Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Vreau să fiu EU

#11
Heeei:*.
Dupa 3 luni de zile (3!), m-am gandit si eu sa pun capitolul 4 :-". Stiu ca e cel mai scurt de pana acum (nu stiu daca are macar 40 de randuri), l-am scris azi dupa scoala la insistentele lui Pandora96 (:*) si sper sa pun nextul in vacanta intersemestraiala 8->.

Thanks la fete pentru comm!
Myawa :]: Ai avut dreptate! Dupa ce am recitit capitolu', mi-am dat seama cate puncte de supensie am putut sa folosesc o.O. Pe unele le-am corectat, paaarcaa:-?. Oricum, mersi muuuult ca m-ai convins sa continui si sper sa ramai pe faza cu nexturile :].
Miss Serenity: N-ai idee cat de mult m-a bucurat comentariul tau. Multumesc mult pentru sfaturi si incurajari. Da, si eu m-am gandit la multe alte titluri dupa ce am inceput sa scriu. Va avea o importanta mai mare in capitolu' 30:>. Aaa da si, stiu ca esti foarte ocupata, dar eu astepta in continuare nextu' de la "Pierduta prin vise". Anyway, sper sa-mi oferi sfaturi si in continuare ;;).
Pandora96: Otiiii>:D<. Am aduus nextu', asa cum am promis. Si ma bucur sincer ca iti place ficu' (mai ales partea cu bebelusu' malefic :]])

Sooo, oameni buni, capitolul 4 :>:


Capitolul 4

Lacrimi si frica



Il vad stand in fata mea, privindu-ma cu un zambet total superior, la fel ca cel al unui criminal in serie care tocmai si-a gasit victima perfecta. Simt cum intregul meu corp tremura doar la auzul respiratiei barbatului, bataile puternice ale inimii care parca incearca prin ritmul lor alert sa-mi transmita mesajul "Pleaca de acolo, Hinata! Fugi cat mai poti!", dar un anume sentiment reuseste sa ma tina pe loc: o curiozitate absurda de a-mi cunoaste atacatorul, cel care, dupa nici macar cinci minute, ma considera deja slaba. Cat de puternic ar putea fi el?
Imi inchid pentru o secunda ochii si incerc sa imi sterg toate aceste ganduri stupide: in momentul de fata nu prea conteaza capacitatile sale ninja, ci scopul pentru care ma ataca. Poate e un "ding-ding la cap" (cum zice Naruto!) care se distreaza copios cand ucide oameni nevinovati si inocenti, un adolescent rebel peste care alcoolul si-a pus evident amprenta sau poate chiar un shounin trimis de Kurenai-sensei pentru a a-mi testa capacitatile in situatii extreme.
In marea de intuneric care ne inconjoara si incepe putin cate putin sa ne acopere, cateva raze de lumina difuza contureaza chipul atacatorului. Ii observ cu uimire ochii obositi, de un visiuniu misterios, fata palida si aproape inexpresiva, in timp ce pletele negre si rebele ii acopera umerii. Imi pare atat de cunoscut…
- Draguta, chiar vrei sa stii cine sunt? ma intreaba demonul in bataie de joc dupa multele schimburi de priviri.
Ma uit in pamant, nestiind ce altceva sa mai spun. Sunt in stare de soc- nu pot sa gasesc niciun plan inteligent pentru a scapa macar cu viata, iar corpul nu mai reactioneaza nici la cele mai mici comenzi. Parca as fi… paralizata.
Atacatorul imi mangaie cu degetul mare obrazul, eu tresarind usor la simpla atingere.
- Stii, scumpo… daca ti-as povesti despre mine si viata mea, probabil ca ai incepe sa plangi si sa tremuri si mai tare de frica. Sincer, azi chiar nu am chef de drame. Asa ca hai sa terminam repede si fara durere, bine? ma intreaba retoric, indreptandu-si kunaiul in directia mea.
Frica. Diseperare. Soc. Groaza. Exista oare vreun sentiment in intreagul univers care sa exprime toate aceste trairi? Toate regretele mele, visele spulberate intr-o singura secunda? Oare viata atarna doar de deciziile neintelese ale persoanelor din jurul tau? Cei care pretind ca te iubesc si tin la tine sau, dimpotriva, aceia care apar pe neasteptate si iti shimba radical destinul.
Picaturi mici de apa imi acopera fata. Plang incontrobil, de parca as cersi mila demonului din fata mea. Plang pentru ca mor mult prea repede, pentru ca nimeni, nici Kurenai, nici Kiba, nici… Naruto nu vor sti vreodata cine a fost ucigasul meu. Plang pentru ca nu am avut pana acum curajul sa-mi impartasesc sentimentele fata de persoana pe care o iubesc cel mai mult in lume, pentru ca nu voi lasa nimic in urma mea. Plang pentru a ma linisti in asteptarea momentului fatal.
- Lacrimile si frica sunt pentru cei slabi, murmura demonul la vederea mea.
Tresar. El obisnuia sa-mi repete incontinuu asta cu o urma subtila de regret in glas: "Lacrimile si frica sunt pentru cei slabi, Hinata. Lacrimile si frica sunt doar pentru cei slabi…".
- Byakugan! strig cat de tare pot.
Dintr-o singura saritura, ma retrag cu succes cam cinci metri in fata barbatului. Simt cum bobite de transpiratie mi se se preling pe fata datorita efortului depus. Gafai usor, in timp ce ma relaxez pentru cateva secunda la umbra protectoare a unui copac.
Sunt in viata.
Il privesc prevententiv pe demon, pastrand totusi distanta. Pentru prima data, zambetul lui ironic a fost inlocuit cu o expresie uimita. Parca ar avea o multime de intrebari pentru victima sa aproape perfecta.
- Surprins? cuvantul imi iese din gura fara a ma gandi la consecinte.
- Trebuie sa recunosc, draguta, nu m-am gandit un moment ca am de-a face cu un mostenitor al clanului Hyuuga.
Il observ cum imi analizeaza cu atentie cutele din jurul ochilor.
- Chiar si asa, nu te bucura prea mult. Inca nu s-a terminat, situatia s-a schimbat total.
"In bine sau in rau? " as vrea sa-l intreb, dar prefer sa-mi inghit singura cuvintele cu un sunet zgomotos.
- In cazul asta, se pare ca trebuie sa aplic artileria grea, ma ameninta demonul, privindu-ma lung si afisand inca o data surasul sau malefic.
Nu realizez ca trupul mi-a luat-o inainte cu mult timp in urma. Intreaga mea chakra este supraconcentrata la nivelul talpilor, iar eu las in urma locul unde acum cateva minute plangeam fara oprire. Daca maratonul ar fi organizat in padurea din Konoha, cu siguranta as castiga medalia de aur. Poate ca sunt o mare lasa- fug de pericolul fatal pentru a doua oara astazi, dar macar fug in viata si nu sunt in targa unor ninja medicali. Totul a devenit o cursa pe viata si pe moarte.
- Kurenai, Kurenai! Shino! Ajutor! strig din rasputeri, dar tot ce primesc ca raspuns e un ras demonic de undeva, din spatele meu.
[Imagine: 11qpgxx.jpg]

