Bună tuturor.
Uhm... mă bucur să aud atâtea comentarii pozitive la adresa titlului; eram în dubii când l-am ales, deşi aveam o idee destul de precisă - pe care speram să o descoperiti pe parcurs. Cuvintele cheie sunt "cocktail" şi... ei bine, "vise" - despre cum şi ce să cuprindă şi mai eram şi în "criză de titluri" am zis să-l lasam aşa. Seth are un nume... predestinat, ca să spun aşa şi mă bucur, de asemenea, că şi acesta v-a creat o impresie placută. Precum şi prologul Nyei, uimitor de bun şi de care sunt foarte mândră.
Bun, vă las să cititi acum. Lectură placută.
1
Spune-mi că nu-i adevarat...
-Seth... ajută-mă... am nevoie de tine...
Era, cred, că prima oară în cei şaptesprezece ani ai mei când mă aflam în ipostaza asta. Stând ghemuită pe o bancă într-un parc gol, cu genunchii strânşi la piept, la miezul noptii, cu geamantanele trântite pe jos.
Era şi pentru prima oară când mi-am lasat lacrimile să curgă într-un loc care nu era camera sau baia mea, un loc public. Şi nu erau lacrimi mute, caci tremuram şi plângeam printre suspine. Zgomotos şi totodată dureros, în noaptea aceea înnorată în care batea vântul cu putere şi urma să înceapă ploaia. Înghetasem, şi totuşi lacrimile acelea amare erau fierbinti. Mi se scurgeau pe obraji, în gură şi probabil pe jos... Dar nu îmi pasa.
Îmi simteam sufletul sfâşiindu-se şi voiam atât de mult să urlu. Să lovesc. Să sparg sau să rup ceva. Şi iar să mă smiorcai. De ce... De ce-mi facuse asta ? Cu ce îi greşisem ? Voiam să mă mut cu el...
Nu aveam unde să mă duc, ce să fac. Eram complet distrusă. Mama mă avertizase. Doamne, cât îmi ţinuse morală, cât îmi vorbise despre asta! Şi eu... Eu n-am ascultat-o.
-Scumpo, îmi spunea ea din dreptul uşii, uitându-se cum târam după mine trollerele pe trotuar, nu-ţi doresc asta, dar o să regreti decizia pe care tocmai ai luat-o. Şi atunci vei realiza de fapt cât de oarbă ai fost în tot acest timp!
Atunci nu mă gândeam decât că în sfârşit se calmase şi nu mai zbiera la mine. Eram uşurată că scapasem aşa uşor.
-Totul va fi bine, mamă, îi spuneam eu încrezatoare. Ne iubim.
Cuvintele acelea-mi rasunaseră tot drumul în cap. Ne iubeam... da, chiar credeam că ne iubeam. Eram emotionată, mai tare ca atunci când am fost la prima noastră întâlnire. În fond aveam să mă mut cu el, cu iubitul meu. Îmi imaginam diminetile, atât de frumoase şi pline de lumină, mirosul cafelei şi bratele lui care-mi încojurau leneşe trupul, lipindu-şi buzele uşor de ale mele, şoptindu-mi că mă iubeşte.
Mă gândeam, în timp ce liftul urca încet, că-l voi surprinde într-un mod placut venind la el fară să-l anunţ, la numai câteva ore după ce-mi ceruse să mă mut cu acesta. Dar se pare că el avea să fie cel care avea să-mi facă o surpriză. Deloc placută.
Aveam o cheie de rezervă de la apartamentul sau pentru momentele în care nu mă simteam bine acasă şi nu aveam unde să mă duc. Întotdeauna mă refugiam în apartamentul lui când eram în momentele mele depresive. În fond, mereu am fost o persoană slabă, cu probleme de anxietate, vazută mereu altfel faţă de cum eram în realitate şi asta nu pentru că voiam eu.
N-am vrut niciodată să fiu o regină... Tot ce am vrut eu a fost să fiu iubită.
Când am intrat în apartament şi i-am vazut pantofii aruncati după uşă am ramas oarecum surprinsă fiindcă nu mă aşteptam să-l gasesc acasă. Îmi spusese că îşi vizitează parintii sau ceva de genul şi că ajunge acasă după doişpe noaptea. Însă când m-am împiedicat de perechea de pantofi roşii, marca Louboutin, care semanau izbitor de mult cu cei pe care mi-i facuse cadou de ziua mea, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Mai ales că pe holul ce ducea spre camera lui erau aruncate pe jos camaşa pe care i-o cumparasem vara trecută din Paris, când am fost în vacanţă cu fratele meu. Inima începea deja să mă lase şi lacrimile îmi întepau uşor corneea.
M-am lipit tematoare de uşa camerei sale. De cealaltă parte se auzeau râsete şi gemete şi scârţâitul patului şi credeam că asta-mi era de-ajuns să-mi doresc să mor. Dar mă ştiu prea bine, nu cred un lucru până nu-l vad sau am dovezi!
Când am deschis uşa am realizat de fapt cât de sado-masochistă sunt. Pentru că am stat acolo şi m-am uitat, câteva secunde sau minute, nici eu nu ştiu cât, fară să reactionez în vreun fel, la cum iubitul meu şi-o tragea cu fosta lui iubită.
Cu-fos-ta-lui-iu-bi-tă.
Şi pe mine mă durea; mă durea foarte tare... Fiindcă îl iubeam, Doamne! cât de mult îl iubeam! El îmi spusese de atâtea ori că mă adoră, că mă vrea doar pe mine.. Şi alte lucruri asemanatoare. Dar mintise. Asta era evident. Şi... fosta iubită? Cât de josnic... Cred că asta durea cel mai tare. Curând, sufletul parcă mi s-a spart... Nu ştiam ce să mai cred, ce să mai simt şi lacrimile voiau să curgă, să iasă afară. Nu mai puteam respira, sau o faceam dar nu îmi dadeam seama de acest lucru.
