Accidentally in love [SasuSaku] +15

[Search]

3. Ochii negrii.

Lacrimile cerului li se prelingeau pe feţele aproape lipite ale celor doi de un sărut pasional. Rochia fetei albă cu un corset simplu până la mijloc urmat de măteasa fină ce îi cobora până pe pământ cat şi costumul băiatului d-un alb imaculat erau ude leoarcă, dar asta numai conta acum pentru ei. Stăteau acolo in mijlocul unui lan de flori viu colorate, sărutându-se, stând lipiţi unul de celălalt,nebăgând în seamă faptul că ploua abundent sau că bătea vântul. Mângâierea lui o făcea să se simtă ca un prunc în braţele mamei sale pline de afecţiune şi siguranţă. Simţea că doar ei existau în tot universul, că dacă şi-ar dori să zboare el ar fi putut să-i îndeplinească dorinţa şi că dacă şi-ar fi dorit să rămâna aşa pentru totdeauna, lucrul acesta s-ar fi putut îndeplini. Deodată, vântul îşi mări intensitatea iar ploaia deveni rece ca gheaţa, începând să tune şi să fulgere periculos. Scânteile albastre aterizau atât de des pe suprafaţa terestră încât păru că se foarmase un cerc în jurul celor doi. Sakura îşi deschise ochii privind in jurul său, speriată. Încercă să se desprindă din sărut dar băiatul nu-i dădea drumul sub nicio formă. Stătea în continuare cu ochii închişi, savurând sărutul, mângâind-o. Fulgerele aterizau violent formând un cerc perfect în jurului celor doi. Vântul atinsese o viteză uluitoare ridicându-i la un metru’ de pământ. Fata începuse să ţipe zbătându-se în braţele lui puternice. De data asta, băiatul îşi dechise ochii negrii ca pana corbului, uitându-se atât de blând la ea. Nevenindu-i să creadă că nu observă ce se întampla în jurul lor, aceasta încercă să-i vorbească, dar în locul glasului său cristalin se auziră nişte sunete sumbre, greu de perceput, pe care se părea că nici ea nu le inţelesese. Cercul de scântei albastre se apropia de ei, vântul ce urla asurzitor îi ridica şi mai sus iar băiatul din faţa ei se îndepărta sper perdeaua de electricitate. Aceasta privea dând din cap dezaprobator, cu lacrimi în ochii de smarald, întinzând ambele mâini spre el, inima bătându-i atât de tare încât bănuia că-i va sări din piept. Băiatul se tot îndepărta zâmbindu-i nostalgic ducând mâna la buzele-i cărămizii atât de apetisante, facându-i semn să tacă. Fata încă îl privea plângând încercând să-l apuce, să-l tragă înapoi spre ea, sper corpul ei care-i dorea atingerea plină de linişte. În spatele băiatului, pe perdeaua de fulgere, apăru o pată neagră, care se mărea,din interiorul ei ieşind ciori. Sub ochii îngroziţi ai fetei, acele creaturi negre ce ţipau asurzitor, îi cuprinse trupul perfect al băiatului, rupându-i hainele, muşcându-i carnea. În doar câteva secunde, acestea îl băgară în acea gaura. Înca îi zambea fetei, spre disperarea acesteia. Brusc pata neagră disparu, fulgerele retrăgându-se, vântul coborând corpul fetei, aceasta căzând uşor pe o parte. Stătea acum căzută în lanul de flori, privind absentă. Numai era nimic. Nici ploaie, nici vânt, nici fulgere, nici ţipete, nici el. Se simţea goală în interior, singură, abandonată. Tot universul ei alături de el se prăbuşise. Simţea cum uşor uşor se sufocă, cum durerea încerca să iasă afară din trup, cum visele şi sufletul ei se fac bucăţi. Încercarea ei absurdă să facă faţă panicii cedă în momentul în care observă că totul în jurul ei se prefacea în pene negre. Ceea ce provoca asta se întrepta spre ea din toate direcţiile cu repeziciune. Văzând că nu avea cale de scăpare, îşi ridică privirea la partea ce mai ramăsese din cer, începând să râdă ca un om ce-şi pierduse minţile. Tot ce spera era să se ducă acolo unde era el, unde era universul lor, unde viaţa ei să aibe rost... Alături de el. Toate aceste gânduri fură întrerupte de faptul că Sakura simţi cum cineva îi pune mâna pe umăr şi cum este uşor scuturată. Totul se făcuse negru în jurul ei, auzind parcă din neant venind un glas dulce, liniştitor al unei fete spunând calm „Sakura, trezeşte-te.”