Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Pentru că iubesc să trăiesc.

#24
Capitolul trei - Pain

I-am spus lui Charles să aştepte în maşină în timp ce eu verific dacă Shane este acasă. A fost de acord, deşi nu îl încânta ideea, chiar deloc. I-am zâmbit şi am păşit încrezătoare în casă. L-am căutat pe Shane cu privirea, dar nu am văzut nimic. Mă întrebam unde putea fi. În timp ce mă plimbam din cameră în cameră am auzit un mic zgomot. Luându-mă după el, am ajuns la etaj, în baia mea şi a Mihaelei. De această dată întrecuse măsura. Ce caută el la noi în baie, fix când noi nu eram? O să-l omor! Dar se pare că nu era nevoie. L-am privit îngrozită şi mi-am inabusit un ţipăt.
- Shane! Ce crezi că faci? Ai înnebunit?

Mici cristale îi cădeau din ochi, iar în mână avea o lamă. Îmi dădeam seamă ce vroia să facă, dar nu-l puteam lăsa. Şi-a pierdut minţile? Ce ar fi putut să-l aducă în această stare? Am năvălit asupra lui încercând să-i iau lama, dar nu prea puteam. Se zbătea într-una încercând să mă dea jos de pe el, însă nici eu nu mă lăsăm mai prejos. Ştiu că am să mă urăsc pentru ceea ce urma să fac, dar trebuia.
- Shane, încetează! am spus eu dându-i o palmă cu toată puterea pe care o aveam.
Obrazul i s-a înroşit, iar el mă privea uimit. Sigur nu se aştepta la asta, adevărul era că nici eu nu mă credeam în stare, însă iată că am făcut-o până la urmă. Lama nu mai era în posesia lui, dar nici în posesia mea. Se afla lângă cadă, un loc cât de cât sigur. Nu putea ajunge până acolo. Mă bucur că am ajuns la timp, altfel aş fi găsit şiroaie de sânge pe aici, iar mirosul acestuia îmi întoarce stomacul pe dos.

L-am ajutat să se ridice şi l-am condus în living. Era aşa de încăpăţânat, pur şi simplu nu vroia să fie ajutat, dar era de datoria mea să fac asta, în calitate de prietenă. Sau cel puţin să încerc.
- Ce s-a întâmplat? De ce eşti în această stare?
Era prea tulburat, nu-mi putea răspunde. L-am luat în braţe, strângându-l tare, încercând să-l liniştesc şi să-l alint aşa cum doar o mamă o poate face. Mi-a luat capul între palme şi mi-a spus:
- Mihaela e de vină, Claire. De parcă nu ai ştii! Divorţul acela, m-a anunţat azi-dimineaţă! Ea deja a plecat în Franţa ...
O doamne! Planul meu s-a dus pe apa sâmbetei! Ce mai puteam face acum că deja ştiam? Mihaela! O s-o omor pe fata asta. Nu-i putea face aşa ceva soţului ei, se vede de la o poştă că o iubeşte din tot sufletul său.
Eram bulversată. Acum chiar nu ştiam ce să mai fac. Shane mă strângea în braţe, iar eu îl mângâiam. Mai mult de atât nu-mi stătea în putere.

- Mă scuzaţi că vă întrerup! s-a auzit o voce din spatele nostru.
Charles! Aproape că uitasem de el. În ce ipostază a trebuit să ne prindă! Mă simţeam penibil...
- Nu ai întrerupt nimic, am spus eu zâmbind şi indepartandu-mă de Shane care era confuz.
Cei doi se priveau cu o duşmănie, ca să spun aşa. Nu-mi plăcea deloc această tensiune dintre noi trei. Îmi venea să îmi iau câmpii, la propriu.
- Aici ai divorţul, domnule Grigori.
- Shane! Nu îl poţi acorda! am izbucnit eu, nervoasă.
Însă nimeni nu mă asculta. Parcă eu eram invizibilă. Shane a semnat acele hârtii cu un zâmbet fals. Nu puteam să cred asta! L-am privit pe Charles, dar el era prea relaxat, încât mi se urca tensiunea.
M-am îndreptat spre bucătărie în speranţa de a mă descărcă în alcool. Am luat un pahar mititel şi am turnat un lichid incolor. Nu prea mă interesa ce era, cel puţin nu în acest moment. L-am dat pe gât, iar apoi m-am strâmbat. La cât de mult detestam eu alcoolul, am luat o decizie cât de cât ciudată.

Peste câteva minute, care mi s-au părut ore, Shane mi s-a alăturat.
- Vreau ÅŸi eu! a spus acesta.
- A plecat, avocatul? am întrebat plină de entuziasm.
- Da! Ducă-se! Nu-l mai vreau pe aici. Hai în living.
Odată ajunşi în camera din care am plecat am început să bem şi mai mult. Cred că în ritmul ăsta terminăm tot alcoolul din casă. Pe mine nu mă deranja.

Afară se înserase de mult, iar în casă totul era obscur, sau cel puţin eu nu prea mai vedeam nimic.
Eram pe cale de a adormi când am simţit pe cineva lângă mine. M-a luat în braţe şi m-a sărutat pasional. I-am răspuns imediat la sărut, chiar dacă nu ştiam cine este. Îmi venea să râd în hohote, dar nu puteam din cauza buzelor celeilalte persoane.
Hainele au început să zboare prin cameră, iar în secunda următoare nu am mai auzit nimic.
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]



Răspunsuri în acest subiect
RE: Pentru că iubesc să trăiesc. - de SnowFlake. - 05-02-2011, 05:36 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Naruto] P. S. Sa stii ca te iubesc naruhinasasusaku 2 3.022 16-09-2013, 09:14 PM
Ultimul răspuns: Little Star
  Am realizat ca te iubesc CandyGirl 25 14.767 28-12-2011, 10:17 PM
Ultimul răspuns: CandyGirl
  Pentru ca inca te mai iubesc Debb.' 41 34.430 22-09-2011, 09:00 AM
Ultimul răspuns: DeMentă
  Complicat,dar tot te iubesc. Îngeraşş 1 2.469 06-09-2011, 05:33 PM
Ultimul răspuns: crazy little red
  Tu m'ai invatat sa iubesc ♪RockPrincess♪ 31 15.360 03-07-2011, 11:50 PM
Ultimul răspuns: ♥FallenAngel♥
  Eu inca te mai iubesc Juneko 5 4.770 03-04-2011, 01:21 PM
Ultimul răspuns: Miranda.
  Vreau sa te iubesc! Karinutzzza 7 4.809 08-03-2011, 06:20 PM
Ultimul răspuns: Karinutzzza
  Te iubesc Ioanna ღ 17 9.363 26-01-2011, 08:08 PM
Ultimul răspuns: •нąкü•
  ÃŽnvaţă-mă să trăiesc chocolate muffin 6 2.985 12-01-2011, 09:16 AM
Ultimul răspuns: Addeh
  Invata-ma sa iubesc Alexi 34 20.327 12-03-2010, 07:10 PM
Ultimul răspuns: pufu_pis_pis


Utilizatori care citesc acest subiect:
4 Vizitator(i)