Şi ei... Ei erau atât de concentrati în actul lor, de altfel absolut fascinant şi pasional, că nu m-au observat decât atunci când m-am prabuşit cu zgomot pe podeaua rece din lemn, cu pupilele dilatate din cauza şocului şi tremurând toată.
-Nat, l-am auzit pe el îmbracându-şi rapid boxerii şi trântindu-se în genunchi lângă mine. Natalie, iubito, eşti în regulă? Cât cinism! Începuse să-mi mângâie parul cu mâinile sale. Acele mâini ale caror atingeri incredibile mă faceau să tremur, iar acum îmi pareau atât de urâte şi soioase.
Tipa ţipa la el ceva din pat, nu-mi dadeam seama ce, dar ştiu că el îi raspunsese:
-Nu pot s-o laş aşa, e instabilă psihic...
Asta... Asta era destul. Mă înşelase. Cu fosta lui iubită. Şi se simtea vinovat. Pentru că mă credea nebună. Am înghitit în sec şi m-am ridicat brusc, împingându-l cu un gest de repulsie de lângă mine, facându-l să-şi piardă echilibrul şi să cadă pe parchet. Nu voiam să îl vad, nu voiam să mă mai atingă.. Pentru că mă tradase şi eu crezusem că mă iubeşte cu adevarat şi voiam să mă mut cu el. Fusesem doar un capriciu – Natalie Holden, cine nu m-ar vrea? Sunt pe jumatate frantuzoaică şi am o situatie materială foarte bună. Ironic, nu? Nimic din toate astea nu mă faceau pe mine fericită, dar pe ceilalti da.
Şi eu chiar pretuisem relatia cu el, totul... Mi se parea prea superb să fie adevarat. Lacrimile de abia se puteau conteni să nu iasă afară şi.. Şi am fugit. Nu voiam să merg acasă, nu după ce mama îmi spusese toate acele lucruri, nu voiam să merg nici la Eric, fratele meu, fiindcă ştiam că-l va omorî şi nu suportam gândul ăsta aşa cum nu suportam nici tradarea lui Johnathan. Nu ştiam unde să mă duc. Continuam să fug, atât cât puteam cu bagajele după mine, de parcă nimic altceva nu mai conta. Nu mă mai uitam în jurul meu, doar fugeam distrusă pe dinauntru de imaginea pe care o vazusem şi de cele ce auzisem. De ce? Mă întrebam anevoios în timp ce îmi ţineam lacrimile înauntru. N-am să plâng, n-am să-i dau satisfactie! Nu, nu. Nu am să plâng! Îmi repetam fals victorioasă. Ce îmi pasă mie? Aş fi vrut să zic, dar nu avea sens. Erau doar nişte afurisite de cuvinte care nu avea puterea să ajungă la nivelul inimii. Era clar că-mi pasa, că mă durea, că în acel moment îmi doream atât de mult să mor. Ce patetică sunt. Nu mă pot minti nici macar pe mine...
Când am realizat unde eram, deja formasem un numar din memorie pe care-l ştiam a fi al celui mai bun prieten al meu şi singura persoană pe care îmi doream s-o vad în acel moment, Seth Carter.
-Talie?
Am sarit în bratele lui Seth fară să fiu prea conştientă de acest lucru. Nu mai întelegeam sau conştientizam nimic din ceea ce faceam, nici macar nu-mi puteam controla gesturile şi actiunile în acel moment. Erau doar trupurile noastre, eu încercând să îmi gasesc consolarea alaturi de el. Şi el, a acceptat. Bratele sale m-au cuprins strâns şi buzele sale moi s-au lipit de creştetul capului meu. M-am cuibarit la pieptul sau, strângându-i în mâini tricoul negru. Nu îl puteam privi, pentru că nu ştiam cum aş putea să mă uit în ochii lui. Şi oricum deabia dacă mai reuşeam să vad ceva de stratul gros de lacrimi.
Îmi mângâia buclele negre şi eu continuam să mă bag şi mai tare în el, cerşind caldură, dragoste... Şi poate alinare. Lucruri pe care mi le dadea atât de uşor, fară macar să-mi ceară ceva în schimb. Aşa cum mă obişnuise...
-Dacă s-a întâmplat ceea ce cred eu că s-a întâmplat, îţi jur că idiotul ăla nu va mai putea face copii în viitor, aud o altă voce în spatele sau – una deobicei moale, blândă şi protectoare, dar care în acel moment denota doar un singur gând: că era gata să îl distrugă pe cel care îmi facuse atâta rau – şi îngheţ pe loc.
M-am desprins uşor din îmbrăţişarea lui Seth şi l-am privit printre lacrimi pe fratele meu, muşcându-mi buzele în încercarea de a mă opri din bâzâit. Macar în fata lui care devenea exagerat de protectiv şi posesiv când venea vorba de mine, micuta şi adorabila lui surioară, şi nu ştiam niciodată la ce să mă aştept de la el.
Dar stai... Până şi Eric se aştepta să mă înşele ? De ce eram eu singura toantă care nu credea că aşa ceva era posibil?
Şi lacrimile nu se mai puteau abtine. Am început să plâng. Din nou. Mult mai sfâşietor ca înainte. Fratele meu nici n-a mai stat pe gânduri. În urmatoarea secundă mă aflam în bratele lui, iar buzele sale se plimbau prin parul meu şoptindu-mi numele cu acea voce blândă pe care o adoram. Pentru noi cuvintele erau de prisos, gesturile spuneau totul.
-Hai, mergem acasă, îmi şopti el la ureche.
-Nu, am strigat departându-l de mine. Nu, am repetat, pe un ton mai jos. Nu mă pot întoarce acasă, nu după scandalul pe care l-am iscat cu decizia mea stupidă de a mă muta cu... cu...
