In urmatoarele secunde un miros bizar imi inunda narile.Cad intr-un abis nedefinit.
Natura este cel mai crud fenomen.Picaturile reci ale ploii le simt pana in strafundul sufletului, vor sa ma zdrobeasca, sa devenim un intreg.Daca ar fi sa renasc m-as putea
reincarna oare intr-o picatura de ploaie? Dar cine sunt eu ca sa pot renaste? Sunt un simplu om,nimic mai mult as vrea sa devin mai mult de atat, sa fiu mai puternica, sa pot
lupta cu adevarat,sa ma razbun,sa fiu libera!Intunericul ma innebuneste, de ce totul este asa intunecat? Am orbit? Corpul imi tremura nepunticios, o iau razna incerc sa-mi misc haotic
bratele si picioarele, insa ma aleg cu rani.Grozav, sunt legata de un scaun.Nervii imi acapareaza creierul,frica isi face si ea prezenta, urmeaza disperarea.Ma misc in mod alert,
pana cand scaunul se loveste de pamant.Trupul imi este invadat de cativa stropi de ploaie, reusesc sa ma calmez si sa analizez situatia.Mai important decat toate, de ce sunt legata?
ca un animal feroce, sau cel care ma legat sa fie animalul?
O voce necunoscuta rasuna ca un ecou, o voce cu o tonalitate majestioasa:
-Doamna mea, sa fiu numit animal este sub asteptarile mele.
Ma concentrez asupra vocii sa-mi dau seama de unde vine. Insa, parca de nicaieri o mana rece imi strange gatul cu o forta coplesitoare.Toate grijile mele au
disparut, la fel si logica mea, ma indepartam, ma adanceam tot mai mult in durerea mea.Mana lui nu era foarte mare, dar era destul de lunga ca sa-mi poata cuprinde traheea.
vazand ca nu ma zbat a slabit stramtoarea.
-Imi aduci aminte de el. A spus el incetisor ca pentru sine.
Mi-a tras brutal banda adeziva din jurul ochilor luandu-mi nenumarate fire din sprancene.Am scancit si mi-a dezlipit adezivul si din jurul buzelor.Atunci am scos un tipat si toata padurea a vuit.
-Nemernicule!Vrei sa ma lasi cheala?
Un suras dulce s-a auzit din gatlejul sau alb, strans legat de o esarfa.Era tot ce puteam deslusi din cauza intunericului.
-Nu esti in pozitia sa-mi faci reprosuri, doamna mea.
Tremur din toate incheieturile,cuvintele nu au curajul sa se mai faca auzite,insa stiu ca nu trebuie sa-mi las garda jos.
-In primul rand sunt mai tanara ca tine, in al doilea rand, daca vrei sa purtam o discutie normala, dezleaga-ma dracului pana nu te fac una cu pamantul! spun eu incercand sa par
dura, dar acum imi dau seama ce greseala imensa am facut.
-Kathy,Kathy,Kathy...vocea lui era dulce ca mierea, isi apropie fata de a mea,eu ma imi intorc privirea in cel mai indepartat loc posibil.De ce ma face sa ma simt asa? stiam ca daca
il privesc in ochi, ma va hipnotiza...o voi lua razna.
Imi intoarse gatul in asa fel incat parul sau negru imi atingea fruntea si privirea ni se intalnise.Ochii lui erau de un albastru metalic, exprimau durere si furie. Dintr-o data ma aflam intr-o camera intunecata.Tipetele
rasunau la tot pasul,un fulger lumineaza camera si intr-un colt al incaperii, un copil statea cu fata spre perete, m-am apropiat de el cu pasi repezi si l-am intors spre mine, acesta
a inceput sa rada intr-un mod sarcastic si mi-a aratat mainile pline de sange, avand in vedere rasul de mai inainte,el era cat se poate de calm,ochii lui erau albastrii,insa slab colorati,de parca era o marioneta,"tu, trebuie sa mori!" vocea lui m-a izbit ca o rafala de vant si tot sub adierea vantului ma aflu din nou in lumea mea.
Lumea mea devine mai intunecata pe zi ce trece, tristetea se acumuleaza, dorinta razbunarii creste cu ardoare,dar eu dau dovada de mila,n-am nevoie de mila nimanui.
Impinsa de un imbold nervos ma descatusez. Oh dulce libertate! Brunetul a disparut si aveam atatea sa-l intreb...
O durere groaznica de cap ma doboara la pamant "Ne vom revedea..." au fost vorbele lui pe care n-am sa le uit pana ce soarta ne va reintalni.
astept pareri :o3
CAPITOLUL 2
Imi iau inima in dintii si ma intorc cu incetinitoul,cu dintii clantanind de frig si respiratia intretaiata.In urmatoarele secunde un miros bizar imi inunda narile.Cad intr-un abis nedefinit.