Naruto FanFiction || Vreau sa fiu EU

#12
Deci in primul rand multumesc ca mai anuntat. :] Si nu, nu am uitat de ficul tau XD. Bag de seama ca acest capitol a venit destul de tarziu, dupa o luna sau doua, in orice caz mia adus multe surprize. O_O In primul rand vad ca ai mai progresat la descriere si tin sa te felicit. Sunt mandra de tine :-> :* Si de insistentele mele care teau batut la cap si toate sugestiile au dat roade :-".
Acest capitol mia placut din toate punctele de vedere, ai in el dialog suficient si nu sec, descriere reusita, actiune care nui fugarita de gaste :x. Si ai mai exersat si cu estetica. Nu mai ma bat la ochi acele puncte de suspensie, si vad mai multa ortografie ingrijita. :]
Imi place foarte mult de tot acest capitol, ma impresionat evolutia, perioada ta de pauza. ^_^ Sunt insa curioasa cam cine ar fi demonul, e posibil ori sa fie Gara ori un dracusor obisnuit. :]] Oricum astept nextul si multa inspiratie :* >:d< Bye

Denissu was here. ^_^
...............[Imagine: bnkWUB1.png?1]


#13
Soo... intr-un final am revenit cu capitolul 5:)). Dupa cam... 3 luni?

Myawa :]: multumesc mult pentru comment! Chiar apreciez:*. Dah, am avut din nou o perioada de pauza ^^'. Sper sa-ti placa noul capitolul si sa comentezi in continuare:>.


Capitolul 5

O treime dintr-un intreg


- Ah!
Durerea e suprema. Nu imi mai simt corpul, totul in jurul meu a capatat dintr-o data o nuanta de rosu aprins si cateva urme de negru. Ce… ce naiba se intampla cu mine? Incerc sa rascolesc prin minte ultimele amintiri, dar totul este invaluit parca intr-o ceata deasa, iar imaginile sunt greu de descifrat.

Am fugit de demon, dar nu pentru mult timp. Cateva… fractiuni de secunda, poate? Are o viteza uimitoare, depaseste nivelul unui Jounin. M-a prins. Am renuntat la fuga- nu e o solutie prea inteligenta cand vine vorba de un ninja care detine asemenea calitati. Am incercat sa lupt, sa folosesc in continuare Byakuganul, dar am esuat lamentabil. Eram amandoi langa rau, iar eu voiam sa-mi spal ranile de pe obraji si maini cu apa aceea cristalina si proaspata. Aveam incredere in proprietatile regenatoare ale raului, mai ales dupa intamplarea petrecuta cu sase sau sapte ani in urma:

Cand eram studenta la Academie si invatam tehnica de taiere a bustenilor, Kurenai-sensei m-a gasit sleita de puteri in luminis. Asemenea unei mame protectoare, m-a condus la raul din sudul padurii si, cu grija, mi-a ingrijit ranile.
"Uaau, Kurenai-sensei, sunteti uimitoare!" a rostit fericita acea fetita cu ochii mari si sfiosi.
Un suras jucaus a luminat chipul jouninului.
"Nu doar eu. Intreaga natura este fascinanta. Nu numai apa raului are o putere ridicata- padurea Konohei ascunde in continuare multe mistere interesante. Ai auzit vreodata de ninja medicali? " m-a intrebat, ezitand putin la inceput.
"Ninja medicali? Sunt cei care folosesc jutsu pentru vindecarea coechipierilor, nu? "
"In mare parte… da. E mai mult decat atat. Daca vrei, am cateva cunostinte si as putea vorbi cu cativa dintre ei. Cine stie, poate intr-o zi tu vei…"
"Nu, in niciun caz! Vreau sa devin un shounin adevarat! De ce as vrea sa fiu un ninja medical? Nu sunt destul de puternica…? " am intrebat-o descurajata.
Kurenai si-a pus atunci mainile pe umerii mei si m-a privit adanc in ochi.
"Hinata Hyuuga, niciodata nu am zis asa ceva. Poti sa devii o kunoichi puternica, iar calitatile clanului tau te avantajeaza. Dar poate… nu esti destul de pregatita pentru viata dura a unui ninja."

