Into the deep blue ocean

[hiimera]

Multumesc de com dulceata. Stiu mercii de critica.
Oricum eram constienta de greselile mele, dar nu conteaza, mi-a prins bine. ;)
Dar acum chiar m-am pornit si nu o sa mai aveti de aface cu capitole scrute.. pentru ca am inspiratie si idei. ;;)

Acest capitol este mai lung, sper sa va placa si desigur accept critica de orice fel, cum am mai spus doresc sa ma imbunatatesc.
Si as dori sa aflu si opiniile voastre, chiar mi-ar prinde bine. :3
Enjoy !

Capitolul II

“Ah ! Ti-ai lasat patura de cristal asupra mea, incerci sa ma ingheti ?
Oare acesta sa-ti fie motivul adevarat craiasa ?
Nu stiu, sunt la umila ta supunere, fie-ti mila si lasama sa simt caldura din casa...
Dar degeaba vad ca te rog, nu te deslipesti de pe mine, ci mai rau te izbesti, aducand un vifor ingrozitor de rece, iar eu fiind fata ascultatoare, stau neclintita in coltul “plangerii”, acolo unde doar umbra si caldura imi mai sunt prietene, linistea imi mangaie gandurile, iar podeauna imi ofera un comfort inexpresiv, pe care nu il pot mima pe buzele mele crapate.
Mie greu sa cred ca vrei sa-mi furi somnul, mi-e greu sa cred ca vrei sa ma ingheti in timp, dar chiar si asa stiu ca el va trece odata cu anii, iar eu ma voi sparge in mii de bucati.
Se poate sa fie si singuratatea aceasta posomorata din jurul meu sau ar putea fi peisajul acestui loc, in care ma aflu acum. Contopit cu misterul insusi, ce imi da o stare de melancolie si un déjà vu ametitor...”

