Dincolo de adevar

[Lanna]

Salut! Scuze de asteptare. Sper ca nu v-ati suparat pe mine.

Partea a XVIII: O decizie inteleapta

Trecura aproape doua saptamani de la impacarea celor doi si starea Sahrei se imbunatatii. Glezna aproape i se vindecase, asa ca se pusera de acord ca e timpul sa plece mai departe. Cea Batrana se intrista la auzirea vestii, dar era in zadar sa-i opreasca.
-Sper ca iti vei gasi parintii, ii vorbi Sahrei inainte sa plece.
-Si eu la fel! Mult noroc in continuare!
A doua zi, cei doi erau gata de plecare. Aveau provizii proaspete de apa si mancare pe care le aduse batrana special pentru ei.
Ii multumi pentru ultima oara si plecara pe drumul pe care Sarah spera ca isi va gasi parintii pierduti.
Timpul trecea si cerul senin se umplu de nori negri. Se adapostira intr-o pestera nu departe de locul unde erau. Era cel mai bun loc in care sa se ascunda de picaturile nemiloase de ploaie. De cum intrara, ramasitele unui vechi foc le atrase atentia si, condusi de curiozitate, se afundara mai mult in ea. Tysiah aprinse o torta si isi incepura inspectia in acea grota. Vazura ceea e mai ramasese dintr-un foc si o gramade de lemne uscate care asteptau sa fie culese.
-Vom sta aici pana se opreste ploaia. Asa e cel mai bine, hotara Tysiah, in timp ce incepea sa pregateasca lemnele.
Aprinse focul. Afara, natura isi arata coltii si vremea incepea sa se racoreasca. Vantul batea cu putere si fulgerele brazdau cerul intunecat, luminand totul in jurul lor. Tunetele asurzitoare umpleau vazduhul cu glasurile lor infricosatoare.
Dupa jumatate de ora, ploaia nu inceta. Se simteau parca inchisi si aerul devenea din ce in ce mai greu de raspirat.
Aflata intr-un colt, Sarah tremura de frig. Se obisnuise cu caldura din TAKAR si cu toate acele obiceiuri, dar vremea aceasta nu ii placea. Isi amintea cu tristete de timpul petrecut pe Terra si la toti acei ani in compania atator oameni la care lucrase. Acea perioada fusese una din cele mai groaznice prin care trecuse si nu ar fi vrut sa le mai traiasca vreodata.
Nestiind ce sa mai faca, fata lua carnetelul de la piept si un pix si incepu sa scrie:
- " data necunoscuta,

Am inceput aceasta calatorie acum ceva timp. Nici nu imi mai amintesc cand. Desi nu mi-am vazut niciodata parintii, chiar in acest moment simt ca sunt foarte aproape de a-i gasi.
Calatoria m-a adus pana aici si nu am de gand sa ma opresc. Am gasit aceasta pestera si se apare ca cineva a mai fost aici. Cat as fi vrut sa stiu cine.
Afara ploua torential de jumatate de ora. Tysiah mi-a purtat de grija tot timpul si incep sa cred ca el e cel ales. E un baiat dragut si a inceput sa-mi fie chiar simpatic. Nu mi-asi putea dori mai mult de la el. Pentru prima oara in viata mea, ma simt dorita. Simt ca mi-am gasit locul.
Imi voi continua calatoria cu speranta de a-mi gasi parintii si cu Tysiah alaturi, simt ca pot merge mai departe. "

Inchise carnetelul si il puse la loc. Tresari cand baiatul ii acoperi umerii.
-Tysiah ...
-Daca te-am speriat, imi cer iertare. Nu am vrut.
-Nu-ti fa griji! Nu m-ai speriat! Multumesc!
Se ridica si incepu sa se plimbe pentru a se mai incalzi. Insa ceva ii atrase atentia. Intr-un colt, unde lumina ajungea greu, vazu o pagina ingalbenita dintr-un vechi jurnal. O scutura de praf si citi: :
- Miner 24, Inos,

Ma simt atat de vinovat pentru tot ce am facut. Poate nu ar fi trebuit sa o trimit asa departe. Poate daca ar fi ramas amandoi impreuna, are fi fost mai bine. "

Fata se opri si continua cu mai mult entuziasm:
- " Am sosit la casa Celei Batrane cu o saptamana in urma. E atat de primitoare, dar singura. Sper ca va intelege ca e vremea sa plecam.
Lanna e atat de ingrijorata si eu la fel ca ea. Ma intreb ce face si daca am facut ce trebuia trimitand-o departe. "