-Natalie Holden, dacă mai plângi o singură dată pentru cretinul ăla care va fi mutilat în urmatoarele două’ş’patru de ore îţi jur că o să ramai fară par în cap! Deci, vrei să boceşti sau să-ţi etalezi superbul par în fata celor care merită?
Remarca aceasta a lui reuşise să-mi facă să încoltească pe buzele crapate un surâs chinuit.
-Vezi că se poate? spuse el zâmbind larg, sarutându-mi uşor fruntea mea. Hai în maşină, vad eu unde te duc, a spus mai apoi aplecându-se să mă ia în brate. Nu am avut timp să protestez fiindcă îmi aruncase o privire taioasă în timp ce-l ruga pe Seth să-mi ia bagajele. Serios, Natalie – nu ştiu ce e în capul tau! a murmurat el încercând să-şi ascundă dezamagirea. Trebuia să-ţi dai seama de ce fel de om e de prima dată când te-a îmbatat ca să se culce cu tine.
Mâinile mele s-au agăţat strâns de camaşa sa în timp ce mi-am lipit fruntea de pieptul lui.
Un alt episod din relatia mea cu Johnathan, unul care speram eu pe atunci că era primul şi ultimul, a fost acela din primele noastre luni de relatie când, zvonindu-se că eu mă culcam doar cu studentii, fară să mă întrebe dacă e adevarat sau nu ceea ce se spunea despre mine şi clocotind în interior, mă îmbatase ca să facă sex cu mine. Dacă nu l-aş fi sunat pe Eric cât Johnathan era la baie ca să-i spun că nu ştiu ce are de gând să facă şi că m-a pus să mă dezbrac, iubitul meu m-ar fi violat.
Eric are dreptate. Am fost aşa o proastă încă de la început; în ziua aia, după ce fratele meu a dat buzna în apartamentul lui Johnathan şi l-a jucat în picioare la propriu, fară să-i dea macar ocazia să se explice, eu am sarit în apararea lui şi m-am certat pentru prima dată cu Eric. Îmi amintesc că eram atât de furioasă pe felul în care reactionase că i-am tras chiar şi o palmă, pe care o regret şi acum. Toate astea pentru o scârbă fară scrupule. Pe care o iubeam mai mult decât orice pe lumea asta. Şi eram atât de sigură că sentimentul era reciproc. Când de fapt el nu voia decât să câştige acea cursă nebunească în care erau bagati cu totii: Cine-şi-o-trage-cu-Regina-?
De ce toată lumea crede că facând sex cu cea mai populară tipă e ceva cu care să te mândreşti? Şi de ce se transformă mereu întru-un concurs? Nu cred că am să înteleg vreodată de ce barbatii continuă să trateze femeile ca pe un trofeu...
Mă uitam lung la Seth, la cât de frumos era cu chipul lui cu trasaturi fine, parul castaniu în permanenţă ciufulit şi ochi mari şi caprui, zâmbetul sarcastic şi mă gândeam la cât de popular era tipul ăsta şi cum roiau fetele în jurul lui. Pentru că Seth Carter era exact genul ăla de tip super popular, un playboy desavârşit, adorabil prin felul lui tiranic de a fi, cu o personalitate impunatoare şi caruia îi placea enorm să fie admirat ( facea tot ce depindea de el ca să fie în centrul atentiei ). Şi totuşi, el, spre deosebire toti ceilalti tipi pe care-i cunosc, mai mult sau mai putini populari, nu m-a vazut niciodată ca Natalie Holden-tipa-super-bună-pe-jumatate-frantuzoaică-cu-aere-de-divă.
Pentru el am fost mereu Talie. Trista, sensibila şi neajutorata lui printesă Talie, cea care era prizonieră în turnul ei, pe care o ajuta cu tot ce putea să iasă de acolo din când în când, pe care o proteja şi facea tot posibilul să o facă fericită FĂRĂ să-i ceară, MĂCAR O DATĂ, ceva în schimb. Şi mă simteam oribil – niciodată nu am ştiut cum să-i multumesc pentru tot ce facea pentru mine, pentru dovada de strânsă prietenie pe care mi-o oferea cu fiecare ocazie. Şi ne cunoşteam de mici, eram cei mai buni prieteni încă de la gradiniţă. Câteodată mi-era teamă ca nu cumva, fiindcă eu nu reuşeam niciodată să-i fiu de ajutor, să mă parasească sau să se îndeparteze câtuşi de putin de mine, dar reuşea mereu să-mi alunge temerile acestea stupide spunându-mi că un cavaler ar prefera să moară decât să plece de lângă printesa lui.
-Dacă până şi cavalerul ei – singurul în stare să-i mai alunge plictiseala Înaltimii Sale, printesa Talie – o va parasi, aceasta va muri în turnul sau de singuratate, îmi spusese el în urmă cu zece ani, la petrecerea zilei mele de naştere la care nu venise niciunul din aşa-zişii mei prieteni de la gradiniţă pe care-i invitasem cu atât caldură.
-E totul în regulă, Talie? m-a întrebat când m-a surprins holbându-mă la el.
Totul e în regulă, Seth. Multumesc că exişti, nu ştiu ce m-aş fi facut fară tine, aş fi vrut să-i spun când am auzit din faţă o voce sacadată şi nu mi-a luat mult să-mi dau seama cui îi apartinea.
Mi-am întors capul spre Johnathan care gâfâia, fixându-mă cu o privire tulburată. Avea parul blond ciufulit, dar nu într-un mod atât de adorabil ca al lui Seth sau al fratelui meu; era transpirat tot şi avea camaşa desfacută, iar pantalonii îi erau şifonati. Arata atât de neîngrijit şi îl compatimeam pentru asta. Că cel mai râvnit tip din liceu la momentul actual, care din întâmplare se întâmpla să fie iubitul meu, riscase să fie vazut astfel pe stradă numai ca să-mi explice mie cum ajunsese să şi-o tragă cu fosta iubită. Oh, interesant. Cu siguranţă avea să-mi placă ce avea de zis!