Imi este tare frig, ma simt parca contopita cu un glob de gheata.
Atat de pasnic, atat de singur si atat de rece, fara viata, fara sentimente si fara ganduri proprii.
Eu insa sunt inca vie, dar frigul de afara cumva se instalase la mine in “pod” si starea care ma cuprinsese acum cateva ore, combinata si cu asta, mai rau imi agrava starea de tristete... dar totusi cum de venise, totul era inchis si asa de “comprimat” ?
Un mister, dar imediat ochii mi se atintesc asupra geamurilor din sticla, care acum erau brazdate de mici fulgi, plini de sus pana jos, mai ca ii audeam cum crapa de atata veselie, fiindca gheata se lasase asupra lor. Priveam un tablou natural, creat chiar de Craiasa Zapezilor.. atat de migalos lucrat si asa de incurcat.
Era pura genialitate, in nici un caz nu aveam eu cum sa creez asa ceva, nici daca imi luam creionul si plansele cu foi albe, nu reuseam sa reproduce un asemenea miracol.
Pur si simplu priveam in timp ce ma sprijineam pe varfurile picioarelor mele subtiri un asemenea cadru impunator de splendid.. fiind o artista, sunt usor atrasa de cam orice lucru interesant si surprinzator de ciudat. Nu doar asta, ador cartile cu povesti fantastice, mai ales cele mitologice unde aflu despre fiecare creatura in parte.. ma pot declara o fata ciudata. Insa sunt si deschisa si imi place sa-mi fac de cap, chiar si asa nu prea am avut oportunitatea sa o fac...
- Aurora !
O voce s-a facut auzita, asa ca mi-am intors capul spre usa, dar nimic.
- Aurora !
Din nou acea voce, chiar m-am speriat cand am auzit-o din nou si trupul a inceput sa-mi fie invadat de teama, o simteam cum ms patrunde asa de tare, sfasiindu-mi carnea si infectandu-ma cu veninul ei...
- Cine esti ? intreb eu si strang cu palmele patura groasa de pe mine.
- Vino, nu te teme !
Inca ma temeam, dar atunci cand am auzit-o spunand ca nu am de ce sa o fac, m-am linistit putin. Chiar eram curioasa, ma apucase din nou acea suspiciune de faptul ca ar putea sa fie spirite umblatoare prin casa asta prafuita si veche... dar sigur mintea se juca cu mine si iar halucinam de una singura.
- Ah, s-a oprit..am spus asta intr-o rasuflare, prea multe carti cu basme si fantasme, chiar ma afecteaza...
- Aurora !
Din nou s-a facut auzita si m-am cutremurat instant.. intunericul ma inconjura din toate colturile, doar luna mai veghea acum asupra mea, dar chiar si asa tot simteam spaima in mine. Se putea sa fie un spirit de femeie care dorea sa ma ademeneasca in capcana ei ?
- Nu te teme Aurora, nu iti voi face nimic, hai` ! a spus-o cu asa o blandete in voce, launtric as putea spune, imediat m-a fermecat.. nici nu puteam ceda curiozitatea.
Ma atragea acest neobisnuit si nici ca am mai stat pe ganduri, iar picioarele au inceput sa ma ghideze. Cand am deschis usa, totul era cufundat in bezna, doar luna care mai sclipea slab prin ferestrele inghetate de viscol.
Deodata ceva sferic si mic a trecut pe langa mine in zbor, am tresarit si imediat mi-a aparut zambetul pe buze.
Nu sunt maniaca, insa senzatia pe care micuta lucitoare mi-a creat-o, nu se putea descriie in cuvinte, simteam prin mine ca nu imi doreste raul.
Am alergat pe scari in jos, totusi pastrand un anume ritm, caci nu doream sa-mi trezesc parintii adormiti bustean, oricum aveau destula treaba pentru ziua asta proaspat sosita, caci ora indica doua si deja eram trecuti in ea.
Am pierdut-o, cum de am reusit.. ? Nu o mai zaresc, e intuneric dar, vizivbilitatea mea incepea sa se clarifice intr-un mod foarte rapid, precum o pisica vedeam, insa tot neclar imi erau unele lucruri.
Si am auzit ceva precum un clopotel.
Sigur nu era Mos Craciun cu reni si cadourile, craciunul deja a trecut suntem pe la sfarsitul iernii, dar care nu vrea sa paraseasca meleagurile acestea misterioase.
O urmaresc, doar nu vreau sa o pierd iarasi.. si ajung afara, observand ca poteca din piatra deja este acoperita de zapada.. ningea frumos, totul pare pur si pustiu.
In momentul in care mi-am ridicat privirea in sus, am putut sa o vad.. nici nu-mi venea ochilor sa cred ceea ce mi se infaţisa in faţa... era chiar o tanara craiasa, alba precum neaua, transparenta precum ghiata, rece precum frigul si viscolul. Atat de cristalina cu pletele-i batute de vant, parca desprinsa din poveste...
- Aurora, ai venit.
- Da ... ! am raspuns eu prelung si buza inferioara mi s-a lasat in jos de uimire.
Stai ! tocmai mi-a vorbit... Asta este de necrezut, sigur domr, sigur visez, nu ?
Asta e vis, nu basm, nu e...
- Realitate, mi-a raspuns ea cu o voce calda si s-a dat jos din trasura ei de cristal, manata de doi ursii polari albi si blanosi.
- Eu visez, tu chiar esti ceea ce cred eu ca esti ? intreb eu si mai nedumerita de ceea ce vad.
- Da, nu am de ce sa mint draga mea, cat de bland si cald vorbea, apropae ca lesinam cand o priveam in ochii aceia de un albastru deschis aproape albi.
Am ramas nemiscata, asteptand sa ajunga in dreptul meu, iar atunci cand a ajuns mi-a cuprins obrajii in palmele ei reci ridicandu-mi privirea in sus, ca sa nu mai privesc spre mantia alba de la picioarele.
Desigur eram complet socata, nu de frica ci de fericire.. cum de am vazut asa ceva, e ireal.
Dar daca frumoasa craiasa a marturisit ca este real, o cred. Nu de alta dar, ma poate atinge, eu o pot simtii, prezenta ei se face nu doar simtita precum vantul ce aduce fulgii, sau geturile malurilor unui lac sau balta, ci o simt ca pe o persoana vie, cu toate ca nu are o inima topita si inflacarata precum vara si are una asemenea unui cub de gheata, tot o pot vedea clar.
- Ti-a inghetat limba micuta Aurora ? ma intreaba ea zambind amuzata.
- Nu, doar ca... de unde imi stii numele ? intreb nedumerita.
- Eu stiu multe raza de soare, de cand erai mica te-am crescut si te-am invatat cum sa ocrotesti natura pe timp de iarna si cum sa te distrezi atunci cand cad primii fulgi de nea... esti precum fiica mea, la fel ca miile de finite care traiesc pe acest pamant si mai ales in acest oras magic.
Vorbele ei ma adormeau aproape.. simteam cum gandul ma fura si intrebarile roiau precum albinele la nectar. Cat de multe as vrea sa o intreb, dar sunt sigura ca nu am sa reusesc.
- O mica intrebare vreau sa-ti adresez craiasa, o rog eu frumos, cersind din priviri.
- Da, orice inger.
- Orasul acesta, imi da o senzatie nemaiintalnita.. care ii este secretul ? intrebarea mea nu a deranjat-o ci a facut-o sa zambeasca si mai mult, apoi a venit spre mine si cand s-a apucat sa vorbeasca doar cateva cuvinte am retinut: “Vei afla doar atunci cand il vei cunoaste cu adevarat”.
Somnul imi paraliza trupul si am cazut adormita in bratele ei subtiri si primitoare, iar de acolo nu mai stiu ce s-a ales de mine...