Azi cuvintele ei sunt atat de adevarate.
Am lasat garda jos pentru cateva secunde si acum sunt in plasa atacatorului. Stiu ca traiesc, dar nu o simt. Vazul, auzul, mirosul… toate aproape ca au disparat. Incerc sa ma concentrez. Reusesc sa aud un murmur care seamana cu vocea demonului:
- Hai sa terminan o data cu asta. Tsukuyomi!
Tsukuyomi? Am auzit despre tehnica asta de la niste ninja din sat. E un genjutsu special, specific clanului… Uchiha? Stai un pic, singurul Uchiha pe care il cunosc si se spune ca e ultimul supravietuitor e Sasuke. Dar cel de langa mine clar nu e Sasuke: inalt, parul lung si negru, ochii aceia de un rosu intens. E un Uchiha.
Intregul meu univers se schimba treptat. Cerul incepe sa se miste, capata nuante de rosu, la fel ca si luna. Norii devin negri si domina peisajul deja apasator. Observ cu uimire la doi- trei metri distanta o casa. Inconjurata de o gradina imensa cu flori ingrijite de cativa angajati, casa este impunatoare si pare un palat pe langa celelalte. Zidul din jurul ei este insemanat cu simboluri ale clanului Hyuuga. Acum inteleg de ce mi se parea atat de familiara. Casa mea? Dar cum am reusit sa ajung aici?
Alerg cat pot de repede in directia ei. Nimeni nu ma observa cand ajung la poarta. Inauntru este o liniste apasatoare. Nu vad pe nimeni cunoscut, dar poate ca toata lumea doarme la ora asta tarzie, inclusiv sora mea, Hanabi. Nicio urma de pasi, nicio umbra nu apare pe peretii albi imaculati in timp ce traversez holurile inguste. Ma gandesc sa merg in biroul tatalui meu, Hiashi-sama, poate el imi va putea explica ce se petrece. La intrare insa dau peste cineva mult mai scund decat mine, care, surprinzator, nu pare ca m-a vazut. Micutul incearca sa se abtina de la a plange in hohote, dar ii pot vedea lacrimile sincere si cristaline pe chip. Desi este destul de intuneric si camera este luminata doar de cateva lumanari de ceara, incerc sa-i vad chipul si sa-l iau in brate, poate-poate isi va reveni. Cand ii privesc fata raman stupefiata: are ochii clanului Hyuuga, parul scurt, bretonul drept care ii acopera fruntea delicata si obrajii imbujorati.
Eu sunt. Cand eram mica.
Nu mai inteleg absolut nimic. In ce univers paralel am ajuns si eu?
Intru in biroul tatalui meu, dar se pare ca nu e singur- poarta o conversatie aprinsa cu cineva. Nici el nu ma observa. Cele doua persoane din camera parca ar fi desprinse din filmele vechi ale anilor '30- sunt conturate in nuante de alb-negru.
Femeia din birou pare foarte deranjata de discutia cu tatal meu:
- Hiashi-sama, i-am supravegheat cu mare atentie antrenamentul si am observat ca se straduieste din greu. Daca va munci mai mult, cu siguranta…
- Niciun "daca", Kurenai! Pana si sora ei, Hanabi, mai mica cu doi ani decat ea, este mult mai puternica si curajoasa! De acum incolo, doresc sa ai grija de ea, sa o antrenezi cum crezi tu de cuviinta! De acum incolo, nu o mai consider pe Hinata fiica mea!
Nu. Nu se poate. De ce acea zi? De ce acea conversatie? Mi-a marcat intreaga viata. Incep sa plang , la fel cum am plans in acea zi, la fel cum plange micuta de langa mine, dar nimeni nu ma aude. Kurenai adauga ceva din nou:
- Hiashi-sama, i-am supravegheat antrenamentul…
Discutia dintre cei doi se repeta iar si iar. Nu mai suport sa-l aud de zece ori pe propiul meu tata zicand ca sunt prea slaba, ca nu ma mai considera fiica lui. Vreau sa fug din acest loc, dar parca as fi intepenita, nu ma mai pot misca, iar picioarele nu mai raspund la comenzile mele.
- Ce se intampla?! tip cat de tare pot, in speranta ca poate ma va auzi cineva.
Demonul a aparat in spatele meu:
- Bun-venit in lumea Tsukuyomi. Aici, totul se va repeta timp de 72 de ore. Toata aceasta conversatie, accentueaza atacatorul.
72 de ore? Adica… 3 zile?! Nu mai rezist nici macar un minut.
- De ce?! plang in hohote. De ce imi faci tocmai mie una ca asta?
- Pentru ca pot, imi raspunde cu un zambet smecher. Pot sa contolez timpul si spatiul. Draguta, ti-au mai ramas 71 de ore 59 de minute si 59 de secunde.
- Te rog, nu mai pot. Te rog, scoate-ma de aici. Te implor!
Este penibil. Cersesc mila unui demon, dar adevarul e ca nu mai am nicio alta solutie.
Intre timp, in birou, tatal meu ii replica nervos lui Kurenai:
-… De azi Hinata nu mai este fiica mea!

Imi simt corpul pe ceva tare, o piatra sau poate un lemn de copac. Mijesc ochii si vad cateva raze caldute de soare. Raze de speranta. E posibil, oare, sa fiu in viata?
Incerc sa ma ridic, dar sunt sleita de puteri, iar trupul meu este amortit. Pot sa vad padurea, frunzele, copacii, pot sa simt mirosul florilor colorate de pe marginea raului. Un zambet imens de bucurie imi lumineaza intregul chip. Am rezistat genjutsului. Traiesc.
Dar fericirea mea e trecatoare, ca de obicei. Demonul apare la cativa metri distanta:
- Esti una dintre putinii care au reusit sa invinga puterile Tsukuyomiului. Dar asta nu insemna aproape nimic. Esti o fiinta slaba, lipsita de aparare, care va cauta intotdeauna puterea pentru a le demonstra celorlalti contrariul. Nu vei reusi niciodata intr-un sat prapadit cu ninja slabi, precum Konoha. Eu ti-o pot insa oferi in urma unui mic schimb, desigur.
Mi-a privit atent expresia fetei inainte de a continua:
- Stiu ca esti interesata, dar nu vrei chiar acum. Te gandesti numai la satul asta de doua parale. In orice caz, intr-o buna zi vei cauta adevarata putere. Stii unde sa ma gasesti.
Atacatorul e pe punctul de a pleca, dar eu il intreb, fara a ma gandi:
- Stai un moment. Cine esti?
- Numele meu nu este deloc important, imi raspunde plictisit. Il vei afla oricum. Si inca un lucru de lamurit: nu zi nimanui ce ti s-a intamplat azi. Nu vrei sa stii ce patesti in cazul in care scoti un singur cuvant nevinovat.
Speriata, imi inghit nodul din gat.
Demonul dispare intr-un nor de ceata, iar totul in jur pare intact, de parca nu s-ar fi petrecut nimic. Oare cate zile au trecut?
Deodata, aud sunetul unei alarme provenind din mijlocul padurii. La naiba, am uitat de examen si de cutia pe care trebuia sa o gasesc. Shino si Kiba au terminat cu siguranta de foarte mult timp. Se pare ca echipa numarul 8 va fi singura compusa din doi membri. Eu… ma voi intoarce la Academie.
Oftez. Macar sunt in viata. Peste patru ani, voi lua examenul a doua oara si totul va fi bine. Alerg in viteza pana in luminis si ma pregatesc sufleteste pentru pedeapsa lui Kurenai.
In locul stabilit sunt deja cei doi baieti. Shino- plistisit, la umbra unui copac, iar Kiba langa el cu doua cutii de dimensiuni mici in mana. Un moment… doua cutii?
- Hei, Hina! imi face Kiba semn din mana.
Ma indrept uimita in directia lui.
- O, Dumnezeule mare, ce ai pe maini si pe fata? ma intreaba el. Ai cazut in urzici sau ce?
Rasul lui este de-a dreptul molipsitor.
- Da, pot sa zici si asa, raspund stanjenita.
Kiba devine serios si imi intinde una dintre cutii:
- Uite, asta e pentru tine!
- Kiba, nu pot accepta asa ceva! Ai muncit dublu pentru amandoi! Ar fi foarte urat din partea mea.
- Hai, lasa-ma cu chestiile astea! Suntem o echipa, ok? Toti trei ar trebui sa fim ca o singura persoana. Daca ai nevoie de ajutor, poti veni oricand la mine sau la Shino. In plus, ma simteam vinovat: eu si Akamaru ne-am despartit pentru zece minute. Cand ne-am intalnit, eu am adus o cutie- el alta si era mult prea tarziu ca sa o pun pe a ta la loc. In plus, timpul era pe sfarsite si nu stiam daca vei reusi. Ma rog, macar suntem aici toti trei cu toate cele trei cutii. O da, suntem cei mai tari!
- Multumesc mult, Kiba. Chiar apreciez.
- Nu ai pentru ce, imi zice baiatul zambind.
In acest moment, parca am uitat totul. Demonul, genjutsul lui periculos, propunerea lui- totul pare o imagine indepartata din trecut. In timp ce ii privesc pe cei doi cu un suras imens pe buze si pe Akamaru latrand bucuros, simt ceva special. Ceva ce nu poate fi exprimat nici in cele mai frumoase cuvinte, care nu are o definitie exacta. Ceva atat de frumos, care ii uneste pe oameni intr-un tot unitar. Un sentiment care poate fi inteles cu adevarat de putine persoane. Se numeste… prietenie.
[Imagine: 11qpgxx.jpg]