-Spune, Natalie – vrei să-l bată Seth să-l ţină minte toată viata şi mai departe de atât? Sau vrei să simplificam situatia, omorându-l chiar cu mâinile mele? mârâi Eric în urechea mea.
Johnathan mă ranise. Îngrozitor de tare. Chiar şi aşa, nu voiam ca fratele sau bunul meu prieten să intre în necazuri din cauza mea şi nu aveam de gând să le permit să îl atace în vreun fel. În primul rând fiindcă nu merita şi până la urmă era degeaba – l-ar fi batut mar, el ar fi intrat în spital şi ar fi depus plângere la politie, ei ar fi putut intra la închisoare în timp ce el şi-ar fi revenit treptat şi n-ar mai fi avut nimic.
Nu – asta era, într-un fel sau altul, lupta mea. Aşa că nu aveam să-i implic şi pe ei. Aveau doar un simplu rol în seara aceea şi acela era de simplii spectatori.
-Lasă-l, Eric, am murmurat fixându-l cu o privire taioasă.
Cum era de aşteptat, fratele meu s-a enervat şi mai tare:
-Pentru Dumnezeu, Natalie! Jigodia asta de om, care aproape te-a violat în urmă cu un an, iar acum te-a înşelat stă acum în fata ta gândindu-se la cine ştie ce scuză absurd de patetică, iar tu vrei să-l las? Îmi pare rau, scumpă surioară, dar de data asta...
-Am zis să-l laşi, m-am rastit eu la el fară să vreau. Lasă-l în seama mea, am reluat pe un ton mai jos, sarindu-i din brate şi îndreptându-mă alene spre Johnathan care mă privea într-un fel ciudat – parea speriat şi totodată uşurat că nu-i lasasem pe cei doi să se bage. Da, Johnathan, mon amour, spune-mi ce ai de spus! Sunt atât de nerabdatoare să aud! Spune-mi totul, cu lux de amanunte!
-Ea...
-E mult mai bună decât mine, nu? Doar e la facultate. Are experienţă, fata. Le ştie bine; banuiesc că-ţi îndeplineşte toate fanteziile! Ah, cât de uşor am trecut cu vederea peste faptul că în primele nopti o tot strigai pe ea... Ce amintiri frumoase, nu? Îţi aminteşti? Ah, Ella, Ella! Şi deschideai ochii şi nu era decât amarâta de Natalie, cu lacrimi în ochi, pe care o sarutai imediat ca să nu-i dai ocazia să zică ceva în legatură cu asta.
Spuneam toate astea plângând, uitându-mă în ochii lui negrii, cu pumnii încleştati, înfingându-mi unghiile în carne. Deşi nu-i vedeam, puteam să-mi dau seama cu uşurinţă că Eric şi Seth fierbeau de nervi, holbându-se în acelaşi timp şocati la mine.
-Când ţi-ai dat seama că v-am vazut i-ai zis Ellei că sunt instabilă psihic şi că nu mă poti lasa aşa. Spune Johnathan, cumva stateai cu mine doar fiindcă ţi-era teamă de ceea ce aş fi putut face dacă te-ai fi despartit de mine? Chiar, chiar atât de slabă de înger îţi par? am întrebat pe un ton sfâşietor, agăţându-mă de el.
-Nat, nu plânge...
-M-ai iubit vreodată? l-am întrebat plângând, ridicându-mi uşor capul de pe pieptul lui. Cu raspunsul la întrebarea asta avea să se sfârşească totul; nu m-aş fi întors la el pentru nimic în lume, voiam doar să ştiu dacă avea bunul simţ să recunoască sau continua să minte şi să încerce să mă facă să-i mai dau o şansă.
-Ce – ce fel de întrebare e asta? Sigur că te-am iubit mereu. Şi încă te iubesc, Natalie. Dar dacă mi-ai mai da o şansă...
Şi înainte ca eu să-mi dau seama cum, palma mea s-a lipit de obrazul sau cu un zgomot surd, lasând în urma sa o urmă roşiatică. Turbam de furie şi eram practic incontrolabilă, dar cu toate acestea i-am întors spatele şi, muşcându-mi buzele în încercarea de a mă opri din plâns, m-am îndreptat spre Eric şi Seth care mă fixau cu o privire îngrijorată. Pentru un moment nu-mi dadeam seama de ce mă priveau astfel, dar pe la jumatatea drumului am realizat că mă clatinam şi pamântul începuse să se învârte cu mine, iar mintea mi se întunecase.
Ce se întâmplă cu mine? mă întrebam anevoios, încercând să mă ţin pe picioare. Inima mea batea cu putere. Simteam că mă sufoc, respiratia-mi era sacadată şi privirea împaienjenită. Doar n-o să leşin acum, nu? Degeaba trageam de mine, organismul meu era prea slabit, niciodată nu facusem faţă stresului emotional şi deobicei cedam mult mai repede decât acum.
Nici nu mai eram conştientă de ce se întâmpla în jurul meu când m-am prabuşit pe cimentul dur şi rece, doar auzeam nişte voci îngrijorate şi un strigat nervos însotit de câteva înjuraturi. Totuşi, e ceva ce am reuşit să înteleg poate mai bine decât orice altceva:
-Ai face mai bine să pleci, Brown. Cred că ai avut-o destul pe Natalie, acum e rândul altcuiva să aibă parte de ea – unul care o merită mult mai mult decât ai fi putut-o tu merita vreodată!
Ştii ce, cavalerule? Acum, când printesa ta are de gând să evadeze din turnul sau, sarind de la singura fereastră a acestuia, vei fi acolo s-o prinzi?