. Încercă să-şi dezlipească ploapele ceea ce şi reuşi dar vedea înceţoşat aşa că mai facu o dată acţiunea precedentă, de data asta văzând ceva mai clar un chip blând cu ochi d-un mov deschis pur, părul brunet lung lăsat să acopere fruntea într-un breton uniform, pielea albicioasă puţin roşie în obraji. Cum văzu că deschise ochii, bruneta îi spuse cu zâmbetul pe buze „Bună dimineaţa” după care ţi spuse să coboare jos pentru micul-dejun când va fi gata. Aceasta aştepta cu acelaşi zambet sincer până ce Sakura se ridică în fund şi ţi răspunse cu un „Neaţa” scurt şi leneş, întinzându-şi oasele. Îşi duse mâna din reflex în păr şi observă că era ud. Inima începuse să-i bată în ritm alert aducându-şi aminte de acel coşmar. „Iar acel băiat...Ce-o fi cu el? Cine este?”. Ochii îi se umplură cu lacrimi, durerea o prinse iar captivă, neexplicandu-şi de ce simţea asta, acum cât era trează. Un mic oftat anunţa prezenţa Hinatei în cameră. Îşi şterse ochii rapid, ridicând capul, zâmbind, asigurând-o că va coborî în câteva minute. Profitând de intimitate, aceasta le permise celor doi ochi să se elibereze de lacrimi. Se ridică din pat şi păşi spre baie, clătinându-se uşor pe picioare. Închise uşa după ea, dete drumu la duş, lăsând apa să-i curgă în cap. Probabil că nu-şi dete seama că înca era imbrăcată în cămaşa de noapte neagra cu bulinuţe mov sau că apa era rece. Vroia doar să-şi revină din acea stare de panică. Timp de zece minute a stat în cabina de duş, absentă, fără mişcare. Telefonul îi sună, trezind-o din visare. Deabi acum observă că apa era rece şi că era îmbrăcată. „O să răcesc dacă mai stau aşa” îşi spuse aceasta în timp ce îşi regla temperatura apei. Îşi dete cămaşa de noapte jos, spălându-se de-a binelea acum, lăsând telefonu să sune. Dupa cinci minute, ieşi afară din baie cu un prosop în cap şi unu pe corp. Luă telefonu să vadă cine o sunase. Număr necunoscut. „Ciudat” gândi aceasta, ţinând telefonul în mână timp de câteva secunde după care îl aruncă pe patul nefăcut. Îşi dete jos prosopul din cap, lăsându-şi părul să cadă pe umeri. Alese repejor o rochiţă mov puţin peste genunchi, cu breteluţe, având ca model nişte flori impraştiate rar pe toata suprafaţa ei de culoare neagra, îşi întinse repede părul cu placa, îşi facu repede make up’ul nu strident dar totuşi la locul lui, o gentuţă de mărime medie atârna într-o parte, iar in picioare luă repede nişte opincuţe mov cu puţin toc. Aranjă puţin aşternuturile pe pat şi porni în pas alert pe coridorul cu multe uşi, când în faţă îi sări Hinata, care tocmai ieşea din camera ei. Ambele scoaseră un mic ţipăt, după care începură să râdă pe seama sperieturii. Hinata încă îşi mai ţinea mâna la inimă iar Sakura începu să-şi ceară scuze. După ce se amuzară pe acest subiect îndeajuns, au hotărât să coboare împreuna pentru micul-dejun. Merseră în linişte, Sakura analizând-o din cap până în picioare pe Hinata. Îi părea o persoană timidă şi cumsecade. Era îmbrăcata cu nişte jeanşi albaştrii, un maieu cu un decolteu respectabil alb cu o inimă micuţă situată central albastră, încălţată cu nişte teneşi simplii albi. Într-un sfărşit au ajuns în gradină, unde era aşezată o masă rotundă albă, cu mâncarea pentru mic-dejun pe ea. Salută respectuos, aşezandu-se lângă Hinata. Doamna Hyuga o intrebă cum dormise, iar acesteia îi trecu ca un fulger prin minte visul, defapt, coşmarul acela, acel băiat. Un val de tristeţe îi se întipari pe faţă, dar reuşi să şi-l ascundă răspunzându-i cu un zâmbet larg, nesigur, că a dormit precum un prunc. Tot restul mesei discutară cu Sakura despre liceul de unde venea, despre împrejurimile din ţinutul ei, despre familia ei etc. Aceasta zambea şi le răspundea, dar se plictisise groaznic şi îşi doarea să termine o dată cu pălăvrăgeala. Hinata observă asta şi începuse să-i zâmbească, ridicându-se spunând că trebuie să plece la cursuri. Sakura îi aruncă o privire amuzată, mulţumindu-i în tăcere. Cele două îşi luară rămas-bun şi porniră spre staţia de autobuz. Se simţea puţin emoţionată având în vede faptul că nu cunoştea pe nimeni înafară de Hinata. Nu vorbeau. Sakura îşi punea întrebarea dacă fata asta vorbeşte vreodată mai mult decât strictul necesar. Dar mai bine. Nici ea nu avea chef de discuţii banale şi plictisitoare. Tot ce îşi dorea era să vină mai repede autobuzul ăla care se pare că nu vroia să-i asculte dorinţa. Din când în când îşi mai dregea vocea sperând că la un moment dat va fi nevoită să vorbească. Neputând să mai tacă, sparse gheţa şi încercă să aibe un dialog cu partenera ei de aşteptat autobuzu’.
-Åžii, cum sunt persoanele de la liceu?