Naruto FanFiction || Vreau sa fiu EU

#14
Revin dupa o pauza lunga..Din nou sankyu ca mai anuntat ^_^. Sincer credeam ca te vei lasa de fic la ce mult a trecut.=_= 3 luni??? Cand au trecut atatea? >_> Oricum revin la fic... Acest capitol mia placut foarte mult. :x De unde tia venit ideea? Este chiar bune. O intoarcere in timp a Hinatei, sa retraiasca momentul cand tatal ei ia zis parca lui Kurenai, faptul ca fiica lui nui o fata buna si silitoare si toate alea. Aceasta tactica fiind folosita de ace demon cu abilitati genjutsu. :x O idee foarte buna!!! La acest capitol actiunea mi sa parut palpitanta, ai avut descriere buna, se poate un pic mai bine, dar nu mai conteaza :-j Actiunea nu a fost fugarita de gaste si naratiunea si dialog sau imbinat perfect. Totul a decurs foarte bine!! ^_^
Mia placut... Succes cu nextul si muuulta inspiratie. Bye :* :-h



Denissu was here ^_^
...............[Imagine: bnkWUB1.png?1]


#15
Heiii, dragilor >:D<.
Am venit mult mai devreme cu nextul fata de data trecuta. Tin sa anunt ca urmatorul capitol il voi pune pe la inceputul lui iulie, cand termin si eu cu scoala si evaluarile nationale :-s.
Hope u like it! XD

tamoshiku: Ma bucur atat de mult ca iti place:*. Daca demonul este Itachi? Hmm... vei vedea daca citesti capitolul asta:>. Si nu ma deranjeaza sa te anunt :].
pandora96: Otiliiici:*. Sper sa-ti placa si nextu :].
Myawa :]: Cititoarea mea fidela >:D<. Am facut niste gaste happy din nou:)). Ma bucur ca iti plac ideile mele, iar in capitolu' asta am incercat sa tin cont de sfaturile tale.

P.S.: Ii rog dulce ca o savarina pe cei care au facut spam (comentarii mai mici de 3 randuri) sa le editeze. Chiar imi doresc ca ficul meu sa se reintoarca la Naruto Fics pentru ca eu una zic ca merita.
Thx XD!


Capitolul 6

"- Ai cumva… un frate?"


In ultimele saptamani, m-am tot gandit la propunerea atacatorului. Sau ar trebui sa spun… lui Uchiha? Asemanarea dintre el si Sasuke este uimitoare: ochii, parul brunet, pielea de culoare deschisa si privirea aceea mereu rece. In plus, tehnica genjutsu pe care a folosit-o e specifica clanului Uchiha. Si totusi, am auzit ca Sasuke e ultimul supravietuitor. Este ceva ciudat la mijloc in toata povestea asta.
Nu inteleg de ce "Uchiha" ar vrea sa ma antreneze. Cum zicea si el, nu sunt destul de puternica, iar Byakuganul meu este slab dezvoltat, desi fac parte din ramura principala a clanului Hyuuga. Poate ca vrea doar sa ma foloseasca in planurile sale malefice… Poate era doar un ninja pus pe glume proaste, cu abilitati uimitoarea si care s-a distrat pe seama mea. Dar zicea despre Konoha ca e "un sat de doua parale", asa ca treabuie sa aiba o legatura mai veche cu satul, corect? Dar atunci, de ce l-a parasit?

Nu stiu. Totul e mult prea complicat, iar eu am prea multe ipoteze stupide. Inca nu am vorbit cu nimeni despre el, dar sunt foarte curioasa cine este. Nu vreau sa-l caut sau sa ma mai intalnesc inca o data cu atacatorul -chiar nu am nevoie de ajutorul lui. Echipa din care fac parte acum imi da un sentiment profund de siguranta si ma inteleg bine cu baietii, am devenit toti trei foarte buni amici.
In special cu Kiba. Mi-a devenit fratele mai mare pe care nu l-am avut niciodata. E mereu protector, are grija de mine si e foarte atent. Desigur, mai face si glumite pe seama mea cand gresesc la antrenamente, dar ele nu ma supara pentru ca stiu ca nu sunt facute cu rea intentie. La Academie nu eram asa de apropiati, relatia dintre noi se reducea la "Salut!". El avea grupul lui de prieteni unde se dadea mereu in spectacol, in timp ce eu vorbeam cam in fiecare pauza cu Sakura. Acum, Kiba este la fel de amuzant, dar mi se pare mult mai matur.
Shino… este ok. Prima impresie pe care mi-am facut-o in padurea Konohei nu prea s-a schimbat: mereu retras si serios, chiar si la farsele pe care i le face Kiba. Pana acum, nu cred ca l-am vazut vreodata razand, iar daca ar zambi macar pentru cateva secunde ar fi o minune. In schimb, este la fel de puternic cum era in Academie si reuseste din prima incercare tehnicile noi predate de Kurenai-sensei. Eu si Kiba nu prea "socializam" cu el, dar, in timpul antrenamentelor, ne descurcam excelent ca o echipa de trei persoane.