Uhm... mă bucur să aud atâtea comentarii pozitive la adresa titlului; eram în dubii când l-am ales, deşi aveam o idee destul de precisă - pe care speram să o descoperiti pe parcurs. Cuvintele cheie sunt "cocktail" şi... ei bine, "vise" - despre cum şi ce să cuprindă şi mai eram şi în "criză de titluri" am zis să-l lasam aşa. Seth are un nume... predestinat, ca să spun aşa şi mă bucur, de asemenea, că şi acesta v-a creat o impresie placută. Precum şi prologul Nyei, uimitor de bun şi de care sunt foarte mândră.
Bun, vă las să cititi acum. Lectură placută.
1
Spune-mi că nu-i adevarat...
-Seth... ajută-mă... am nevoie de tine...
Era, cred, că prima oară în cei şaptesprezece ani ai mei când mă aflam în ipostaza asta. Stând ghemuită pe o bancă într-un parc gol, cu genunchii strânşi la piept, la miezul noptii, cu geamantanele trântite pe jos.
Era şi pentru prima oară când mi-am lasat lacrimile să curgă într-un loc care nu era camera sau baia mea, un loc public. Şi nu erau lacrimi mute, caci tremuram şi plângeam printre suspine. Zgomotos şi totodată dureros, în noaptea aceea înnorată în care batea vântul cu putere şi urma să înceapă ploaia. Înghetasem, şi totuşi lacrimile acelea amare erau fierbinti. Mi se scurgeau pe obraji, în gură şi probabil pe jos... Dar nu îmi pasa.
Îmi simteam sufletul sfâşiindu-se şi voiam atât de mult să urlu. Să lovesc. Să sparg sau să rup ceva. Şi iar să mă smiorcai. De ce... De ce-mi facuse asta ? Cu ce îi greşisem ? Voiam să mă mut cu el...
Nu aveam unde să mă duc, ce să fac. Eram complet distrusă. Mama mă avertizase. Doamne, cât îmi ţinuse morală, cât îmi vorbise despre asta! Şi eu... Eu n-am ascultat-o.
-Scumpo, îmi spunea ea din dreptul uşii, uitându-se cum târam după mine trollerele pe trotuar, nu-ţi doresc asta, dar o să regreti decizia pe care tocmai ai luat-o. Şi atunci vei realiza de fapt cât de oarbă ai fost în tot acest timp!
Atunci nu mă gândeam decât că în sfârşit se calmase şi nu mai zbiera la mine. Eram uşurată că scapasem aşa uşor.
-Totul va fi bine, mamă, îi spuneam eu încrezatoare. Ne iubim.
Cuvintele acelea-mi rasunaseră tot drumul în cap. Ne iubeam... da, chiar credeam că ne iubeam. Eram emotionată, mai tare ca atunci când am fost la prima noastră întâlnire. În fond aveam să mă mut cu el, cu iubitul meu. Îmi imaginam diminetile, atât de frumoase şi pline de lumină, mirosul cafelei şi bratele lui care-mi încojurau leneşe trupul, lipindu-şi buzele uşor de ale mele, şoptindu-mi că mă iubeşte.
Mă gândeam, în timp ce liftul urca încet, că-l voi surprinde într-un mod placut venind la el fară să-l anunţ, la numai câteva ore după ce-mi ceruse să mă mut cu acesta. Dar se pare că el avea să fie cel care avea să-mi facă o surpriză. Deloc placută.
Aveam o cheie de rezervă de la apartamentul sau pentru momentele în care nu mă simteam bine acasă şi nu aveam unde să mă duc. Întotdeauna mă refugiam în apartamentul lui când eram în momentele mele depresive. În fond, mereu am fost o persoană slabă, cu probleme de anxietate, vazută mereu altfel faţă de cum eram în realitate şi asta nu pentru că voiam eu.
N-am vrut niciodată să fiu o regină... Tot ce am vrut eu a fost să fiu iubită.
Când am intrat în apartament şi i-am vazut pantofii aruncati după uşă am ramas oarecum surprinsă fiindcă nu mă aşteptam să-l gasesc acasă. Îmi spusese că îşi vizitează parintii sau ceva de genul şi că ajunge acasă după doişpe noaptea. Însă când m-am împiedicat de perechea de pantofi roşii, marca Louboutin, care semanau izbitor de mult cu cei pe care mi-i facuse cadou de ziua mea, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Mai ales că pe holul ce ducea spre camera lui erau aruncate pe jos camaşa pe care i-o cumparasem vara trecută din Paris, când am fost în vacanţă cu fratele meu. Inima începea deja să mă lase şi lacrimile îmi întepau uşor corneea.
M-am lipit tematoare de uşa camerei sale. De cealaltă parte se auzeau râsete şi gemete şi scârţâitul patului şi credeam că asta-mi era de-ajuns să-mi doresc să mor. Dar mă ştiu prea bine, nu cred un lucru până nu-l vad sau am dovezi!
Când am deschis uşa am realizat de fapt cât de sado-masochistă sunt. Pentru că am stat acolo şi m-am uitat, câteva secunde sau minute, nici eu nu ştiu cât, fară să reactionez în vreun fel, la cum iubitul meu şi-o tragea cu fosta lui iubită.
Cu-fos-ta-lui-iu-bi-tă.
Şi pe mine mă durea; mă durea foarte tare... Fiindcă îl iubeam, Doamne! cât de mult îl iubeam! El îmi spusese de atâtea ori că mă adoră, că mă vrea doar pe mine.. Şi alte lucruri asemanatoare. Dar mintise. Asta era evident. Şi... fosta iubită? Cât de josnic... Cred că asta durea cel mai tare. Curând, sufletul parcă mi s-a spart... Nu ştiam ce să mai cred, ce să mai simt şi lacrimile voiau să curgă, să iasă afară. Nu mai puteam respira, sau o faceam dar nu îmi dadeam seama de acest lucru.