Ajunsa la sfarsitul paginii, ramase pentru pentru cateva clipe tacuta. Era o pagina din jurnalul tatalui ei.
Cauta mai departe, sperand sa gaseasca si altele, dar, in locul foilor, gasi un jurnal intreg. Il deschise nerabdatoare si privi cateva notite de pe margini: " Unde esti, Sah'ra? "
Continua sa cireasca pagina dupa pagina, pana la sfarsit. Putea vedea ca jurnalul fusese mult mai gros, dar acum lipseau o multime de pagini. Inima incepu sa-i bata cu putere cand se gandea ca tatal ei fusese in acelasi loc in care era ea acum. Probabil si in loc in care statea ea in acel moment. Era posibil sa-si fi uitat jurnalul in acel colt si sa ii foloseasca paginile pentru a aprinde focul. In minte, isi imagina cum aratau si ce faceau tot timpul sederii lor in aceasta pestera uitata de lume.
Auzind pasi in urma ei, arunca jurnalul tatalui alaturi de al ei si se intoarse. Tysiah se apropie de ea, luand-o usor de umeri.
-Ce faci aici? intreba el, dupa ce ii saruta usor obrazul.
-Doar ma gandeam! La noi, la parintii mei, la trecut si la ce voi face cand ii voi intalni.
-Ai rabdare. Am incredere ca ii vei gasi, dar acum trebuie sa ne odihnim. Avem un drum lung de strabatut si tot timpul de care avem nevoie.
-Poate ai dreptate! Chiar mi-e putin somn!
Se asezara amandoi pe o patura chiar in apropierea focului, unde fata se stranse la pieptul baiatului si adormi, cu gandul la ziua in care isi va revedea parintii.

***

Ajunsi la loc sigur, baiatul o privi suspicios. Se asezara pe o banca de lemn din fata unei case parasite, insa Arian nu prea avea incredere ca ea spune adevarul.
-De ce as avea incredere in tine? intreba el, in speranta unui raspuns cat mai rapid.
-Stiu ca ma crezi o tradatoare, dar Dragonii aceia care m-au urmarit erau trimis de Stapan sa ...
-Cine e Stapanul? o intrerupse el.
-El e cel pentru care obisnuiam sa lucrez si cel care m-a convins sa renunt la Tysiah.
-Tot nu inteleg de ce as avea incredere in tine!
-Pentru ca eu il cunosc pe Lynnet, stiu ce poate face daca ii vine vreo idee. Si mai stiu ca nu el e vinovat de toate, ci Stapanul. E controlat de el si ii indeplineste fiecare dorinta fara sa clipeasca.
-Dar l-ai vazut pe acest Stapan?
-Nu! Nimeni nu stie cum arata, unde sta sau cum isi petrece timpul liber. Poarta mereu chipul acoperit si aceasi manta neagra ca acum douazeci de ani. Nici in trecut nu i-am vazut chipul. Stiu ca nu iti pot cumpara incrderea, dar iti pot spune tot ce vrei despre Lynnet.
-De ce ma ajuti?
-O fac pentru fiul meu! Fiul de care nu am avut grija niciodata. Ma doare sa il vad ca sufera, dar poate e mai bine ca a plecat. E mai in siguranta.
-Tysiah e prietenul meu. Sper ca tot ce mi-ai spus mai inainte sa fie adevarat.
-Eu nu mint niciodata.
-Atunci, sa plecam de aici! Nu suntem in sigurantai.
Baiatul o lua inainte, asigurandu-se ca nu ii vede nimeni.
Brusc, se opri in mijlocul drumului si se intoarse spre ea, vorbind:
-Daca vei veni cu mine, trebuia sa juri ca nu vei spune nimanui despre locul pe care il vei vedea.
-Oricum nu mai am cu cine vorbi.
Isi continua drumul pana in fata unei case vechi, asemenea celorlalte.
Arian se apropie de usa si batu de doua ori, dupa care usa se deschise cu zgomot. O voce rasuna de cealalta parte.
-Prieten sau dusman?
-Prieten! sopti baiatul.
Cand usa se deschise complet, un barbat masiv, cu o privire infioratoare statea in cadrul ei. Facu cativa pasi inapoi si baiatul intra. Athys il urma, fara sa scoata o vorba.
Ajunsera intr-o incapere intunecata, lucru care o fecu pe femeie sa se prinda cu mana de haina baiatului. Trecura intr-o alta incapere care era puternic luminata de mai multe neoane fosforescente. Paretii erau in totalitate din piatra iar podeaua din acelasi material. Inaintea lor, femeia vazu alta usa, pazita de doi barbati asemenea celui de la intrare. Unul din ei se apropie de ea, cu un aparat dreptunghiular in mana. Athys il privi nedumerita pe baiat, gest la care el ii raspunse:
-Procedura de siguranta!
Apropie aparatul de ea, dupa care se departa.
Vazand ca totul e in regula, Arian pasi inainte, iar in urma lui veni femeia.
-Vino cu mine! continua el, facandu-i semn cu capul.
Se apropie de o a treia usa. Vazand ca era cazul sa-i explice, Arian vorbi din nou:
-Vom intra in camera Comandantului. Sa nu vorbesti decat daca esti intrebata si sa-i raspunzi la toate intrebatrile, fara ocolisuri. Comandantul e un barbat care primeste tot ce vrea. Doar nu vrei sa-ti faci o imagine proasta in fata lui?
-Sigur ca nu! raspunse ea hotarata.
Arian apasa cleanta si deschise usa. Imediat, o voce puternica rasuna de cealalta parte a ei, ceea ce o facu pe Athys sa se ea putin inapoi.
-Intrati! Va asteptam!

Dupa cum am promis, iata o parte mai lunga. In urmatoarea voi incerca sa fac o gluma. Sper sa va placa.