Natura este cel mai crud fenomen.Picaturile reci ale ploii le simt pana in strafundul sufletului, vor sa ma zdrobeasca, sa devenim un intreg.Daca ar fi sa renasc m-as putea
reincarna oare intr-o picatura de ploaie? Dar cine sunt eu ca sa pot renaste? Sunt un simplu om,nimic mai mult as vrea sa devin mai mult de atat, sa fiu mai puternica, sa pot
lupta cu adevarat,sa ma razbun,sa fiu libera!Intunericul ma innebuneste, de ce totul este asa intunecat? Am orbit? Corpul imi tremura nepunticios, o iau razna incerc sa-mi misc haotic
bratele si picioarele, insa ma aleg cu rani.Grozav, sunt legata de un scaun.Nervii imi acapareaza creierul,frica isi face si ea prezenta, urmeaza disperarea.Ma misc in mod alert,
pana cand scaunul se loveste de pamant.Trupul imi este invadat de cativa stropi de ploaie, reusesc sa ma calmez si sa analizez situatia.Mai important decat toate, de ce sunt legata?
ca un animal feroce, sau cel care ma legat sa fie animalul?
O voce necunoscuta rasuna ca un ecou, o voce cu o tonalitate majestioasa:
-Doamna mea, sa fiu numit animal este sub asteptarile mele.
Ma concentrez asupra vocii sa-mi dau seama de unde vine. Insa, parca de nicaieri o mana rece imi strange gatul cu o forta coplesitoare.Toate grijile mele au
disparut, la fel si logica mea, ma indepartam, ma adanceam tot mai mult in durerea mea.Mana lui nu era foarte mare, dar era destul de lunga ca sa-mi poata cuprinde traheea.
vazand ca nu ma zbat a slabit stramtoarea.
-Imi aduci aminte de el. A spus el incetisor ca pentru sine.
Mi-a tras brutal banda adeziva din jurul ochilor luandu-mi nenumarate fire din sprancene.Am scancit si mi-a dezlipit adezivul si din jurul buzelor.Atunci am scos un tipat si toata padurea a vuit.
-Nemernicule!Vrei sa ma lasi cheala?
Un suras dulce s-a auzit din gatlejul sau alb, strans legat de o esarfa.Era tot ce puteam deslusi din cauza intunericului.
-Nu esti in pozitia sa-mi faci reprosuri, doamna mea.
Tremur din toate incheieturile,cuvintele nu au curajul sa se mai faca auzite,insa stiu ca nu trebuie sa-mi las garda jos.
-In primul rand sunt mai tanara ca tine, in al doilea rand, daca vrei sa purtam o discutie normala, dezleaga-ma dracului pana nu te fac una cu pamantul! spun eu incercand sa par
dura, dar acum imi dau seama ce greseala imensa am facut.
-Kathy,Kathy,Kathy...vocea lui era dulce ca mierea, isi apropie fata de a mea,eu ma imi intorc privirea in cel mai indepartat loc posibil.De ce ma face sa ma simt asa? stiam ca daca
il privesc in ochi, ma va hipnotiza...o voi lua razna.
Imi intoarse gatul in asa fel incat parul sau negru imi atingea fruntea si privirea ni se intalnise.Ochii lui erau de un albastru metalic, exprimau durere si furie. Dintr-o data ma aflam intr-o camera intunecata.Tipetele
rasunau la tot pasul,un fulger lumineaza camera si intr-un colt al incaperii, un copil statea cu fata spre perete, m-am apropiat de el cu pasi repezi si l-am intors spre mine, acesta
a inceput sa rada intr-un mod sarcastic si mi-a aratat mainile pline de sange, avand in vedere rasul de mai inainte,el era cat se poate de calm,ochii lui erau albastrii,insa slab colorati,de parca era o marioneta,"tu, trebuie sa mori!" vocea lui m-a izbit ca o rafala de vant si tot sub adierea vantului ma aflu din nou in lumea mea.
Lumea mea devine mai intunecata pe zi ce trece, tristetea se acumuleaza, dorinta razbunarii creste cu ardoare,dar eu dau dovada de mila,n-am nevoie de mila nimanui.
Impinsa de un imbold nervos ma descatusez. Oh dulce libertate! Brunetul a disparut si aveam atatea sa-l intreb...
O durere groaznica de cap ma doboara la pamant "Ne vom revedea..." au fost vorbele lui pe care n-am sa le uit pana ce soarta ne va reintalni.