Şi ei... Ei erau atât de concentrati în actul lor, de altfel absolut fascinant şi pasional, că nu m-au observat decât atunci când m-am prabuşit cu zgomot pe podeaua rece din lemn, cu pupilele dilatate din cauza şocului şi tremurând toată.
-Nat, l-am auzit pe el îmbracându-şi rapid boxerii şi trântindu-se în genunchi lângă mine. Natalie, iubito, eşti în regulă? Cât cinism! Începuse să-mi mângâie parul cu mâinile sale. Acele mâini ale caror atingeri incredibile mă faceau să tremur, iar acum îmi pareau atât de urâte şi soioase.
Tipa ţipa la el ceva din pat, nu-mi dadeam seama ce, dar ştiu că el îi raspunsese:
-Nu pot s-o laş aşa, e instabilă psihic...
Asta... Asta era destul. Mă înşelase. Cu fosta lui iubită. Şi se simtea vinovat. Pentru că mă credea nebună. Am înghitit în sec şi m-am ridicat brusc, împingându-l cu un gest de repulsie de lângă mine, facându-l să-şi piardă echilibrul şi să cadă pe parchet. Nu voiam să îl vad, nu voiam să mă mai atingă.. Pentru că mă tradase şi eu crezusem că mă iubeşte cu adevarat şi voiam să mă mut cu el. Fusesem doar un capriciu – Natalie Holden, cine nu m-ar vrea? Sunt pe jumatate frantuzoaică şi am o situatie materială foarte bună. Ironic, nu? Nimic din toate astea nu mă faceau pe mine fericită, dar pe ceilalti da.
Şi eu chiar pretuisem relatia cu el, totul... Mi se parea prea superb să fie adevarat. Lacrimile de abia se puteau conteni să nu iasă afară şi.. Şi am fugit. Nu voiam să merg acasă, nu după ce mama îmi spusese toate acele lucruri, nu voiam să merg nici la Eric, fratele meu, fiindcă ştiam că-l va omorî şi nu suportam gândul ăsta aşa cum nu suportam nici tradarea lui Johnathan. Nu ştiam unde să mă duc. Continuam să fug, atât cât puteam cu bagajele după mine, de parcă nimic altceva nu mai conta. Nu mă mai uitam în jurul meu, doar fugeam distrusă pe dinauntru de imaginea pe care o vazusem şi de cele ce auzisem. De ce? Mă întrebam anevoios în timp ce îmi ţineam lacrimile înauntru. N-am să plâng, n-am să-i dau satisfactie! Nu, nu. Nu am să plâng! Îmi repetam fals victorioasă. Ce îmi pasă mie? Aş fi vrut să zic, dar nu avea sens. Erau doar nişte afurisite de cuvinte care nu avea puterea să ajungă la nivelul inimii. Era clar că-mi pasa, că mă durea, că în acel moment îmi doream atât de mult să mor. Ce patetică sunt. Nu mă pot minti nici macar pe mine...
Când am realizat unde eram, deja formasem un numar din memorie pe care-l ştiam a fi al celui mai bun prieten al meu şi singura persoană pe care îmi doream s-o vad în acel moment, Seth Carter.
-Talie?
Am sarit în bratele lui Seth fară să fiu prea conştientă de acest lucru. Nu mai întelegeam sau conştientizam nimic din ceea ce faceam, nici macar nu-mi puteam controla gesturile şi actiunile în acel moment. Erau doar trupurile noastre, eu încercând să îmi gasesc consolarea alaturi de el. Şi el, a acceptat. Bratele sale m-au cuprins strâns şi buzele sale moi s-au lipit de creştetul capului meu. M-am cuibarit la pieptul sau, strângându-i în mâini tricoul negru. Nu îl puteam privi, pentru că nu ştiam cum aş putea să mă uit în ochii lui. Şi oricum deabia dacă mai reuşeam să vad ceva de stratul gros de lacrimi.
Îmi mângâia buclele negre şi eu continuam să mă bag şi mai tare în el, cerşind caldură, dragoste... Şi poate alinare. Lucruri pe care mi le dadea atât de uşor, fară macar să-mi ceară ceva în schimb. Aşa cum mă obişnuise...
-Dacă s-a întâmplat ceea ce cred eu că s-a întâmplat, îţi jur că idiotul ăla nu va mai putea face copii în viitor, aud o altă voce în spatele sau – una deobicei moale, blândă şi protectoare, dar care în acel moment denota doar un singur gând: că era gata să îl distrugă pe cel care îmi facuse atâta rau – şi îngheţ pe loc.
M-am desprins uşor din îmbrăţişarea lui Seth şi l-am privit printre lacrimi pe fratele meu, muşcându-mi buzele în încercarea de a mă opri din bâzâit. Macar în fata lui care devenea exagerat de protectiv şi posesiv când venea vorba de mine, micuta şi adorabila lui surioară, şi nu ştiam niciodată la ce să mă aştept de la el.
Dar stai... Până şi Eric se aştepta să mă înşele ? De ce eram eu singura toantă care nu credea că aşa ceva era posibil?
Şi lacrimile nu se mai puteau abtine. Am început să plâng. Din nou. Mult mai sfâşietor ca înainte. Fratele meu nici n-a mai stat pe gânduri. În urmatoarea secundă mă aflam în bratele lui, iar buzele sale se plimbau prin parul meu şoptindu-mi numele cu acea voce blândă pe care o adoram. Pentru noi cuvintele erau de prisos, gesturile spuneau totul.
-Hai, mergem acasă, îmi şopti el la ureche.
-Nu, am strigat departându-l de mine. Nu, am repetat, pe un ton mai jos. Nu mă pot întoarce acasă, nu după scandalul pe care l-am iscat cu decizia mea stupidă de a mă muta cu... cu...
