Flacara Iubirii nu se stinge atat de usor

[MooN.]

Hello! A venit si capitolul sapte. Scuze de intarziere, dar nu prea am avut timp sa scriu prea mult... Asa tin sa va anunt ca noile capitole vor veni mai rar pentru ca scoala imi ocupa tot timpul. Imi pare chiar foarte rau daca acest capitol este prea scurt si nu este pe masura asteptarilor voastre dar nu am mai avut nici o idee cu care as putea continua! So...
Lectura placuta!

Cap. 7 O catastrofa totala

- Hina? Salut sunt Sakura, ne intalnim la mall intr-o ora, ok?
- Voi fi acolo.
Poat avea planuri, iar eu si mofturile mele i le-a dat peste cap. Ah, daca ar fi avut planuri mi-ar fi spus, nu? Trebuie sa imi scot chestile astea din cap, cumva. Pasesc pe trotuarul pustiu, dar pe sosea inca este acea aglomeratie infernala. Nu ca m-ar interesa, dar mi se pare putin ciudat. Trebuie sa ma grabesc acasa. Incep sa alerg ca o disperata, aud pasi in spatele meu. „ O nu, te rog spune-mi ca nu este cine ma gandesc eu ca este!”. Alerg cat ma tin picioarele, dar cel sau cea din spatele meu mareste pasul. „Doamne, de ce eu?”, asta este tot ce am in gand. Nu mi-am inchpuit niciodata ca pot alerga chiar atat de tare. „Stai un pic, eu sunt Sakura Haruno! Nu ma tem de nimeni si de nimic”, ah ce gand curajos. Ma opresc brusc si ma intorc in spate. „Nimeni?”, acum nu sunt nebuna, puteam sa jur ca cineva ma urmareste.
- Iti bati joc de mine sau ceva? Stiu ca trebuie sa fi acolo undeva! Nu te face ca nu ma auzi, ai inteles?
Tip ca o disperata la cel sau cea care acum un minut ma urmarea. Serios acuma. Pot sa jur, era cineva in spatele meu. Nu sunt nebuna si cu siguranta nu sunt nici surda. Dar cum a disparut atat de repede? „Nu ar trebui sa mai stau pe aici!” si am luat-o din nou la fuga. In mai putin de zece minute ajung in fata casei. Ah, cat de bine ma simt acum. Intru pe poarta si fug pana inauntru. Din nou incep sa alerg pe scari, o data si o data tot cred ca imi voi rupe ceva. Ce destept ar mai fugi cu o asemenea viteza pe scari, sunt si in ciorapi. Doamne cat de proasta pot sa fiu. In orice caz, trebuie sa ma schimb. Merg in baie si imi fac un dus revigorant. Doar ca sa stau ca o statuie in fata dulapului hotarand cu ce sa ma imbrac. Dupa cincisprezece minute petrecute holbandu-ma la haine, imi aleg o pereche de blugi mov stramti, o bluza cu maneca lunga neagra, in picioare niste bascheti negri si in final imi pun o cordeluta mov. Cat de mult imi place combinatia asta, as purta-o zilnic. Imi mai aranjez o data parul in oglinda si... Voila! Imi iau geanta in care imi bag Ipodul meu de ultima generatie, telefonul, agenda electronica, pormoneul, o oglindjoara, un gloss de buze si un rimel, in caz de orice. Imi iau o geaca tot mov si ies din casa. Nu prea am de ce sa ma grabesc, deci o iau mai incet. In castile Ipodului rasuna piesa „Awake and Alive” a celor de la Skillet. Mainile mi se misca pe ritmul muzicii. Din cand in cad mai facem si ceva miscari, iar oamenii de pe drum se uita la mine ca apucatii. Vai cat de tare ma distreaza prostia omeneasca. Mai merg in jur de cinci minute si ajung in hata mal-ului unde draga mea Hina ma asteapta. Are mainile-n san, o spranceana ridicata si bate usor din picior. Ii clar ca am intarziat, oare cat am facut-o sa astepte? Ah, ce mai conteaza sunt aici deja deci...
- Hei Hina, ce faci? Cu cat calm am rostit aceste cuvinte, aproape uitand ca am facut-o sa ma astept in jur de douazeci de minute. Oops dreseala mea.
- Poftim? Adica ma faci sa te astept... aaa ceva timp si tu vi calma si bine dispus, cum crezi ca sunt?
Se pare ca si-a dat seama cat este ceasul, este asa amuzanta cand se infurie. Ma bufneste rasul in timp ce ea se uita suparata la mine.
- Scuza-ma doar ca a trebuit sa alerg de un psihopat. Am rostit printre rasete, dar ultimul cuvat l-am spus serioasa.
- Pai atunci scuza-ma ca nu am fost acolo sa ii dau un pumn, ce s-a intamplat cu tine? Din cate imi amintesc, tu nu erai asa! Se pare ca devine din ce in ce mai sarcastica, dar mno... cine o condamna.
Oh Doamne, cum observa ea ca ceva nu este in reugula, dar totusi are atat de multa dreptate. Am linistit-o spunandu-i ca am fost doar un pic speriata si atat, dupa care am luat-o de brat si am intrat in mall. Mergem incet brat la brat, exact ca doua batranele. Se pare ca... si ea ar vrea sa imi schimb culoarea parului. Imi sta bine, dar nu ma reprezinta, pe cand culoarea mea rozalie, da. Am intrat in cel mai la moda cuafor si am stat acolo in jur de doua ore. Torutura, dar vorba aia „Baba sufera la frumusete”, iar in cazul meu, asteptarea este cea mai mare suferinta. Vai, aproape ca adorm... cand
- Sunte-ti gata! Mi-a spus dintr-o data coafeza. Credeam ca nu mai termina...
- Ah, multumesc. I-am platit si am iesit afara din acel loc plin de un aer plictisit.
Fug cu Hina dupa mine pana ajung la baie sa ma vad in oglinda. Ah, cat de bine trebuie imi sta! Hina rade, nici nu stiu ce vede atat de amuzant. Adica mi-a scurtat un pic din superbul meu par lung, ceea ce nu imi convine, dar in rest este la fel de roz ca inainte. Intram in baia fetelor si ma duc direct in fata oglinzii. Inchid ochii cu o fractiune de secunda pentru a avea o mare surpriza. Si sincera sa fiu chiar este o surpriza
- Aaaa, am inceput sa tip ca o disperata, iar Hina rade in continuare.
Ii clar de ce radea si cand am iesit. Coafeza aia este o nepriceputa! Doamne ce mi-a facut.