Franturi de speranta
Cap. 1 Ramâne în trecut
Credeam ca îi cunosc pe oameni, dar soarta mi-a demonstrat mereu contrariul. Încet, dar sigur aveam să aflu asta. Sigur viata mea nu a fost mereu roz, dar nu pot sa ma plâng. Parintii mei au încercat să îmi ofere totul şi în mare parte au reuşit, chiar daca au trebuit să plece departe de mine acest lucru ma afectat într-un anumit fel. Aveam doar şase ani în vremea aceea şi nu prea întelegeam ce se întâmplă astfel că am ramas în grija bunicilor din partea tatei, care tot timpul au facut o mare diferenţă intre mine si verişorele mele. Pe care pot spune că le iubeau mai mult decât orice pe lume, încercau să le ofere totul fară să le pese deloc de mine ci doar de bani şi lucrurile gratis pe care le primeau de la parintii mei. Poate ca multi ar spune că aşa ceva nu se face între rude, dar ei nu au ţinut cont de asta .
Curând am început să îmi vad tot mai rar parinti, astfel ajungând să petrec doar perioada de iarna împreuna cu ei. Timpul a trecut am început să merg la şcoală, să îmi fac prieteni, dar fară să îmi neglijez îndatoririle faţă de ai mei, chiar dacă nu erau cu mine mă simteam datoare. Adică ei au vrut să îmi ofere tot ce e mai bun. Totul era bine, nemaipomenit faptul ca aveam prieteni mă facea fericita sau cel putin aşa am crezut însă curând mi-am dat seama cât am putut greşi. Încet au aprut invidia, ipocrizia iar falşii prieteni au început să se arate uşor, dar sigur…doar că nu puteam să pricep de ce se comportau aşa cu mine. Învăţam destul de bine şi nu cred că asta era un motiv sau poate că era, deşi nu cred pentru că ei erau favorizati tot timpul. La varsta de paisprezece ani am hotarat ca e mai bine să mă mut înapoi singura departe de bunici şi cred că asta a fost ceea mai bună idee, reuşind astfel să scap de o bataie de cap. Însă tot a trebuit sa le fac fata colegilor mei care pe zice trece deveneau tot mai rai, fiecare dintre ei tradându-mă, umilindu-mă în cel mai urat mod.
A început să devină tot greu să fac fata timpului petrecut departe de parintii şi ce dacă vorbem cu ei la telefon, distanta a distrus orice urmă de comunicare între noi, devenindu-mi tot mai greu să pot purta o discutie cu ei şi să le ofer şanta să mă cunoască cu adevart. Iar eu să îi pot cunoaşte la randul meu. Şi acest lucru mi-a afectat mai rau viata.
În vara dinaintea începrii primului meu an de liceu am aflat ceva ce m-a marcat, tatal meu era un alcoolic care nu arunca banii cu greu munciti de mama decât pe bautura şi femei. Şi cum o problema nu vine niciodată singură, certurile, scandalurile şi bataia şi-au facut loc în viata noastra. Iar cel de care eram odata mândră, consinderându-l mereu cel mai bun tata...acum îmi era frica şi încercam să fac tot posibilul să nu se supere, dar aşa ceva era imposibil şi dacă nu se cerata cu mine, cu mama sigur avea să o facă.
Situatia se înrautăţea din zi în zi iar în curând ia interzis mamei să mai vorbească cu mine deoarece după parerea lui ea ar fi inventat tot felul de lucruri despre el pentru al pune într-o lumina proastă. Dar nu era aşa, nu era nevoie să facă asta pentru că şi singură mi-aş fi putut da seama de acest lucru.
Vara a trecut şi eu mi-am început primul an de liceu, astfel a trebuit să plec mai departe în oraşul vecin lasând-o singură în tot acel calvar pe mama. Chiar nu aveam ce face şi eu şi ea am continuat să suportam aceea situatie, asta până când am venit intr-o zi acasa si am gasito pe mama batută şi plină de vânatai iar pe tata beat.