Imi amintesc cu drag de colegii mei acum, cand privesc pe fereastra peisajul Konohei. Cerul imprastie mici picatele albe peste acoperisurile viu- colorate ale caselor. Fulgii de zapada se unesc intr-un dans zglobiu care parca te poarta intr-un univers paralel- o lume mai buna unde nu exista ganduri negative sau oameni rauvoitori precum demonul…
Oftez. Nu reusesc sa uit imaginea atacatorului si nici ochii aceia visinii care parca ma urmaresc incontinuu, indiferent la ce altceva ma gandesc. Sunt atat de curioasa cine era.
Dar daca…
Ma indrept cu pasi grabiti spre dulapul cu haine. Garderoba mea nu e prea variata- majoritatea hainelor mele sunt inchise la culoare. Imi aleg la intamplare niste colanti negri mai grosi, un pulover lung mov si o jacheta draguta crem cu blanita. Nu imi prea place sa ma machiez, asa ca doar aplic un strugurel cu aroma de cirese.
Ies grabita din casa si ma indrept spre centrul Konohei. E destul de frig pentru mijlocul lui decembrie, iar strazile sunt aproape pustii. Vad doar din cand in cand cate un ninja care se indreapta in fuga in parti diferite ale satului. Pe trotuare s-a asezat deja un strat destul de gros de zapada.
Cladirea in care se afla biroul Hokageului nu este pazita de prea multi shinobi. Patrund aproape nevazuta inauntru si ma indrept direct spre birou, insa, pe masura ce inaintez, aud cateva voci:
- Kakashi, ma bucur ca echipa ta a trecut testul. Cred e printre primele, rade discret Hokage-sama. Imi dau seama ca e foarte greu sa mentii echilibrul, mai ales cu atatea personalitati diferite. In plus, mai e si Naruto care…
Naruto? Acum inteleg totul: Kakashi este un Jonin de elita si se pare ca e noul sensei al echipei 7, formata din Naruto, Sakura si Sasuke. Un moment… Sasuke? Discutia din birou incepe sa devina mai interesanta.
In timp ce trag cu urechea la usa biroului, Hokage-sama ii mai spune lui Kakashi cateva cuvinte:
- Urmatorul loc de antrenament este cascada din padure. Succes cu Naruto si Sasuke! Cread ca vei avea nevoie.
O alta idee geniala pe ziua de azi: daca vreau neaparat informatii, de ce sa nu apelez chiar la sursa? Picioarele mele, deja supraincarcate cu chakra, se indreapta parca singure spre locul de antrenament al echipei 7. Cascada nu e prea departe, poate la 4-5 km distanta. Gandul ca ma voi reintoarce in padure imi da fiori pe sira spinarii, mai ales ca n-am mai fost acolo din ziua examenului.
Ajung relativ repede, in cam zece minute. Padurea, la fel ca si satul, este acoperita de un stat fin de zapada, iar cascada inghetata ofera o priveliste uimitoare.
Exact cum ma asteptam, toti trei sunt in locul stabilit. Naruto, hiperactiv ca de obicei, nu sta locului nici macar o clipa si ii pune Sakurei tot felul de intrebari. Rozalia, evident enervata de gesturile baiatului, incearca sa ramana calma, dar ii da cate un pumn la fiecare cinci secunde. Rad singura: scena pare desprinsa din niste desene animate foarte amuzante.
- Hei, Saku! o strig din departare.
Fata alearga spre mine afisand un zambet larg.
- Hinata, ce ma bucur sa te vad! ma intampina Sakura si imi ofera una dintre imbratisarile ei calduroase.
Imi studiez cu atentie prietena- este foarte diferita fata de acum cateva saptamani. Alaturi de colantii negri si un palton in aceeasi culoare, ea poarta o rochita rosie, putin cam stramta pentru gusturile mele si cam subtire pentru vremea asta geroasa. Ochii ei mari si verzi ies in evidenta datorita dermatografului si rimelului negru, iar parul ei lung pare mult mai matasos. E usor de ghicit motivul unei schimbari atat de bruste.
- Cum te intelegi cu Shino si Kiba? ma intreaba interesata Sakura.
- Foarte bine. Am devenit prieteni si toti trei formam o echipa care se completeaza reciproc. Dar tu cu Naruto si Sasuke? Sau ar trebui sa spun doar Sasuke? o intreb la randul meu cu un zambet mai smecher pe fata.
Sakura face ochii mari de bucurie.
- Oh, este atat de perfect: serios, puternic, destept, dragut! Ino sigur moare de ciuda chiar in momentul asta!
Ino Yamanaka. Cine ar putea s-o uite? La Academie, Sakura si Ino au fost foarte bune prietene la inceput, pana cand a intervenit Sasuke. Amandoua il placeau (si inca il mai plac) extrem de mult si, o data cu trecerea timpului, au devenit dusmance. Nu trecea o zi fara ca ele sa se certe, iar eu a trebuit sa suport zilnic toate crizele nervoase ale Sakurei in legatura cu Ino. Iar partea cea mai amuzanta este ca Sasuke nici macar nu le observa si nici nu e interesat de ele. Mi se pare asa de pueril sa renunti la o prietenie de-o viata doar din cauza unui baiat.
Cat despre Ino… nu imi era chiar cea mai buna amica. In cei patru ani, mereu am sustinut-o si am consolat-o pe Sakura, deci am devenit si eu in mod automat "dusmanca" lui Ino. Cred ca am vorbit o singura data cu blondina despre tema la ora de istorie a Konohei. In rest, relatia noastra era nula.
- Hinata, ce mai faci? Ce cauti tocmai aici?
Recunosc vocea asta vesela, care emana cu fiecare cuvant energie pozitiva. Ma trezesc din amintirile mele si ma las pierduta in ochii lui.
- B-bine, tu ce faci?
Evident, cel mai sec raspuns din lume trebuia sa fie spus de mine. Curaj, Hinata, e doar un baiat ca oricare altul.
- Hehe, foarte bine. Am inceput antrenamentele si ghici ce: chiar ma descurc! a zis Naruto cu un suras larg. Ma rog, singura parte nasoala e tipul ala care se da cool si puternic, mi-a soptit, aratand cu degetul in directia lui Sasuke.
Nu, nu e un baiat obisnuit. Cati dintre ei m-au vrajit doar cu un singur cuvant sau cu o fraza stupida? El e special. Zambetul, veselia lui, ochii mari de un albastru intens si ambitia lui de a merge inainte. Toate ma fac sa rosesc doar cand ma gandesc la el.
Chiar daca as mai putea vorbi o zi intreaga cu Sakura si Naruto, am un alt scop pentru care am venit la cascada. Imi iau inima in dinti si le zic celor doi:
- Naruto, Sakura, ne vedem in doua secunde.
- Ok… imi raspunde Saku, privindu-ma suspicioasa.
Incet-incet, cu pasi greoi si mai mult fortati, ma indrept catre Sasuke. Relaxat si ganditor, el sta cu mainile in buzunare, sprijit de trunchiul unui copac si se uita dispretuitor in timp ce ma apropii de el.
- Ce mai vrei? ma intreaba plictisit.
Era totusi dragut un simplu "Salut!", dar merge si asa.
- Sasuke, trebuie neaparat sa-ti vorbesc. Stiu ca ma eviti dupa seara aceea de la focul de tabara, dar am nevoie de ajutorul tau.
- Si de ce te-as ajuta? imi spune pe acelasi ton.
Rosesc si mai tare, dar adaug:
- Nu ai niciun motiv, dar chiar nu mai am la cine sa apelez. Este ceva mai complicat: s-a intamplat acum cateva saptamani cand am dat examenul.
- Ok atunci, hai sa te-aud.
- Stiu ca ti se va parea mai ciudat. Dar… ai cumva… un frate?
In viata mea nu l-am mai vazut pe "fermecatorul Uchiha" atat de uimit si de incurcat. Deodata, pare chiar interesat de discutia cu mine si ma priveste intr-un mod foarte ciudat.
- De unde stii? L-ai vazut? S-a intors in sat? Ma cauta?
Cred ca raspunsul lui inseamna "da". Ma apuca brusc de umeri si se uita disperat la mine, asteptand un raspuns la fiecare intrebare. Majoritatea fetelor, mai ales Sakura si Ino, ar lesina in locul meu, dar eu doar rosesc si incerc sa-mi pastrez privirea ferma.
- Sasuke, ti-am zis, nu s-a intamplat chiar recent. M-a urmarit prin padure in timpul examenului, m-a amenintat cu moartea, eram speriata si…
Dar nu mai pot continua pentru ca un nor de fum dens ne invaluie pe amandoi. Ii vad doar pe Naruto si Sakura venind in directia noastra.
- Hei, baieti, scuze pentru intarziere, aud vocea linistita a barbatului din biroul Hokageului.
- Intarziere?! Mai aveam putin si va dadeam disparut! Si sa nu mai folositi scuza cum ca v-ati pierdut pe drumurile vietii!
- Calmeaza-te, dragul meu Naruto, ii raspunde Kakashi. Te vei antrena pana diseara si totul va fi bine. Oh, un al patrulea membru al echipei? intreaba ironic senseiul uitandu-se la mine.
- Pai… eu plecam… soptesc rusinata si fac stanga-mprejur, fara sa-mi iau ramas-
bun de la Sakura.
- Hinata, un moment! Maine, cofetarie, ora doua? ma intreaba rugator Sasuke, dandu-mi de inteles ca vrea sa continuam discutia de mai devreme.
- Sigur…
Reusesc doar sa observ privirea rautacioasa si plina de manie a Sakurei, in timp ce ma indrept spre iesirea din padure. Imi dau ochii peste cap. Grozav: pana maine la ora doua, tot satul va afla ca am o "intalnire" cu Sasuke Uchiha.
[Imagine: 11qpgxx.jpg]