„O întrebare mai proastă nu puteai să pui cap sec” îşi spuse aceasta în gând uitându-se la brunetă, care părea puţin surprinsă de întrebare de parcă cine ştie ce ar fi spus sau ăsta era felul ei de a spune „Amice, eşti idiot!”.
-Păi sunt draguţe. Majoritatea. Adică o mare parte. Nu cred ca o să ai probleme în a te acomoda.
Se juca cu degetele, înroşind puţin la faţă, încercând să ascundă asta lăsând puţin capul jos.
-Adică, pari o persoană sociabilă. Şi îmi va face plăcere să te prezint unor prieteni de ai mei.
Sper fericirea Hinatei, autobuzul sosi, obervând cu disperare ca era plin. Cele doua se strecurară uşor, împingând lumea şi cerându-şi scuze la tot pasul. Când Sakura trecuse pe lângă un barbat în toată firea, simţi o mână pe fund. Îşi ridică privirea privindu-l pe bărbat în ochi. Acesta zâmbea ironic, facându-i cu ochiul. Dezgustată, rozalia îi aruncă o privire urâtă, dar nu-i zise nimic altceva şi îşi vazu de drum prin mulţime, ajungând la Hinata, care acum reuşise să găsească o porţiune de bară liberă pentru a se ţine de ea. Sakura se prinse de mâna Hinatei pentru că altă soluţie nu avea. Mirosul proaspăt de transpiraţie îi ardeau nările, observând ca şi Hinata se strâmba puţin, deranjată de acelaşi miros. Spre norocul fetelor, ajunseră în staţia cu pricina, Sakura analizând maiestosul liceu. Era uriaş. Avea cinci etaje, era vopsit cu verde, iar geamurile sclipeau de curăţenie. Curtea liceului era plină de elevi care vorbeau între ei, amuzându-se pe anumite subiecte. Stătea nemişcată analizând şi cel mai mic fir de praf din întreaga locaţie.
-Mergem?
Privirea îi fu întoarsă spre Hinata care îi zambea, aşteptând-o. Aceasta dădu din cap aprobator şi amândouă înaintau spre intrarea liceului. Sakura simţi o mână pe umăr aceasta întorcând privirea şi vazându-l pe Kiba. Ceva era schimbat la el. Era îmbrăcat în nişte blugi gri, cu un tricou negru având un „SmileyFace” pe el, iar în picioare purta o pereche de teneşi negrii. Părul era la fel, şaten ţepos, faţa zambitoare cu care facuse cunoştiinţă în tren era aceeaşi, dar parcă era ceva schimbat la el. Băiatul îi zise „Bună!” zămbindu-i, iar Sakura îi raspunse la fel. Când văzu că şi Hinata era prezentă, o salută şi pe ea în mod identic, studiind-o din cap până în picioare. Bruneta se facu brusc roşie la faţă încercând să ascundă asta în acelaşi mod în care facuse şi cu Sakura. Băiatul văzuse asta şi se îndreptă spre ea, aplecându-se uşor şi spunându-i ceva la ureche, care oricât ar fi încercat Sakura să-l înţeleagă, nu reuşi. Şatenul plecă facându-le celor două cu mâna. Rozalia o privea pe Hinata neînţelegând ce se întâmplă cu ea. O luă de mână şi facăndu-şi loc prin mulţime reuşi să ajungă înăuntru, încercând să găsească baia. Când în sfărşit a găsit-o, intrară şi îi apucă faţa Hinatei în mâinile ei ridicându-i ochii la nivelul ochilor să-i. Plângea. Sakura dădu să o întrebe ce are dar se sună iar bruneta dădu din cap spunându-i :
-Promit că îţi voi spune. Dar nu acum. Te rog. Vreau să merg în clasă.
Aceasta îi lasă faţa din mâinile ei, ştergându-i uşor lacrimile. O luă de mână şi se duseră în clasă.
Dădură buzna în clasă. Profesorul deja intrase. Îşi cerură scuze de întârziere, iar acesta le făcu semn să se ducă la locurile lor. Toate privirile erau aţintite asupra celor doua. Stăteau pe rândul al treilea în mijloc. Hinata se aşeză prima, urmată de rozalie. Îşi scoaseră creioanele şi hârtia şi încercau să fie atente când, privirea îi fu luată de la profesor de doi ochi mari negrii ca , cărbunele. Se uita acum la acest băiat de pe rândul al doilea. Avea pielea albicioasă, părul negru puţin lung cu o tentă de ţepi, era îmbrăcat cu un tricou gri. Doar atât reuşi să vadă, deoarece stătea jos. Rămăsese cu ochii fixaţi pe el, nevenindu-i să creadă, albindu-se chiar mai mult ca faţă. Era chiar băiatul pe care îl visase, pe care-l iubea atât de mult fără să-l cunoască măcar.
Clar că numai era acum atentă la lecţie. Se uita încontinuu la acel băiat cu ochii negrii, scânteietori. Avea să-l cunoscă, să ştie numele celui care îi stârnise acele emoţii de singurătate dar şi de fericire ...