Nu o să pot uita niciodată aceea zi era sfarsitul verii, o zi calduroasă de august eu tocmai terminasem clasa a X a şi am fost şocată de aceea scenă. Atunci am luat cea mai importanta hotarare din cei şapteşpe ani ai mei , iar viata mea s-a schimbat radical, hotarând să plec împreună cu mama într-un alt oraş, să încep o noua viaţă doar eu si mama departe de acest monstru.
Am plecat fară să îi spunem absolut o vorba celui care îl numisem tată pana acum, chiar dacă îmi era greu să îmi las în urmă putinii prieteni pe care îi aveam, colegii poate că aşa era mai bine.
Am ajuns în Canada nu aveam absolut nimic, nu cunoşteam pe nimeni a trebuit să o luam de la zero, dar cu banii pe care îi stransese mama am putut să ne cumparam o casa modestă, sigur nu era perfectă, dar macar era a noastră.
Mama a fost nevoită să îşi caute de lucru iar eu un nou liceu la care sa învăţ. Dupa mai multe cautari eşuate am gasit unul în sfârşit pe placul meu se numea Liceul de Est si se pare ca era printre cele mai bune de aici. Trecuseră deja două saptamâni de la plecare noastra iar în tot acest timp nu am mai pastrat legatura cu el , dar îi simteam lipsa acel cineva cu care ne simteam in singurata disparuse . Acum ce trebuia eu sa fac era dau totul uitari si sa ma concentrez pe noua mea viata ce avea sa inceapa de maine . De acum vechia Rose Dawson avea sa ramana în Boston alaturi de cel caruia candva i-a spus tata. De maine toata lumea o va cunoaste pe noua Rose Dawson . Pe adevarata Rose Dawson.
Vreau sa stiu ce parere aveti , vreau sa stiu daca va place si daca merita sa il continui. Nu ma supar daca ma criticati pt ca vreau cu adevarat sa ma perfectionez . Poate ca nu il veti intelege din primul capitol dar promit ca o sa ma straduiesc mai mult data viitoare.
P.S. Scuzati eventualele greseli.
Cap. 1 Ramâne în trecut
Credeam ca îi cunosc pe oameni, dar soarta mi-a demonstrat mereu contrariul. Încet, dar sigur aveam să aflu asta. Sigur viata mea nu a fost mereu roz, dar nu pot sa ma plâng. Parintii mei au încercat să îmi ofere totul şi în mare parte au reuşit, chiar daca au trebuit să plece departe de mine acest lucru ma afectat într-un anumit fel. Aveam doar şase ani în vremea aceea şi nu prea întelegeam ce se întâmplă astfel că am ramas în grija bunicilor din partea tatei, care tot timpul au facut o mare diferenţă intre mine si verişorele mele. Pe care pot spune că le iubeau mai mult decât orice pe lume, încercau să le ofere totul fară să le pese deloc de mine ci doar de bani şi lucrurile gratis pe care le primeau de la parintii mei. Poate ca multi ar spune că aşa ceva nu se face între rude, dar ei nu au ţinut cont de asta .
Curând am început să îmi vad tot mai rar parinti, astfel ajungând să petrec doar perioada de iarna împreuna cu ei. Timpul a trecut am început să merg la şcoală, să îmi fac prieteni, dar fară să îmi neglijez îndatoririle faţă de ai mei, chiar dacă nu erau cu mine mă simteam datoare. Adică ei au vrut să îmi ofere tot ce e mai bun. Totul era bine, nemaipomenit faptul ca aveam prieteni mă facea fericita sau cel putin aşa am crezut însă curând mi-am dat seama cât am putut greşi. Încet au aprut invidia, ipocrizia iar falşii prieteni au început să se arate uşor, dar sigur…doar că nu puteam să pricep de ce se comportau aşa cu mine. Învăţam destul de bine şi nu cred că asta era un motiv sau poate că era, deşi nu cred pentru că ei erau favorizati tot timpul. La varsta de paisprezece ani am hotarat ca e mai bine să mă mut înapoi singura departe de bunici şi cred că asta a fost ceea mai bună idee, reuşind astfel să scap de o bataie de cap. Însă tot a trebuit sa le fac fata colegilor mei care pe zice trece deveneau tot mai rai, fiecare dintre ei tradându-mă, umilindu-mă în cel mai urat mod.