Naruto FanFiction || Vreau sa fiu EU

#16
Mă bucur atât de mult că ai adus nextu, pentru că pur şi simplu îţi ador ficul. Cum spunea şi voi reaminti idea este pur şi simplu originală şi , îmi permit să adaug, genială. Nu mai văd ce rost ar avea să spun că te îmi place dialogul, naraţiunea şi descrierea, dar totuşi o fac.
Hmm... Hinata iese cu Marele Uchiha la cofetărie, săraca Sakura probabil că se simte trădată de cea mai bună prietenă. Aștept să văd cum va decurge întâlnirea celor doi, deși nu prea o văd cu ochi buni. Sper să postezi mai repede continuare pentru că nu mai am răbdare.

#17
salluty my dear
ti-am citit fic-ul, sincer speram sa am mai mult de citit :D
fic-ul tau e capitivant, adica m-a prins inca din primele doua capitole
ma voi limita la comenta ultimul capitol mai mult dar putin si per total: deci, descrierea ti-e pusa la punct, e frumoasa si m-a incantat inca de la inceput. Dialogul: putin si bun, pe placul meu si.. ce sa mai comentez. Povestea in sine e buna, originala, se vede ca e 100% rodul imaginatiei tale care cu siguranta este foarte bogata. Imi place cum evolueaza lucrurile, ai pus la momentul oportun putina drama (sau mai multa) si totusi nu ai exagerat cu ea.
Ideea fic-ului, titlul spune multe despre ea, e buna, probabil nu perfecta dar buna (de parca chiar am dreptul sa comentez la chestia asta)
Daca fic-ul e Naruhina (pentru ca asa sper ;;)) as vrea sa vad mai multe reactii din partea lui Naruto, chiar daca scrii din perspectiva Hinatei, de exemplu la sfarsitul acestui capitol cand Sasuke ii face invitatia Hinatei, adica ai scris ca a vazut "privirea rautacioasa si plina de manie " a Sakurei dar la Naruto nu a vazut nici o reactie sau pur si simplu nu a avut niciuna (ar fi tragic :(()

cam atata cred, sa nu ai impresia gresita, falsa si eronata ca am exagerat cu... complimentarea fic-ului sau ca am scris numa asa (crede-ma... sunt dura atunci cand e nevoie >:) )
deci in final si in concluzie m-ai facut sa fiu o cititoare fidela a fic-ului tau :)) asa ca sa nu-ti mai treaca prin cap sa renunti la el, problema cu fic-ul e ca nu-i asa cunoscut (trebuie sa recunoastem ca faptul ca e la 'Atelier' ii un dezavantaj destul de mare, desi evident locul lui nu e aici)

sper sa reuseasca Hinata sa fie asa cum vrea (Ah! Si eu am trecut prin asta si pot zice ca mi-am avut happy end-ul intr-o anumita masura) si sa se descopere pe sine cea reala si desigur ador doza de dragoste pe care o are fic-ul tau, nici prea multa nici prea putina, si ce complicat ai facut totul (ahhh, sunt curioasa)
desi ma enerveaza timiditatea excesiva pe care o are Hinata fata de blondin, o face sa para si mai slaba si parca prostuta, bine parca totusi nu a avut o reactie atat de grava in ultimul capitol, parca...

ok, nu o mai lungesc ca nu mai termin
sper ca mi-am atins scopul suprem de a te face sa continui fi-ul (e unul dintre cele mai bune pe care le-am citit pana la urma) si sper sa ti-l mute la Naruto fics in curand, adica eu ti-am scris cred vreo 20 de randuri si altii nu au ce scrie in trei (nu ma refer la cineva in mod special, doar ca noh...)
4

#18
Hellooou :*.
Asa cum am promis, am venit cu nextul. Putin cam tarziu, desi aveam destule idei :">. Daca tot a inceput vacanta si am scapat de clasa a VIII-a, cred ca de acum incolo voi publica un capitol pe saptamana sau o data la doua saptamani.
Asaa... Sper sa va placa:D.
Multumesc foarte mult pentru comentarii! Ma bucur ca imi apreciati munca si va mai astept pe aici cu opinii despre fic.

tamoshiku: Multumesc foarte mult >:D<. Am cam intarziat cu nextul, dar sper ca imi vei spune si de data asta ce parere ai :>.
Hanzade: Naruhina sau Sasuhina? Asta o sa fie un mister pana la sfarsit *muahaha*. Dar da, vor exista cupluri in fic :].
zitaa: Mersi mult:*. Vei afla cu cine va fi Hinata daca citesti pana la sfarsit:>.
andrra : Stiu ca public cam rar, dar crede-ma ca muncesc foarte mult la un capitol. Recunosc, m-am cam pierdut si am uitat de cateva detalii destul de importante:">. Si nah, nu mi se pare corect ca din moment ce eu, autorul ficului, nu fac spam, ficul sa fie mutat la Atelier din cauza altora. Dar voi rezolva eu cumva :]. Multumesc mult inca o data :].