Aud un glas cum imi striga numele, dar era asa de incet de parca se afla intr-o cutie.
Incerc sa ma trezesc, dar trupul ma tradeaza si la fel fac si pleoapele.. nu mi le deschid si incerc sa meditez asupra situatiei.
Nu trece mult si vocea aceea rasuna mai tare, aproape speriata.
- Aurora ! draga mea, ce faci jos in zapada ? se sperie mama cand ma vede asa.
Si atunci ochii mi s-au deschis, am putut sa desting culorile predominante de pe cer, precum: gri, cenusiu, alb.. totul intr-o nuanta pura si trista, insa fermecata.
Am constatat ca nu a fost un vis si ca eu cu adevart am vazut ceva fantastic, pentru prima data in viata mea... I-am spus mamei cand am ajuns in casa si m-am scuturat de zapada, dar nu m-a crezut, ci ma certat putin din cauza ca am dormit afara in frig, totusi s-a si mirat cand m-a vazut.
Eu una m-am rusinat si apoi mi-am cerut scuze, abia acum remarcasem ca astazi are sa fie un weekend si ca de luni incep si eu scoala ca toti ceilalti, mult mai bine ca am venit in toiul primului semestru care se va incheia curand.
Fug repede pana sus in pod, la mine si ma arunc spre dulap, intru in el, deoarece este spatios si plin cu haine de toate felurile.
Intr-un fel sunt dezordonata, niciodata nu pastrez curatenie aici si mereu este un haos total.. pana si mama mi-a spus asta.
Toate hainele de vara si cele de iarna sunt amestecate intr-o salata, acum chiar ma urasc pentru ca i-am spus lui mama sa ma lase sa pun si hainele de vara aici.. proasta idee, acum nici eu nu mai stiu in ce ma imbrac.
Dar reusesc intr-un final sa gesesc un bolero de un albastru sters aproape spre mov, cu maneci scurte, o bluza grii si o pereche de blugi albastrii cu multe imprimeuri florare si cateva fundite din piele pe ele.
Ciudata alegere.. insa nu ma pricep mereu la haine, dar imi place sa cobin si sa ma distrez facand asta, cu cat e mai diferit cu atat este mai extravagand, dar desigur sa alegi cu gust, nu anapoda.
Dupa ce le asez pe scaunul de la biroul meu mare, ma descotorosesc de tricoul alb si pantalonii grii care tin post de pijamale si ma duc in baie, unde ma arunc in cada. Si desigur ca imi sparg capul sau imi rup o mana sau un picior, caci din nou am uitat sa las apa sa curga...
Cand totul este arajat ma las in apa cristalina, lasand-o sa ma hidrateze si sa ma curate de impuritati.
Stau asa cateva minute, dar cand imi dau seama ca era asa de devreme, inca ora sapte dimineata, ma decid sa ma mai prostesc putin cu apa, incepand sa stropesc peste tot cu ea.
Fata mare la varsta de saisprezece ani sa faca asa ceva.. ciudat, nu ? Asta imi place si nu ezit sa recunosc ca sunt putin mai diferita.
Cum ziceam mereu: “A fi diferit nu inseamna a fi ciudat, ci inseamna a fi special in felul tau”.
Dupa ce ies din cada si din baie, ma rezem de scaunul de la oglinda si incep sa-mi pieptam putin parul, apoi i-au un prosop si il frec de cap, lasand parul meu lung, blond pal sa se ravaseasca pe chip si pe umeri, apoi cazand pe spate umezindu-ma.
Acum a prins ceva mai multa culoare, mai mult volum.. caci inainte era neingrijit saracul, eu fiind faptasa, criminal care nu a putut sa se intretina. Totul datorita mutarii noastre bruste in acest oras special.
Firma lui tata s-a mutat aici, deci a trebuit si el sa o urmeze asa ca alta cale nu a avut, tris este faptul ca mi-am lasat amintirile tot acolo si sigur zac intr-un colt, cum am zacut si eu aseara.
Am oftat zgomotos si acum ma ocupam de parul meu dirept, ravasit peste tot, dar uscat partial. Am luat un moţ de pe birou plin de bilute mici si albastre, facandu-mi o coada impretita, care am asezat-o pe umarul drept. Si dupa m-am imbracat in ce mi-am ales.
Doar nu aveam sa pierd vremea toata ziua uitandu-ma la cer sau doar sa ma inchid in camera ca sa schitez ceva sau sa pictez.
Sau multe alte lucruri plictisitoare de ale mele, de ce sa nu ies afara si sa am bucur cat mai pot de anotimpul acesta friguros.
Inca suntem in luna lui faurar si zapada inca mai predomina asa ca de ca sa ma tem, mai bine imi dau singura o sansa si ma expun lumii de aici.
Nu pot sa treiesc mereu in frica si dezamagire, de ce sa plang mereu in loc sa rad de fericire ?
“Incercarea moarte nu are” astea sunt cuvintele potrivite pentru mine si mai ales situatie in care sunt introdu-sa.