-Natalie Holden, dacă mai plângi o singură dată pentru cretinul ăla care va fi mutilat în urmatoarele două’ş’patru de ore îţi jur că o să ramai fară par în cap! Deci, vrei să boceşti sau să-ţi etalezi superbul par în fata celor care merită?
Remarca aceasta a lui reuşise să-mi facă să încoltească pe buzele crapate un surâs chinuit.
-Vezi că se poate? spuse el zâmbind larg, sarutându-mi uşor fruntea mea. Hai în maşină, vad eu unde te duc, a spus mai apoi aplecându-se să mă ia în brate. Nu am avut timp să protestez fiindcă îmi aruncase o privire taioasă în timp ce-l ruga pe Seth să-mi ia bagajele. Serios, Natalie – nu ştiu ce e în capul tau! a murmurat el încercând să-şi ascundă dezamagirea. Trebuia să-ţi dai seama de ce fel de om e de prima dată când te-a îmbatat ca să se culce cu tine.
Mâinile mele s-au agăţat strâns de camaşa sa în timp ce mi-am lipit fruntea de pieptul lui.
Un alt episod din relatia mea cu Johnathan, unul care speram eu pe atunci că era primul şi ultimul, a fost acela din primele noastre luni de relatie când, zvonindu-se că eu mă culcam doar cu studentii, fară să mă întrebe dacă e adevarat sau nu ceea ce se spunea despre mine şi clocotind în interior, mă îmbatase ca să facă sex cu mine. Dacă nu l-aş fi sunat pe Eric cât Johnathan era la baie ca să-i spun că nu ştiu ce are de gând să facă şi că m-a pus să mă dezbrac, iubitul meu m-ar fi violat.
Eric are dreptate. Am fost aşa o proastă încă de la început; în ziua aia, după ce fratele meu a dat buzna în apartamentul lui Johnathan şi l-a jucat în picioare la propriu, fară să-i dea macar ocazia să se explice, eu am sarit în apararea lui şi m-am certat pentru prima dată cu Eric. Îmi amintesc că eram atât de furioasă pe felul în care reactionase că i-am tras chiar şi o palmă, pe care o regret şi acum. Toate astea pentru o scârbă fară scrupule. Pe care o iubeam mai mult decât orice pe lumea asta. Şi eram atât de sigură că sentimentul era reciproc. Când de fapt el nu voia decât să câştige acea cursă nebunească în care erau bagati cu totii: Cine-şi-o-trage-cu-Regina-?
De ce toată lumea crede că facând sex cu cea mai populară tipă e ceva cu care să te mândreşti? Şi de ce se transformă mereu întru-un concurs? Nu cred că am să înteleg vreodată de ce barbatii continuă să trateze femeile ca pe un trofeu...
Mă uitam lung la Seth, la cât de frumos era cu chipul lui cu trasaturi fine, parul castaniu în permanenţă ciufulit şi ochi mari şi caprui, zâmbetul sarcastic şi mă gândeam la cât de popular era tipul ăsta şi cum roiau fetele în jurul lui. Pentru că Seth Carter era exact genul ăla de tip super popular, un playboy desavârşit, adorabil prin felul lui tiranic de a fi, cu o personalitate impunatoare şi caruia îi placea enorm să fie admirat ( facea tot ce depindea de el ca să fie în centrul atentiei ). Şi totuşi, el, spre deosebire toti ceilalti tipi pe care-i cunosc, mai mult sau mai putini populari, nu m-a vazut niciodată ca Natalie Holden-tipa-super-bună-pe-jumatate-frantuzoaică-cu-aere-de-divă.
Pentru el am fost mereu Talie. Trista, sensibila şi neajutorata lui printesă Talie, cea care era prizonieră în turnul ei, pe care o ajuta cu tot ce putea să iasă de acolo din când în când, pe care o proteja şi facea tot posibilul să o facă fericită FĂRĂ să-i ceară, MĂCAR O DATĂ, ceva în schimb. Şi mă simteam oribil – niciodată nu am ştiut cum să-i multumesc pentru tot ce facea pentru mine, pentru dovada de strânsă prietenie pe care mi-o oferea cu fiecare ocazie. Şi ne cunoşteam de mici, eram cei mai buni prieteni încă de la gradiniţă. Câteodată mi-era teamă ca nu cumva, fiindcă eu nu reuşeam niciodată să-i fiu de ajutor, să mă parasească sau să se îndeparteze câtuşi de putin de mine, dar reuşea mereu să-mi alunge temerile acestea stupide spunându-mi că un cavaler ar prefera să moară decât să plece de lângă printesa lui.
-Dacă până şi cavalerul ei – singurul în stare să-i mai alunge plictiseala Înaltimii Sale, printesa Talie – o va parasi, aceasta va muri în turnul sau de singuratate, îmi spusese el în urmă cu zece ani, la petrecerea zilei mele de naştere la care nu venise niciunul din aşa-zişii mei prieteni de la gradiniţă pe care-i invitasem cu atât caldură.
-E totul în regulă, Talie? m-a întrebat când m-a surprins holbându-mă la el.
Totul e în regulă, Seth. Multumesc că exişti, nu ştiu ce m-aş fi facut fară tine, aş fi vrut să-i spun când am auzit din faţă o voce sacadată şi nu mi-a luat mult să-mi dau seama cui îi apartinea.
Mi-am întors capul spre Johnathan care gâfâia, fixându-mă cu o privire tulburată. Avea parul blond ciufulit, dar nu într-un mod atât de adorabil ca al lui Seth sau al fratelui meu; era transpirat tot şi avea camaşa desfacută, iar pantalonii îi erau şifonati. Arata atât de neîngrijit şi îl compatimeam pentru asta. Că cel mai râvnit tip din liceu la momentul actual, care din întâmplare se întâmpla să fie iubitul meu, riscase să fie vazut astfel pe stradă numai ca să-mi explice mie cum ajunsese să şi-o tragă cu fosta iubită. Oh, interesant. Cu siguranţă avea să-mi placă ce avea de zis!