Capitolul 7

Resedinta Uchiha



Tic-tac…
Ceasul rosu de pe biroul meu din lemn de abanos anunta intr-un mod enervant ora unu si jumatate dupa-amiaza.
Ar trebui sa ma pregatesc cumva pentru “prima mea intalnire”? Inca de cand eram mica, mi-am imaginat ca prima data voi iesi cu… Naruto. Imagini imposibile se creau atunci in mintea mea, in timp ce priveam visatoare cerul unei nopti de vara, presarat cu praf de stele: eu si el, pe o pajiste acoperita de flori delicate, doar noi doi si suspinile unui rau din apropiere; eu si el intinsi pe iarba, uitandu-ne in ochii celuilalt, incercand sa gasim un semn ce-ar putea trada sentimentele noastre de iubire; eu si el, fericiti si impreuna.
Tic-tac…
Sunetul produs de ceas ma readuce insa la realitate. Este ora doua fara un sfert si eu inca sunt in camasa mea de noapte violet, visand la imposibil. Nu am iesit deloc azi din camera, profit de faptul ca tatal meu e plecat intr-o misiune in Satul Ascuns al Ploii. Altfel, ar fi trebuit sa ma trezesc dis-de-dimineata pentru antrenament, dar azi am cam tras chiulul. In plus, gerul de afara e prea aspru, iar intreaga Konoha este acoperita de un strat gros de zapada.
I-am promis lui Sasuke ca voi fi acolo, asa ca, fara prea mare tragere de inima, ma ridic din pat si ma imbrac cu ce gasesc la indemana: un pulover de casmir mov, pantoni de ninja negri si obisnuita mea geaca maro captusita cu blanita alba.
Tic-tac…
Raman putin in cumpana. Sa merg sau nu? Pana la urma, nu e chiar o “intalnire”, ci doar un schimb reciproc de informatii despre cine cred eu ca este fratele lui Sasuke. Nimic mai mult. Dar Sakura crede exact opusul si cu siguranta a anuntat si celelalte fete din sat. Am de ales intre a-mi “trada” prietena cea mai buna si putinele kunoichi pe care le cunosc sau a sti mai multe despre atacator. Si, cum sunt o fire extrem de curioasa, ard de nerabdare sa aflu detalii despre demon. Cred ca cel mai bine ar fi sa plec chiar acum, iar in legatura cu Sakura… ii voi explica mai tarziu motivul intalnirii mele cu Marele-Uchiha-Domnul-Atitudine si, daca intr-adevar este prietena mea cea mai buna, ma va intelege.
Oftez descurajata si privesc, inainte de a iesi din camera, reflectia mea in oglinda cu rama argintie de langa pat: arat comun, obisnuit, poate prea obisnuit. Ochii clanului Hyuuga, de o culoarea cam stearsa dupa parerea mea, poate sunt speciali, dar nu tradeaza nici cea mai mica urma de emotie. Poate de aceea reusesc sa-mi ascund foarte bine sentimentele. Unele fete de varsta mea prefera sa afiseze un zambet larg, de cele mai multe ori fals, in timp ce eu cred ca un mic suras e mult mai dragut si mai sincer. Dar gata, e timpul sa plec, daca nu vreau sa intarzii. Sasuke, vin acum…

Ninsoarea tine de cateva zile bune, iar imaginea Konohei este mirifica: seamana cu o ilustratie dintr-o carte cu povesti de Craciun pentru copii. Cativa ninja ajuta la deszapezirea strazilor principale, iar sunetul motoarelor de masini perturba foarte rar linistea care acopera intregul sat.
Cofetaria este foarte aproape de casa mea, asa ca ajung destul de repede. Nu am mai fost aici de cand eram mica, pe vremea cand mergeam alaturi de sora mea, Hanabi. Eu imi alegeam mereu inghetata de vanilie cu topping de capsuni, iar ea- prajitura de ciocolata. Ne intelegeam foarte bine atunci, cand nu eram intr-o competitie continua. Eram doar niste copii naivi si inocenti, care ne bucuram de fiecare clipa si de fiecare moment petrecut impreuna. Acum… totul s-a transformat in cateva amintiri frumoase, pe care le pastrez cu grija in suflet.
Si totusi… de ce a vrut Sasuke sa ne intalnim la cofetarie? El e genul de baiat retras, singuratic, care nu prea frecventeaza astfel de locuri publice. Mai ales ca scopul este acela de a vorbi despre un ucigas si nu prea cred ca ar vrea ca lumea sa ne auda conversatia. Situatia e destul de ciudata, dar… cine sunt eu sa judec? Dau din umeri resemnata in speranta ca imi voi alunga toate suspiciunile.
Un clinchet de clopotel se aude atunci cand intru in cofetarie. Nu s-a schimbat foarte mult: atmosfera e la fel de placuta ca in vremea copilariei mele, mesele rotunde, scaunele comode de culoare rosie, perdelele vesele cu model floral si tejgheaua cu o gama diversificata de dulciuri, de la inghetata, pana la briose cu ciocolata. Aproape toate mesele sunt ocupate, asa ca incerc sa-l caut cu privirea pe brunet. Observ cativa copii cu parintii lor, un grup de varstnici la o masa mai indepartata din colt, niste tineri Genini care chiulesc de la cursuri si fac glume pe seama celorlalti clienti si trei kunoichi, foste colege de la Academie, susotind si aruncandu-mi priviri pline de dispret probabil din cauza lui Sasuke.
El nu e aici.