A început să devină tot greu să fac fata timpului petrecut departe de parintii şi ce dacă vorbem cu ei la telefon, distanta a distrus orice urmă de comunicare între noi, devenindu-mi tot mai greu să pot purta o discutie cu ei şi să le ofer şanta să mă cunoască cu adevart. Iar eu să îi pot cunoaşte la randul meu. Şi acest lucru mi-a afectat mai rau viata.
În vara dinaintea începrii primului meu an de liceu am aflat ceva ce m-a marcat, tatal meu era un alcoolic care nu arunca banii cu greu munciti de mama decât pe bautura şi femei. Şi cum o problema nu vine niciodată singură, certurile, scandalurile şi bataia şi-au facut loc în viata noastra. Iar cel de care eram odata mândră, consinderându-l mereu cel mai bun tata...acum îmi era frica şi încercam să fac tot posibilul să nu se supere, dar aşa ceva era imposibil şi dacă nu se cerata cu mine, cu mama sigur avea să o facă.
Situatia se înrautăţea din zi în zi iar în curând ia interzis mamei să mai vorbească cu mine deoarece după parerea lui ea ar fi inventat tot felul de lucruri despre el pentru al pune într-o lumina proastă. Dar nu era aşa, nu era nevoie să facă asta pentru că şi singură mi-aş fi putut da seama de acest lucru.
Vara a trecut şi eu mi-am început primul an de liceu, astfel a trebuit să plec mai departe în oraşul vecin lasând-o singură în tot acel calvar pe mama. Chiar nu aveam ce face şi eu şi ea am continuat să suportam aceea situatie, asta până când am venit intr-o zi acasa si am gasito pe mama batută şi plină de vânatai iar pe tata beat.
Nu o să pot uita niciodată aceea zi era sfarsitul verii, o zi calduroasă de august eu tocmai terminasem clasa a X a şi am fost şocată de aceea scenă. Atunci am luat cea mai importanta hotarare din cei şapteşpe ani ai mei , iar viata mea s-a schimbat radical, hotarând să plec împreună cu mama într-un alt oraş, să încep o noua viaţă doar eu si mama departe de acest monstru.
Am plecat fară să îi spunem absolut o vorba celui care îl numisem tată pana acum, chiar dacă îmi era greu să îmi las în urmă putinii prieteni pe care îi aveam, colegii poate că aşa era mai bine.
Am ajuns în Canada nu aveam absolut nimic, nu cunoşteam pe nimeni a trebuit să o luam de la zero, dar cu banii pe care îi stransese mama am putut să ne cumparam o casa modestă, sigur nu era perfectă, dar macar era a noastră.
Mama a fost nevoită să îşi caute de lucru iar eu un nou liceu la care sa învăţ. Dupa mai multe cautari eşuate am gasit unul în sfârşit pe placul meu se numea Liceul de Est si se pare ca era printre cele mai bune de aici. Trecuseră deja două saptamâni de la plecare noastra iar în tot acest timp nu am mai pastrat legatura cu el , dar îi simteam lipsa acel cineva cu care ne simteam in singurata disparuse . Acum ce trebuia eu sa fac era dau totul uitari si sa ma concentrez pe noua mea viata ce avea sa inceapa de maine . De acum vechia Rose Dawson avea sa ramana în Boston alaturi de cel caruia candva i-a spus tata. De maine toata lumea o va cunoaste pe noua Rose Dawson . Pe adevarata Rose Dawson.
Vreau sa stiu ce parere aveti , vreau sa stiu daca va place si daca merita sa il continui. Nu ma supar daca ma criticati pt ca vreau cu adevarat sa ma perfectionez . Poate ca nu il veti intelege din primul capitol dar promit ca o sa ma straduiesc mai mult data viitoare.
P.S. Scuzati eventualele greseli.