-Spune, Natalie – vrei să-l bată Seth să-l ţină minte toată viata şi mai departe de atât? Sau vrei să simplificam situatia, omorându-l chiar cu mâinile mele? mârâi Eric în urechea mea.
Johnathan mă ranise. Îngrozitor de tare. Chiar şi aşa, nu voiam ca fratele sau bunul meu prieten să intre în necazuri din cauza mea şi nu aveam de gând să le permit să îl atace în vreun fel. În primul rând fiindcă nu merita şi până la urmă era degeaba – l-ar fi batut mar, el ar fi intrat în spital şi ar fi depus plângere la politie, ei ar fi putut intra la închisoare în timp ce el şi-ar fi revenit treptat şi n-ar mai fi avut nimic.
Nu – asta era, într-un fel sau altul, lupta mea. Aşa că nu aveam să-i implic şi pe ei. Aveau doar un simplu rol în seara aceea şi acela era de simplii spectatori.
-Lasă-l, Eric, am murmurat fixându-l cu o privire taioasă.
Cum era de aşteptat, fratele meu s-a enervat şi mai tare:
-Pentru Dumnezeu, Natalie! Jigodia asta de om, care aproape te-a violat în urmă cu un an, iar acum te-a înşelat stă acum în fata ta gândindu-se la cine ştie ce scuză absurd de patetică, iar tu vrei să-l las? Îmi pare rau, scumpă surioară, dar de data asta...
-Am zis să-l laşi, m-am rastit eu la el fară să vreau. Lasă-l în seama mea, am reluat pe un ton mai jos, sarindu-i din brate şi îndreptându-mă alene spre Johnathan care mă privea într-un fel ciudat – parea speriat şi totodată uşurat că nu-i lasasem pe cei doi să se bage. Da, Johnathan, mon amour, spune-mi ce ai de spus! Sunt atât de nerabdatoare să aud! Spune-mi totul, cu lux de amanunte!
-Ea...
-E mult mai bună decât mine, nu? Doar e la facultate. Are experienţă, fata. Le ştie bine; banuiesc că-ţi îndeplineşte toate fanteziile! Ah, cât de uşor am trecut cu vederea peste faptul că în primele nopti o tot strigai pe ea... Ce amintiri frumoase, nu? Îţi aminteşti? Ah, Ella, Ella! Şi deschideai ochii şi nu era decât amarâta de Natalie, cu lacrimi în ochi, pe care o sarutai imediat ca să nu-i dai ocazia să zică ceva în legatură cu asta.
Spuneam toate astea plângând, uitându-mă în ochii lui negrii, cu pumnii încleştati, înfingându-mi unghiile în carne. Deşi nu-i vedeam, puteam să-mi dau seama cu uşurinţă că Eric şi Seth fierbeau de nervi, holbându-se în acelaşi timp şocati la mine.
-Când ţi-ai dat seama că v-am vazut i-ai zis Ellei că sunt instabilă psihic şi că nu mă poti lasa aşa. Spune Johnathan, cumva stateai cu mine doar fiindcă ţi-era teamă de ceea ce aş fi putut face dacă te-ai fi despartit de mine? Chiar, chiar atât de slabă de înger îţi par? am întrebat pe un ton sfâşietor, agăţându-mă de el.
-Nat, nu plânge...
-M-ai iubit vreodată? l-am întrebat plângând, ridicându-mi uşor capul de pe pieptul lui. Cu raspunsul la întrebarea asta avea să se sfârşească totul; nu m-aş fi întors la el pentru nimic în lume, voiam doar să ştiu dacă avea bunul simţ să recunoască sau continua să minte şi să încerce să mă facă să-i mai dau o şansă.
-Ce – ce fel de întrebare e asta? Sigur că te-am iubit mereu. Şi încă te iubesc, Natalie. Dar dacă mi-ai mai da o şansă...
Şi înainte ca eu să-mi dau seama cum, palma mea s-a lipit de obrazul sau cu un zgomot surd, lasând în urma sa o urmă roşiatică. Turbam de furie şi eram practic incontrolabilă, dar cu toate acestea i-am întors spatele şi, muşcându-mi buzele în încercarea de a mă opri din plâns, m-am îndreptat spre Eric şi Seth care mă fixau cu o privire îngrijorată. Pentru un moment nu-mi dadeam seama de ce mă priveau astfel, dar pe la jumatatea drumului am realizat că mă clatinam şi pamântul începuse să se învârte cu mine, iar mintea mi se întunecase.
Ce se întâmplă cu mine? mă întrebam anevoios, încercând să mă ţin pe picioare. Inima mea batea cu putere. Simteam că mă sufoc, respiratia-mi era sacadată şi privirea împaienjenită. Doar n-o să leşin acum, nu? Degeaba trageam de mine, organismul meu era prea slabit, niciodată nu facusem faţă stresului emotional şi deobicei cedam mult mai repede decât acum.
Nici nu mai eram conştientă de ce se întâmpla în jurul meu când m-am prabuşit pe cimentul dur şi rece, doar auzeam nişte voci îngrijorate şi un strigat nervos însotit de câteva înjuraturi. Totuşi, e ceva ce am reuşit să înteleg poate mai bine decât orice altceva:
-Ai face mai bine să pleci, Brown. Cred că ai avut-o destul pe Natalie, acum e rândul altcuiva să aibă parte de ea – unul care o merită mult mai mult decât ai fi putut-o tu merita vreodată!
Ştii ce, cavalerule? Acum, când printesa ta are de gând să evadeze din turnul sau, sarind de la singura fereastră a acestuia, vei fi acolo s-o prinzi?