Am intarziat eu prea mult? Nu cred: am plecat devreme de acasa. Atunci de ce m-a lasat balta? Sau poate, cine stie, a fost doar o gluma proasta si acum se amuza copios pe seama mea. Dar el nu e genul de baiat care ar face asa ceva. Kiba, poate ca da, dar Sasuke in niciun caz. Ce naiba s-a intamplat?
Ma indrept rapid catre tejghea si o intreb pe una dintre vanzatoarele pe care le cunoasteam:
- Buna, Akemi. Stii daca a trecut pe aici Sasuke Uchiha?
- Salut, salut, imi raspunde Akemi cu obisnuinta ei de a repeta unele cuvintele. Uchiha? zice mirata. Nu l-am vazut de foarte mult timp si, sincer, nici nu cred ca a intrat vreodata la noi in cofetarie. Ca veni vorba, nici tu, Hinata, nu ai mai fost de foarte, foarte mult timp. Ce mai face Hanabi?
- E bine. Esi sigura ca Sasuke nu a fost aici?
- Pentru numele lui Dumnezeu, Hinata, ti-am zis ca nu. Dar de cand esti tu atat de interesata de Uchiha? Iti place si tie de el? ma intreaba, afisand un zambet smecher.
Imi dau ochii peste cap si, in acelasi timp, aud un clinchet de clopotel din directia usii. Poate fi…
- Batranule Unkai, vad ca ati adus foarte repede lazile cu fructe! ii spune Akemi celui care a intrat.
Ma uit spre asa-numitul “batran Unkai”: un om scund, cu ochelari mici si rotunzi si parul alb, tuns scurt. In mod evident, nu el e cel pe care il caut.
Unkai ii spune foarte mandru lui Akemi:
- Hehe, sufletul meu e inca tanar. Nu te lasa influentata de aspectul meu. Inauntru se ascunde un barbat puternic si curajos, aflat in floarea varstei.
- Da, da, sunt sigura de asta, ii zice vanzatoarea. Daca tot va simtiti astazi asa de puternic, va rog duceti lazile in spate si veniti la mine dupa aceea sa va dau banii.
Unkai intra in incaperea destinata aprovizionarii cofetariei, iar eu imi continui discutia cu Akemi:
- Banuiesc ca nu mai sunt si alte cofetarii in Konoha, nu-i asa? o intreb descurajata.
- Din cate stiu eu, nu. Dar mai asteapta, poate Sasuke apare curand.
- Intr-adevar, e singura cofetarie… daca nu o mentionezi pe cea de langa resedinta Uchiha.
Eu si Akemi ne uitam surprinse spre directia celui care a vorbit: batranul Unkai.
- Resedinta Uchiha? exclam cu o doza de spreranta in glas.
- Exact. Pe vremuri, era o cofetarie foarte frumoasa acolo: gaseai torturi si vata pe bat cu un gust deosebit. Dar, o data cu arderea casei, a fost distrusa si ea. Am lucrat acolo o lunga perioada de timp. Tin minte ca intr-o zi…
- Multumesc foarte mult! Ne mai vedem, Akemi!
Ma indrept grabita spre iesire in timp ce aud un “Sigur, sigur” din partea vanzatoarei si fraza “Tinerii din ziua de azi- nu mai au rabdare nici doua secunde”, probabil venind de la Unkai.
Inca mai exista speranta, iar acum totul se leaga: din cate am auzit, resedinta Uchiha este distrusa si parasita, iar Sasuke m-a invitat acolo, fiind un loc linistit, unde putem discuta fara a fi intrerupti.
Intru rapid in padurea Konohei. Privind-o, rad in sila de ghinionul meu: fac ce fac si tot in acest colt de iad blestemat ajung. Dar nu e momentul sa ma gandesc la cele petrecute acum cateva saptamani: Sasuke probabil ma asteapta de foarte mult timp.
Inca de la o mare departare, pot observa gardul inalt, din lemn masiv care imprejmuieste mini-cartierul Uchiha. Pe masura ce ma apropii, peisajul devine din ce in ce mai infricosator, iar corpul meu traieste o senzatie ciudata: tremur, transpir si inima imi bate neobisnuit de neregulat.
In cele din urma, ajung in fata resedintei si raman in stare de soc.

Gardul nu e atat de inalt pe cat il credeam, doar portile principale au mai ramas din el. Cladirile, probabil zugravite in culori pastelate, au pete rosiatice imense care miros a sange. Ferestrele, acoperite cu un material negru si vechi nu mai lasa nici o raza de lumina sa patrunda inauntru. Usile sunt rupte in bucati mari si aruncate pe langa case. Observ cofetaria despre care imi povestea Unkai… sau ce a mai ramas din ea: cateva scanduri si pancarde colorate arse pe jumatate. In jur nu mai exista nici urma de iarba, de copaci si niciun animal nu indrazneste sa calce pe acest pamant. Ce ucigas a putut sa faca asa ceva?
Ce ma ingrijoreaza cel mai tare este ca nu-l vad pe Sasuke. Sunt mult prea speriata si confuza ca sa-mi activez Byakuganul. Imi simt palmele transpirate si intreagul peisaj parca se invarte in jurul meu. Incerc sa-mi mentin echilibrul, dar nu reusesc si cad la pamant. Scot un tipat infiorator, de disperare, in speranta ca ma va auzi cineva.
Si se pare ca a avut efec. Identific in intunericul padurii doi ochi rosii si o voce masculina, foarte cunoscuta, imi spune:
- Credeam ca nu mai vii.
[Imagine: 11qpgxx.jpg]

Naruto FanFiction || Vreau sa fiu EU

#19
Deci îmi place la nebunie... Dar să știi că am găsit o greșeală, probabil singura, dar nu vreau să fie totul perfect, trebuie să comentez ceva, nu. Deci greșeala este...frumose în loc de frumoase, probabil ți-a scăpat, dar acum mă simt rea și critic asta...
Acum să lăsăm "gigantica" greșeală la o parte și să-ți spun că ai făcut un capitol uimitor. De ce? Pentru că asta știi tu să faci, să impresionezi cititori cu capitolele tale. Ador cum descrie peisajele și sentimentele fetei. Îmi place că nu te bazezi prea mult pe dialog, și narațiunea este foarte faină.
Ce să mai spun, vreau cât mai repede nextu și aștept să văd cu ce îți vei mai uimi cititori.

Îmi doresc să vină cât mai repede, şi baftă la scris.:bye:

#20
hello
pai, imi place noul capitol desi ne-ai lasat in mijlocul actiunii cand devenea interesaaant
ma bucur oricum ca o sa postezi capitolele mai des si ca esti plina de idei :D
despre capitol, vad ca folosesti si dialogul destul de mult in unele parti, totusi nu am nimic de comentat despre el, e bun, il stapanesti bine si il folosesti in cantitati rezonabile
actiunea imi place, nu-i grabita deloc, de fapt am fost dezamagita cand s-a terminat capitolul, eram prinsa si nu ma asteptam :))
descrierea e la fel de buna ca si in celalalte capitole, iar descrierea fizica cu cea a a trairilor interioare se impleteste armonos si frumos
deci, nimic de reprosat, sunt la fel de curioasa ca toti ceilalti care sunt personajele protagoniste ale fic-ului si ce cupluri o sa fie pana la sfarsit (nu ca mi-as dori sa se termine prea repede)
greselii, nu am vazut nici una, ar trebui sa invat de la tine sa lucrez mai ordonat :P
atat, ma bucur ca iti dai silinta si chiar iti iasa deci spor la scirs in continuare si vino cu next-ul cat mai repede :D (nu te presez, nu te presez)

bye bye
4



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Vreau doar sa... Lexxu 2 2.358 26-05-2012, 06:27 PM
Ultimul răspuns: Katsu
  [split] Vreau să fiu EU brunetzika_rebela 14 3.430 27-08-2011, 04:31 PM
Ultimul răspuns: tamoshiku
  Vreau sa fiu doar om! Sayonara 1 2.279 09-04-2011, 09:55 PM
Ultimul răspuns: Miss Serenity
  Vreau sa te iubesc! Karinutzzza 7 4.707 08-03-2011, 06:20 PM
Ultimul răspuns: Karinutzzza
  Iarta-ma,e tot ce vreau! Karinutzzza 5 3.589 08-03-2011, 12:05 AM
Ultimul răspuns: Flash
  Vreau sa te citesc in versuri Isa-chan 71 37.558 25-11-2010, 06:07 PM
Ultimul răspuns: Daria v2
  Vreau sa ma salvezi [yaoi. 16+] Lithium-Angel 7 4.688 29-07-2010, 04:55 PM
Ultimul răspuns: Yaku-chin


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)